ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3848/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3848/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr.

19376/3/2008 reclamanta P.N.A., prin mandatar autorizat R. SA, a chemat în

judecată pe pârâții SC P.N. SRL, Oficiul Național al Registrului Comerțului

(ONRC), Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău (ORCTB) și

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, solicitând

instanței să se constate:

- încălcarea

dreptului de folosire exclusivă ce aparține reclamantei, titulară a mărcilor

P.N. nr. aaa și bbb;

- că folosirea de

către pârâta SC P.N. SRL a numelui comercial și a numelui de domeniu www.qqq.ro

încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor reclamantei și a numelui comercial

al acesteia;

- să se dispună

anularea numelui comercial al pârâtei societate comercială și obligarea

acesteia să-și schimbe numele comercial într-o denumire care să nu mai includă

mărcile reclamantei și nici numele comercial al acesteia, în termen de 15 zile

de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța și obligarea

pârâților ONRC și ORCTB la radierea numelui comercial din Oficiul Registrului

Comerțului;

- să se dispună

interzicerea folosirii numelui de domeniu înregistrat și folosit în prezent de

pârâta societate comercială și obligarea Institutului de Cercetări în

Informatică de a efectua transferul acestui nume de domeniu către reclamantă;

- să se dispună

publicarea într-un ziar de tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a

dispozitivului hotărârii ce se va pronunța.

civilă nr. 1667 din 19 noiembrie 2008 Tribunalul București a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Național al Registrului

Comerțului.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta P.N.A.

A constatat că

folosirea de către pârâta S.C. P.N. SRL a numelui comercial "P.N."

înregistrat la ORCTB sub nr. YYY din 9 iulie 2007 și a celui de domeniu

"www.qqq.ro" încalcă drepturile exclusive ale reclamantei P.N.A.

asupra mărcilor sale înregistrate cu nr. aaa și bbb, precum și asupra numelui

comercial aparținând reclamantei.

A dispus obligarea

pârâtei SC P.N. SRL să-și schimbe numele comercial în termen de 15 zile de la

data rămânerii definitive a hotărârii.

A interzis pârâtei SC

P.N. SRL folosirea numelui de domeniu "www.qqq.ro".

A respins cererea

privind anularea numelui comercial "P.N." înregistrat la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. YYY din 9 iulie

2007, precum și cererea de obligare a pârâților Oficiul Național al Registrului

Comerțului și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău la

radierea acestui nume comercial din Oficiul Registrului Comerțului, ca

neîntemeiate.

A respins cererea de

obligare a pârâtului Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică

București de a efectua transferul numelui de domeniu "www.qqq.ro"

către reclamantă, ca neîntemeiată.

S-a dispus publicarea

într-un ziar cu tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului

hotărârii, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

S-a luat act că nu se

solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta este

titularul exclusiv al mărcii comunitare "P.N.", înregistrată la data

de 07 aprilie 1999, pentru clasele de produse 3 și 5 și al mărcii

internaționale "P.N." din 27 mai 1999, având și România ca țară

desemnată.

Prin probele

administrate reclamanta a dovedit că este titularul numelui comercial identic

cu mărcile menționate și a dovedit că își desfășoară activitatea în domeniul

produselor farmaceutice, pentru care și-a protejat mărcile arătate mai sus.

În calitate de titular

exclusiv al mărcilor pe care le-a înregistrat pe cale internațională, și

comunitar, reclamanta beneficiază de protecție în temeiul art. 2 din Legea nr.

84/1998 și pe teritoriul României, în condițiile convențiilor internaționale

privind mărcile și indicațiile geografice la care România este parte, respectiv

Convenția de la Paris (1891), Protocolul privind Aranjamentul de la Madrid

(1989), Tratatul privind dreptul mărcilor (Geneva, 1994) și Acordul privind

aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț (TRIPS),

ratificate prin Decretul nr. 1176/1968, respectiv Legea nr. 5/1998 și Legea nr.

4/1994.

Protecția acordată

prin lege titularului mărcii presupune un drept exclusiv asupra mărcii,

reglementat la art. 35 din Legea nr. 84/1998, care prevede, printre altele, că

titularul mărcilor poate cere instanței să interzică terților să folosească în

activitatea lor comercială un semn identic cu marca sa pentru produse sau

servicii identice cu acela pentru care marca a fost înregistrată.

Pârâta SC P.N. SRL

folosește în activitatea sa comercială numele comercial P.N. pe care l-a

înregistrat la ORCTB sub nr. YYY din 09 iulie 2007.

