ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă în data de 07.10.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, C. Prod S.R.L. și B. S.R.L., a solicitat instanței:

- să interzică pârâtelor încălcarea drepturilor exclusive aparținând reclamantei conferite de înregistrarea mărcilor B. și sa dispună încetarea tuturor activităților comerciale sub denumirea B., în special producție, promovare și comercializare de bijuterii sub acest semn, desfășurate pe teritoriul României;

- să interzică folosirea și să înceteze înregistrarea numelui de domeniu www.x.ro pe numele pârâtei C. Prod S.R.L. și să fie obligată pârâta E. să efectueze transferul acestui nume de domeniu către reclamant, conform Regulilor pentru înregistrarea numelor de domenii, după îndeplinirea de către reclamant a tuturor procedurilor administrative necesare și plata taxelor aferente transferului numelui de domeniu;

- să interzică folosirea numelui comercial B. S.R.L. înregistrat de societatea pârâtă în registrul comerțului sub nr. x/2015 și să oblige pârâta să-și schimbe numele comercial într-o denumire care să nu mai includă în nicio forma marca B., în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri;

- să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 C. proc. civ., art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice; art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, art. 1349 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1469/12.10.2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes privind capătul 1 de cerere ca neîntemeiate, a admis în parte cererea sub aspectul capetelor 1 și 2 din cerere, a obligat pârâtele să înceteze toate activitățile comerciale sub denumirea B., în special producție, promovare și comercializare de bijuterii sub acest semn desfășurate pe teritoriul României și astfel să înceteze încălcarea drepturilor exclusive conferite de marca B. aparținând reclamantei, a obligat pârâta C. Prod S.R.L. să înceteze folosirea si înregistrarea numelui de domeniu www.x.ro pe numele său, a respins capătul 3 de cerere ca rămas fără obiect și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 3300 RON.

Prin decizia nr. 1321A/01.10.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele C. Prod S.R.L. și F. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 12.04.2017 și a sentinței civile nr. 1469/12.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016.

A admis apelurile declarate de pârâta Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare în Informatică - G. și de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1469/12.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

A admis în tot capătul 2 din acțiune și a obligat pârâta ICI să efectueze transferul către reclamantă a domeniului www.x.ro.

A înlăturat obligația pârâtei ICI de a plăti cheltuieli de judecată, menținând obligarea pârâtelor C. Prod S.R.L. și F. S.R.L. la plata sumei stabilită cu acest titlu de prima instanță.

A menținut sentința pentru rest.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâtele C. Prod S.R.L. și F. S.R.L.

În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele.

Decizia recurată conține dispoziții contradictorii; deși instanța de apel a reținut că titularul poate lua oricând măsurile pentru deblocarea domeniului, subsecvent face trimitere la ștergerea domeniului drept urmare a neachitării taxei de mentenanță în termen de 90 de zile de la data expirării domeniului, termen care era împlinit la data formulării apelului incident.

Decizia recurată nu cuprinde o motivare propriu-zisă care să conțină o analiză efectivă din partea instanței de apel, fiind tratate în mod insuficient motivele indicate de acestea în cererea de apel; nu a fost indicat temeiul legal concret pentru care instanța a respins apelul declarat de acestea, și nici temeiurile legale ori cel puțin practica judiciară constantă pentru care a fost admis apelul incident al reclamantei.

Instanța de apel a aplicat greșit Regulile de înregistrare a unui domeniu web și a procedurii de transfer și de încetare a unui domeniu web, făcute publice de ICI, în special regula 16 și regula 17; anterior sesizării instanței, domeniul de internet B..ro nu mai era accesibil potențialilor clienți, F. S.R.L. începând să utilizeze un nou site, și anume www.x.ro, în timp ce site-ul www.x.ro este actualmente expirat pe motiv de neachitare a taxei de mentenanță anuală.

