ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 773/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 2545 din 1 iulie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta SC S.I.L.I.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 209 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că a respins ca nefondat apelul declarat de SC G.C. SRL București, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și a obligat SC G.C. SRL București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 32.370 lei către SC B.O. SA București, a respins cererea de repunere în termen a recursului formulată de SC S.I.L.I.E.

SRL București și a respins ca tardiv recursul declarat de pârâta SC S.I.L.I.E. SRL București împotriva aceleiași decizii. În pronunțarea acestei decizii instanța supremă a reținut, cu privire la recursul pârâtei S.C. B.O. S.A., că acestei recurente i se cuvin, în aplicarea art. 274 C. proc. civ., cheltuieli de judecată în cuantum de 32.370 lei, cheltuieli efectuate pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale. În ceea ce privește recursul pârâtei SC S.I.L.I.E. SRL instanța a reținut că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului nu a fost depusă cu respectarea cerințelor art. 103 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC S.I.L.I.E.

SRL, invocând drept temei dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În motivarea cererii contestatoarea arată că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale a instanței de recurs constând în modul de calcul al termenului de recurs și a duratei între expirarea termenului de recurs și formularea cererii de repunere în termen. Astfel, arată contestatoarea că în mod eronat instanța de recurs a admis excepția tardivității cererii de repunere în termen întrucât o corectă calculare ar fi condus la concluzia că acesta expira la 23 august 2009, astfel că cererea de repunere în termen formulată în perioada de 15 zile care a urmat datei expirării termenului de recurs este în orice ipoteză, făcută în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc.

civ. Precizează contestatoarea că a luat cunoștință de decizia atacată la data de 21 octombrie 2010, când hotărârea i-a fost comunicată prin fax. Contestatoarea conchide în sensul că solicită admiterea cererii, anularea deciziei atacate și în rejudecarea recursului, respingerea excepției tardivității cererii de repunere în termen, admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat în scris. Înalta Curte constată că în raport de precizările contestatoarei prezenta cerere este introdusă în termen și nefondată pentru considerentele ce se vor arăta. Temeiul contestației este art. 318 C. proc. civ. potrivit căruia: hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare.

Având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus enunțat care rezultă din formularea „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare...” analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În contextul precizat se constată că prin motivele evocate care vizează interpretarea și aplicarea de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. contestatoarea repune, în realitate, în discuție pe calea acestei căi de retractare o pretinsă greșeală de judecată. În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecății, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată. Revenind la motivele contestației în anulare se reține și faptul că în toate punctele dezvoltate de contestatoare s-au pus în discuție situații de fapt, înscrisuri, conținutul acestora, apărări de fond asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat în limitele controlului de legalitate trasate de art. 304 C. proc.

civ. În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.I.L.I.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 2545 din 1 iulie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.