De asemenea, pârâta

este și titulara numărului de domeniu www.qqq.ro înregistrat la Institutul

Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, conform

regulilor pentru înregistrarea numelor de domenii și subdomenii din zona.ro.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, tribunalul a reținut că, deși nu se

precizează expres, din exprimarea utilizată de legiuitor reiese că actele

incriminate sunt de folosire a semnului ca marcă, a cărei funcție specifică

este aceea de distingere a produselor sau serviciilor unui întreprinzător de

cele ale altuia, în timp ce numele comercial identifică întreaga activitate a

unei societăți comerciale, fără a se face în mod necesar referire la bunurile

sau serviciile care intră în obiectul său de activitate.

Cu toate acestea,

utilizarea de către un întreprinzător a unui nume comercial identic sau similar

cu o marcă aparținând alteia, poate să creeze confuzie cu privire la originea

bunurilor sau serviciilor celor doi întreprinzători și, implicit, un conflict

caracterizat ca fiind între două drepturi de proprietate industrială pentru

rezolvarea căruia este necesar să se facă apel la justiție.

Deși s-a pretins de

către reclamantă că pârâta și-ar fi înregistrat numele comercial și numele de

domeniu cu rea-credință, tribunalul a reținut că în cauză nu s-au administrat

probe pertinente și concludente din care să rezulte că societatea pârâtă ar fi

avut cunoștință în luna iulie 2007 de existența societății reclamante, de

mărcile aparținând reclamantei.

Tribunalul a

constatat că reclamanta a invocat un risc de confuzie care include și riscul de

asociere, ce rezultă din folosirea numelui comercial și a numelui de domeniu

identice cu mărcile și numele comercial al reclamantei, pentru produse și

servicii similare, astfel că rezultă fără echivoc legitimitatea acțiunii din

prisma prevederilor art. 35 din Legea nr. 84/1998.

Tribunalul a reținut

că poate exista un conflict între marcă și nume comercial, că în cauză numele

comercial a fost înregistrat ulterior drepturilor deja protejate prin mărcile

aparținând reclamantei și că în cazul în care acesta aduce atingere mărcilor,

se poate dispune schimbarea numelui comercial în temeiul art. 38 din Legea nr.

84/1998.

Societatea pârâtă are

ca obiect de activitate importul și distribuția produselor farmaceutice și

parafarmaceutice, asigură furnizarea de produse la nivel național, către clienții

săi, farmacii și spitale, și nu doar la nivel local așa cum a susținut prin

întâmpinarea depusă la dosar.

Reclamanta este

titulară a mărcilor P.N. pentru clasele 3 și 5, cu referire la produse

farmaceutice, produse sanitare de uz medical, astfel că tribunalul a apreciat

că există o similaritate între produsele protejate de mărcile reclamantei și

serviciile ce constituie obiectul de activitate al pârâtei; consumatorul mediu

avizat, confruntat cu achiziționarea produselor comercializate sub mărcile reclamantei,

prin intermediul rețelei comerciale aparținând pârâtei, prestate sub numele

comercial și numele de domeniu în litigiu, le va putea atribui aceeași

proveniență și va putea crede că produsele reclamantei și serviciile pârâtei

aparțin aceluiași producător sau unor producători diferiți dar între care

există legături economice, financiare sau juridice, situație ce atrage în mod

evident un risc indirect de confuzie.

Mai mult decât atât

și numele comercial al pârâtei și numele de domeniu sunt identice cu mărcile

înregistrate ale reclamantei, diferențele de grafică nefiind în măsură să

înlăture această constatare a instanței, astfel că în cauză operează pe deplin

prezumția existenței riscului de confuzie instituită prin prevederile art. 16

(1) din TRIPS, conform cărora existența riscului de confuzie este prezumată în

cazul folosirii de către terți a unor semne identice sau similare cu mărcile

înregistrate ale titularului, întrucât această prezumție nu a fost răsturnată

prin susținerile pârâtei din cauză potrivit cărora un astfel de risc este

exclus deoarece pârâta are ca obiect doar distribuirea nu și producerea

produselor farmaceutice, iar în activitatea desfășurată este obligată să

folosească numele comercial în formă completă, respectiv P.N. SRL și nu doar

cuvintele care alcătuiesc mărcile P.N.

Pârâta nu a

administrat probe din care să rezulte că a avut consimțământul reclamantei

pentru folosirea semnelor în conflict, astfel că tribunalul a apreciat că

reclamanta este îndreptățită să solicite pârâtei să nu mai folosească numele

comercial și numele de domeniu în activitatea desfășurată.

