ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 242/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 242/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în
judecată formulată de reclamant la data de 9 aprilie 2010, s-a solicitat
obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 504.000 lei, pentru
executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate în calitate de mandant,
prin contractul de mandat din 22 februarie 2008, prejudicierea imaginii și
reputației, precum și provocarea de suferințe morale mandatarului, expunându-l
la revocarea fără nicio imputatie în data de 14 martie 2010 și implicit la
pierderea locului de muncă.
A solicitat
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar prin cererea
completatoare s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 84.000 lei
reprezentând compensație netă stabilită prin actul adițional la contractul de
mandat din 22 februarie 2008 și la plata penalităților de întârziere calculate
de la data scadenței, până la data plății efective a sumei datorate, cauza
fiind înregistrată la data de 9 aprilie 2010, iar, în urma exercitării căilor
de atac spre rejudecare, a fost înaintată la data de 15 februarie 2012, la
instanța de fond.
Prin cererea de
chemare de chemare în judecată formulată de reclamant la data de 9 decembrie
2010, se solicită „obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de
504.000 lei pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate în
calitate de mandant, prin contractul de mandat din 22 februarie 2008,
prejudicierea imaginii și reputației, precum și provocarea de suferințe morale
mandatarului, expunându-l la revocarea fără nicio imputație în data de 14
martie 2010 și implicit la pierderea locului de muncă. A solicitat obligarea
pârâtei la plata cheltuielilor de judecată".
Prin încheierea
din data de 27 aprilie 2012, cele două cauze au fost conexate, întrucât între
cele două cereri există identitate de obiect și aceleași părți.
Prin încheierea
din data de 27 martie 2012, având în vedere modificările C. civ., Hotărârea C.S.M.
din 2005 cu modificările și completările ulterioare, precum și Decizia nr. 40
din 26 martie 2012 a Președintelui secției a ll-a civilă, a Tribunalului
Galați, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înregistrarea cauzei, pe rolul
secției a ll-a civilă, a Tribunalului Galați, sub nr. 3302/121/2010.
Prin sentința
comercială nr. 1224 din 18 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați, în
rejudecare, s-a admis acțiunea în pretenții și a fost obligată pârâta către
reclamant la plata sumei de 84.000 lei reprezentând compensație cuvenită prin
actul adițional la contractul de mandat din 22 februarie 2008, cu penalități de
0,1 % pe zi de întârziere de la scadență până la plata efectivă.
A fost obligată
pârâta către reclamant la 504.000 lei daune morale și, de asemenea, la plata
sumei de 7.495 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Izvorul
acțiunii de fată îl constituie contractul de mandat comercial din 22 februarie
2008, încheiat între părți pe durată nedeterminată, cu obligații reciproce, în
ceea ce privește obligația pârâtei SC G. SA, conform art. 5, fiind aceea de a
plăti pentru executarea acestui contract o indemnizație brută de 14.000
lei/lunar, iar potrivit actului adițional din 14 mai 2009, aceea de a primi o
compensație netă reprezentând echivalentul a 6 remunerații brute, în termen de
15 zile de la revocarea contractului de mandat fără justă cauză, cu penalități
de 0,1 % pe zi până la plata efectivă.
Din conținutul
contractului de mandat rezultă că atât mandatarul cât și mandantul au avut
anumite obligații de îndeplinit astfel încât ne aflăm în fața unui contract
comercial cu titlu oneros, sinalagmatic.
Mandatul comercial
se caracterizează printr-o serie de elemente proprii, respectiv implică
împuternicirea mandatarului de a face toate actele necesare executării ei,
acestea fiind expres indicate în mandatul emis pentru reclamant.
Potrivit
doctrinei și practicii judiciare mandatul comercial nu poate fi revocat
unilateral, decât dacă se dovedesc motive întemeiate, în caz contrar, revocarea
fiind socotită ca un abuz de drept, cel vinovat putând răspunde pentru daunele
provocate părții lezate, în prezenta cauză reclamantul făcând dovada
temeiniciei acțiunii de față atât prin înscrisurile atașate la acțiune, cât și
prin proba testimonială administrată în instanța de judecată, fiind probate
susținerile invocate de reclamant în acțiunea introductivă.
