ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4331/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu de la

18 martie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea

de îndreptare a erorilor materiale formulată de pârâta SSIF - T. SA în cauza

comercială privind pe reclamanta V.M. și pârâtă SSIF T. SA București, și a

dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul Sentinței comerciale nr.

10676 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială în Dosarul nr. 36555/3/2009, în sensul că denumirea corectă a

societății pârâte este SC T. SA și nu T.V. SA cum din eroare s-a menționat.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 497 din 15 decembrie

2011, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta V.M., împotriva

încheierii din 18 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, în Dosarul nr. 36555/3/2009, în contradictoriu cu intimata

pârâtă SC T. SA București.

A obligat reclamanta

la plată cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de

2.478 RON către intimata SC T. SA.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

În ședința publică de

la 22 septembrie 2011, curtea a respins motivat excepția tardivității apelului.

Instanța a reținut că

prin cererea înregistrată sub nr. 10011/299/2009 din 16 aprilie 2009 la

Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta V.M. a chemat în judecată pe

pârâta SC T. SA, cu sediul în București.

S-a observat că s-au

operat modificări ulterioare asupra numelui pârâtei, cu altă culoare de pix, în

sensul completării formei juridice și cu SRL, iar T. SA a devenit T. SA, SRL.

Faptul că inițial

cererea a fost formulată cu numele pârâtei SC T. SA rezultă și din citativul

creat la data de 25 mai 2009, dată anterioară modificării.

Curtea a reținut că cererea

formulată de reclamantă vizează nulitatea contractului de prestări servicii de

investiții financiare cu finanțare prin credit bancar înregistrat sub nr. L169

din 29 noiembrie 2007 la societatea de investiții financiare V. SA, societate

pe care reclamanta o menționează în cererea de chemare în judecată și care are

indicate datele de identificare și numărul de înmatriculare la Registrul

Comerțului x.

Potrivit

înscrisurilor de la dosarul cauzei, a rezultat că SC V. SA, cu care a

contractat reclamanta V.M. prin contractul nr. L169 din 29 noiembrie 2007 a

cărei nulitate face obiectul acțiunii, și-a schimbat denumirea în SC T. SA cu

mențiunea din 12 martie 2009.

Judecătoria

Sectorului 1 București s-a pronunțat în sensul declinării competenței de

soluționare a cauzei la Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 8836 din

29 iunie 2009, în dispozitivul sentinței rămasă irevocabilă prin nerecurare

fiind indicată pârâta SC T. SA, potrivit înscrisurilor depuse de pârâtă și

susținerilor orale din ședința publică de la 29 iunie 2009.

Instanța a reținut că

în Dosarul nr. 36555/3/2009, format după declinare la Tribunalul București,

toate procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de citare și toate

citativele create pârâtei poartă denumirea de SC T. SA, reclamanta formulând

cereri și apărări fără a contesta numele pârâtei ca fiind al altei părți decât

cea cu care a semnat contractul a cărei nulitate a solicitat-o prin cererea de

chemare în judecată, astfel că măsura îndreptării erorii materiale strecurate

în Sentința comercială nr. 10676 din 12 noiembrie 2010, sub aspectul formei de

dactilografiere a numelui pârâtei, este una ce respectă cerințele art. 281

alin. (1) C. proc. civ.

În acest context,

curtea a apreciat că alegațiile apelantei nu sunt întemeiate, instanța fiind

datoare să cerceteze indicarea numelui corect al părților și să ia act de orice

schimbare a numelui, fără ca prin aceasta să se considere încălcat principiul

disponibilității.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată apelanta să

plătească SC T. SA, cheltuieli de judecată în sumă de 2.478 RON, reprezentând

onorariu de avocat potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei.

Împotriva Deciziei

civile nr. 497 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta V.M., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea

deciziei, admiterea apelului său și respingerea cererii pârâtei de îndreptare a

erorilor materiale din cuprinsul Sentinței comerciale nr. 10676 din 12

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

În criticile

formulate, recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele:

- Instanța de apel a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

În acest sens

recurenta a susținut că, pentru termenul de judecată la care a fost pronunțată

încheierea din camera de consiliu de la 18 martie 2011, de Tribunalul

București, aceasta nu a fost citată.

Mai mult decât atât

tribunalul, nu i-a comunicat această hotărâre, pentru a declara apel împotriva

ei.

Totodată a susținut

că, în mod greșit persoana sa, a fost obligată la plata cheltuielilor de

judecată în raport de art. 281 ind. 3 alin. (2) C. proc. civ., situație în care

părțile nu pot fi obligate la plata acestora.