Față de

considerentele expuse și dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, tribunalul

a constatat întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamantă, reținând că

folosirea de către pârâtă a numelui comercial și a numelui de domeniu încalcă

drepturile exclusive ale reclamantei atât asupra mărcilor sale cât și asupra

numelui comercial.

Prin ratificarea de

către România a Convenției de la Paris în baza Decretului nr. 1177/1968, numele

comercial intră sub incidența dreptului de proprietate industrială, în raport

de prevederile art. 8, astfel că tribunalul reține că în cauza pârâta a adus

atingere atât mărcilor reclamantei cât și numelui comercial al acesteia, chiar

dacă numele comercial al reclamantei nu a fost depus și înregistrat și în

România.

Tribunalul a respins

ca neîntemeiate cererea privind anularea numelui comercial "P.N."

înregistrat la ORCTB reținând că în cauză nu a fost dovedită vreo cauză de

anulare a înregistrării numelui comercial, această procedură desfășurându-se în

conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 26/1990, precum și cererea

de obligare a pârâților ONRC și ORCTB la radierea acestui nume comercial din

Oficiul Registrului Comerțului, întrucât o astfel de măsură urmează doar

desfășurării unor proceduri de dizolvare, lichidare a societății comerciale și

produce efecte doar asupra acestei societăți, simpla dispoziție de obligare a

pârâtei la schimbarea numelui comercial asigurând respectarea drepturilor

reclamantei.

Tribunalul a respins

ca neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtului ICI București de a efectua

transferul numelui de domeniu www.qqq.ro către reclamantă, întrucât și această

procedură se desfășoară conform regulilor menționate mai sus, urmând ca

reclamanta să formuleze o astfel de cerere către OTLD și să plătească taxele

aferente pentru transferarea numelui de domeniu.

Tribunalul a dispus,

cu scopul de a asigura repararea prejudiciilor suferite de reclamantă în urma

acțiunilor pârâtei, publicarea dispozitivului prezentei hotărâri, în cel mult

10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin Decizia civilă nr. 143 A din 29 septembrie 2009 a respins

apelul formulat de apelanta-pârâtă SC P.N. SRL împotriva Sentinței civile nr.

1667 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă.

A respins cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a

interpretat și aplicat în mod corect legislația în materie, precum și probele

administrate, în sensul dovedirii încălcării unui drept exclusiv asupra unor

mărci și asupra numelui comercial aparținând reclamantei prin folosirea numelui

comercial și a numelui de domeniu de către pârâtă.

Reclamanta este

titulara unui drept exclusiv asupra mărcilor P.N. nr. aaa și P.N. bbb,

înregistrate în anul 1999, precum și a numelui comercial P.N., drept protejat

și pe teritoriul României, iar, pe de altă parte, pârâta este titulara numelui

comercial P.N., înregistrat la ORCTB sub nr. YYY din 9 iulie 2007, nume folosit

în activitatea sa comercială.

Problema care se

impune a fi tranșată este dacă există un conflict între mărcile reclamantei și

numele comercial al acesteia, protejate pe teritoriul României și numele

comercial folosit de către pârâtă, respectiv dacă prin folosirea acestuia se

aduce atingere dreptului exclusiv conferit reclamantei prin înregistrarea celor

două mărci, drept consfințit în cuprinsul dispozițiilor art. 35 din Legea nr.

84/1998.

Mărcile deținute de

către reclamantă au fost înregistrate anterior numelui comercial deținut de

către pârâtă, conferindu-i acesteia un drept exclusiv asupra mărcilor

protejate, incluzând și dreptul de a interzice folosirea aceluiași semn de

către terți.

Pe de altă parte și

numele comercial înregistrat de către pârâtă îi conferă acesteia un drept de

proprietate industrială, recunoscut în temeiul art. 1 alin. (2) și alin. (8)

din Convenția de la Paris, ratificată de România prin Decretul nr. 1117/1968.

Conform prevederilor

art. 35 alin. (2) din lege pentru a se putea însă dispune interzicerea

folosirii semnului de către terți este necesar ca aceștia să folosească în

activitatea lor comercială: fie un semn identic cu marca, pentru produse

identice sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;

fie un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind

identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică

semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată ar

produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând riscul de

asociere a mărcii cu semnul.