Față de cele
mai sus reținute, prima instanță a admis acțiunea și, în consecință, a
obligat-o pe pârâtă către reclamant la plata sumei de 84.000 lei, reprezentând
compensație cuvenită prin actul adițional la contractul de mandat din 22
februarie 2008, cu penalități de 0,1 % zi întârziere, de la data scadenței până
la plata efectivă.
A fost obligată
pârâta către reclamant la 504.000 lei daune morale.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel pârâta, solicitând schimbarea acesteia în tot,
în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea
apelului a susținut că hotărârea primei instanțe nu îndeplinește condițiile art.
261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea acesteia este sumară și
confuză, ceea ce echivalează cu o nemotivare.
Că prima
instanță nu a indicat temeiurile pentru care a acordat suma de 504.000 lei,
suferințele încercate de reclamant ca urmare a încetării contractului de muncă,
respectiv nu au fost indicate temeiurile de fapt și de drept care i-au format
convingerea.
Apelanta a mai
arătat că, acordarea daunelor morale este nejustificată întrucât, prin acțiune,
reclamantul a indicat faptul că imaginea și reputația sa au fost prejudiciate
prin încetarea contractului de mandat, fără ca reclamantul să fi făcut dovada
acestor prejudicii sau că ar fi fost refuzat de vreun angajator, din contră
aceasta angajându-se la mai puțin de 30 de zile de la concediere.
A mai arătat
apelanta că reclamantul a indicat faptul că suma de 504.000 lei reprezintă
echivalentul remunerațiilor cuvenite pentru 36 luni și că el nu are vreo sursă
de venit, nu beneficiază de asigurare medicală, iar soția sa este profesor și
are veniturile reduse.
Că suma
acordată este exagerat de mare, că nu se pot acorda daune morale doar pentru
faptul că o persoană nu își mai permite să asigure întreținerea familiei și
achitarea datoriilor curente, aceasta reprezentând o îmbogățire fără just temei
și că ansamblul probelor administrate de reclamant nu este de natură să
demonstreze suferințele încercate.
Apelanta a mai
indicat și faptul că reclamantul nu a făcut dovada unei acțiuni ilicite a S.C.
G. SA, deși și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ., că pentru
acordarea celor 6 remunerații brute reclamantul trebuia să facă dovada că
revocarea contractului s-a făcut fără justă cauză.
Că, de fapt,
justa cauză rezultă din balanțele contabile ce dovedesc faptul că societatea
era pe pierdere, ceea ce duce la dovedirea îndeplinirii necorespunzătoare a
obligațiilor din contractul de mandat.
Intimatul pârât
S.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului,
arătând, în esență următoarele:
Temeiurile
juridice ale acțiunii sale au fost art. 998 C. civ., pentru capătul de cerere
având ca obiect daunele morale și art. 391 C. com., art. 969, art. 970 și art. 1073
C. civ., pentru capătul de cerere privind compensația de 84.000 lei și
penalități de întârziere.
Hotărârea este
motivată, prima instanță făcând referire expres la temeiul contractual al
răspunderii pârâtei și justificând acordarea daunelor morale, prin revocarea
fără just temei a contractului și că, de altfel, prin prisma jurisprudenței
C.E.D.O., motivarea hotărârii nu presupune necesitatea unui răspuns la fiecare
dintre argumentele părților, fiind suficient să rezulte că instanța a cercetat
în mod real cauza.
Legat de acest
motiv a mai arătat și faptul că apelul este o cale de atac devolutivă,
insuficiența motivării putând fi suplinită în apel.
În ceea ce
privește acordarea daunelor morale a arătat acesta că faptele pârâtei constau
în publicarea unei ordini de zi în M. Of., aducerea la cunoștința C.N.V.M.,
adoptarea Hotărârii Consiliului de administrație din 1 august 2009, care avea
ca obiect „formularea unei acțiuni împotriva sa pentru exercițiul abuziv al
drepturilor sale în calitate de director general, în interes propriu și în
dauna acționarilor și a SC G. SA, sesizarea C.N.V.M. a operatorului de piață și
a instanțelor cu privire la tranzacțiile de acțiuni realizate de persoanele ce
acționează concertat cu acționarul semnificativ SC S. S.A. și tragerea la
răspundere a persoanelor ce l-au mandatat pe el".
