ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2015

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.A.S.”) solicitând să se constatate nulitatea absolută a comunicărilor transmise prin e-mail în data de 5 mai 2012, ora 18:56 pm și 23 mai 2012 ora 16:42 pm în raport de încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 3 1 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 7 din Legea nr. 455/2001, precum și art. 3 alin. (1) lit. b) C. fisc., dar și în raport de caracterul eronat al datelor cuprinse în acestea și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3384 din 5 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA și a anulat notificările C.N.A.S. nr. T1/2012, emise de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății s-a prevăzut aplicarea, începând cu data de 1 octombrie 2011, a unei contribuții trimestriale datorate de anumite societăți care își desfășoară activitatea în industria farmaceutică (cunoscută sub denumirea de contribuție clawback). Conform dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, entitățile care au obligația de a declara și plăti contribuția clawback sunt fie deținătorii autorizațiilor de punere pe piața a medicamentelor, în cazul în care aceștia sunt persoane juridice din România, fie persoanele juridice române desemnate reprezentați legali ai deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, din străinătate. În legătură cu această contribuție de clawback, C.N.A.S. a comunicat reclamantei prin e-mail, în datele de 05 mai 2012 și 23 mai 2012, notificările în legătură cu medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. și bugetul Ministerului Sănătății corespunzătoare Trimestrului I 2012. Reclamanta a contestat notificarea în termenul legal, contestația fiind înregistrată la C.N.A.S. sub nr. 5567 din 15 mai 2012, prin care a solicitat modificarea parametrilor comunicați prin diminuarea acestora cu 239.732,28 RON și 85.062,7 RON. Cu privire la primul motiv de nulitate invocat, legat de nerespectarea prevederilor art. 3 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, Curtea de apel a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență, contribuția datorată pentru trimestrul II al anului 2012 se determină pe baza formulei de calcul prevăzuta de ordonanța de urgență, utilizând următoarele valori: (i) valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) și din bugetul Ministerului Sănătății („Vit"); (ii) valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referința ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății (Vitr); (iii) valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății (VTt); (iv) valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referință suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății (VTtr). Conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, C.N.A.S. trebuie să comunice către plătitorii contribuției Vitr, Vit și VTt, iar, conform art. 3 1 alin. (4) din același act normativ, Vitr „se stabilește de către C.N.A.S. pe fiecare plătitor de contribuție” și „se comunică de către C.N.A.S. fiecărui plătitor de contribuție”. Notificarea ce face obiectul prezentei cauze cu privire la contribuția aferentă trimestrului II 2012 cuprinde doar două valori, respectiv Vit și VTt, deși, potrivit dispozițiilor art. 3 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, Vitr trebuie determinat și comunicat de C.N.A.S. și nu poate fi calculată în mod independent de către SC A. SA. Curtea de apel a înlăturat susținerile pârâtei în sensul că a comunicat toate elementele care stau la baza calculării Vitr, reținând că pârâta nu se poate sustrage obligației legale, clare și precise de a comunica factorul Vitr, obligație care este stabilită prin art. 3 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență. Prin urmare, acest prim motiv de nulitate a comunicării este fondat. În ceea ce privește critica legată de nerespectarea termenului de comunicare, Curtea de apel a constatat că notificările au fost comunicate în datele de 5 și 23 mai 2012, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, însă încălcarea acestui termen este un motiv de nulitate a comunicării, întrucât reclamanta nu a dovedit care este vătămarea procesuală cauzată prin încălcarea termenului, în condițiile în care nu este un termen de decădere, iar SC A. SA a avut posibilitatea legală de a contesta conținutul actului comunicat. Curtea de apel a constatat că este nefondat motivul de nulitate referitor la nelegalitatea notificărilor din perspectiva încălcării art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind comunicările în formă electronică (lipsa semnăturii electronice), întrucât comunicarea a fost transmisă reclamantei în format scris, comunicarea electronică reprezentând doar o versiune mai detaliată a celei scrise, și nu s-a făcut dovada unei vătămări concrete aduse reclamantei, aceasta luând cunoștință de actul atacat și putând formula apărări. Curtea de apel a constatat că este fondată critica referitoare la faptul că datele menționate în notificări privind medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. și /sau din bugetul Ministerului Sănătății sunt incorecte. Astfel, prin