Din conținutul

textului legal sus-menționat rezultă că actele incriminate se referă la

folosirea semnului ca marcă, a cărei funcție este de distingere a produselor

sau serviciilor unui comerciant de cele ale altuia, numele comercial

identificând întreaga activitate a acestuia.

Acest text de lege

poate fi însă extins și la situația când se aduce atingere mărcii protejate

prin folosirea unui nume comercial identic sau similar cu marca, existând

posibilitatea de a se crea confuzie cu privire la originea bunurilor sau

serviciilor celor doi comercianți.

Analiza conflictului

apărut între mărcile protejate aparținând reclamantei, numele comercial al

acesteia - pe de o parte și numele comercial aparținând pârâtei - pe de altă

parte presupune analiza riscului de confuzie, care include și riscul de

asociere rezultat în urma folosirii de către pârâtă a numelui comercial și a

numelui de domeniu identice cu mărcile și numele comercial aparținând

reclamantei.

Cât privește

limitarea teritorială prin prisma căreia trebuie apreciat riscul de confuzie în

ipoteza numelui comercial - la care face referire apelanta, Curtea a apreciat

că aceasta trebuie apreciată raportat la probatoriul administrat în cauză,

avându-se în vedere și faptul că titularul unui drept de proprietate industrială

asupra numelui comercial are dreptul de a-și face cunoscut numele sub care își

prestează serviciile, fără a se ține cont de limita teritorială a întinderii

cunoașterii acestuia.

Curtea a apreciat că

susținerile apelantei, în sensul că activitatea sa comercială ar fi limitată la

zona Moldovei și Nordul Bucovinei sunt nedovedite, din probatoriul administrat

în cauză rezultând că apelanta deține specialiști în management, marketing și

vânzări din Canada și SUA, care fac achiziții de produse pentru apelantă.

Numele comercial și

numele de domeniu deținute de pârâtă sunt identice cu mărcile și numele

comercial deținute de reclamantă, iar terminația "SRL" la care face

referire apelanta reprezintă o mențiune obligatorie care descrie forma de

activitate a societății comerciale, fără a fi de natură a elimina confuzia

dintre marcă și semn, confuzie ce presupune și asocierea spontană dintre

societatea respectivă și mărcile reclamantei.

S-a făcut dovada și a

similarității dintre produsele ce fac obiectul mărcilor aparținând reclamantei

și serviciile pârâtei.

Pentru a se putea

stabili similaritatea, au fost luate în calcul toate împrejurările care puteau

crea publicului impresia că între produsele sau serviciile respective există o

legătura, clasificarea bunurilor nefiind decisivă în problema asemănării.

Produsele și

serviciile pentru care a fost înregistrată marca se pot considera similare

atunci când datorită naturii și destinației lor pot fi atribuite de cumpărători

aceleiași origini. S-a apreciat în acest sens că bunurile sunt asemănătoare

dacă atunci când sunt oferite spre vânzare sub marcă identică, este posibil ca

publicul consumator să creadă că ele provin din aceeași sursă.

Pentru a se analiza

riscul de confuzie, incluzând și riscul de asociere, se are în vedere

consumatorul mediu.

Curtea a apreciat că

în cauză s-a făcut dovada similarității între produsele ce fac obiectul

protecției mărcilor aparținând reclamantei și serviciile ce constituie obiectul

de activitate al pârâtei, astfel încât, consumatorul mediu avizat, confruntat

cu achiziționarea produselor farmaceutice, comercializate sub marca

reclamantei, va putea sa creadă ca aceste produse și serviciile de distribuție,

care poartă același semn, aparțin aceluiași producător, atribuindu-le aceiași

proveniență.

Chiar și în ipoteza

când consumatorul mediu ar considera că produsele și serviciile aparțin unor

entități diferite, acesta poate însă să aprecieze în mod întemeiat că între

acestea există anumite legături economice, financiare, juridice, fapt care

atrage riscul de asociere la care fac trimitere dispozițiile art. 35 alin. (2).

Lipsa

consimțământului reclamantei pentru folosirea semnelor în conflict a fost

recunoscută de către pârâtă în cadrul motivelor de apel formulate, astfel că au

fost îndeplinite toate cerințele legale pentru constatarea dreptului încălcat

exclusiv al reclamantei cu privire la cele două mărci P.N., cât și cel având ca

obiect numele comercial P.N.

Folosirea de către

pârâtă a numelui comercial încălcă totodată dreptul reclamantei asupra numelui

comercial, acesta beneficiind de protecție, în baza prevederilor art. 1 alin.

(2) din Convenția de la Paris.