A mai arătat
reclamantul că la data de 30 martie 2009 și la data de 8 aprilie 2009, au fost
formulate plângeri penale împotriva sa, în baza Hotărârii Consiliului de
administrație din 2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals
(140 procuri de reprezentare a acționarilor) și pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (folosirea cu rea
- credință a creditului și bunurilor societății în interes propriu sau în
interesul altor persoane) pentru care s-au pronunțat soluții de neînceperea
urmăririi penale și respectiv scoaterea de sub urmărire penală, pentru
considerentul că fapta nu există.
Că, în atare
situație, sunt întrunite condițiile art. 998 C. civ. referitor la conduita
ilicită, vinovăție, prejudiciu și legătură de cauzalitate.
A mai arătat
acesta că în mod nejustificat apelanta critică suma acordată cu titlu de daune
morale, în condițiile în care pierderea surselor de venit a fost însoțită de o
denigrare a reclamantului dovedind astfel imposibilitatea lui de a dobândi un
alt loc de muncă corespunzător.
Că, în mod
greșit apreciază apelanta că trebuia făcută dovada faptei ilicite pentru
acordarea daunelor compensatorii, acestea fiind acordate în baza răspunderii
contractuale, mai exact în baza art. 13 lit. a) din contract, în condițiile în
care revocarea mandatului s-a făcut fără just temei.
Părțile au
administrat proba cu înscrisuri.
Prin Decizia nr.
114/ A din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă,
maritimă și fluvială, a admis apelul declarat de pârâta SC G. SA Galați și, în
consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat-o pe
pârâtă la plata de 150.000 lei daune morale, în loc de 504.000 lei.
A menținut toate
celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Examinând
modalitatea de stabilire a situației de fapt și de aplicare a legii de către
prima instanță, curtea de apel a apreciat că apel este fondat și l-a admis,
numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, pentru următoarele
considerente:
Reclamantul a
avut calitatea de director general al SC G. SA Galați, între aceștia
încheindu-se contractul de mandat din 22 februarie 2008 (filele 10-11 dosar de
fond), completat prin actul adițional din 14 mai 2009 (fila 53 dosar de fond).
La cererea
acționarului SC F. SA Galați, înregistrat la SC G. SA, sub nr. 5975/2009 (fila
7 dosar de fond), s-a completat Ordinea de zi pentru A.G.O.A. a SC G. SA,
pentru august 2009 și noua Ordine de zi, la pct. 14 trecându-se „tragerea la
răspundere a persoanelor care se fac vinovate, că au dat, prin contractul de
mandat puteri depline directorului general S.D. care negociază, hotărăște orice
afacere indiferent de valoarea ei, fără o analiză temeinică; Este clar că
există un interes de grup între acționarii SC S. SA, M.R.I., S.D. și R.N., care
îmbracă aspecte ilegale. Totodată, această legătură de grup organizată între
sus numitele persoane fizice și juridice se traduce prin acceptarea unei
politici salariale în totală contradicție cu criza, menită să creeze
disponibilitățile bănești pentru a cumpăra acțiunii din piață. Sensul acestor
salarii exagerate o constituie asocierea a cel puțin 20 salariați organizați în
SC S. SRL, societate care a fost constituită în scopul de a-și răscumpăra
acțiunile".
Această ordine
de zi completată a fost publicată în M. Of. nr. 4021 din 3 august 2009 (filele
15, 16 dosar de fond), în ziarul V.L. (fila 14 dosar fond) și a fost comunicată
C.N.V.M. și B.E.R. (fila 17 dosar fond).
Prin hotărârea din
17 august 2009 a A.G.O.A. SC G. SA, această propunere a fost respinsă (fila 21
dosar fond).