Instanța de apel a dispus transferul mărcii cu nesocotirea regulilor stabilite de ICI, fiind necesar ca această operațiune să se facă în mod amiabil, în urma acordului de voință al părților, actualul și viitorul deținător; în acest context se impune ștergerea domeniului web, cu consecința constatării încetării calității de titular a C. Prod S.R.L., urmând ca, odată cu devenirea disponibilă a domeniului reclamanta să îl poată înregistra pe numele său.

Totodată, instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în ceea ce o privește pe C. Prod S.R.L.; astfel, s-a reținut în mod greșit că a fost îndeplinită condiția potrivit căreia terțul să folosească semnul identic sau asemănător în activitatea sa comercială, fără consimțământul titularului, în condițiile în care C. Prod S.R.L. nu a folosit domeniul web în cursul desfășurării activității sale; mai mult, instanța de apel nu indică în care dintre formele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 84/1998 se încadrează presupusa acțiune ilicită a pârâtei C. Prod S.R.L.

Se face trimitere la considerentele deciziei nr. 331/31.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a făcut o confuzie între noțiunea de "semn" la care se face referire în art. 36 din Legea nr. 84/1998 și noțiunea de "domeniu web". Numele de domeniu nu constituie un semn pentru care să poată fi admisă acțiunea în contrafacere.

Instanța a încălcat caracterul devolutiv al apelului atunci când a echivalat "eventuale omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speță" ale primei instanțe cu aspecte ce nu necesită o atenție deosebită, ele putând fi incluse în sfera caracterului devolutiv al apelului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare în Informatică - G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtele F. S.R.L. și C. PROD S.R.L. împotriva deciziei nr. 1321A din 1 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au invocat două serii de argumente.

În primul rând, recurentele au susținut că decizia atacată ar conține motive contradictorii, citând următoarele paragrafe din cadrul acesteia:

"Blocarea domeniului nu este o măsură ireversibilă și titularul poate lua oricând măsurile necesare pentru deblocarea sa și pentru punerea în stare de funcționare.

Similar, nici împrejurarea expirării domeniului nu conduce la o altă concluzie (în sensul unei posibile rămâneri fără interes a solicitării pe parcursul judecății) deoarece, chiar și în această situație, cât timp domeniul nu a fost șters de registrator și nu a intrat în domeniul public el poate fi prelungit de titular prin formularea cererii necesare și plata taxelor aferente.

Din informațiile publice pe pagina deinternet www.x.ro rezultă că o atare ștergere are loc după un interval de 90 de zile de la data expirării, timp în care starea domeniului este "pending delete" dacă până la împlinirea termenului amintit titularul nu formulează o cerere de prelungire și nu achită taxa necesară. Or în aceste condiții reclamanta justifică prin formularea acestui petit interesul pentru a-și apăra dreptul asupra mărcii prin intenția de a se asigura că pârâtele nu vor mai folosi cu caracter legitim domeniul a cărui denumire o apreciază a aduce atingere drepturilor sale exclusive."

Cu privire la aceste considerente ale instanței de apel recurentele au arătat că, deși instanța de apel reține că titularul poate lua oricând măsurile necesare pentru deblocarea domeniului, subsecvent face trimitere la ștergerea domeniului urmare a neachitării taxei de mentenanță în termenul de 90 de zile de la data expirării domeniului, termen care era împlinit la momentul formulării apelului incident, și că fiind îndeplinite condițiile pentru ștergerea domeniului, în mod evident titularul nu mai poate lua măsurile necesare pentru deblocarea și punerea în stare de funcționare a domeniului web, acesta urmând a deveni public și în consecință poate fi înregistrat de intimata-reclamantă.

Sunt nefondate aceste susțineri.

În prealabil, este de remarcat că prin considerentele citate de către recurente instanța de apel a analizat motivele de apel formulate de către pârâte prin care se susținea greșita soluționare de către prima instanță de fond a excepției lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect încetarea folosirii și înregistrării numelui de domeniu de internet.

Ca atare, raportat la verificarea legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, este irelevant faptul că, după pronunțarea acestei instanțe, ar fi intervenit un eveniment, expirarea domeniului de internet la data de 3.11.2018, iar ulterior, în cursul soluționării apelului, potrivit susținerilor recurenților, ștergerea domeniului ca urmare a neachitării taxei de mentenanță în termenul de 90 de zile de la data expirării domeniului.