Cât privește cele

două domenii de internet, Curtea a apreciat ca fiind nefondate apărările

pârâtei în sensul că riscul de confuzie ar fi înlăturat datorită unei diferențe

grafice între cele două domenii, precum și între domeniu și marcă, având în

vedere că terminațiile "ro" și "com" indică doar nivelul de

înregistrare al numelui de domeniu, fără a fi de natură a elimina confuzia

dintre marcă și semn.

Împotriva deciziei de

apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă, criticând-o pentru

următoarele motive:

- În cauză s-a

considerat în mod ilegal că în speță operează pe deplin prezumția existenței

riscului de confuzie.

Nu se aplică în cauză

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, neexistând niciun risc de confuzie

între cele două companii.

Marca este

reglementată prin Legea nr. 84/1998, iar potrivit art. 3 lit. a) este un semn

susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a

serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând unei alte

persoane. În cazul cuvintelor, acestea devin apropiabile ca marcă și le este

garantată protecția numai dacă îmbracă o formă caracteristică, specifică și nu

forma generică și necesară a cuvântului; interpretarea contrată ar permite unei

persoane să monopolizeze clasa/clasele de produse/servicii, soluție ce ar intra

în contradicție cu spiritul legii.

Firma, reglementată

prin Legea nr. 26/1990, reprezintă numele sau, după caz, denumirea sub care un

comerciant își exercită comerțul și sub care semnează.

Analizând cele două

definiții legale se observă că asemănarea dintre firmă și marcă este dată de

posibilitatea utilizării cuvintelor pentru construcția acestora. Se poate

observa că în timp ce numele sub care se exercită comerțul individualizează

comerciantul, numele din care este formată marca individualizează produsul sau

serviciu.

Numele comercial este

un element obligatoriu, caracteristic exclusiv comercianților, în timp ce marca

este facultativă, putând fi apropiată atât de persoane fizice cât și juridice.

Între cele două

concepte nu se poate pune semnul egalității, existând destule deosebiri.

- Nu poate exista

risc de confuzie deoarece produsele și serviciile nu pot fi considerate

similare.

Bunurile pot fi

considerate asemănătoare dacă atunci când sunt oferite spre vânzare sub o marcă

identică, este posibil ca publicul consumator să creadă că ele provin de la

aceeași sursă.

Această confuzie este

imposibilă chiar și pentru consumatorul mediu, pentru că recurenta nu are decât

calitatea de intermediar între producător și farmacii.

Numele său comercial

nu apare pe cutiile de medicamente sau pe alte produse din domeniul

farmaceutic, iar după cum a rezultat din actele de la dosar reprezentând cutii

de medicamente reclamanta este producătorul și vânzătorul acestora în vreme ce

recurenta desfășoară numai o activitate de distribuție pe medicamente produse

de terțe firme.

- Sunt în România

sute de societăți comerciale care au în componența numelui lor comercial

cuvintele "p." și "n." sau chiar "p./f.n." - pe

care ar trebui să le cheme în judecată reclamanta în condițiile în care

apreciază posibil un risc de confuzie.

- În mod eronat s-au

apreciat de instanța de apel ca nedovedite susținerile privind faptul că

activitatea sa comercială este limitată la zona Moldovei și Nordului Bucovinei.

- S-a înființat și

înregistrat conform dispozițiilor legale, fără niciun fel de obiecții din

partea vreunei autorități competente.

- În ceea ce privește

numele de domeniu, acesta este folosit de recurentă în concordanță cu numele

societății, la data respectivă neexistând nicio cerere din partea reclamantei

privind înregistrarea domeniului său. Se poate observa totodată diferența de

grafică între cele două domenii sau între domenii și marcă.

Pârâtul Oficiul

Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive justificată pe obligațiile care îi

revin în înregistrarea firmelor, neavând nicio competență în materia

proprietății industriale.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Oficiul Național al

Registrului Comerțului este neîntemeiată, după cum în mod corect s-a reținut în

cauză, față de capetele de cerere formulate de reclamantă, printre care se află

și cel referitor la anularea unui nume comercial, în înregistrarea căruia

intervine competența pârâtului.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, în considerarea celor ce succed:

- În cauză nu s-a

reținut o prezumție a existenței riscului de confuzie, procedându-se la analiza

cerințelor impuse de dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

Fără a contesta

diferențele dintre marcă și numele comercial, pornind de la procedura de

acordare a protecției până la funcția juridică a fiecăruia, trebuie subliniat

că aspectele relevate în cadrul celei de a doua critici nu prezintă relevanță

în cauză. În egală măsură, nu se poate proceda la analiza condițiilor pe care

trebuie să le îndeplinească un cuvânt pentru a fi protejat ca marcă, în lipsa

unui cadru procesual adecvat.

