ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1467/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1177 din 19 februarie 201, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC Z.B. SRL București în contradictoriu cu pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București, ca inadmisibilă. În motivare s-a reținut că între părți s-a încheiat contractul din 9 septembrie 2009, având ca obiect furnizarea spre vânzare a produsului nume tren, până la 15 decembrie 2013 și că pârâta, în calitate de furnizor, avea obligația preluării de comenzi de atribuire de nume comerciale pentru trenuri și punerea lor în aplicare, precum și de a colabora cu reclamanta beneficiar, în vederea preluării și punerii în aplicare a solicitărilor provenite din partea terților de achiziție a numelor comerciale pentru trenuri.

Reclamanta prin notificarea din 29 octombrie 2009 comunicată prin executor judecătoresc, i-a solicitat pârâtei respectarea obligațiilor asumate prin art. 4 din contract; prin notificarea din 6 noiembrie 2009, i-a cerut pârâtei să-și respecte obligațiile contractuale, atașând contractul de furnizare încheiat cu o societate terță, pentru numele comercial de tren accelerat-brandul P.H. România, iar prin adresa din 26 noiembrie 2009 a reluat solicitarea din notificările anterioare, invitând pârâta la punctul său de lucru, în vederea concilierii directe a litigiului. Pârâta prin adresa din 1 decembrie 2009 i-a solicitat reclamantei, în temeiul art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ., să-i comunice cuantumul prejudiciilor materiale și de imagine suferite și orice alte acte pe care se sprijină pretențiile acesteia, afirmându-și disponibilitatea pentru o întrevedere în sensul stingerii amiabile a litigiului.

În ciuda solicitării exprese a pârâtei de precizare a pretențiilor, reclamanta prin adresa de reconvocare la conciliere directă a refuzat întâlnirea cu aceasta, arătând că solicită, în etapa concilierii, doar executarea directă, în natură, a obligațiilor contractuale, fără a preciza o sumă de bani. S-a reținut că cererea formulată anterior, înregistrată sub nr. 29635/3/2010 și anulată ca netimbrată, nu echivalează cu o convocare la conciliere întrucât pretențiile reclamantei au privit suma de 50.000 RON daune materiale pentru prejudiciul nepatrimonial, în timp ce acțiunea în speță privește repararea unui prejudiciu patrimonial evaluat la 27.750 euro pentru primul an contractual și 178.750 euro pentru următorii trei ani contractuali, neexistând identitate de obiect și că adresa din 5 noiembrie 2012 nu suplinește convocarea la conciliere, întrucât expune doar situația derulării contractului și o solicitare de deblocare a situației prezente.

Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe cu pârâta pentru pretențiile bănești ce fac obiectul acțiunii, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 109 alin. (2) și art. 720 1 alin. (5) C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 212 din 21 iunie 2013, a admis apelul declarat de reclamanta SC Z.B. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1177 din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București, pe care a anulat-o și a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv la Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că față de acțiunea precizată a reclamantei prin care a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 1.215.305 RON, echivalentul a 288.486 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și 1 euro prejudiciu moral de imagine, avându-se în vedere corespondența dintre părți înainte de sesizarea instanței, cât și pe parcursul judecății, a apreciat că în cauză s-a făcut procedura concilierii directe, fiind îndeplinite cerințele art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București. În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele: Că soluția pronunțată de instanța de apel în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind lipsită de temei legal este greșită întrucât pretențiile în sumă de 203.900 euro i-au fost aduse la cunoștință de reclamantă prin introducerea cererii de chemare în judecată. Prin urmare, raportat la prevederile art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ., a învederat instanței de apel faptul că procedura concilierii directe nu a fost parcursă de reclamantă.

În ceea ce privește executarea primului an contractual, a arătat că din schimbul de corespondență purtat nu a rezultat cuantumul prejudiciului și nici actele doveditoare ale acestuia, situație în raport de care societatea sa nu a dat curs invitației la conciliere, astfel că reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată solicitând obligarea sa la plata sumei de 21.900 euro prejudiciu material suferit și la 50.000 euro prejudiciu de imagine, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 29635/3/2010 înregistrat la Tribunalul București, ca ulterior prin cerere precizatoare făcută în același dosar, să-și majoreze pretențiile materiale la 288.486 euro, din care 34.900 euro pentru primul an, 197.750 euro pentru al doilea an contractual și 1 euro prejudiciu moral, ca în prezentul litigiu să solicite obligarea societății sale la plata despăgubirilor contractuale de 203.900 euro din care suma de 25.150 euro este aferentă primului an contractual, suma de 45.500 euro pentru al doilea an contractual, suma de 61.750 euro pentru al treilea an contractual și 71.500 euro pentru cel de al patrulea an contractual, nemaifiind solicitat prejudiciu de imagine.