- Decizia pronunțată

de instanța de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că nu a contestat datele de identificare ale S.T. SA, ci faptul că nu a înțeles

să se judece cu această societate, refuzând chemarea ei în judecată, astfel că

instanța a încălcat principiul disponibilității, cu atât mai mult cu cât în

toate cererile sale a indicat aceeași denumire, T. SA SRL și nu S.T. SA, care

nu are calitate procesuală în cauză, neexistând o cerere de introducere în

cauză a acesteia și nici vreo dovadă a plății taxei de timbru la dosar.

Intimata SC T. SA

prin întâmpinarea depusă la 22 ianuarie 2013 a cerut respingerea recursului

reclamantei ca nefondat, pentru motivele expuse în scris.

Înalta Curte,

analizând decizia recurată, raportat la toate criticile aduse prin cererea de

recurs de reclamantă, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge

recursul, pentru următoarele considerente:

Pârâta S.T. SA, a

solicitat în cauză îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul

Sentinței comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială în Dosarul nr. 36555/3/2009, în sensul că

denumirea corectă a societății pârâte este SC T. SA și nu T.V. SA cum din

eroare s-a menționat.

Este adevărat că în

condițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu

privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum

și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din

oficiu sau la cerere.

Atât instanța de

fond, cât și instanța de apel au apreciat corect în speță, că împrejurările

evocate de pârâtă în cererea sa se circumscriu cadrului legal instituit de

dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ, că măsura îndreptării erorii

materiale strecurate în Sentința comercială nr. 10676 din 12 noiembrie 2010,

sub aspectul formei de dactilografiere a numelui pârâtei, este una ce respectă

cerințele legale precitate.

Astfel se constată

că, așa cum a apreciat și instanța de apel prin considerentele hotărârii

recurate, recurenta a identificat societatea pârâtă SC T. SA, în chiar

cuprinsul cererii de chemare în judecată prin numărul de înregistrare în

registrul comerțului prin codul unic de înregistrare fiscală, fiind deci fără

dubiu că recurenta a înțeles să se judece cu această persoană juridică și nu cu

alta.

În cauză s-a reținut

corect că, prin acțiunea formulată de reclamantă s-a cerut să se constate

nulitatea contractului de prestări servicii de investiții financiare cu

finanțare prin credit bancar înregistrat în 29 noiembrie 2007 la societatea de

investiții financiare V. SA, societate pe care reclamanta a menționat-o în

cererea de chemare în judecată și care are indicate datele de identificare, iar

potrivit înscrisurilor de la dosar, a rezultat că aceasta, și-a schimbat

denumirea în SC T. SA cu mențiunea din 12 martie 2009.

Mai mult, așa cum a

constatat și Curtea de Apel București, toate procesele-verbale de îndeplinire a

procedurii de citare și toate citativele create poartă denumirea de SC T. SA,

reclamanta formulând cereri și apărări fără a contesta numele pârâtei ca fiind

al altei părți decât cea cu care a semnat contractul a cărei nulitate a

solicitat-o prin cererea de chemare în judecată.

Or, pretinsa pârâtă

indicată de recurentă nu există ca persoană juridică înmatriculată în registrul

comerțului, fiind deci vorba de o persoană juridică fictivă, fără date de

identificare, astfel că nu se poate reține încălcarea principiului

disponibilității de către instanța de judecată.

Față de această

situație, critica recurentei prin care a susținut că instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., întrucât pentru termenul de judecată 18 martie 2011, când a fost

pronunțată încheierea din camera de consiliu de Tribunalul București, reclamanta

nu a fost citată, nu poate fi primită în raport de prevederile art. 281 alin.

(2) C. proc. civ., în care se menționează că instanța se pronunță cu privire la

erorile materiale, prin încheiere dată în camera de consiliu, iar părțile vor

fi citate numai dacă instanța socotește că sunt necesare anumite lămuriri.

Nefondată este și

critica prin care recurenta a arătat că, nu i-a fost comunicată această

hotărâre, pentru a declara apel împotriva ei, față de dovada de comunicare a

acesteia, aflată la Dosar nr. 36555/3/2009 al Tribunalului București.

Nici critica prin

care recurenta reclamantă a susținut că, în mod greșit persoana sa, a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută, avându-se în

vedere că reclamanta este partea căzută în pretenții în sensul dispozițiilor

art. 274 pct. 1 C. proc. civ. și că instanța a obligat reclamanta numai la

acele cheltuieli de judecată pe care partea a dovedit că le-a făcut efectiv.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.M.

împotriva Deciziei civile nr. 497 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva Deciziei civile nr. 497 din 15

decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - CL