ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 947/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3298 din 13 octombrie 2010 a admis recursul declarat de pârâta SC P.B. ROMÂNIA SA București împotriva deciziei comerciale nr. 499 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a modificat decizia în sensul că a admis apelul declarat de SC P.B. ROMÂNIA SA București, a schimbat în tot sentința comercială nr. 3404 din 2 martie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și a respins acțiunea reclamantei. A obligat intimata reclamantă SC T.J. SRL București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5710 lei către recurenta pârâtă SC P.B.

România SA București. Prin contestația în anulare înregistrată la 23 decembrie 2010, formulată împotriva deciziei nr. 3298 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, contestatoarea SC T.J. SRL București, a solicitat admiterea cererii, în principal, anularea deciziei și pe cale de consecință, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat. Contestatoarea SC T.J. SRL București, prin cererea formulată, după o prezentare amănunțită a situației de fapt, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., a susținut în esență următoarele: Instanța de recurs a săvârșit o greșeală materială cu privire la conținutul apărărilor sale formulate în recurs și cu privire la natura cererii introductive, omițând să soluționeze excepția nulității recursului ca nemotivat, invocată de societatea sa prin întâmpinare, precum și pentru faptul că instanța de recurs a confundat obiectul cererii introductive.

Contestatoarea a susținut că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale de ordin procedural, întrucât instanța de recurs a omis să analizeze și să soluționeze excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care vizau aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate. O altă eroare materială gravă, a constat în confundarea obiectului cererii de chemare în judecată și soluționarea recursului plecând de la premisa greșită potrivit căreia acțiunea introductivă ar fi o acțiune mixtă, întemeiată atât pe regulile răspunderii civile contractuale cât și pe cele ale răspunderii civile delictuale, fără să aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că a învestit instanța de fond cu o acțiune unică, că cele două tipuri de răspundere au fost invocate separat, pentru fiecare pârât în parte, pentru persoana juridică SC P.B.

România SA răspunderea exclusiv contractuală, iar pentru persoana fizică G.N.C., răspunderea delictuală. Contestatoarea a susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât în motivarea deciziei nr. 3298 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, nu se are în vedere situația de fapt și nici situația de drept aplicabilă în cauză. Intimata SC P.B. România SA București prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut, în raport de motivarea contestației în anulare, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea condițiilor art. 318 C. proc. civ., iar în secundar, respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

Contestația în anulare este nefondată. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. În sensul textului citat mai sus „greșeală materială”, înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de aprecierea probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Art. 318 C. proc. civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare Ia problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, sub motivul că nu s-a stabilit corect situația de fapt.

Împrejurarea că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat expres pe excepția nulității recursului invocată de reclamanta contestatoare, SC T.J. SRL, nu este de natură să ducă la concluzia că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. întrucât pretinsa neaplicare a unei norme procedurale, nu reprezintă o greșeală materială care să fundamenteze o contestație în anulare, cum nu pot fi considerate greșeli materiale nici celelalte susțineri ale contestatoarei potrivit cu care instanța ar fi fost în eroare cu privire la obiectul acțiunii și cauza juridică a acesteia. Prin criticile formulate împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, în realitate contestatoarea repune în discuție probleme de fond, legate de probele administrate și de starea de fapt la care se referă litigiul.

Față de această situație, instanța respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată de intimata-pârâtă și întrucât motivele invocate de contestatoare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T.J. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 3298 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.