De asemenea, faptul că termenul de 90 de zile de la data expirării domeniului în care ar fi operat ștergerea domeniului urmare a neachitării taxei de mentenanță ar fi fost împlinit la momentul formulării apelului incident este nerelevant cu privire la analiza motivelor de apel formulate de către pârâte, prin care se susținea greșita soluționare de către prima instanță de fond a excepției lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect încetarea folosirii și înregistrării numelui de domeniu de internet, având în vedere că obiectul apelului incident nu era soluția primei instanțe de fond referitoare la capătul de cerere vizat de apelul pârâtelor, ci soluția privind capătul de cerere respins de către prima instanță, anume cel prin care s-a solicitat transferul domeniului în cauză către reclamantă.

În consecință, nu se poate reține că decizia atacată ar conține motive contradictorii în sensul celor susținute de către recurente.

În al doilea rând, recurentele au susținut că decizia atacată nu cuprinde o motivare propriu-zisă care să conțină o analiză efectivă din partea instanței de apel, fiind tratate în mod insuficient motivele indicate de recurente în cererea de apel.

Pentru a demonstra această susținere, recurentele au adus trei argumente.

În cadrul primului argument s-a arătat că exemplul care susține această critică este reprezentat de optica instanței de apel privind importanța ordinii de soluționare a excepțiilor procesuale.

Recurenții au citat următorul pasaj din decizia atacată:

"în mod evident, se poate pune și problema subzistenței interesului reclamantei pentru formularea acestui capăt de cerere (...), însă, cât cel puțin una dintre cerințele de exercițiu ale acțiunii nu mai este îndeplinită, curtea consideră că nu se poate identifica un motiv de nelegalitate a hotărârii pentru că a dat prioritate cerinței obiectului și nu celei a interesului. Dimpotrivă, este greu de identificat care este scopul urmărit de pârâte prin formularea acestui motiv de apel, cât timp efectul admiterii uneia sau alteia dintre cele două excepții este același, putând fi acceptat doar un folos rezultat din nevoia de acuratețe a raționamentului juridic" și au arătat că admiterea excepției lipsei de interes sau a celei lipsei de obiect ar produce efecte cel puțin în ceea ce privește stabilirea părții care va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pasajul citat de către recurente reprezintă o parte din analiza instanței de apel referitoare la susținerea din cadrul apelului pârâtelor că petitul 3 (referitor la schimbarea denumirii comerciale a pârâtei F. S.R.L., fostă B. SRL) a rămas fără interes și nu fără obiect, cum a constatat prima instanță de fond.

În cuprinsul acestei analize instanța de apel a constatat că este corectă aprecierea tribunalului că solicitarea a rămas fără obiect, observând, în primul rând, că denumirea în discuție a fost modificată pe parcursul judecății, la data sesizării instanței ea fiind în ființă, iar în al doilea rând, că prestația cerută de reclamantă a fost executată de pârâta respectivă.

În cadrul pasajului citat de către recurente instanța de apel a reținut că nu se poate identifica un motiv de nelegalitate a hotărârii pentru că a dat prioritate cerinței obiectului și nu celei a interesului, cele două excepții având la bază aceeași situație de fapt, doar pentru că nu s-ar fi respectat ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale.

Acest argument reflectă aplicarea prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia."

Mai mult, legat de dubiul recurentelor în sensul că "scopul înaintării unor petite, ce tind la schimbarea unei hotărâri, să fie inclus în condițiile de exercitare a unei căi de atac", este de remarcat că "scopul" formulării unor motive de apel este reprezentat de folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care le-a formulat, adică tocmai de interesul formulării acestora.

Ca atare, nu se poate reține că aceste argumente ale instanței de apel ar fi străine de analiza acestui motiv de apel.

