ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3488/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 12027 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei de interes, a respins acțiunea reclamantei SC B. SA în contradictoriu cu pârâții P.E., SC F. SA și SC R.C. SRL, cu cheltuieli de judecată aferente, în sumă de 22.304 lei către pârâtul P.E., în sarcina reclamantei. Prin decizia nr. 208 din 23 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC B. SA.

Recursul a fost formulat de reclamanta SC B. SA care invocă următoarele critici: - față de soluția pronunțată de instanța de fond instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997; - hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurentei fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție consacrate de art. 6 pct. 1 C.E.D.O.; - hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul cererii privind cheltuielile de judecată, fiind evocate numai dispozițiile art. 274 C. proc. civ., fiind astfel încălcate dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3), art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ.

Deși precizează că declară recurs împotriva deciziei nr. 208 din 23 aprilie 2010 și a tuturor încheierilor premergătoare și interlocutorii pronunțată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 44175/3/2007, fără a le individualiza și fără a preciza etapa procesuală în care acestea au fost pronunțate recurenta solicită în principal, admiterea recursului, casarea numai a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea numai a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii privind obligația de plată a onorariului de avocat sau micșorării acestuia în condițiile stabilite de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În aceste condiții, Înalta Curte va analiza numai legalitatea deciziei recurate.

Examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin încheierea pronunțată la data de 10 aprilie 2009 Curtea a pus în vedere apelantei să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 21.234 lei, apelanta fiind citată cu această mențiune în condițiile de legalitate consacrate de art. 86 și urm. C. proc. civ. În stabilirea taxei judiciare de timbru instanța s-a raportat în mod legal la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 față de caracterul evaluabil în bani al acțiunii, astfel că aserțiunea recurentei-reclamante privind nelegalitatea evocatei încheieri apare ca fiind lipsită de fundament.

Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă a fost respinsă de instanța de apel ca tardiv declarată în raport de art. 18 alin. (2) prin încheierea irevocabilă din 6 mai 2009, soluția intrând în puterea lucrului judecat. Recurenta-reclamantă critică decizia atacată din perspectiva încălcării art. 6 pct. 1 C.E.D.O., arătând că atunci când instanța stabilește taxe de timbru exorbitante care depășesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justiție și posibilitățile de plată ale justițiabilului atunci limitarea dreptului de acces nu mai are caracter de proporționalitate. Mai precizează recurenta-reclamantă că soluționarea cererii de reexaminare prin hotărâre cu caracter irevocabil, în camera de consiliu, fără citarea părților și prin limitarea posibilității administrării de probe aduce atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare.

Examinând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă critică în fapt însăși legea și nu aplicarea ei de către instanță. Mai corect, recurenta contestă dispozițiile legale în vigoare referitoare la determinarea taxei judiciare de timbru - art. 11 din Legea nr. 146/1997 și modul de soluționare a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru consacrat legal de art. 18 din evocata lege. Cuantumul taxei de timbru se raportează întotdeauna la valoarea pretențiilor în litigiu și se stabilește conform algoritmilor de calcul prevăzuți de lege, astfel că nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare sau al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 pct. 1 C.E.D.O., neexistând elemente cu caracter arbitrar în ceea ce privește modul de calcul al taxei de timbru și al criteriilor de determinare al valorii pretențiilor litigioase.

În ceea ce privește ultima critică, încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ. și aceasta se dovedește a fi nefondată întrucât se raportează exclusiv la examinarea probatoriului și la situații de fapt, ceea ce face imposibil exercitarea controlului de legalitate. Reproșul pe care recurenta-reclamantă îl face instanței de apel pentru stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată (onorariul de avocat) este neavenit, această critică nesubzistând față de vocația conferită de lege instanței de a aprecia asupra echilibrului dintre munca prestată de avocat și onorariul acestuia. Așa fiind, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei atacate sub raportul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC B. SA Timișoara împotriva deciziei nr. 208 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2010.