Deși prin
Hotărârea din 20 februarie 2010 a Consiliului de Administrație a SC G. SA s-au
aprobat realizările la indicatorii, obiectivele și criteriile de performanță
pentru anul 2009 la nivelul efectiv realizat și s-a confirmat faptul că gestiune
directorului general al SC G. SA aferentă anului 2009 a fost corespunzătoare
(fila 22 dosar fond), la data de 14 martie 2010, prin Hotărârea Consiliului de
Administrație a fost revocat reclamantul din funcția de director comercial al
SC G. SA Galați.
Împotriva mai
multor persoane, printre care și reclamantul, acționarul SC V. SA a formulat
plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272 alin.
(1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen.,
pentru care s-a dat soluția neînceperii urmăririi penale și respectiv scoaterea
de sub urmărirea penală, faptele neexistând (filele 54, 5 și 112 - 115 dosar
fond).
Aceste plângeri
penale nu constituie fapte ilicite ale persoanei juridice pârâte, nefiind
formulate de organele statutare ale acesteia, dar soluțiile pronunțate în cauză
dovedesc vădita netemeinicie a acuzelor aduse reclamantului în Convocatorul mai
sus indicat.
Fapta de a
aduce acuzații vădit nefondate prin Convocatorul publicat în presă și adus la
cunoștința mai multor terți prin notificare, urmate de încetarea raporturilor
de mandat și de muncă este de natură să aducă prejudicii grave imaginii
reclamantului, să producă suferințe acestuia și să îi creeze dificultăți în
găsirea unui nou loc de muncă.
Faptul că
acesta s-a angajat ulterior, nu are relevanță față de funcția ocupată de acesta
(analist credite corporate) și perioada determinată pentru care s-a încheiat
contractul de muncă (fila 44 Dosar nr. 13715/121/2012).
Rezultă, prin
urmare, că acordarea despăgubirilor de către prima instanță este justificată,
în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, însă raportarea
despăgubirilor la totalul sumelor pe care reclamantul le putea lua pe parcursul
de 3 ani în baza contractului de mandat cu SC G. SA (acesta fiind criteriul
indicat de reclamant) este greșită.
Prin urmare,
curtea de apel a admis apelul sub acest aspect și a stabilit cu titlu de daune
morale o sumă raportată la urmările produse prin fapta ilicită a pârâtei.
În ceea ce
privește acordarea daunelor materiale, a reținut că în temeiul contractului de
mandat modificat prin actul adițional din 2009 pârâta putea hotărî revocarea
directorului general pentru justă - cauză, aceasta fiind întemeiată în
accepțiunea părților pe un prejudiciu material dovedit, ca fiind din vina
reclamantului (art. 13 lit. a) din Contract - fila 53 dosar fond).
În cauză nu s-a
dovedit existența acestui prejudiciu material, ci mai mult, prin Hotărârea din 20
februarie 2010 s-au aprobat realizările la indicatorii, obiectivele și
criteriile de performanță pentru 2009 și s-a confirmat gestiunea
corespunzătoare a reclamantului.
În atare
condiții, revocarea reclamantului apare făcută fără a avea justă cauză, acesta
având dreptul, potrivit clauzelor contractului de mandat, la o compensație netă
egală cu 6 remunerații lunare plus penalități.
În ceea ce
privește critica apelantei referitoare la nemotivarea hotărârii primei
instanțe, curtea de apel a apreciat că sentința atacată este motivată, chiar
dacă succint și că apelul fiind devolutiv, instanța de apel a putut face o
analiză a situației de fapt și a modalității de aplicare a legii.
Față de aceste
considerente, văzând și dispozițiile art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a
admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința atacată, numai
în privința daunelor morale acordate.
Împotriva
deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC G. SA Galați, întemeindu-se
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea
recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de
chemare în judecată, cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor
de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea
recursului său, pârâta susține, în esență, următoarele:
a) Acordarea
daunelor morale este nejustificată, întrucât reclamantul nu a dovedit un
prejudiciu, în sensul că imaginea și reputația i-au fost afectate, așa cum a
susținut, pentru că în scurt timp s-a angajat, găsindu-și un loc de muncă.
b) Compensația
în cuantum de 6 remunerații reprezintă o clauză penală.