Este neîntemeiată susținerea recurentelor că admiterea excepției lipsei de interes sau a celei lipsei de obiect ar produce efecte în ceea ce privește stabilirea părții care va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât în ambele cazuri situația de fapt ce ar fi putut duce la considerarea ca întemeiate a ambelor excepții (schimbarea denumirii comerciale a pârâtei F. S.R.L., fostă B. SRL) s-a reținut că s-a produs pe parcursul judecății, după formularea cererii de chemare în judecată.

Astfel, al treilea capăt de cerere prin care se solicita să se interzică folosirea numelui comercial B. S.R.L. înregistrat de societatea pârâtă în registrul comerțului sub nr. x/2015 și să fie obligată pârâta să-și schimbe numele comercial într-o denumire care să nu mai includă în nicio forma marca B., în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri a fost respins ca rămas fără obiect.

În consecință, nu se poate reține analiza insuficientă sau lipsa unei analize efective de către instanța de apel a acestui motiv de apel.

În cadrul celui de-al doilea argument s-a arătat că instanța de apel a omis să indice temeiul legal concret pentru care a respins apelul declarat de recurente si temeiurile legale sau practica judiciară constantă pentru care a admis apelul incident al intimatei-reclamante A..

Nu se poate reține îndeplinirea condițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nici sub acest aspect, având în vedere că instanța de apel s-a raportat în analiza sa atât la prevederile art. 36 din Legea nr. 84/1998, ce constituie sediul materiei acțiunii în contrafacere a unei mărci, cât și la regulile privind transferul unui nume de domeniu aplicate de ICI.

Faptul că instanța a indicat în general aceste norme de drept nu este de natură în sine să ducă la constatarea insuficientei motivări, atâta timp cât pot fi identificate cu ușurință alineatele, respectiv regulile la care s-a raportat, prin raportare la situația de fapt reținută în mod concret, așa cum, de altfel, rezultă din motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul celui de-al treilea argument s-a arătat că în considerentele hotărârii, instanța de apel a omis să precizeze motivele pentru care a înlăturat unele argumente ale recurentelor, reținând doar că acestea ar fi inutile sau lipsite de relevanță.

Recurentele au făcut trimitere în acest sens la următoarele considerente:

- "Sunt lipsite de relevanță argumentele pârâtelor legate de existența sau nu a relei-credințe; chiar dacă astfel de aspecte sunt invocate de reclamantă prin acțiunea sa, ele nu au fost reținute de prima instanță ca fiind chestiuni determinante pentru temeinicia acțiunii in contrafacere."

- "Este adevărat că fapta de concurență neloială presupune existența conduitei subiective a relei-credințe, însă curtea a reținut deja că - în privința pârâtei C. această faptă a fost reținută în mod greșit, argumentele fiind, deci, inutile."

- "În fine, lipsite de relevanță sunt și argumentele legate de alte temeiuri de drept invocate de reclamantă în acțiunea sa, atât timp cât acestea nu au constituit și fundamentul hotărârii primei instanțe, înlăturarea lor din argumentare nefiind necesară în acest context."

Observând pasajele citate chiar de către recurente, se constată că, după caz, în partea a doua, respectiv prima parte, a fiecăreia dintre ele se află motivele pentru care instanța de apel a considerat lipsite de relevanță sau inutile anumite argumente ale pârâtelor, astfel:

- chiar dacă astfel de aspecte sunt invocate de reclamantă prin acțiunea sa, ele nu au fost reținute de prima instanță ca fiind chestiuni determinante pentru temeinicia acțiunii in contrafacere;

- curtea a reținut deja că - în privința pârâtei C. această faptă a fost reținută în mod greșit;

- acestea nu au constituit și fundamentul hotărârii primei instanțe, înlăturarea lor din argumentare nefiind necesară în acest context.

Ca atare, nu se poate reține nici sub acest aspect încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În consecință, este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentele au mai susținut că o altă aplicare eronată a normelor legale, cu precădere privind caracterul devolutiv al apelului, ar consta în aceea că, raportat la motivele invocate de recurente cu privire la lipsa ori insuficienta motivare a hotărârii fondului, instanța de apel ar fi echivalat "eventuale omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speță" ale primei instanțe cu aspecte ce nu ar necesita o atenție deosebită, ele putând fi incluse în sfera caracterul devolutiv al apelului.