răspunsurile primite la adresele formulate de reclamantă în cursul judecății către casele de sănătate județene, a reieșit că evidențele pârâtei nu coincid cu evidențele caselor județene cu privire la care pârâta a invocat faptul că a raportat anumite consumuri de medicamente, consumuri ce au fost infirmate prin adresele depuse la dosar. Curtea de apel a apreciat că nu se impune o verificare exhaustivă a tuturor caselor de sănătate județene care au putut emite raportări cu privire la medicamentele ce au fost comercializate de reclamantă conform evidențelor pârâtelor, fiind suficient a se demonstra că, în mai multe rânduri, aceste evidențe nu s-au confirmat, sarcina instanței nefiind aceea de a calcula cuantumul exact al taxei, acest atribut rămânând în competența exclusivă a pârâtei, ci doar de a verifica dacă criticile de nelegalitate invocate de reclamantă sunt corecte. Or, câtă vreme pârâta a calculat taxa în raport de vânzarea unor medicamente cu privire la care a invocat raportări de vânzări făcute de case județene care ulterior au negat că există asemenea raportări, Curtea de apel a considerat că reclamanta a dovedit nelegalitatea actului de calcul al taxei. Această necorelare a informațiilor evidențiază existența, în mod cert, a unei erori de calcul a contribuției clawback datorate de reclamantă, cu mențiunea că pârâta nu a formulat apărări prin care să justifice neconcordanța între documentele vizând aceeași perioadă. În ceea ce privește medicamentele pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată în România, includerea acestora în listele cuprinse în notificările comunicate conduc, indiscutabil, la majorarea bazei de calcul a contribuției clawback și, pe cale de consecință, a contribuției cu sume care nu au fost suportate, în mod real, din fondurile publice, iar pârâta nu a prezentat argumente care să justifice aceste situații și nu a administrat probe prin care să combată aceste critici de nelegalitate. În acest sens, chiar C.N.A.S. a recunoscut în mod expres, în repetate rânduri, că există erori în rapoartele electronice transmise de unitățile sanitare cu paturi. Curtea de apel a apreciat că este fondată și critica referitoare la faptul că datele menționate în notificări au fost stabilite de C.N.A.S. cu încălcarea principiului predictibilității fiscale. Instanța a reținut că datele menționate în cuprinsul notificărilor emise de C.N.A.S. depășesc cu mult posibilitatea de predicție a contribuabilului, fiind încălcat principiul predictibilității prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) C. fisc., pentru faptul că: nu există nicio legătură directă între datele comunicate în notificări, vânzările sau veniturile reclamantei și contribuție; datele referitoare la consum comunicate de C.N.A.S. prin notificare, care ar trebui folosite în vederea calculării contribuției datorate pentru Trimestrul I 2012 sunt generate cu ajutorul unui sistem de raportare ce nu este accesibil altor părți interesate, în afară de C.N.A.S., ceea ce înseamnă că datele comunicate nu pot fi verificate. Curtea de apel a mai reținut ca fiind just și argumentul reclamantei în sensul că dispozițiile legale care reglementează contribuția clawback nu au fost clare și nici nu au fost clarificate ulterior prin intermediul legislației secundare, iar acest fapt a condus, în practică, la interpretări diverse cu privire la limitele efective ale obligației plătitorilor contribuției, fiind evident că principiul predictibilității fiscale a fost încălcat. Atât legiuitorul, cu ocazia redactării legii fiscale, cât și autoritatea fiscală, cu ocazia punerii în aplicare a respectivei legi pentru stabilirea obligațiilor fiscale, trebuie să asigure o interpretare uniformă (nepermițând, astfel, interpretări arbitrare) și să stabilească cu precizie condițiile, mijloacele și sumele ce vor fi plătite de fiecare plătitor al contribuției astfel încât acesta să poată urmări și înțelege propriile sarcini fiscale, precum și impactul hotărârilor de afaceri asupra respectivei sarcini. Instanța a reținut că este fondat și motivul de nulitate legat de nelegalitatea notificărilor din perspectiva includerii TVA în formula de calcul a contribuției. Având în vedere că includerea TVA în valoarea totală a vânzărilor de medicamente, în raport de care se calculează taxa clawback este neconstituțională, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, publicată în M. Of. al României, Partea I, din 20 februarie 2013, și în raport cu dispozițiile art. 3 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea de apel a constatat că modalitatea de calcul al contribuției datorate de reclamantă nu mai are temei legal. În raport cu raționamentul avut în vedere de Curtea Constituțională, indiferent de forma diferită a legislației clawback aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuției prin raportare la o bază de calcul conținând și TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit, constituind o încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, cât și a principiului general valabil în materie fiscală conform căruia impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, iar nu și asupra celorlalte impozite.