Astfel, în
condițiile în care în contractul de mandat se prevedea că în cazul în care
revocarea se va face fără justă cauză, cel revocat este îndreptățit a primi o
compensație constând în 6 remunerații brute, apreciază că acordarea și a unor
daune morale și a unor plăți compensatorii nu se impune, deoarece această
prevedere din contract reprezintă practic o clauză penală.
c) Revocarea
intimatului - reclamant S.I.D., din funcție, s-a făcut cu justă cauză, având în
vedere că din balanțele contabile aflate la dosarul cauzei reiese fără echivoc
faptul că societatea era pe pierdere și că, deci, reclamantul nu și-a
îndeplinit corespunzător obligațiile din contractul de mandat și nu i se
cuveneau nici cele 6 remunerații brute, așa cum greșit au apreciat instanțele.
Recursul nu
este fondat.
Din examinarea
criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de
dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
a) în ce
privește prima critică, formulată de recurenta - pârâtă, potrivit căreia în mod
greșit ambele instanțe au apreciat că, în cauză, se impune acordarea daunelor
morale, se reține că nu poate fi primită și va fi respinsă în consecință.
Aceasta,
deoarece, trebuie avut în vedere, în primul rând, că instanțele care s-au
pronunțat în cauză au reținut corect și în mod expres temeiul juridic al
acțiunii, privind acest capăt de cerere, având ca obiect daunele morale și
anume, dispozițiile art. 998 C. civ., așa cum au fost invocate ele de către
reclamant.
De asemenea,
corect au apreciat instanțele și că sunt îndeplinite cerințele art. 998 C. civ.,
pentru angajarea răspunderii pârâtei sub acest aspect.
Astfel, s-a
demonstrat existența culpei recurentei - pârâte, concretizată prin acuzațiile
aduse prin Convocatorul publicat în presă și adus la cunoștința terților prin
notificare, acuzații care ulterior au fost infirmate prin soluțiile pronunțate
cu privire la plângerile penale introduse de pârâtă împotriva reclamantului,
prin aceste soluții stabilindu-se că faptele pretins săvârșite de acesta, nu au
existat.
În același sens
sunt de menționat și Ordinea de zi pentru A.G.O.A. a SC G. SA, completată, ce a
fost publicată în M. Of. nr. 4021 din 3 august 2009, precum și extrasele din
ziarul „V.L." din 4 august 2009, conținând acuzații aduse reclamantului,
comunicate și către C.N.V.M. și Bursa Electronică R., - în condițiile în care
prin hotărârea din 17 august 2009 a A.G.O.A. a SC G. SA, propunerea cuprinsă în
ordinea de zi menționată a fost respinsă, iar prin Hotărârea din 20 februarie
2010 a Consiliului de Administrație a SC G. SA s-a confirmat faptul că
gestiunea directorului general aferentă anului 2009 a fost corespunzătoare.
În ce privește
prejudiciul, acesta constă, sub acest aspect, în încălcarea unor drepturi
nepatrimoniale, respectiv a demnității, reputației și a dreptului la propria
imagine, prejudiciu cauzat reclamantului, de către pârâtă, așa cum s-a arătat
mai sus, tot printr-o faptă nepatrimonială și anume, formularea unor acuzații
nefondate, de natură să-i pricinuiască reclamantului suferințe, respectiv să
conducă la afectarea stării sale psihice și să-i creeze dificultăți în găsirea
unui alt loc de muncă corespunzător, fiind fără relevanță faptul că ulterior
reclamantul s-a angajat într-o altă funcție (analist credite corporate), pe o
perioadă determinată - astfel cum judicios a apreciat și instanța de apel.
În mod evident
există și legătura de cauzalitate cerută de răspunderea delictuală, între fapta
pârâtei și prejudiciul suferit de reclamant, întrucât este de necontestat că
fără fapta ilicită a pârâtei, reputația și demnitatea reclamantului nu ar fi
fost lezate și nici nu ar fi fost afectată starea sa psihică.