Sunt nefondate și aceste susțineri.

În prealabil, este de remarcat că recurentele au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), dar întrucât au susținut încălcarea unor norme de procedură referitoare la caracterul devolutiv al apelului, acest motiv de recurs va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității).

Observând considerentele deciziei atacate în cadrul cărora au fost analizate motivele de apel formulate de către pârâte referitoare la lipsa ori insuficienta motivare a sentinței atacate, este de reținut că instanța de apel a constatat că argumentele pârâtelor în susținerea acestei critici se concretizează în diferite împrejurări reținute ce nu ar fi sprijinite pe probatoriul administrat, argumentare despre care a apreciat, în principal, că este specifică netemeiniciei hotărârii judecătorești.

Cu toate acestea, instanța de apel a evaluat motivarea primei instanțe de fond din perspectiva conținutului acesteia și a ajuns la concluzia că, deși situația de fapt este succint expusă, aceasta, alături de dispozițiile legale apreciate ca aplicabile de tribunal, permit identificarea raționamentului logico-juridic al primei instanțe, astfel că nu se poate reține per se o nemotivare a sentinței.

În ceea ce privește pasajul din decizia atacată, din care în cadrul recursului s-a citat parțial, acesta are următorul conținut: "eventuale omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speță își vor găsi locul în considerentele instanței de apel, ținută de caracterul devolutiv al căii de atac pendinte a analiza și situația de fapt, dar și legea aplicabilă, potrivit motivelor dezvoltate de părți."

Din acest pasaj, contrar susținerilor recurentelor, nu rezultă că instanța de apel ar fi echivalat eventualele omisiuni în dezvoltarea chestiunilor relevante pentru speță ale primei instanțe cu aspecte ce nu ar necesita o atenție deosebită. Dimpotrivă, instanța de apel a menționat că, fiind ținută de caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, va analiza și situația de fapt, dar și legea aplicabilă, potrivit motivelor dezvoltate de părți.

Recurentele pârâte, deși au susținut că instanța de apel ar fi încălcat normele referitoare la caracterul devolutiv al apelului, nu au arătat concret în ce ar consta această încălcare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au invocat interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale de către instanța de apel sub două aspecte.

Sub primul aspect, recurentele au invocat aplicarea greșită de către instanța de apel a Regulilor de înregistrare a unui domeniu web (regulile 16 și 17) și a procedurii de transfer și de încetare a unui domeniu web, făcute publice de ICI.

Recurentele au susținut că, în baza acestor reguli, încetarea înregistrării domeniului, cu consecința încetării calității de titular al domeniului pentru C. PROD S.R.L. ar fi avut loc la data de 31 ianuarie 2019, ceea ce ar implica faptul că transferul dreptului de folosință asupra domeniului web nu poate avea loc, întrucât C. PROD S.R.L nu mai deține dreptul de folosință asupra acestuia. Mai mult, conform regulii 17 domeniul devine disponibil pentru orice altă persoană fizică sau juridică.

Recurentele au mai susținut că instanța de apel a dispus transferul mărcii cu nesocotirea regulilor stabilite de ICI, fiind necesar ca această operațiune să se facă în mod amiabil, în urma acordului de voință a părților, actualul deținător și viitorul deținător.

În prealabil, este de observat că aceste motive de recurs vizează dispoziția instanței de apel prin care a admis în tot capătul 2 din acțiune și a obligat pârâta Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - G. să efectueze transferul către reclamantă a domeniului www.x.ro., ca urmare a admiterii apelului incident formulat de către reclamanta A..

Legat de aceste argumente este de reținut că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 7.10.2016, iar sentința a fost pronunțată la data de 12.10.2017, în timp ce evenimentul invocat de către recurente, potrivit susținerilor acestora, a intervenit la data de 31 ianuarie 2019, ca atare acesta nu poate afecta verificările referitoare la legalitatea sentinței atacate.

