ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2015

Decizia nr. 1034/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamantul A. a chemat în judecată pârâta SC B. SA solicitând obligarea paratei la plata sumei de 160.300 lei brut si 125.860 lei net reprezentând contravaloarea remunerației pentru 28 luni cat mai era valabil contractul de mandat încheiat intre părți și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata constând in contravaloarea taxei de timbru si timbrul judiciar, precum si onorariul de avocat.

Prin sentința civilă nr. 7303 din 21 decembrie 2010 Tribunalul Constanța a admis acțiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și a obligat pârâta SC B. SA, să plătească suma de 160.300 lei brut (125.860 lei net) reprezentând contravaloarea remunerației datorată în baza contractului de mandat din 6 august 2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC B. SA criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia civilă nr. 163/Com din 9 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat.

La data de 5 martie 2012 reclamantul A. a învestit Curtea de Apel Constanța cu o cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 163/Com/2011 a Curții de Apel Constanța solicitând soluționarea cererii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (taxa timbru + onorariu avocat).

Prin Decizia nr. 42 din 19 martie 2012 Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, a admis cererea reclamantei și a dispus completarea Deciziei civile nr. 163/Com din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în sensul că a obligat apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei către intimatul reclamant.

Împotriva acestor decizii a formulat recurs pârâta SC B. SA.

Prin Decizia civilă nr. 1834 din 25 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a admis recursurile declarate de pârâta SC B. SA împotriva Deciziilor civile nr. 163/Com din 9 noiembrie 2011 și nr. 42 din 19 martie 2012 ale Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat deciziile și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere următoarele considerente:

Întrucât pârâta a depus acte noi ce trebuiesc avute în vedere la determinarea împrejurărilor de fapt, respectiv a însușirii de către reclamant a criteriilor de performanță ce trebuiau îndeplinite conform contractului de mandat, hotărârea recurată a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Urmează ca instanța, în rejudecare, să aprecieze dacă, față de situația de fapt ce urmează a se stabili în baza actelor depuse, este necesară efectuarea unei expertize de specialitate, în scopul verificării îndeplinirii respectivelor criterii de performanță.

Având în vedere că prin Decizia nr. 42 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a completat Decizia civilă nr. 163/Com din 9 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, în sensul că a fost soluționat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, capăt de cerere accesoriu, a cărui soluționare depinde în totalitate de soluționarea capătului principal de cerere, și această decizie a fost casată, urmând ca instanța de fond, să decidă asupra acordării cheltuielilor de judecată, funcție de dezlegarea ce se va da capătului principal de cerere.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la 26 august 2013 sub nr. x/118/2010*.

În apel, având în vedere considerentele Deciziei nr. 1834 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ca și solicitările părților, s-a efectuat o expertiză judiciară contabilă care a avut ca obiective stabilirea modalității de îndeplinire a criteriilor de performanță și a indicatorilor economico-financiari prevăzuți în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2008 în ședința Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 22 aprilie 2008, determinarea gradului de realizare a criteriilor și obiectivelor de performanță date în sarcina directorului general de către Adunarea Generală a Acționarilor, raportat la situația economico - financiară a societății pentru anul 2008, precum și stabilirea sumelor de bani care se cuvin reclamantului în funcție de realizarea sau nerealizarea indicatorilor economico-financiari prevăzuți în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2008.

La data de 3 august 2007 părțile au încheiat contractul de mandat din 6 august 2007, ce a avut ca obiect delegarea de către Consiliul de administrație al SC B. SA a competențelor de organizare, conducere și gestionare a activității societății, în limitele conferite de prevederile legale în vigoare, mai puțin competențele prevăzute de lege și actul constitutiv în sarcina adunării generale a acționarilor și consiliului de administrație, termenul pentru care s-a încheiat contractul fiind de 4 ani.

Prin Decizia nr. 4 din 2 aprilie 2009 apelanta SC B. SA l-a revocat din funcția de director general pe intimatul A., invocând motivul revocării ca fiind neîndepiinirea obiectivelor și criteriilor de performanță impuse prin art. 4 pct. b și art. 12 pct. 4 din Contractul de mandat din 6 august 2007.

Dar, astfel cum a reținut și instanța de fond, situație confirmată și în apel, consfințită prin concluziile raportului de expertiză, obiectivele și criteriile de performanță nu au existat ca anexă la contract (în respectarea clauzelor contractuale dintre părți), nu au fost aduse la cunoștință și însușite prin semnătură de reclamantul intimat, apelanta transformând bugetul de venituri și cheltuieli în obiectiv de performanță, fără a negocia și criteriile de evaluare a performanței în contractul de mandat.

Apelanta este o societate pe acțiuni, în organizarea și funcționarea acesteia urmând a fi avute în vedere dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Potrivit art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 „Administratorii pot fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor".

