ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 242/2014

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant la data de 9 aprilie 2010, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 504.000 lei, pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate în calitate de mandant, prin contractul de mandat din 22 februarie 2008, prejudicierea imaginii și reputației, precum și provocarea de suferințe morale mandatarului, expunându-l la revocarea fără nicio imputatie în data de 14 martie 2010 și implicit la pierderea locului de muncă.

A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar prin cererea completatoare s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 84.000 lei reprezentând compensație netă stabilită prin actul adițional la contractul de mandat din 22 februarie 2008 și la plata penalităților de întârziere calculate de la data scadenței, până la data plății efective a sumei datorate, cauza fiind înregistrată la data de 9 aprilie 2010, iar, în urma exercitării căilor de atac spre rejudecare, a fost înaintată la data de 15 februarie 2012, la instanța de fond.

Prin cererea de chemare de chemare în judecată formulată de reclamant la data de 9 decembrie 2010, se solicită „obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 504.000 lei pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate în calitate de mandant, prin contractul de mandat din 22 februarie 2008, prejudicierea imaginii și reputației, precum și provocarea de suferințe morale mandatarului, expunându-l la revocarea fără nicio imputație în data de 14 martie 2010 și implicit la pierderea locului de muncă. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată". Prin încheierea din data de 27 aprilie 2012, cele două cauze au fost conexate, întrucât între cele două cereri există identitate de obiect și aceleași părți.

Prin încheierea din data de 27 martie 2012, având în vedere modificările C. civ., Hotărârea C.S.M. din 2005 cu modificările și completările ulterioare, precum și Decizia nr. 40 din 26 martie 2012 a Președintelui secției a ll-a civilă, a Tribunalului Galați, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înregistrarea cauzei, pe rolul secției a ll-a civilă, a Tribunalului Galați, sub nr. 3302/121/2010. Prin sentința comercială nr. 1224 din 18 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați, în rejudecare, s-a admis acțiunea în pretenții și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 84.000 lei reprezentând compensație cuvenită prin actul adițional la contractul de mandat din 22 februarie 2008, cu penalități de 0,1 % pe zi de întârziere de la scadență până la plata efectivă.

A fost obligată pârâta către reclamant la 504.000 lei daune morale și, de asemenea, la plata sumei de 7.495 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Izvorul acțiunii de fată îl constituie contractul de mandat comercial din 22 februarie 2008, încheiat între părți pe durată nedeterminată, cu obligații reciproce, în ceea ce privește obligația pârâtei SC G. SA, conform art. 5, fiind aceea de a plăti pentru executarea acestui contract o indemnizație brută de 14.000 lei/lunar, iar potrivit actului adițional din 14 mai 2009, aceea de a primi o compensație netă reprezentând echivalentul a 6 remunerații brute, în termen de 15 zile de la revocarea contractului de mandat fără justă cauză, cu penalități de 0,1 % pe zi până la plata efectivă.

Din conținutul contractului de mandat rezultă că atât mandatarul cât și mandantul au avut anumite obligații de îndeplinit astfel încât ne aflăm în fața unui contract comercial cu titlu oneros, sinalagmatic. Mandatul comercial se caracterizează printr-o serie de elemente proprii, respectiv implică împuternicirea mandatarului de a face toate actele necesare executării ei, acestea fiind expres indicate în mandatul emis pentru reclamant. Potrivit doctrinei și practicii judiciare mandatul comercial nu poate fi revocat unilateral, decât dacă se dovedesc motive întemeiate, în caz contrar, revocarea fiind socotită ca un abuz de drept, cel vinovat putând răspunde pentru daunele provocate părții lezate, în prezenta cauză reclamantul făcând dovada temeiniciei acțiunii de față atât prin înscrisurile atașate la acțiune, cât și prin proba testimonială administrată în instanța de judecată, fiind probate susținerile invocate de reclamant în acțiunea introductivă.