Cererea de completare a dispozitivului hotărârii primei instanțe Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 20 august 2014, reclamanta SC A. SA a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3384 din 5 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012, în sensul admiterii cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru și onorariul de avocat în cuantum de 59.309,44 RON, astfel cum rezultă din factura din 14 iunie 2013 și ordinul de plată.

Hotărârea dată cererii de completare a dispozitivului hotărârii primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2628 din 7 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3384 din 5 noiembrie 2013, după cum urmează: „Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.004,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (admise în parte).” Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, că atât prin petitul cererii de chemare în judecată, cât și prin notele depuse la data de 23 octombrie 2013, reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și onorariul de avocat, atașând și dovezi în acest sens, capăt cerere asupra căruia instanța nu s-a pronunțat. Curtea de apel a admis doar în parte cererea reclamantei și a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în ceea ce privește onorariul de avocat, cuantumul acestuia, în sumă de 59.309,44 RON, fiind nepotrivit de mare în raport de complexitatea pricinii și munca depusă de avocat, astfel că instanța a obligat pe pârâtă la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și la plata onorariului de avocat într-un cuantum apreciat în mod corespunzător.

Recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță 5.1. Recursul declarat de pârâta C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 3384 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București Pârâta C.N.A.S. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3384 din 5 noiembrie 2013, invocând motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. din 2010, susținând, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit argumentele invocate de reclamantă și a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale aplicabile. Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond în sensul că C.N.A.S. nu a comunicat valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință (Vitr), recurenta-pârâtă arată următoarele: Pentru calcularea valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție (Vitr), C.N.A.S. a comunicat deținătorilor de autorizație de punere pe piață/reprezentanților legali ai acestora toate elementele care stau la baza calculării Vitr, respectiv valoarea vânzărilor de medicamente care se suportă potrivit legii din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2011, în sumă de 6.748.766.077,16 RON, precum și valoarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție pentru anul 2011, pentru medicamentele depuse la C.N.A.S. în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, ordonanță de urgență care stabilește în mod expres atribuțiile în sarcina tuturor subiecților de drept, respectiv C.N.A.S., casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale și subiecții plătitori ai contribuției trimestriale. Astfel, C.N.A.S., potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 are atribuția de a transmite în format electronic deținătorilor autorizației de punere pe piață a medicamentelor/reprezentanții legali ai acestora, consumul trimestrial centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar casele de asigurări de sănătate au obligația, în conformitate cu art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011, de a raporta lunar consumul centralizat către C.N.A.S., pe baza unei machete de raportare aprobate prin Ordinul nr. 927/2011 al președintelui C.N.A.S. Furnizorii de servicii medicale (farmacii, unități sanitare cu paturi, centre de dializă), în conformitate cu art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, au obligația de a raporta consumul de medicamente care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Subiecții plătitori ai contribuției trimestriale au obligația, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din același act normativ, de a stabili, calcula și declara contribuția trimestrială, pe baza informațiilor furnizate de C.N.A.S. Prin urmare, C.N.A.S. susține că fiecare dintre subiecții de drept individualizați în O.U.G. nr. 77/2011, are atribuții expres prevăzute prin acest act normativ, care se completează și cu dispozițiile legislației speciale în domeniul sănătății, astfel că, prin delimitarea acestor atribuții, se creează drepturi și obligații specifice fiecăruia dintre aceștia, iar C.N.A.S. în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, și-a îndeplinit obligația legală de a stabili indicele Vitr și de a-l comunica către plătitorul contribuției prin transmiterea elementelor ce îl compun. Astfel, se susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că C.N.A.S. nu și-a îndeplinit această obligație. Totodată, recurenta-pârâtă susține că obligația de stabilire, calculare și declarare a contribuției trimestriale nu incumbă C.N.A.S., ci persoanelor care au obligația plății ei, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011. Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond în sensul că datele menționate în notificarea contestată sunt incorecte, r ecurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011 referitoare la obligația caselor de asigurări de sănătate de a raporta lunar consumul centralizat către C.N.A.S. și de a valida consumul de medicamente raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, precum și dispozițiile H.G. nr. 1389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011 - 2012, ale art. 2 din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 1518/890/2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, conform cărora „unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate” și ale art. 1, art. 2 și art. 3 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 927/2011, conform cărora casele de asigurări de sănătate au obligația validării consumului de medicamente raportat de farmaciile cu circuit deschis, de unitățile sanitare cu paturi și de centrele de dializă și raportării datelor la C.N.A.S. Astfel, susține recurenta-pârâtă că datele transmise de C.N.A.S. sunt conforme cu realitatea. În ceea ce privește considerentele primei instanțe în sensul că datele care au stat la baza notificării transmise de C.N.A.S. nu coincid cu datele existente la nivelul caselor de asigurări de sănătate, în condițiile în care pârâta a calculat taxa în raport cu vânzarea unor medicamente cu privire la care aceasta a invocat raportări de vânzări făcute de case județene care ulterior au negat că există asemenea raportări, C.N.A.S. precizează următoarele: Referitor la codul C1, C.N.A.S. arată că, prin adresa din 31 mai 2013 emisă de Spitalului Municipal de Urgență Moinești, acesta arată că în mod greșit s-a raportat consum de medicamente în trimestrul I 2012 pentru medicamentul codificat C2, medicamentele care ar fi trebuit raportate fiind cele codificate C3 și C4, care aparțin aceluiași producător. Având în vedere că valoarea raportată, ca și consum pentru medicamentul codificat C2, este aceeași cu valoarea medicamentelor codificate C3 și C4 consumate în trimestrul I 2012, nefiind afectată valoarea consumului total de medicamente la care se calculează contribuția trimestrială, menționăm că susținerile referitoare la anularea absolută a adresei emisa de C.N.A.S., sunt neîntemeiate. Referitor la codul C5, C.N.A.S. susține că, în adresa din 13 august 2013 emisă de Spitalului Municipal Tg. - Secuiesc, se arată că raportarea cu privire la medicamentul codificat cu C5 a fost greșită, consumul fiind aferent medicamentului codificat cu C6, ambele produse aparținând aceluiași producător și având aceeași substanță activă. Totodată, se precizează că valoarea raportată ca și consum pentru medicamentul codificat C5 este aceeași cu valoarea medicamentului codificat cu C6 consumat în trimestrul I 2012, nefiind afectată valoarea consumului total de medicamente la care se calculează contribuția trimestrială. Totodată se susține că aparenta discrepanță între datele raportate către C.N.A.S. de către cele două case de sănătate și răspunsul transmis intimatei-reclamante se datorează faptului că solicitarea adresată de reclamantă caselor de asigurări de sănătate face referire expresă numai la consumul de medicamente raportat de unitățile sanitare (respectiv spitale) iar nu și la consumul din farmaciile cu circuit deschis și centrele de dializă, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011. Totodată, se susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că majorarea bazei de calcul a contribuției clawback este dată de includerea în lista cuprinsă în notificarea contestată și a unor medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată în România. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă precizează că toate medicamentele pe care reclamanta susține că nu le-a comercializat în România se regăsesc în listele depuse de către aceasta la C.N.A.S. în care se menționează medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială aferentă trimestrului I 2012. Cu privire la considerentele primei instanțe în sensul că datele menționate în notificare au fost stabilite cu încălcarea principiului predictibilității fiscale, recurenta-pârâtă susține că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011 și prin legislația derivată, iar furnizarea mai multor informații privind calculul acestui consum creează premisele utilizării în mod discreționar a acestor informații de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, aspect ce ar echivala cu o încălcare a principiului confidențialități informațiilor furnizate și ar putea încuraja înțelegerile anticoncurențiale. Se susține că, sub acest aspect, chiar Curtea Europeană a arătat că un nivel crescut al transparenței pe o piață deja foarte concentrată nu ar permite concurența reziduală (sau efectul surpriză) între participanții la schimbul de informații care ar fi mai puțin expuși la o eventuală reacție agresivă a altor concurenți. Se mai arată că C.N.A.S. a solicitat Consiliului Concurenței comunicarea unui punct de vedere în sensul de a se preciza cât de detaliat pot fi comunicate în mod individual datele de vânzări ale medicamentelor proprii privind fiecare plătitor de taxă clawback, iar, prin adresa din 30 septembrie 2013, Consiliul Concurenței a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esențiale pentru verificarea modalității de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal. Mecanismul claw-back, astfel cum este reglementat în legislația aplicabilă, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal, acest mecanism presupunând întoarcerea sumelor de bani plătite din fonduri publice către finanțator și a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și la bugetul Ministerului Sănătății, pentru a asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente. Referitor la reținerile instanței de fond cu privire la includerea TVA în valorile transmise de C.N.A.S. pentru trimestrul 12012, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod eronat a reținut că pentru calculul contribuției trimestriale valoarea consumului nu trebuia să includă TVA, având în vedere prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 05 februarie 2013. În acest sens, se arată că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt generale și obligatorii de la data publicării în M. Of. al României, potrivit art. 11 lit. C) alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Întrucât Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 100 din 5 februarie 2013, produce efecte numai pentru viitor, conform principiului neretroactivității legii civile. Drept urmare, această decizie nu poate atrage sancțiunea nulității, atâta timp cât, la momentul emiterii actelor a căror anulare se cere, acestea au respectat cadrul juridic incident (tempus regit actum), respectiv dispozițiile art. 3 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011, care prevedeau faptul că, prin valoarea vânzărilor, se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată, astfel că C.N.A.S. avea obligația legală de a face aplicarea prevederilor în vigoare la data emiterii notificărilor contestate. Ulterior, O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare a prevăzut în mod explicit faptul că începând, cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată. Din coroborarea textelor legislative menționate anterior, reiese faptul că taxa pe valoarea adăugată la stabilirea contribuției clawback s-a aplicat exclusiv pentru trimestrele I - III ale anului 2012, fiind eliminată începând cu trimestrul IV 2012. Totodată, recurenta-pârâtă învederează faptul că reclamanta nu a fost prejudiciată prin punerea în aplicare de către C.N.A.S. a prevederilor art. 3 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, mecanismul de colectare a taxei pe valoare adăugată fiind reglementat de dispozițiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., care sunt armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Potrivit legislației naționale, taxa clawback este o obligație fiscală alături de taxe și impozite datorate conform prevederilor legale. Astfel, art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, reglementează ca taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului colectat conform dispozițiilor acestui act normativ. Legiuitorul a instituit prevederi exprese în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată pe deplin aplicabile și în situația de față, astfel că reclamanta avea posibilitatea de a proceda la deducerea acesteia în condițiile stabilite prin legislația fiscală națională. 5.2. Recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 3384 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Recurenta-reclamantă a criticat sentința respectivă, exclusiv sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 5.3. Recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 2628 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel București Reclamanta SC A. SA a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2628 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, exclusiv sub aspectul diminuării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial și solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul obligării pârâtei la plata integrală a onorariului avocațial, inclusiv a diferenței de onorariu avocațial în cuantum de 49.355,14 RON. Printr-o primă critică, subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul nemotivării acesteia. În acest sens, recurenta-reclamantă susține că, în motivarea soluției de diminuare a cheltuielilor de judecată solicitate, instanța de fond a invocat dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce nu reprezintă o motivare a deciziei adoptate, ci o simplă preluare a dispoziției respective. În sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivarea hotărârii presupune ca instanța să arate, în concret, care sunt motivele pentru care a apreciat că, raportat la complexitatea cauzei și la durata procesului, se impune reducerea cheltuielilor cu onorariul avocațial. Subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, măsura de diminuare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat este netemeinică. Invocând dispozițiile art. 127 alin. (2) și art. 128 din Statutul profesiei de avocat, recurenta-reclamantă susține că, raportat la munca depusă în cauză de avocații reclamantei, onorariul perceput de aceștia este perfect justificat față de complexitatea și dificultatea cauzei, sub aspectul problemelor de fond ridicate, dar și față de durata soluționării cauzei. Așadar, măsura primei instanțe nu poate fi justificată prin raportate la criteriile legale, atât timp cât prezenta cauză este complexă, ținându-se seama în principal de numeroasele schimbări legislative intervenite în condițiile în care O.U.G. nr. 77/2011 a suferit 4 modificări legislative fără ca toate aspectele incidente să fie clarificate, precum și de numeroasele dificultăți apărute în interpretarea legislației secundare. Totodată, se susține că problema de drept dedusă judecății are un vădit caracter de noutate, necesitând o analiză complexă a normelor edictate în această materie, neexistând jurisprudență până la acest moment și nici doctrină care să analizeze problematica taxei de clawback ori a modului de