Că față de această situație și față de perioada extinsă pentru care a fost calculat prejudiciu material, s-ar putea reține cel mult că acesta a fost recunoscut numai pentru primii doi ani, nu și pentru al treilea și al patrulea an contractual. Așadar, soluția instanței de apel este nelegală, întrucât echivalarea de către instanța de apel a procedurii concilierii directe în cauză cu procedura parcursă în Dosarul nr. 29635/3/2010, ar putea fi reținută numai pentru primii doi ani, nu și pentru al treilea și al patrulea an contractual, sens în care acțiunea reclamantei putea fi admisă numai în parte avându-se în vedere că în cauză este vorba de pretenții majorate, adăugate celor pretinse pentru primii doi ani contractuali.

Analizând decizia civilă nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ce face obiectul recursului declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C.

SA București din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În data de 29 august 2012, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune vizând obligarea pârâtei intimate la repararea prejudiciului material suferit ca urmare a neexecutării contractului de furnizare din 9 septembrie 2009, prin care pârâta își asumase obligația de a prelua comenzi de atribuire de nume comerciale pentru trenuri și de a le pune în aplicare, precum și de a colabora în vederea preluării solicitărilor unor terți de achiziție a numelor comerciale pentru trenuri, astfel că în acest temei, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la 203.900 euro, în echivalent RON reprezentând suma de 907.355 RON.

Este de necontestat că reglementările art. 720 1 C. proc. civ. sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. De asemenea, este știut că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, în sensul soluționării prioritar pe cale amiabilă, într-un termen scurt. În cauză, este de observat că s-a efectuat procedura concilierii, dovada făcând-o corespondența purtată cu intimata anterior cât și ulterior declanșării litigiului, adresele de convocare la conciliere aflate la dosar fac dovada că au fost vizate raporturile contractuale cu pârâta.

De altfel, chiar pârâta este aceea care evidențiază existența unei corespondențe prin întâmpinările depuse la instanța de fond și apel, în care se menționează convocarea la conciliere numai pentru pretențiile reclamantei ce vizează primii doi ani din contract, or o atare situație nu poate conduce la concluzia că aceasta lipsește, în condițiile în care pârâta nu a avut nici o intenție de a stinge litigiul pe cale amiabilă, astfel că scopul textului de lege nu a fost atins. Este reală împrejurarea că adresele invocate de către recurentă nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., că nu vizează întreaga perioadă pentru care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și că nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, dar nerespectarea unora din prevederile art. 720 1 C. proc.

civ. în opinia instanței supreme, nu atrage automat nulitatea concilierii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a invocat și nici nu a dovedit vreo vătămare în cauză. Avându-se în vedere demersurile ambelor părți și relațiile dintre ele, nu se poate reține că nu s-a realizat concilierea prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., în sensul că pârâta nu a avut cunoștință de pretențiile reclamantei, pentru a se promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești, câtă vreme nu a dorit să dea curs convocărilor adresate. Or, este evident că voința legiuitorului care a introdus în C. proc. civ. dispozițiile referitoare la concilierea directă a fost ca lipsa acesteia să poată fi invocată numai condiționat de existența unei vătămări, vătămare care nu s-a dovedit în cauză.

De altfel este de reținut și că între părți s-a derulat, după cum corect a reținut și instanța de apel, un alt proces vizând repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a aceluiași contract din 9 septembrie 2009, fapt recunoscut chiar de recurenta pârâtă prin motivele de recurs, Dosar nr. 26935/3/2010 al Tribunalului București, secția a Vl-a comercială care a fost soluționat prin anularea cererii reclamantei, ca urmare a neachitării taxelor judiciare de timbru, situație în raport de care se apreciază îndeplinirea scopului procedurii prealabile în cadrul unei alte proceduri, astfel că perioada și cuantumul pretențiilor solicitate sunt irelevante, important fiind faptul ca atare. Sub acest aspect, se reține că legiuitorul permite chiar, prin dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ. mărirea sau micșorarea câtimii obiectului cererii după sesizarea instanței de judecată, fără a se socoti, prin aceasta, că a fost modificat obiectul cererii și fără a se pretinde efectuarea unei alte proceduri de conciliere. În raport de considerentele înfățișate, constatând că instanța de apel a interpretat corect prevederile art. 720 1 C. proc. civ., că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București împotriva deciziei civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc.

civ. urmează a fi obligată recurenta pârâtă SN T.F.C.C.F.R.C. SA București la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata SC Z.B. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București împotriva deciziei civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Obligă recurenta pârâtă SN T.F.C.C.F.R.C. SA București la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata SC Z.B. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.