În ce privește
cuantumul daunelor morale acordat, se observă pe de-o parte că acesta nu
constituie un motiv de recurs efectiv, în sensul dispozițiilor art. 304 C.
proc. civ., care prevede expres și limitativ cazurile de nelegalitate, ce pot
fi invocate, ale hotărârii criticate, iar, pe de altă parte, că aceste daune,
în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, au menirea de a oferi
persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o satisfacție sau
ușurare pentru suferința suportată, determinarea cuantumului lor neputând fi
realizat în raport de criterii exacte, științifice, deoarece se impune a fi
avut în vedere un întreg ansamblu de criterii, incluzându-se printre acestea
prejudiciul asupra stării psihice a persoanei vătămate, importanța valorii
morale lezate, afectarea demnității și reputației persoanei respective, cât și
percepția societății despre persoana în cauză.
Astfel fiind,
în absența unor criterii stricte, pe baza cărora să se realizeze o cuantificare
obiectivă a acestor daune, le revine judecătorilor fondului să aprecieze asupra
acestui aspect și, drept urmare, aprecierea subiectivă a instanței de apel nu
poate fi supusă controlului de nelegalitate pe care îl efectuează instanța de
recurs, iar critica recurentei pârâte privind cuantumul daunelor morale
acordate reclamantului nu poate fi primită.
b) în ce
privește susținerea recurentei pârâte potrivit căreia compensația de 6
remunerații reprezintă o clauză penală, ce exclude și acordarea unor daune
morale, se constată că, de asemenea, nu poate fi primită.
Aceasta,
deoarece, sub un prim aspect, această critică nu a fost formulată în fața
instanțelor de fond și de apel, fiind invocată pentru prima dată, omisso medio,
în recurs, ceea ce este inadmisibil.
În al doilea
rând, este de amintit, așa cum s-a mai arătat, că pentru capătul de cerere
privind daunele morale a fost invocat art. 998 C. civ., iar, pentru capătul de
cerere privind compensația, art. 969, 970 și 1073 C. civ., - așa încât se
impune a se observa că ne aflăm în prezența a două capete de cerere formulate
distinct, prin invocarea unor temeiuri legale diferite, unul de natură să
atragă răspunderea civilă contractuală, ca urmare a încălcării de către
societate a unei obligații contractuale, iar celălalt urmărind să atragă
răspunderea civilă delictuală, ca urmare a unor fapte ilicite săvârșite de
societate.
În fine, chiar
dacă s-ar considera că respectiva clauză contractuală este o clauză penală, ea
nu ar putea avea nicio legătură cu repararea unui prejudiciu moral,
nepatrimonial, care nici nu ar putea fi apreciat anticipat și evaluat printr-o
clauză penală, specifică raporturilor patrimoniale.
c) Referitor la
critica recurentei, conform căreia se susține că revocarea intimatului -
reclamant din funcție s-a făcut cu justă cauză, întrucât din balanțele
contabile aflate la dosarul cauzei reiese fără echivoc că societatea era pe
pierdere, se constată că nu este întemeiată.
Aceasta,
deoarece, susținerea recurentei, în sensul că reclamantul, prin activitatea
desfășurată în funcția de director general al societății ar fi cauzat vreun
prejudiciu nu numai că nu este dovedită, ci, dimpotrivă, chiar societatea, prin
Hotărârea nr. 151 din 20 februarie 2010 a Consiliului de Administrație a
confirmat faptul că gestiunea directorului general a fost corespunzătoare, iar,
prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 14 martie 2010 l-a revocat pe
reclamant din funcția de director general.
În consecință,
reținându-se că recurenta - pârâtă SC G. SA nu a formulat niciun motiv de
recurs întemeiat, care să justifice modificarea sau casarea deciziei curții de
apel, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C.
proc. civ., aceasta va fi menținută ca fiind legală și, în raport de
dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei se va respinge,
ca nefondat.
În conformitate
cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC G. SA va fi
obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.445 lei, către
intimatul - reclamant S.I.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 114/ A
din 14 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a
civilă, maritimă și fluvială.
Obligă pe
recurenta - pârâtă SC G. SA la plata sumei de 8445 lei reprezentând cheltuieli
de judecată către intimatul -reclamant S.l.D.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014.