Mai mult în baza acestora nu se poate susține nici faptul că ar fi îndeplinite condițiile pentru constatarea lipsei interesului sau a lipsei calității procesuale pasive.

Astfel, din dispozitivul deciziei se poate observa că nu pârâta C. Prod S.R.L. a fost obligată să efectueze procedurile privind transferul numelui de domeniu, ci G.. De altfel, instanța de apel a reținut din examinarea regulilor privind transferul unui nume de domeniu aplicate de G., că această măsură, transferul dreptului de folosință (utilizare), este echivalentul schimbării deținătorului domeniului .ro.

În ceea ce privește interesul, acesta subzistă atâta timp cât dreptul de folosință asupra acestui nume de domeniu, despre care s-a constatat că este identic mărcii reclamantei, nu a fost atribuit/transferat acesteia până la data soluționării apelului incident.

Faptul că potrivit regulii 17 domeniul devine disponibil pentru orice altă persoană fizică sau juridică reprezintă un argument în plus pentru admiterea acestui capăt de cerere, atâta timp cât obiectivul formulării capătului al doilea al cererii de chemare în judecată a fost indisponibilizarea numelui de domeniu în cauză în favoarea reclamantei și transferul către aceasta pentru a preîntâmpina acțiuni în justiție viitoare.

Referitor la faptul că instanța de apel ar fi dispus transferul numelui de domeniu, deși potrivit regulilor stabilite de ICI, era necesar ca această operațiune să se facă în mod amiabil, în urma acordului de voință a părților - actualul deținător și viitorul deținător - este de observat că instanța de apel a justificat această dispoziție prin aceea că, deși transferul se va face potrivit regulilor H., cu plata taxelor aferente de către reclamantă, hotărârea urmează să substituie acordul pârâtei C. pentru un atare transfer al domeniului utilizat anterior pentru încălcarea drepturilor reclamantei asupra mărcii sale.

Or, recurenta nu a susținut că pe parcursul judecății ar fi fost de acord cu pretenția reclamantei de a i se transfera acest nume de domeniu.

În consecință este nefondat motivul de recurs prin care se susține aplicarea greșită de către instanța de apel a Regulilor de înregistrare a unui domeniu web (regulile 16 și 17) și a procedurii de transfer și de încetare a unui domeniu web, făcute publice de ICI.

Sub al doilea aspect recurentele au invocat interpretarea și aplicarea greșită a art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în ceea ce o privește pe recurenta C. PROD S.R.L.

În primul rând, recurentele au susținut că instanța de apel a reținut acțiunea de contrafacere în sarcina acestei recurente cu încălcarea unei condiții impuse de art. 36 din Legea nr. 84/1998, și anume condiția ca terțul să folosească semnul identic sau asemănător, în activitatea lui comercială, fără consimțământul titularului.

Recurentele au susținut în continuare că faptul că C. PROD S.R.L. nu ar fi folosit domeniul web în cursul desfășurării activității sale ar rezulta chiar din considerentele hotărârii atacate, în care se reține că: "Concluzia tribunalului în sensul admiterii acțiunii in contrafacere și față de pârâta C. este corectă, deoarece și aceasta din urmă a săvârșit acte de încălcare a drepturilor exclusive ale reclamantei (...) prin faptul punerii la dispoziția pârâtei B. a domeniului ce includea elementul protejat ca marcă în scopul folosirii pentru servicii dintre cele pentru care marca este înregistrată." că acest considerent eronat este reluat și ulterior în cuprinsul hotărârii, instanța reținând că "folosirea de către un terț, cu consimțământul titularului, a domeniului în discuție pentru produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată, îmbracă forma ilicită în sensul art. 36 din Legea nr. 84/1998", și că "folosirea domeniului de internet nu se face în mod exclusiv de către titular pentru promovarea propriilor produse sau servicii, ci punerea la dispoziția unui terț..."

În esență, recurentele susțin că faptul punerii la dispoziția pârâtei B. a domeniului ce includea elementul protejat ca marcă în scopul folosirii pentru servicii dintre cele pentru care marca este înregistrată nu se încadrează în fapta ilicită de folosire de către terț a semnul identic sau asemănător, în activitatea lui comercială, fără consimțământul titularului.