Față de cele mai sus reținute, prima instanță a admis acțiunea și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă către reclamant la plata sumei de 84.000 lei, reprezentând compensație cuvenită prin actul adițional la contractul de mandat din 22 februarie 2008, cu penalități de 0,1 % zi întârziere, de la data scadenței până la plata efectivă. A fost obligată pârâta către reclamant la 504.000 lei daune morale. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, solicitând schimbarea acesteia în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea apelului a susținut că hotărârea primei instanțe nu îndeplinește condițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea acesteia este sumară și confuză, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Că prima instanță nu a indicat temeiurile pentru care a acordat suma de 504.000 lei, suferințele încercate de reclamant ca urmare a încetării contractului de muncă, respectiv nu au fost indicate temeiurile de fapt și de drept care i-au format convingerea. Apelanta a mai arătat că, acordarea daunelor morale este nejustificată întrucât, prin acțiune, reclamantul a indicat faptul că imaginea și reputația sa au fost prejudiciate prin încetarea contractului de mandat, fără ca reclamantul să fi făcut dovada acestor prejudicii sau că ar fi fost refuzat de vreun angajator, din contră aceasta angajându-se la mai puțin de 30 de zile de la concediere. A mai arătat apelanta că reclamantul a indicat faptul că suma de 504.000 lei reprezintă echivalentul remunerațiilor cuvenite pentru 36 luni și că el nu are vreo sursă de venit, nu beneficiază de asigurare medicală, iar soția sa este profesor și are veniturile reduse.

Că suma acordată este exagerat de mare, că nu se pot acorda daune morale doar pentru faptul că o persoană nu își mai permite să asigure întreținerea familiei și achitarea datoriilor curente, aceasta reprezentând o îmbogățire fără just temei și că ansamblul probelor administrate de reclamant nu este de natură să demonstreze suferințele încercate. Apelanta a mai indicat și faptul că reclamantul nu a făcut dovada unei acțiuni ilicite a S.C. G. SA, deși și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ., că pentru acordarea celor 6 remunerații brute reclamantul trebuia să facă dovada că revocarea contractului s-a făcut fără justă cauză. Că, de fapt, justa cauză rezultă din balanțele contabile ce dovedesc faptul că societatea era pe pierdere, ceea ce duce la dovedirea îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor din contractul de mandat.

Intimatul pârât S.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând, în esență următoarele: Temeiurile juridice ale acțiunii sale au fost art. 998 C. civ., pentru capătul de cerere având ca obiect daunele morale și art. 391 C. com., art. 969, art. 970 și art. 1073 C. civ., pentru capătul de cerere privind compensația de 84.000 lei și penalități de întârziere. Hotărârea este motivată, prima instanță făcând referire expres la temeiul contractual al răspunderii pârâtei și justificând acordarea daunelor morale, prin revocarea fără just temei a contractului și că, de altfel, prin prisma jurisprudenței C.E.D.O., motivarea hotărârii nu presupune necesitatea unui răspuns la fiecare dintre argumentele părților, fiind suficient să rezulte că instanța a cercetat în mod real cauza.

Legat de acest motiv a mai arătat și faptul că apelul este o cale de atac devolutivă, insuficiența motivării putând fi suplinită în apel. În ceea ce privește acordarea daunelor morale a arătat acesta că faptele pârâtei constau în publicarea unei ordini de zi în M. Of., aducerea la cunoștința C.N.V.M., adoptarea Hotărârii Consiliului de administrație din 1 august 2009, care avea ca obiect „formularea unei acțiuni împotriva sa pentru exercițiul abuziv al drepturilor sale în calitate de director general, în interes propriu și în dauna acționarilor și a SC G. SA, sesizarea C.N.V.M. a operatorului de piață și a instanțelor cu privire la tranzacțiile de acțiuni realizate de persoanele ce acționează concertat cu acționarul semnificativ SC S. S.A.

și tragerea la răspundere a persoanelor ce l-au mandatat pe el". A mai arătat reclamantul că la data de 30 martie 2009 și la data de 8 aprilie 2009, au fost formulate plângeri penale împotriva sa, în baza Hotărârii Consiliului de administrație din 2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals (140 procuri de reprezentare a acționarilor) și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (folosirea cu rea - credință a creditului și bunurilor societății în interes propriu sau în interesul altor persoane) pentru care s-au pronunțat soluții de neînceperea urmăririi penale și respectiv scoaterea de sub urmărire penală, pentru considerentul că fapta nu există.

Că, în atare situație, sunt întrunite condițiile art. 998 C. civ. referitor la conduita ilicită, vinovăție, prejudiciu și legătură de cauzalitate. A mai arătat acesta că în mod nejustificat apelanta critică suma acordată cu titlu de daune morale, în condițiile în care pierderea surselor de venit a fost însoțită de o denigrare a reclamantului dovedind astfel imposibilitatea lui de a dobândi un alt loc de muncă corespunzător. Că, în mod greșit apreciază apelanta că trebuia făcută dovada faptei ilicite pentru acordarea daunelor compensatorii, acestea fiind acordate în baza răspunderii contractuale, mai exact în baza art. 13 lit. a) din contract, în condițiile în care revocarea mandatului s-a făcut fără just temei.