În cauză revocarea făcându-se de către apelantă, fără justă cauză, pentru considerentele sus expuse, pârâta apelantă nedovedind încălcarea contractului de mandat, legal prima instanță a constatat că intimatului reclamant i se cuvin daunele interese constând din valoarea echivalentă cu renumerația ce i-ar fi cuvenit până la încetarea contractului de mandat încheiat de părți pentru o perioadă de 4 ani, pentru perioada rămasă de 28 luni.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că profitul societății a fost obținut în mare parte din vânzarea de active, întrucât apelanta nu a făcut dovada că în ce privește profitul din exploatare, potrivit art. 12 alin. (4) din contractul de mandat nu există anexe în care să se prevadă obiective și criterii de performanță bazate pe exploatarea activelor societății conform art. 12 alin. (4) din contractul de mandat, după cum s-a arătat.

Întrucât apelanta pârâtă nu a stabilit criterii și obiective de performanță în sarcina intimatului reclamant - director general, iar societatea, în perioada cât intimatul a fost director general a obținut profit, revocarea contractului de mandat înainte de termen a fost nelegală.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 388 din 18 septembrie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 7303/Com/2010 pronunțată de Tribunalul Constanța; a obligat apelanta în favoarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei, reprezentând onorariu avocat și onorariu expertiză apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul admiterii apelului și pe fondul cauzei respingerea acțiunii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 969 C. civ., în sensul că au fost interpretate eronat clauzele contractului de mandat.

Astfel, între părți s-a încheiat contractul de mandat, potrivit căruia reclamantul avea obligația de a îndeplini indicatorii de performanță prevăzuți în Bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar al anului 2008.

Procesul verbal al ședinței Consiliului de Administrație din data de 8 mai 2008, prin care au fost stabilite criteriile de performanță ale directorului general, a fost semnat și însușit de către reclamant, ceea ce reprezintă însușirea conținutului acestuia.

Recurenta mai arată că reclamantul avea posibilitatea ca în cadrul acelei ședințe să formuleze obiecțiuni, situație în care rezultă că reclamantul și-a asumat fără rezerve îndeplinirea indicatorilor de performanță pentru exercițiul financiar al anului 2008.

Întrucât reclamantul nu a realizat acești indicatori, Consiliul de Administrație a decis revocarea acestuia din funcția de director general și revocarea contractului de mandat, pentru nerespectarea art. 4 pct. B coroborat cu art. 12 pct. 4 din contractul de mandat.

Recurenta-pârâtă mai arată că susținerile reclamantului în sensul că în cursul exercițiului financiar 2008 a obținut profit sunt total nefondate, întrucât profitul obținut nu este rezultatul obținut din veniturile din exploatare, ci din veniturile financiare, adică din vânzarea de active, vânzarea pachetelor de acțiuni deținute de pârâtă la societățile mixte și din dobânzi.

În continuare, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit au apreciat ambele instanțe că obiectivele și criteriile de performanță nu au fost aduse la cunoștință și însușite prin semnătură de către reclamant.

În consecință, atât timp cât mandantul și-a realizat obligațiile contractuale față de mandatar, respectiv a primit drepturile bănești lunare, a beneficiat de o serie de facilități din partea societății, avea obligația fermă să facă toate demersurile ce erau necesare pentru a realiza indicatorii financiari aprobați de Adunarea Generală a Acționarilor.

În combaterea cererii de recurs, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei rec urată.

La termenul de judecată din 19 februarie 2015, Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă, excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Este de observat că deși recurenta-pârâtă a invocat în susținerea recursului său, motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivele invocate, conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de decizia pronunțată de către instanța de apel, însă modalitatea în care au fost expuse criticile, face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Potrivit art. 129 și 126 alin. (2) din Constituția României exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege. în acest sens sunt de observat dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ. care stabilesc sub sancțiunea nulității condițiile cerute pentru promovarea recursului. Potrivit articolului menționat cererea de recurs trebuie să cuprindă pe lângă alte mențiuni motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În conformitate cu aceste dispoziții, este de reținut că în exercitarea dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor legitime, legiuitorul ținând seama de caracterul extraordinar al căii de atac promovate care vizează numai examinarea nelegalitătii soluțiilor pronunțate anterior fără să-și propună o rejudecare a fondului, a impus condițiile de formă prevăzute de lit. a) - d) ale articolului menționat.

Ținând seama de natura și exigențele administrării justiției în această cale extraordinară de atac, care nu aduce atingere substanței dreptului în condițiile în care partea a avut la îndemână căile devolutive anterioare, Înalta Curte a constatat că recursul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. întrucât indicarea formală a art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greșită a legii cu o minimă argumentare în drept nu răspunde cerinței impuse de art. 302

1

lit. c).

Nici relatarea faptelor procesului nu este suficientă pentru examinarea recursului, art. 304 C. proc. civ. stabilind expres că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cu respectarea condițiilor de exercițiu a acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța de recurs nu se poate substitui părții pentru analiza unor motive ipotetice, de vreme ce recursul nu este cale de atac devolutivă care să permită legal o astfel de examinare.

Simpla nemulțumire a părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

În ceea ce privește cererea formulată de către intimatul-reclamant privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac, se constată că aceasta este neîntemeiată, constatând că partea nu a efectuat dovada efectuării acestor cheltuieli, care să justifice acordarea lor de către instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 388 din 18 septembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Respinge cererea formulată de intimatul A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.