În prealabil, este de reținut că recurenta pârâtă C. PROD S.R.L. era la data săvârșirii faptei de contrafacere a mărcii în cauză titulara dreptului de folosire a numelui de domeniu B..ro, ce includea elementul protejat ca marcă, și și-a dat acordul ca acest nume de domeniu să fie folosit de către cealaltă pârâtă, B., pentru servicii dintre cele pentru care marca este înregistrată, fapt ce a adus la constatarea săvârșirii faptei de contrafacere.

Instanța de apel a reținut că o astfel de faptă reprezintă o încălcare, de natură indirectă, a dreptului reclamantei, concluzie corectă, atâta timp cât numele de domeniu în cauză a fost folosit, cu acordul pârâtei C. PROD S.R.L., de către B., în cadrul comerțului, în sensul art. 5 alin. (1) din Directiva 2008/95/CE, aplicabilă în raport cu data săvârșirii faptelor ilicite în cauză, acesta fiind și sensul reglementat prin art. 9 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009

Pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 trebuie ca terțul să folosească semnul în cadrul comerțului, aceasta fiind interpretarea sintagmei "în activitatea lor comercială", în concordanță cu reglementările Comunităților europene/Uniunii europene.

Astfel, fapta ilicită de încălcarea a drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii în cauză, constând în promovarea serviciilor de comercializare de bijuterii pe site-ul de internet B..ro, nu ar fi avut loc dacă pârâta C. PROD S.R.L., titulara dreptului de folosire a numelui de domeniu B..ro, nu și-ar fi dat acordul în sensul numelui de domeniu în acest sens, adică în cadrul comerțului.

În consecință, este nefondată susținerea recurentelor în sensul că instanța de apel ar fi reținut greșit, în ceea ce o privește pe pârâta C. PROD S.R.L., îndeplinirea condiției ca terțul să folosească semnul identic sau asemănător, în activitatea lui comercială, fără consimțământul titularului, cu încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

În al doilea rând, recurentele au arătat că instanța de apel nu indică în mod concret în care dintre formele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 84/1998 se încadrează presupusa acțiune ilicită a recurentei C. PROD S.R.L., luând în considerare că acest text de lege prevede trei modalități alternative de comitere a acțiunii de contrafacere, și că astfel, nu se poate stabili în ce constă acțiunea de contrafacere a recurentei.

Sunt nefondate și aceste susțineri având în vedere că în cadrul considerentelor sale instanța de apel a reținut că în speță semnul care încalcă drepturile exclusive ale reclamantei asupra mărcii în cauză este identic cu cel protejat prin înregistrarea de care s-a prevalat reclamanta, B., și este folosit pentru produse și servicii identice cu cele pentru care este înregistrată marca, situație care se încadrează în mod evident în cadrul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată (titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată).

Faptul că în cadrul analizei apărării pârâtelor, în sensul că ar fi folosit semnul în cauză pentru alte produse (verighete) decât cele pentru care este înregistrată marca reclamantei (bijuterii), după cea reținut că verighetele sunt bijuterii, instanța de apel a făcut referire și la existența riscului de confuzie, care în cazul art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 este prezumat, nu este de natură a afecta această concluzie.

Recurentele pârâte au mai arătat că un argument în plus în susținerea greșitei aplicări a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998 în ceea ce o privește pe recurenta C. PROD S.R.L. este reprezentat de considerentele deciziei nr. 331/31 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Observând considerentele acestei hotărâri, citate de către recurente cu titlu de jurisprudență, se constată că situația de fapt din acea cauză nu are legătură cu cea din prezenta speță, pe de o parte, întrucât acea cauză privea folosirea de către terț a denumirii sale sociale sau a numelui său comercial, pe când în speță se pune problema folosirii unui nume de domeniu, iar pe de altă parte, acea cauză privea folosirea semnelor menționate anterior conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial, în concordanță cu funcțiile lor și în limitele protecției conferite titularului, pe când în speță se pune problema folosirii numelui de domeniu pentru promovarea produselor și serviciilor aferente activității de comercializare a bijuteriilor, deci cu funcția de marcă.