calcul al acesteia. În ceea ce privește durata cauzei, recurenta-reclamantă solicită a fi avut în vedere faptul că aceasta a fost influențată în mod decisiv de atitudinea procesuală a pârâtei, care deși ar fi putut prezenta toate documentele de achiziție privind medicamentele contestate, a refuzat îngreunând astfel judecarea cauzei. Prin urmare, atitudinea pasivă a pârâtei în aflarea adevărului a determinat ca durata efectivă a cauzei să fie considerabilă, perioadă în care reclamanta a fost nevoită să efectueze numeroase demersuri pentru obținerea de documente. În ceea ce privește cuantumul onorariului, recurenta-reclamantă invocă faptul că, potrivit contractului de asistență juridică încheiat între societate și reprezentanții convenționali, onorariul este facturat pe bază de tarife orare, această modalitate asigurând o transparență totală și generând un raport corect între munca efectiv prestată de avocat și onorariul încasat pentru dosarul în cauză. Astfel, având în vedere ca onorariul avocațial a fost direct proporțional cu durata soluționării dosarului, nu se poate reține ca motiv al diminuării cheltuielilor solicitate, durata soluționării procesului. Chiar mai mult, instanța de fond nu poate să cenzureze recuperarea costurilor suportate de societate cu onorariul avocațial din culpa exclusivă a părții adverse, având în vedere că, în speță, potrivit specificului litigiului dedus judecății, societatea a fost obligată la parcurgerea procedurii prealabile a contestației administrative în urma căreia pârâta, cu rea-credință, a refuzat revocarea măsurilor impuse în mod nelegal, după cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond. Se invocă de către recurenta-reclamantă jurisprudența C.E.D.O. referitoare la realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor reprezentând onorariul avocațial. Sub acest aspect, se susține că: (i) realitatea onorariului nu a fost și nu poate fi contestată, atât timp cât a fost depusă factura emisă pentru servicii de asistență și reprezentare conform contractului de asistență juridică semnat de părți; (ii) în privința necesitații și rezonabilității onorariului, se face referire la caracterul complex și de noutate al problemei deduse judecății și chiar durata soluționării procesului; (iii) în privința rezonabilității onorariului de avocat, se invocă art. 132 din Statutul profesiei de avocat. În consecință, se susține că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele menționate anterior, astfel: (i) reprezentarea a impus o durată de timp considerabilă, ocazionată cu precădere de atitudinea de pasivitate a pârâtei care a refuzat să prezinte documentele de achiziție solicitate de către instanță; (ii) speța dedusă judecății are un grad ridicat de dificultate, în principal din cauza caracterului de noutate al problemelor de drept avocate; (iii) reprezentantul convențional care a acordat serviciile de reprezentare juridică este o societate de avocați recunoscută în domeniul dreptului administrativ și fiscal și al litigiilor de contencios administrativ pe piața avocaturii de afaceri din România. 5.4. Recursul declarat de pârâta C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2628 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Recurenta-pârâtă C.N.A.S. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2628 din 7 octombrie 2014, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește dispoziția instanței de obligare a C.N.A.S. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.004,3 RON, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 129 alin. (1) și art. 274 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și susține că, raportat la speța de față, cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat, având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei. Totodată, se invocă faptul că C.N.A.S. este instituție publică, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar, în coordonarea Ministerului Sănătății. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale. În contextul celor mai sus menționate, având în vedere destinația specială, precisă și limitată a bugetului F.N.U.A.S.S., astfel cum prevede și Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și principiul prevăzut la art. 208 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, pe baza participării persoanelor asigurate, a statului și a angajatorilor la managementul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, orice grevare a Fondului național unic de asigurări de sănătate are drept consecință o serie de aspecte cu impact negativ în ceea ce privește veniturile și procedura de gestionare a acestuia, iar orice influențe financiare suplimentare negative asupra bugetului F.N.U.A.S.S. conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și a calității serviciilor medicale acordate acestora. În consecință, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii reclamantei de a obligare a C.N.A.S. la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, recurenta-pârâtă invocă prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și arată că bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate se încadrează în categoria veniturilor publice, astfel că C.N.A.S. este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. II. Considerentele Înaltei Curți 1. Referitor la recursul declarat de pârâta C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 3384 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Cu titlu prealabile, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă C.N.A.S. în mod eronat și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, deși cauza se judecă potrivit C. proc. civ. de la 1865, iar criticile din recurs se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865. Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond în sensul că C.N.A.S. nu a comunicat valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință (Vitr), având în vedere dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, forma în vigoare la data emiterii notificărilor contestate, Înalta Curte constată următoarele: Conform formulei de calcul prevăzute la art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, contribuția trimestrială se calculează inclusiv în raport cu Vitr, care reprezintă valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății. Totodată, în cuprinsul art. 3 1 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 77/2011, se prevede expres că: „(3) Valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății (Vitr), se stabilește de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuție. Această valoare se calculează prin raportarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție pe anul 2011 la totalul vânzărilor de medicamente, ce se suportă, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente aceluiași an, și înmulțirea rezultatului cu valoarea vânzărilor totale trimestriale de referință de 1.425 milioane RON. (4) Valoarea prevăzută la alin. (3) se comunică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiecărui plătitor de contribuție până la data de 15 martie 2012. Pentru plătitorii de contribuție care nu au avut vânzări de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății până la 31 decembrie 2011, valoarea vânzărilor individuale trimestriale de referință este egală cu zero.” Or, în condițiile în care dispozițiile citate prevăd lipsit de orice echivoc faptul că Vitr se calculează și se comunică de către C.N.A.S. fiecărui plătitor de contribuție, nu pot fi primite aserțiunile recurentei-pârâte prin care, deși confirmă faptul că nu a comunicat Vitr, tinde să argumenteze ideea că a comunicat toate elementele care stau la baza calculării Vitr, iar obligația de stabilire, calculare și declarare a contribuției trimestriale nu incumbă C.N.A.S., ci persoanelor care au obligația plății contribuției. Cu referire la criticile recurentei-pârâte privind caracterul eronat al unora dintre datele transmise de C.N.A.S., Înalta Curte constată următoarele: În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă expune, prin prisma dispozițiilor legale, procedura de raportare și centralizare a datelor privind consumul de medicamente și susține că revine caselor județene de asigurări de sănătate obligația de a valida consumul de medicamente transmis. Instanța de recurs constată că susținerile recurentei nu sunt de natură a răsturna temeinicia aspectelor reținute de prima instanță în condițiile în care existența erorilor de raportare a volumului de vânzărilor rezultă fără echivoc atât din adresele emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Bacău, Spitalul Municipal Târgu-Secuiesc, Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Bihor, cât și din notificarea transmisă de C.N.A.S. la data de 23 mai 2012, în care se menționează unele erori în raportările electronice transmise de unitățile sanitare cu paturi, prin casele de asigurări de sănătate, ceea ce a determinat stabilirea eronată a valorii vânzărilor totale trimestriale de medicamente pentru trimestrul I 2012. Atâta timp cât, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, obligația de comunicare a datelor în vederea determinării contribuției trimestriale revine C.N.A.S., nu pot fi primite argumentele recurentei-pârâte de natură a transfera răspunderea pentru corectitudinea datelor în sarcina caselor de asigurări de sănătate, a unităților sanitare cu paturi și a centrelor de dializă. În acest sens, se reține că, în baza actelor contestate, în raportul juridic dedus judecății părți sunt C.N.A.S. și reclamanta, astfel că C.N.A.S. poartă răspunderea pentru corectitudinea datelor pe care le comunică în exercitarea atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2011. Cu referire la criticile privind incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013, Înalta Curte reține următoarele: Actele contestate în cauză vizează contribuția trimestrială datorată de reclamantă pentru trimestrul I 2012, în reglementarea O.U.G. nr. 77/2011, calculată în funcție de valoarea consumului de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, în raport cu valoarea medicamentelor care include și taxa pe valoarea adăugată. Se constată că recurenta-pârâtă afirmă ritos faptul că valorile comunicate reclamantei prin actele contestate includ TVA, fiind respectată formula de calcul prevăzută de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, și că, abia ulterior, ca efect al modificărilor promovate prin O.G. nr. 17/2012, începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale s-a realizat fără includerea taxei pe valoarea adăugată. Într-adevăr, conform art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, în forma inițială publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 68026.09.2011: „Art. 3 - (1) Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent „p” asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. (2) Procentul „p” se calculează astfel: (...) (3) Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7). (4) Contribuția trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează și se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011. ” Prin Decizia nr. 1007 din 27 noiembrie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 878/21.12.2012, Curtea Constituțională a r espins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, reținând, în esență, că excepția de neconstituționalitate invocată, în mod special cu referire la art. 1 și art. 3 din Ordonanța de urgență „vizează probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauzele deduse judecății, aspect ce excedează competenței instanței de contencios constituțional”. Ulterior, prin O.U.G. nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 860/7.12.2011, după art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, a fost introdus un nou articol, art. 3 1 , cu următorul cuprins: „Art. 3 1 - (1) Începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuția trimestrială, denumită în continuare Ctd, datorată de fiecare plătitor se calculează astfel: (...) (2) Valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referință, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, este de 1.425 milioane RON. Această valoare poate fi majorată prin legile bugetare anuale. (3) Valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății (Vitr), se stabilește de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuție. Această valoare se calculează prin raportarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție pe anul 2011 la totalul vânzărilor de medicamente, ce se suportă, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente aceluiași an, și înmulțirea rezultatului cu valoarea vânzărilor totale trimestriale de referință de 1.425 milioane RON. (4) Valoarea prevăzută la alin. (3) se comunică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiecărui plătitor de contribuție până la data de 15 martie 2012. Pentru plătitorii de contribuție care nu au avut vânzări de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății până la 31 decembrie 2011, valoarea vânzărilor individuale trimestriale de referință este egală cu zero. (5) Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3), se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată.” Prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 100/20.02.2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 3 1 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011, este neconstituțională. În considerentele deciziei nr. 39 din 5 februarie 2013, Curtea Constituțională a reținut că: „În speța dedusă judecății, pe lângă argumentele prezentate de autoarea excepției de neconstituționalitate și reținute în Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, ale cărei considerente sunt valabile și în prezenta cauză, pe de o parte, sunt criticate, în mod expres, dispozițiile art. 3 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum au fost introduse prin O.U.G. nr. 110/2011, iar, pe de altă parte, notificările au ca temei legal tocmai dispozițiile art. 3 1 din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011. Curtea observă că dispozițiile alin. (5) al art. 3 1 stabilesc, în mod expres, că prin valoarea vânzărilor, în sensul celor reglementate prin O.U.G. nr. 77/2011, se înțelege valoarea medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată. Contribuția trimestrială reprezintă, așadar, un procent aplicat nu numai asupra prețului în sine al medicamentelor, ci și asupra taxei pe valoare adăugată aplicată prețului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit. Curtea constată că, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu și asupra celorlalte impozite, or aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituțională, urmând ca excepția de neconstituționalitate să fie admisă sub acest aspect.” Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond, cu just temei a dat eficiență considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, reținând că, indiferent de forma diferită a legislației clawback aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuției prin raportare la o bază ce conține și TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit. Viciul de constituționalitate reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2012, în ipoteza în care determinarea contribuției trimestriale în raport cu valoarea medicamentelor care include și taxa pe valoarea adăugată, echivalează cu un impozit la impozit și este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, se răsfrânge implicit asupra actelor administrative contestate în cauză care se circumscriu ipotezei avute în vedere de instanța de contencios constituțional. În concluzie, Înalta Curte reține că întemeiat prima instanță a constatat existența acestui viciu de nelegalitate a actelor atacate, decurgând din aplicarea raționamentului avut în vedere de Curtea Constituțională, în contextul în care, prin actele contestate, calculul contribuției trimestriale comunicate reclamantei pentru trimestrul I 2012 s-a făcut prin raportare la consumul centralizat de medicamente care include TVA, aspect recunoscut expres chiar de recurenta-pârâtă. Susținerile recurentei referitoare la dreptul reclamantei de deducere a TVA sunt lipsite de relevanță, deoarece litigiul vizează legalitatea actelor contestate din perspectiva stabilirii contribuției clawback, iar nu problema existenței ori exercitării de către intimata-reclamantă a dreptului de deducere a TVA, consacrat atât în dreptul intern, cât și în legislația europeană. La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39),