Părțile au administrat proba cu înscrisuri. Prin Decizia nr. 114/ A din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială, a admis apelul declarat de pârâta SC G. SA Galați și, în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata de 150.000 lei daune morale, în loc de 504.000 lei. A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Examinând modalitatea de stabilire a situației de fapt și de aplicare a legii de către prima instanță, curtea de apel a apreciat că apel este fondat și l-a admis, numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, pentru următoarele considerente: Reclamantul a avut calitatea de director general al SC G. SA Galați, între aceștia încheindu-se contractul de mandat din 22 februarie 2008 (filele 10-11 dosar de fond), completat prin actul adițional din 14 mai 2009 (fila 53 dosar de fond).

La cererea acționarului SC F. SA Galați, înregistrat la SC G. SA, sub nr. 5975/2009 (fila 7 dosar de fond), s-a completat Ordinea de zi pentru A.G.O.A. a SC G. SA, pentru august 2009 și noua Ordine de zi, la pct. 14 trecându-se „tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate, că au dat, prin contractul de mandat puteri depline directorului general S.D. care negociază, hotărăște orice afacere indiferent de valoarea ei, fără o analiză temeinică; Este clar că există un interes de grup între acționarii SC S. SA, M.R.I., S.D. și R.N., care îmbracă aspecte ilegale. Totodată, această legătură de grup organizată între sus numitele persoane fizice și juridice se traduce prin acceptarea unei politici salariale în totală contradicție cu criza, menită să creeze disponibilitățile bănești pentru a cumpăra acțiunii din piață.

Sensul acestor salarii exagerate o constituie asocierea a cel puțin 20 salariați organizați în SC S. SRL, societate care a fost constituită în scopul de a-și răscumpăra acțiunile". Această ordine de zi completată a fost publicată în M. Of. nr. 4021 din 3 august 2009 (filele 15, 16 dosar de fond), în ziarul V.L. (fila 14 dosar fond) și a fost comunicată C.N.V.M. și B.E.R. (fila 17 dosar fond). Prin hotărârea din 17 august 2009 a A.G.O.A. SC G. SA, această propunere a fost respinsă (fila 21 dosar fond).

Deși prin Hotărârea din 20 februarie 2010 a Consiliului de Administrație a SC G. SA s-au aprobat realizările la indicatorii, obiectivele și criteriile de performanță pentru anul 2009 la nivelul efectiv realizat și s-a confirmat faptul că gestiune directorului general al SC G. SA aferentă anului 2009 a fost corespunzătoare (fila 22 dosar fond), la data de 14 martie 2010, prin Hotărârea Consiliului de Administrație a fost revocat reclamantul din funcția de director comercial al SC G. SA Galați. Împotriva mai multor persoane, printre care și reclamantul, acționarul SC V. SA a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., pentru care s-a dat soluția neînceperii urmăririi penale și respectiv scoaterea de sub urmărirea penală, faptele neexistând (filele 54, 5 și 112 - 115 dosar fond).

Aceste plângeri penale nu constituie fapte ilicite ale persoanei juridice pârâte, nefiind formulate de organele statutare ale acesteia, dar soluțiile pronunțate în cauză dovedesc vădita netemeinicie a acuzelor aduse reclamantului în Convocatorul mai sus indicat. Fapta de a aduce acuzații vădit nefondate prin Convocatorul publicat în presă și adus la cunoștința mai multor terți prin notificare, urmate de încetarea raporturilor de mandat și de muncă este de natură să aducă prejudicii grave imaginii reclamantului, să producă suferințe acestuia și să îi creeze dificultăți în găsirea unui nou loc de muncă. Faptul că acesta s-a angajat ulterior, nu are relevanță față de funcția ocupată de acesta (analist credite corporate) și perioada determinată pentru care s-a încheiat contractul de muncă (fila 44 Dosar nr. 13715/121/2012).

Rezultă, prin urmare, că acordarea despăgubirilor de către prima instanță este justificată, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, însă raportarea despăgubirilor la totalul sumelor pe care reclamantul le putea lua pe parcursul de 3 ani în baza contractului de mandat cu SC G. SA (acesta fiind criteriul indicat de reclamant) este greșită. Prin urmare, curtea de apel a admis apelul sub acest aspect și a stabilit cu titlu de daune morale o sumă raportată la urmările produse prin fapta ilicită a pârâtei. În ceea ce privește acordarea daunelor materiale, a reținut că în temeiul contractului de mandat modificat prin actul adițional din 2009 pârâta putea hotărî revocarea directorului general pentru justă - cauză, aceasta fiind întemeiată în accepțiunea părților pe un prejudiciu material dovedit, ca fiind din vina reclamantului (art. 13 lit. a) din Contract - fila 53 dosar fond).