Esențială pentru

soluționarea litigiului este lămurirea problemei existenței unui conflict între

marcă și numele comercial, după cum în mod corect a procedat instanța de apel

și nu analiza celor două concepte, așa cum susține recurenta.

- În analiza riscului

de confuzie, recurenta susține că produsele și serviciile aparținând părților

în litigiu nu pot fi considerate similare, întrucât o asemenea ipoteză este

posibilă atunci când acestea sunt oferite spre vânzare sub o marcă identică.

Raționamentul

recurentei este greșit întrucât, după cum în mod corect a reținut și instanța

de apel, un conflict în sensul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 poate

interveni și între o marcă și un nume comercial-acesta din urmă conferind un

drept de proprietate industrială, în temeiul art. 1 alin. (2) și alin. (8) din

Convenția de la Paris, ratificată de România prin Decretul nr. 1117/1968.

Date fiind

identitatea dintre numele comercial al recurentei cu mărcile deținute de

reclamantă și similaritatea dintre produsele protejate prin marcă pe numele

reclamantei (farmaceutice) și serviciul de distribuție al acestor produse care

îi aparține recurentei - reținute prin decizia de apel și critica aferentă din

recurs, în mod corect s-a reținut în cauză că sunt incidente dispozițiile art.

35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

În aceste condiții,

calitatea de intermediar pe care recurenta o susține nu înlătură riscul de

confuzie, incluzând și riscul de asociere, care este accentuat de faptul că

numele său comercial apare pe ambalajele medicamentelor alături de cel al

reclamantei (identic cu mărcile protejate pe numele acesteia), scris cu

aceleași caractere și aceeași mărime, vizibile față de sublinierea calității

sale de distribuitor care este făcută cu caractere mai mici.

Pentru un consumator

mediu, obișnuit, date fiind identitatea de semne, respectiv marcă/nume

comercial și similaritatea produselor și serviciilor, riscul de confuzie este

evident când se află în fața produselor reclamantei, distribuite de către

pârâta-recurentă, cu menționarea numelui său comercial, vizibil pe ambalaj,

atribuind produsul și serviciul aceleiași surse.

Chiar și în ipoteza

în care consumatorul mediu este interesat și de detaliile aflate pe ambalaj,

din care ar rezulta calitatea de distribuitor al recurentei, confuzia nu este

înlăturată, aceasta intervenind în forma sa indirectă; consumatorul poate

aprecia că între titularul mărcilor și recurentă există legături economice,

financiare.

- Faptul că în

România mai sunt firme înregistrate care au denumiri identice sau similare cu

marca/numele comercial al reclamantei nu prezintă relevanță, atât timp cât,

pentru moment aceasta a înțeles să-și protejeze drepturile numai față de

recurentă. Nicio normă legală nu o obligă pe reclamantă să acționeze simultan

împotriva tuturor celor care i-ar prejudicia drepturile, aceasta fiind singura

în măsură să aprecieze modalitatea de protejare a acestora.

- Constatarea ca

nedovedite a susținerilor recurentei privind raza de desfășurare a activități

sale de către instanța de apel nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, din

perspectiva art. 304 C. proc. civ.

- Critica referitoare

la înființarea și înregistrarea cu respectarea dispozițiilor legale nu prezintă

relevanță în cauză, prima instanță respingând cererea de anulare a numelui

comercial. Totodată, în aprecierea conflictului dintre marcă și numele

comercial, din perspectiva art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, nu se

analizează legalitatea invocată de către recurentă, după cum s-a detaliat mai

sus.

- După cum rezultă

din considerentele deciziei de apel, numele de domeniu de internet ce aparține

recurentei este privit în paralel și cu mărcile înregistrate pe numele

reclamantei - aspect necriticat pe calea recursului, iar diferența de grafică

dintre domeniile de internet a fost analizată de instanța de apel, fără ca

recurenta să formuleze critici cu privire la modul de soluționare a apelului

sub acest aspect - decizia de apel/considerentele care o susțin fiind supuse

căii de atac a recursului, în condițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând, prin

urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, în cauză făcându-se o corectă

aplicare a dispozițiilor legale incidente din perspectiva art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de SC P.N. SRL împotriva Deciziei nr. 143/A din 29

septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN