ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3020/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3020/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 1096 din 11 februarie 2010,

pronunțată de secția a VI-a comercială a Tribunalului București, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții D.M., D.M.V., D.I. și D.F. în

contradictoriu cu intimata pârâtă SC P.P. SRL București.

Instanța de fond, pentru a hotărî

astfel a reținut că între reclamanți în calitate de promitenți-cumpărători și

pârâta SC P.P. SRL București, în calitate de promitentă-vânzătoare, s-a

încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 15 octombrie 2007

de către B.N.P.A. B.A. prin care pârâta s-a obligat să predea și să finalizeze

apartamentul în litigiu până la data de 20 decembrie 2008 (art. 6.1 din

antecontract), că pârâtei i s-a recunoscut și dreptul de a depăși data menționată,

cu notificarea promitenților-cumpărători pentru motive justificate (art. 6.3

din antecontract), dar nu mai mult de 3 luni, respectiv până la data de 20

martie 2009 și că, la data de 2 decembrie 2008, pârâta a expediat reclamanților

o scrisoare recomandată prin care îi notifica în vederea prelungirii termenului

de finalizare și predare a apartamentului.

S-a mai reținut că părțile au

convenit ca predarea-primirea apartamentului să se efectueze printr-un

proces-verbal de predare-primire, într-o formă substanțială similară celei din

anexa la antecontract, că în convenția părților s-a inserat și un pact

comisoriu de grad IV pentru cazul nefinalizării și nepredării apartamentului

(cel târziu până la data de 20 martie 2009) și că reclamanții au solicitat să se

constate intervenită rezoluțiunea antecontractului, în baza amintitului pact

comisoriu, ca urmare a neexecutării culpabile de predare la termen a

apartamentului de către societatea pârâtă.

S-a mai reținut că reclamanții au

notificat-o pe pârâtă despre faptul rezoluțiunii antecontractului prin adresa

din 1 aprilie 2009 emisă de B.E.J. D.D.C., că instanța este ținută să verifice

în cauză dacă sunt îndeplinite condițiile generale ale rezoluțiunii, respectiv

să constate că nu a operat pactul comisoriu.

Totodată s-a reținut că pârâta a

notificat reclamanții pentru recepția apartamentului, că părțile s-au întâlnit

la data de 2 martie 2009 pentru inspectarea imobilului și că în ziua menționată

pârâta le-a predat reclamanților o copie a releveului apartamentului, iar cu

această ocazie reclamanții au făcut unele observații referitoare Ia forma în

care ar fi trebuit să se încheie procesul-verbal, au solicitat și o serie de

detalii, de lămuriri și unele remedieri minore. În final s-a reținut că nu sunt

întrunite prevederile art. 6.1 - 6.3 pentru a opera pactul comisoriu, că

procesul-verbal încheiat de părți și cel inclus în Anexa 6 prezintă elemente de

similaritate și că invocarea de către reclamantă a necesității efectuării unor

lucrări de remediere, de importanță minoră nu poate conduce la concluzia că

finalizarea și predarea apartamentului nu a avut loc câtă vreme pentru asemenea

situații la art. 6.2 din antecontract s-a instituit o întreagă procedură.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 66 din 15 februarie 2011 a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii instanței de

fond.

A obligat apelanții reclamanți la

plata sumei de 28.716,82 RON cheltuieli de judecată fond și apel, către

intimata pârâtă.

Pe aspectul taxei judiciare de

timbru datorate în fața primei instanțe și aferente acțiunii în constatarea

rezoluțiunii antecontractului părților autentificat din 15 octombrie 2007 de

B.N.P.A. B.A., Curtea a reținut că reclamanții au sesizat tribunalul cu o cerere

de reducere sau eșalonare a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor,

care a fost calculată greșit la valoarea de 970.593,34 RON și nu la pretențiile

lor care vizau avansul de 236.700,89 RON, plătit pârâtei în temeiul

antecontractului.

Că prin încheierea de ședință din 7

ianuarie 2010 instanța de fond le-a respins cererea de ajutor public judiciar

conform O.U.G. nr. 51/2008 și că se impunea ca reclamanții să formuleze cerere

de reexaminare a taxei judiciare de timbru, conform art. 21 din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

reclamanții au sesizat instanța cu o acțiune în constatarea rezoluțiunii

antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta și autentificat din 15

octombrie 2007 de B.N.P.A. B.A. și că s-au prevalat de faptul neexecutării

culpabile de către societatea promitentă-vânzătoare a obligației de predare la

termen a apartamentului din complexul N.T., invocând pactul comisoriu de grad

IV inserat de părți la art. 14.5 din contract, care are în vedere tocmai

ipoteza neexecutării la termen a obligației de predare a apartamentului în

litigiu.

S-a mai reținut că prin art. 6.1 și

art. 6.3 din antecontract, părțile au stabilit ca predarea-primirea

apartamentului să se facă până la data de 20 decembrie 2008, termen care a fost

prelungit pentru motive întemeiate, la 20 martie 2009; că ulterior

promitenta-vânzătoare i-a notificat pe reclamanți în vederea predării,

inspectării apartamentului la 2 martie 2009, conform adresei din 11 februarie

2009, dată la care prin procesul-verbal întocmit cu această ocazie,

promitenții-cumpărători au consemnat că li s-a predat apartamentul, cu unele

obiecțiuni referitoare la forma în care trebuia să se încheie procesul-verbal

(conform Anexei 6 la contract) și efectuarea de intimată a unor remedieri la

imobil în următoarele 7 zile.

Instanța de apel a reținut că

afirmațiile reclamanților referitoare la neîncheierea procesului-verbal din 2

martie 2009 în forma agreată în principiu și prevăzută de Anexa 6 sunt contrazise

de chiar actul precizat și că lucrările minime de remediere a deficiențelor

constatate pe care promitenta-vânzătoare s-a obligat să le efectueze nu

echivalează cu o parte rămasă nepredată a bunului.

Curtea de Apel a concluzionat că

intimata și-a îndeplinit conform antecontractului obligația de predare a

apartamentului în litigiu și ca atare nu sunt întrunite prevederile art. 6.1 -

6.3 din antecontract pentru a opera pactul comisoriu de grad IV cu consecința

desființării lui.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 274 - 277 C. proc. civ. și au fost obligați apelanții să plătească

intimatei suma de 28.716,82 RON cheltuieli de judecată onorariu avocațial -

fond și apel, cu mențiunea că factura nr. B/2010 pentru suma de 5.510,56 RON

onorariu avocațial nu a fost avută în vedere de către instanța de control

judiciar, nefiind însoțită în mod legal de extrasul de cont aferent.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 66

din 15 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, reclamanții D.F., D.I., D.M. și D.M.V. au declarat recurs în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie admiterea recursului, în principal casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în secundar, modificarea deciziei

și admiterea acțiunii lor.

În argumentarea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții reclamanți

au susținut că, în ceea ce privește cuantumul taxei judiciare de timbru

stabilit de instanța de fond în sarcina lor, curtea de apel a refuzat să se

pronunțe asupra calculării greșite a acesteia, mulțumindu-se să menționeze că

reclamanții puteau să ceară reexaminarea taxei judiciare de timbru la aceiași

instanță.

Recurenții au susținut că nu există

niciun text de lege, care să priveze partea interesată de promovarea unei

cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru într-o altă cale de atac, în

raport de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, astfel că

decizia este nelegală pe acest aspect fiind dată cu încălcarea art. 6 pct. 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește aspectul

cheltuielilor de judecată, recurenții-reclamanți au menționat că instanța de

apel i-a obligat la plata către intimata-pârâtă a exorbitantei sume de

28.716,82 RON cheltuieli de judecată, onorariu avocațial, fond și apel, cu

încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., onorariu care,

în opinia lor, este nepotrivit de mare în raport de munca îndeplinită de

acesta.

Au invocat în acest sens practica

altor instanțe și a Curții Europene care a statuat că, partea care a câștigat

procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli de judecată decât în

măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Recurenții au mai susținut că din

eroare, instanța de apel a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată suma

de 8.698,08 RON reprezentând contravaloarea asistenței judiciare acordate de

intimată în Dosarul nr. 1306/3/2010 al Tribunalului București, situație în

raport de care se impune excluderea acestei sume din suma totală de 28.716,82

RON cheltuieli de judecată stabilită în apel, și reducerea diferenței de 20.018,74

RON până la un cuantum rezonabil.

Pe fondul cauzei au invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care au

susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii, arătând că instanța de

apel a pus semnul egalității între noțiunea de predare a apartamentului și

aceea de inspectare, fără să aibă în vedere art. 6.1 - 6.2 din antecontractul

de vânzare-cumpărare, dacă predarea-primirea la care se referă trebuia să se

efectueze cu respectarea anumitor condiții, a căror îndeplinire în cauză

instanța nu a verificat-o.

Recurenții au mai susținut că

instanța de apel le-a respins în mod nelegal administrarea probei cu expertiza

tehnică judiciară solicitată, utilă cauzei care să facă dovada calității

necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de intimata-pârâtă.

Deși instanța de apel a admis proba

cu înscrisuri, în pofida faptului că au insistat asupra necesității depunerii

de intimată a înscrisurilor care au motivat decizia de prelungire a termenului

de predare a apartamentului, acest aspect nu a fost analizat.

Instanța de apel a reținut o

situație de fapt contrară înscrisurilor depuse de către recurenți în

completarea probatoriului din apel, în sensul că reclamanții ar fi acceptat

intervențiile vizând reparațiile la apartament și la spațiul de depozitare,

ceea ce nu corespunde realității, față de notificările emise și transmise

pârâtei, la 18 martie 2009 și 1 aprilie 2009, în vederea comunicării stadiului de

execuție a remedierilor și a obligației de predare a apartamentului.

Intimata pârâtă SC P.P. SRL

București prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Referitor la critica recurenților ce

privește neanalizarea de către instanțe a cuantumului taxei judiciare de timbru

la care aceștia au fost obligați la fond, se constată că singura posibilitate

legală prin care poate fi contestată modalitatea în care instanța a stabilit

întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, este cea a

reexaminării prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997 și nu invocarea ca și

motiv de nelegalitate.

Susținerea recurenților reclamanți

că nepromovarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru în

condițiile legii speciale constituie un impediment al accesului la justiție și

echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi reținută, întrucât

accesul liber la justiție nu interzice stabilirea și plata taxei de timbru,

aceasta fiind condiția obligatorie pentru învestirea instanței de judecată cu

soluționarea cererii formulate.

Analizând recursul declarat prin

prisma motivului de recurs raportat la prevederile art. 274 alin. (1) și alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, în parte, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Din verificarea documentației

existente la dosarul cauzei, se confirmă susținerea recurenților reclamanți în

sensul că instanța de apel în suma de 28.716,82 RON cheltuieli de judecată,

onorariu de avocat a inclus în mod greșit suma de 8.698,08 RON, reprezentând

contravaloare asistență judiciară acordată într-o altă cauză, respectiv în

Dosar nr. 1306/3/2010 al Tribunalului București, în raport de existența

facturilor din 14 iunie 2010 și din 22 iulie 2010 aflate la dosarul de apel.

În materia cheltuielilor de

judecată, potrivit art. 274 (1) C. proc. civ., este reglementat că, partea care

cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de

judecată.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mari sau de mici,

față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Cât privește solicitarea

recurenților de a micșora la un cuantum rezonabil diferența cheltuielilor de

judecată rămase în sumă de 20.018,74 RON față de situația de mai sus, pe care

le consideră foarte mari în raport de serviciile prestate de avocatul în cauză,

aceasta va fi respinsă.

De altfel onorariul avocațial se

stabilește prin negociere, fiind exclusă obligația avocatului de a justifica

sumele cuvenite cu acest titlu, convenite cu clientul său.

Instanța de apel a acordat

cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse la dosar, astfel că nu i se

poate imputa că nu a operat reducerea acestora la un cuantum rezonabil.

Motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se poate invoca atunci când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.

În cauză, prin considerentele

deciziei, instanța apelului a arătat punctual raționamentul ce a stat la baza

înlăturării criticilor aduse împotriva sentinței primei instanțe, raportându-se

la situația de fapt și făcând trimitere la textele legale incidente în cauză,

confirmând soluția pronunțată de instanța de fond.

Susținerea recurenților reclamanți

în sensul că instanța de apel a confundat noțiunea de predare a apartamentului

cu aceea de inspectare, fără să țină cont de prevederile art. 6.1 - 6.2 din

antecontractul de vânzare-cumpărare nu poate fi primită, în raport de situația

de fapt corect reținută, de faptul că reclamanții au sesizat instanța cu o

acțiune în constatarea rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare

încheiat de părți și autentificat din 15 octombrie 2007 de B.N.P.A. B.A. și

neexecutarea culpabilă de societatea promitentă-vânzătoare a obligației de

predare la termen a apartamentului ce face obiectul acestuia, invocând pactul

comisoriu de grad IV inserat de părți la art. 14.5 din contract.