În cauză nu s-a dovedit existența acestui prejudiciu material, ci mai mult, prin Hotărârea din 20 februarie 2010 s-au aprobat realizările la indicatorii, obiectivele și criteriile de performanță pentru 2009 și s-a confirmat gestiunea corespunzătoare a reclamantului. În atare condiții, revocarea reclamantului apare făcută fără a avea justă cauză, acesta având dreptul, potrivit clauzelor contractului de mandat, la o compensație netă egală cu 6 remunerații lunare plus penalități. În ceea ce privește critica apelantei referitoare la nemotivarea hotărârii primei instanțe, curtea de apel a apreciat că sentința atacată este motivată, chiar dacă succint și că apelul fiind devolutiv, instanța de apel a putut face o analiză a situației de fapt și a modalității de aplicare a legii.

Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința atacată, numai în privința daunelor morale acordate. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC G. SA Galați, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. În motivarea recursului său, pârâta susține, în esență, următoarele: a) Acordarea daunelor morale este nejustificată, întrucât reclamantul nu a dovedit un prejudiciu, în sensul că imaginea și reputația i-au fost afectate, așa cum a susținut, pentru că în scurt timp s-a angajat, găsindu-și un loc de muncă.

b) Compensația în cuantum de 6 remunerații reprezintă o clauză penală. Astfel, în condițiile în care în contractul de mandat se prevedea că în cazul în care revocarea se va face fără justă cauză, cel revocat este îndreptățit a primi o compensație constând în 6 remunerații brute, apreciază că acordarea și a unor daune morale și a unor plăți compensatorii nu se impune, deoarece această prevedere din contract reprezintă practic o clauză penală. c) Revocarea intimatului - reclamant S.I.D., din funcție, s-a făcut cu justă cauză, având în vedere că din balanțele contabile aflate la dosarul cauzei reiese fără echivoc faptul că societatea era pe pierdere și că, deci, reclamantul nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile din contractul de mandat și nu i se cuveneau nici cele 6 remunerații brute, așa cum greșit au apreciat instanțele.

Recursul nu este fondat. Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: a) în ce privește prima critică, formulată de recurenta - pârâtă, potrivit căreia în mod greșit ambele instanțe au apreciat că, în cauză, se impune acordarea daunelor morale, se reține că nu poate fi primită și va fi respinsă în consecință. Aceasta, deoarece, trebuie avut în vedere, în primul rând, că instanțele care s-au pronunțat în cauză au reținut corect și în mod expres temeiul juridic al acțiunii, privind acest capăt de cerere, având ca obiect daunele morale și anume, dispozițiile art. 998 C. civ., așa cum au fost invocate ele de către reclamant.

De asemenea, corect au apreciat instanțele și că sunt îndeplinite cerințele art. 998 C. civ., pentru angajarea răspunderii pârâtei sub acest aspect. Astfel, s-a demonstrat existența culpei recurentei - pârâte, concretizată prin acuzațiile aduse prin Convocatorul publicat în presă și adus la cunoștința terților prin notificare, acuzații care ulterior au fost infirmate prin soluțiile pronunțate cu privire la plângerile penale introduse de pârâtă împotriva reclamantului, prin aceste soluții stabilindu-se că faptele pretins săvârșite de acesta, nu au existat. În același sens sunt de menționat și Ordinea de zi pentru A.G.O.A. a SC G. SA, completată, ce a fost publicată în M. Of. nr. 4021 din 3 august 2009, precum și extrasele din ziarul „V.L." din 4 august 2009, conținând acuzații aduse reclamantului, comunicate și către C.N.V.M.

și Bursa Electronică R., - în condițiile în care prin hotărârea din 17 august 2009 a A.G.O.A. a SC G. SA, propunerea cuprinsă în ordinea de zi menționată a fost respinsă, iar prin Hotărârea din 20 februarie 2010 a Consiliului de Administrație a SC G. SA s-a confirmat faptul că gestiunea directorului general aferentă anului 2009 a fost corespunzătoare.

În ce privește prejudiciul, acesta constă, sub acest aspect, în încălcarea unor drepturi nepatrimoniale, respectiv a demnității, reputației și a dreptului la propria imagine, prejudiciu cauzat reclamantului, de către pârâtă, așa cum s-a arătat mai sus, tot printr-o faptă nepatrimonială și anume, formularea unor acuzații nefondate, de natură să-i pricinuiască reclamantului suferințe, respectiv să conducă la afectarea stării sale psihice și să-i creeze dificultăți în găsirea unui alt loc de muncă corespunzător, fiind fără relevanță faptul că ulterior reclamantul s-a angajat într-o altă funcție (analist credite corporate), pe o perioadă determinată - astfel cum judicios a apreciat și instanța de apel.

În mod evident există și legătura de cauzalitate cerută de răspunderea delictuală, între fapta pârâtei și prejudiciul suferit de reclamant, întrucât este de necontestat că fără fapta ilicită a pârâtei, reputația și demnitatea reclamantului nu ar fi fost lezate și nici nu ar fi fost afectată starea sa psihică. În ce privește cuantumul daunelor morale acordat, se observă pe de-o parte că acesta nu constituie un motiv de recurs efectiv, în sensul dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., care prevede expres și limitativ cazurile de nelegalitate, ce pot fi invocate, ale hotărârii criticate, iar, pe de altă parte, că aceste daune, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, au menirea de a oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o satisfacție sau ușurare pentru suferința suportată, determinarea cuantumului lor neputând fi realizat în raport de criterii exacte, științifice, deoarece se impune a fi avut în vedere un întreg ansamblu de criterii, incluzându-se printre acestea prejudiciul asupra stării psihice a persoanei vătămate, importanța valorii morale lezate, afectarea demnității și reputației persoanei respective, cât și percepția societății despre persoana în cauză.

Astfel fiind, în absența unor criterii stricte, pe baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă a acestor daune, le revine judecătorilor fondului să aprecieze asupra acestui aspect și, drept urmare, aprecierea subiectivă a instanței de apel nu poate fi supusă controlului de nelegalitate pe care îl efectuează instanța de recurs, iar critica recurentei pârâte privind cuantumul daunelor morale acordate reclamantului nu poate fi primită. b) în ce privește susținerea recurentei pârâte potrivit căreia compensația de 6 remunerații reprezintă o clauză penală, ce exclude și acordarea unor daune morale, se constată că, de asemenea, nu poate fi primită. Aceasta, deoarece, sub un prim aspect, această critică nu a fost formulată în fața instanțelor de fond și de apel, fiind invocată pentru prima dată, omisso medio, în recurs, ceea ce este inadmisibil.

În al doilea rând, este de amintit, așa cum s-a mai arătat, că pentru capătul de cerere privind daunele morale a fost invocat art. 998 C. civ., iar, pentru capătul de cerere privind compensația, art. 969, 970 și 1073 C. civ., - așa încât se impune a se observa că ne aflăm în prezența a două capete de cerere formulate distinct, prin invocarea unor temeiuri legale diferite, unul de natură să atragă răspunderea civilă contractuală, ca urmare a încălcării de către societate a unei obligații contractuale, iar celălalt urmărind să atragă răspunderea civilă delictuală, ca urmare a unor fapte ilicite săvârșite de societate. În fine, chiar dacă s-ar considera că respectiva clauză contractuală este o clauză penală, ea nu ar putea avea nicio legătură cu repararea unui prejudiciu moral, nepatrimonial, care nici nu ar putea fi apreciat anticipat și evaluat printr-o clauză penală, specifică raporturilor patrimoniale.

c) Referitor la critica recurentei, conform căreia se susține că revocarea intimatului - reclamant din funcție s-a făcut cu justă cauză, întrucât din balanțele contabile aflate la dosarul cauzei reiese fără echivoc că societatea era pe pierdere, se constată că nu este întemeiată. Aceasta, deoarece, susținerea recurentei, în sensul că reclamantul, prin activitatea desfășurată în funcția de director general al societății ar fi cauzat vreun prejudiciu nu numai că nu este dovedită, ci, dimpotrivă, chiar societatea, prin Hotărârea nr. 151 din 20 februarie 2010 a Consiliului de Administrație a confirmat faptul că gestiunea directorului general a fost corespunzătoare, iar, prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 14 martie 2010 l-a revocat pe reclamant din funcția de director general.

În consecință, reținându-se că recurenta - pârâtă SC G. SA nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care să justifice modificarea sau casarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., aceasta va fi menținută ca fiind legală și, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei se va respinge, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC G. SA va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.445 lei, către intimatul - reclamant S.I.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 114/ A din 14 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială. Obligă pe recurenta - pârâtă SC G. SA la plata sumei de 8445 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul -reclamant S.l.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014.