ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1467/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1177 din

19 februarie 201, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția

inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

A respins

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC Z.B. SRL București în

contradictoriu cu pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București, ca inadmisibilă.

În motivare

s-a reținut că între părți s-a încheiat contractul din 9 septembrie 2009, având

ca obiect furnizarea spre vânzare a produsului nume tren, până la 15 decembrie 2013

și că pârâta, în calitate de furnizor, avea obligația preluării de comenzi de

atribuire de nume comerciale pentru trenuri și punerea lor în aplicare, precum

și de a colabora cu reclamanta beneficiar, în vederea preluării și punerii în

aplicare a solicitărilor provenite din partea terților de achiziție a numelor

comerciale pentru trenuri.

Reclamanta prin

notificarea din 29 octombrie 2009 comunicată prin executor judecătoresc, i-a solicitat

pârâtei respectarea obligațiilor asumate prin art. 4 din contract; prin notificarea

din 6 noiembrie 2009, i-a cerut pârâtei să-și respecte obligațiile contractuale,

atașând contractul de furnizare încheiat cu o societate terță, pentru numele comercial

de tren accelerat-brandul P.H. România, iar prin adresa din 26 noiembrie 2009 a

reluat solicitarea din notificările anterioare, invitând pârâta la punctul său de

lucru, în vederea concilierii directe a litigiului.

Pârâta prin adresa

din 1 decembrie 2009 i-a solicitat reclamantei, în temeiul art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ., să-i comunice cuantumul prejudiciilor materiale și de imagine

suferite și orice alte acte pe care se sprijină pretențiile acesteia, afirmându-și

disponibilitatea pentru o întrevedere în sensul stingerii amiabile a litigiului.

În ciuda solicitării

exprese a pârâtei de precizare a pretențiilor, reclamanta prin adresa de reconvocare

la conciliere directă a refuzat întâlnirea cu aceasta, arătând că solicită, în etapa

concilierii, doar executarea directă, în natură, a obligațiilor contractuale, fără

a preciza o sumă de bani.

S-a reținut că

cererea formulată anterior, înregistrată sub nr. 29635/3/2010 și anulată ca netimbrată,

nu echivalează cu o convocare la conciliere întrucât pretențiile reclamantei au

privit suma de 50.000 RON daune materiale pentru prejudiciul nepatrimonial, în timp

ce acțiunea în speță privește repararea unui prejudiciu patrimonial evaluat la 27.750

euro pentru primul an contractual și 178.750 euro pentru următorii trei ani contractuali,

neexistând identitate de obiect și că adresa din 5 noiembrie 2012 nu suplinește

convocarea la conciliere, întrucât expune doar situația derulării contractului și

o solicitare de deblocare a situației prezente.

Instanța de fond

a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii

directe cu pârâta pentru pretențiile bănești ce fac obiectul acțiunii, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 109 alin. (2) și art. 720

1

alin. (5) C.

proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 212 din 21 iunie 2013,

a admis apelul declarat de reclamanta SC Z.B. SRL București împotriva sentinței

civile nr. 1177 din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București, pe care

a anulat-o și a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii concilierii prealabile, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță,

respectiv la Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că față de acțiunea precizată a reclamantei

prin care a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 1.215.305 RON, echivalentul

a 288.486 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și 1 euro prejudiciu

moral de imagine, avându-se în vedere corespondența dintre părți înainte de sesizarea

instanței, cât și pe parcursul judecății, a apreciat că în cauză s-a făcut procedura

concilierii directe, fiind îndeplinite cerințele art. 720

1

alin. (1)

C. proc. civ.

Împotriva deciziei

civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a Vl-a civilă, a declarat recurs pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București, întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare Tribunalului București.

În criticile formulate,

după o prezentare a situației de fapt, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele:

Că soluția pronunțată

de instanța de apel în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității

acțiunii ca fiind lipsită de temei legal este greșită întrucât pretențiile în sumă

de 203.900 euro i-au fost aduse la cunoștință de reclamantă prin introducerea cererii

de chemare în judecată.

Prin urmare, raportat

la prevederile art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ., a învederat instanței

de apel faptul că procedura concilierii directe nu a fost parcursă de reclamantă.

În ceea ce privește

executarea primului an contractual, a arătat că din schimbul de corespondență purtat

nu a rezultat cuantumul prejudiciului și nici actele doveditoare ale acestuia, situație

în raport de care societatea sa nu a dat curs invitației la conciliere, astfel că

reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată solicitând obligarea sa la plata

sumei de 21.900 euro prejudiciu material suferit și la 50.000 euro prejudiciu de

imagine, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 29635/3/2010 înregistrat la Tribunalul

București, ca ulterior prin cerere precizatoare făcută în același dosar, să-și majoreze

pretențiile materiale la 288.486 euro, din care 34.900 euro pentru primul an, 197.750

euro pentru al doilea an contractual și 1 euro prejudiciu moral, ca în prezentul

litigiu să solicite obligarea societății sale la plata despăgubirilor contractuale

de 203.900 euro din care suma de 25.150 euro este aferentă primului an contractual,

suma de 45.500 euro pentru al doilea an contractual, suma de 61.750 euro pentru

al treilea an contractual și 71.500 euro pentru cel de al patrulea an contractual,

nemaifiind solicitat prejudiciu de imagine.