Recurentele pârâte au susținut în continuare că instanța de apel a reținut că un argument în plus, relevant pentru "împrejurarea susținută de reclamantă" este identitatea privind administratorul celor două recurente ("cele două societăți au același administrator"), constatare eronată, având în vedere că din extrasele ONRC depuse la dosarul cauzei, se poate observa cu ușurință că administratorii C. PROD S.R.L. sunt în număr de 5, printre care și administratorul F. S.R.L.

În esență, recurentele susțin că instanța de apel ar fi reținut greșit că cele două societăți ar avea același administrator, în realitate administratorul pârâtei F. S.R.L. fiind doar unul dintre cei cinci administratori ai pârâtei C. PROD S.R.L.

Recurentele nu au motivat în ce sens această constatare a instanței de apel ar fi influențat interpretarea art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 de către instanța de apel în ceea ce privește reținerea în sarcina C. PROD S.R.L. a săvârșirii faptei de contrafacere.

Instanța de apel a reținut faptul că cele două pârâte au același administrator ca un argument în plus în susținerea ideii că domeniul în discuție a fost folosit pentru activități privind întocmai produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată cu consimțământul titularului dreptului de folosință asupra domeniului, argument care nu își pierde tăria pentru simplul fapt că doar unul dintre cei cinci administratori ai C. PROD S.R.L. ar fi și singurul administrator al celeilalte pârâte F. S.R.L., care a săvârșit, de asemenea, fapta de contrafacere în cauză.

Recurentele pârâte au mai susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele legale întrucât a făcut confuzie între noțiunea de "semn" la care se face referire în art. 36 din Legea nr. 84/1998 și noțiunea de "domeniu web", iar conform Legii privind mărcile și indicațiile geografice, pot constitui "semne": cuvinte; inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinații de culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație a acestora, fără a fi inclus și domeniul web în această listă, ceea ce ar duce la concluzia că numele de domeniu nu constituie un semn pentru care să poată fi admisă acțiunea în contrafacere.

Este de observat că în cadrul acestor susțineri recurentele au făcut trimitere în mod generic la prevederile Legii privind mărcile și indicațiile geografice și la faptul că în cadrul acesteia s-ar defini noțiunea de semn în mod restrictiv.

Or, în cadrul Legii nr. 84/1998 nu poate fi identificat un articol care să reflecte susținerile recurentelor.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 84/1998, forma de la data formulării cererii de chemare în judecată, în cadrul căreia se regăsește enumerarea de mai sus:

"Poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinații de culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație a acestora, cu condiția ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi."

Astfel, pe de o parte, acest text de lege are ca obiect definirea mărcii iar nu a semnelor care sunt de natură a încălca dreptul exclusiv asupra mărcii, în sensul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, iar pe de altă parte, enumerarea semnelor susceptibile de reprezentare grafică ce pot constitui o marcă este exemplificativă, fapt ce rezultă din folosirea sintagmei "cum ar fi", iar nu restrictivă.

Ca atare, nu se poate reține că potrivit vreunei norme de drept din Legea nr. 84/1998 numele de domeniu nu ar constitui "un semn pentru care să poată fi admisă acțiunea în contrafacere", cum greșit susțin recurentele.

De altfel, așa cum s-a reținut în jurisprudență, numele de domeniu înregistrat de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică reprezintă un semn ce are aptitudinea de a identifica un site de internet, implicit, produsele și serviciile oferite prin site-ul respectiv. În aceste condiții, semnul poate intra în conflict cu o marcă anterior înregistrată, cât timp este afectată însăși funcția oricărei mărci de garantare a originii produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată. (Decizia ICCJ nr. 332 din 17 februarie 2017).

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele F. S.R.L. și C. PROD S.R.L. împotriva deciziei nr. 1321A din 1 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.