Potrivit art. 1020 C. civ.,

rezoluțiunea se aplică numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare

imediată ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate de una

dintre părți.

Este de principiu că rezoluțiunea

contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului

sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea

părților în situația avută anterior încheierii lui.

În materie comercială, pentru a

opera instituția rezoluțiunii se cer a fi întrunite două condiții de

admisibilitate: una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin și

neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația.

În raport de prima condiție

enunțată, s-a stabilit cu valoare de principiu că neexecutarea parțială a

contractului poate atrage rezoluțiunea însă doar în cazul în care partea din

obligația neexecutată este esențială la încheierea contractului.

În speță însă, între părți așa cum

judicios a reținut și instanța de apel a intervenit o promisiune de

vânzare-cumpărare a unui apartament.

Conform acesteia obligația

cumpărătorului era de a plăti prețul stabilit prin consens, iar cea a

vânzătorului de a preda bunul.

În calea devolutivă a apelului,

analizând probele administrate instanța de apel a reținut că

reclamanta-cumpărătoare s-a prevalat de faptul neexecutării culpabile de către

societatea promitentă-vânzătoare a obligației de predare la termen a

apartamentului, invocând pactul comisoriu de grad IV inserat de părți în art.

14.5 din contract.

Or, în cauză cele două condiții ce

se cer pentru admisibilitatea rezoluțiunii antecontractului de

vânzare-cumpărare nu au fost îndeplinite.

În urma notificării făcute de

intimată, părțile s-au întâlnit în ziua de 2 martie 2009 fixată pentru

efectuarea operațiunii de predare-primire, când a fost întocmit procesul-verbal

din 2 martie 2009, în care promitenții-cumpărători au consemnat că li s-a

predat imobilul, este adevărat, cu obiecțiuni la forma în care ar fi trebuit să

se încheie procesul-verbal, potrivit cu Anexa 6 la contract, precum și

necesitatea efectuării unor lucrări de remediere a imobilului, pe care intimata

s-a obligat să le finalizeze în următoarele 7 zile.

Lucrările minime de remediere a

defecțiunilor constatate la imobil nu sunt un impediment esențial pentru

încheierea contractului și nu echivalează cu o parte de predare a bunului

rămasă neexecutată.

Instanța de apel, după o judicioasă

apreciere a probelor administrate, în mod corect a constatat că procesul-verbal

încheiat între părți și cel inclus în Anexa 6 prezintă elemente de

similaritate, că intimata nu este în culpă pentru neexecutarea

antecontractului, întrucât aceasta și-a îndeplinit în mod corespunzător

obligația de predare a apartamentului în litigiu.

Ca atare cum în cauză nu sunt

întrunite prevederile art. 6.1 - 6.3 din antecontract pentru a opera pactul

comisoriu de grad IV, Înalta Curte va respinge și acest motiv de recurs ca

nefondat.

Critica recurenților prin care au

susținut că instanța de apel le-a respins în mod nelegal administrarea probei

cu expertiza tehnică și cu înscrisurile solicitate, precum și neanalizarea

notificărilor sale din 18 martie 2009 și 1 aprilie 2009, edificatoare în

înțelegerea situației de fapt, vizează aspecte de netemeinicie, astfel că

acestea exced prezentului recurs.

Abrogarea dispozițiilor art. 304

pct. 11 C. proc. civ., nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie abordate și

analizate aspectele de netemeinicie, legate de administrarea și interpretarea

probelor în fazele procesuale anterioare.

În plus, față de argumentele arătate

mai trebuie reținut, în conformitate cu art. 167 (1) C. proc. civ. că dovezile

se încuviințează numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea

pricinii.

Or, din analiza înscrisurilor

existente la dosar s-a constatat că acestea sunt suficiente, pertinente și

utile cauzei și duc la dezlegarea chestiunilor de fapt evocate.

Față de cele de mai sus, Înalta

Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamanților, va

modifica în parte Decizia comercială nr. 66 din 15 februarie 2011 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, în sensul că va obliga apelanții să-i

plătească pârâtei SC P.P. SRL București suma de 20.018,74 RON cheltuieli de

judecată în fond și apel. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei

recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții D.F., D.I., D.M. și D.M.V.

Modifică în parte Decizia comercială

nr. 66 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, în sensul că obligă apelanții să plătească pârâtei SC P.P. SRL

București suma de 20.018,74 RON cheltuieli de judecată în fond și apel.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2011.