Că față de această

situație și față de perioada extinsă pentru care a fost calculat prejudiciu material,

s-ar putea reține cel mult că acesta a fost recunoscut numai pentru primii doi ani,

nu și pentru al treilea și al patrulea an contractual.

Așadar, soluția

instanței de apel este nelegală, întrucât echivalarea de către instanța de apel

a procedurii concilierii directe în cauză cu procedura parcursă în Dosarul nr. 29635/3/2010,

ar putea fi reținută numai pentru primii doi ani, nu și pentru al treilea și al

patrulea an contractual, sens în care acțiunea reclamantei putea fi admisă numai

în parte avându-se în vedere că în cauză este vorba de pretenții majorate, adăugate

celor pretinse pentru primii doi ani contractuali.

Analizând decizia

civilă nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a Vl-a civilă, ce face obiectul recursului declarat de pârâta  SN

T.F.C.C.F.R.C. SA București din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor

de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta

Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În data de 29

august 2012, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune vizând obligarea pârâtei

intimate la repararea prejudiciului material suferit ca urmare a neexecutării contractului

de furnizare din 9 septembrie 2009, prin care pârâta își asumase obligația de a

prelua comenzi de atribuire de nume comerciale pentru trenuri și de a le pune în

aplicare, precum și de a colabora în vederea preluării solicitărilor unor terți

de achiziție a numelor comerciale pentru trenuri, astfel că în acest temei, reclamanta

a solicitat obligarea pârâtei la 203.900 euro, în echivalent RON reprezentând suma

de 907.355 RON.

Este de necontestat

că reglementările art. 720

1

C. proc. civ. sunt de maximă actualitate,

prin aceea că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea

litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

De asemenea, este

știut că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc.

civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții

de natură bănească, în sensul soluționării prioritar pe cale amiabilă, într-un termen

scurt.

În cauză, este

de observat că s-a efectuat procedura concilierii, dovada făcând-o corespondența

purtată cu intimata anterior cât și ulterior declanșării litigiului, adresele de

convocare la conciliere aflate la dosar fac dovada că au fost vizate raporturile

contractuale cu pârâta.

De altfel, chiar

pârâta este aceea care evidențiază existența unei corespondențe prin întâmpinările

depuse la instanța de fond și apel, în care se menționează convocarea la conciliere

numai pentru pretențiile reclamantei ce vizează primii doi ani din contract, or

o atare situație nu poate conduce la concluzia că aceasta lipsește, în condițiile

în care pârâta nu a avut nici o intenție de a stinge litigiul pe cale amiabilă,

astfel că scopul textului de lege nu a fost atins.

Este reală împrejurarea

că adresele invocate de către recurentă nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute

de art. 720

1

C. proc. civ., că nu vizează întreaga perioadă pentru care

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și că nu a

fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, dar nerespectarea unora

din prevederile art. 720

1

C. proc. civ. în opinia instanței supreme,

nu atrage automat nulitatea concilierii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a invocat

și nici nu a dovedit vreo vătămare în cauză.

Avându-se în vedere

demersurile ambelor părți și relațiile dintre ele, nu se poate reține că nu s-a

realizat concilierea prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., în sensul

că pârâta nu a avut cunoștință de pretențiile reclamantei, pentru a se promova acțiunea

în fața instanțelor judecătorești, câtă vreme nu a dorit să dea curs convocărilor

adresate.

Or, este evident

că voința legiuitorului care a introdus în C. proc. civ. dispozițiile referitoare

la concilierea directă a fost ca lipsa acesteia să poată fi invocată numai condiționat

de existența unei vătămări, vătămare care nu s-a dovedit în cauză.

De altfel este

de reținut și că între părți s-a derulat, după cum corect a reținut și instanța

de apel, un alt proces vizând repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare

a aceluiași contract din 9 septembrie 2009, fapt recunoscut chiar de recurenta pârâtă

prin motivele de recurs, Dosar nr. 26935/3/2010 al Tribunalului București, secția

a Vl-a comercială care a fost soluționat prin anularea cererii reclamantei, ca urmare

a neachitării taxelor judiciare de timbru, situație în raport de care se apreciază

îndeplinirea scopului procedurii prealabile în cadrul unei alte proceduri, astfel

că perioada și cuantumul pretențiilor solicitate sunt irelevante, important fiind

faptul ca atare.

Sub acest aspect,

se reține că legiuitorul permite chiar, prin dispozițiile art. 132 alin. (2) C.

proc. civ. mărirea sau micșorarea câtimii obiectului cererii după sesizarea instanței

de judecată, fără a se socoti, prin aceasta, că a fost modificat obiectul cererii

și fără a se pretinde efectuarea unei alte proceduri de conciliere.

În raport de considerentele

înfățișate, constatând că instanța de apel a interpretat corect prevederile

art. 720

1

C. proc. civ., că nu este incident motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

urmează să respingă recursul declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București împotriva

deciziei civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă, ca nefondat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta pârâtă SN T.F.C.C.F.R.C.

SA București la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata SC

Z.B. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București împotriva deciziei civile

nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă.

Obligă recurenta

pârâtă SN T.F.C.C.F.R.C. SA București la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de

judecată către intimata SC Z.B. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.