ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3399/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 2547 din 14 martie 2011, Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, a admis cererea de revizuire formulată de către

revizuenta-pârâtă SC F.D. SRL, prin lichidator judiciar Cabnet de Insolvență av.

B.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC I.F. SRL, a schimbat în tot

sentința comercială nr. 13932 din 08 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, și, în temeiul art. 36 din Legea nr.

85/2006, a constatat suspendată de drept cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta SC I.F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC F.D. SRL

având ca obiect pretenții.

Pentru pronunțarea acestei sentințe,

instanța de fond a reținut, în esență, faptul că pe parcursul procesului, în

lipsa unor organe de conducere și a unor mandatari convenționali care să fi

putut continua mandatul după decesul asociatului unic, pârâta, neavând

cunoștință de existența dosarului, nu a putut să-și exercite dreptul la

apărare.

Apelul declarat de SC I.F. SRL

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 3701 din 17 octombrie

2011

.

În

argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut,

în esență, că intimata-revizuentă era o societate comercială cu răspundere limitată

a cărui unic asociat și administrator a decedat ulterior înregistrării cererii de

chemare în judecată, iar în dosar nu s-a făcut dovada numirii unui alt organ de

conducere după decesul asociatului unic sau al existenței vreunui nou administrator

sau al unui mandatar convențional.

Astfel, instanța de apel a considerat că

pârâtei-revizuente i-a fost încălcat dreptul procesual la apărare, recunoscut atât

de Constituția României (art. 24), cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, și dreptul de a formula și administra probe, imposibilitatea sa de prezentare

la termenele de judecată și de încunoștintare a instanței despre situația ivită

pe parcursul soluționării dosarului de fond, respectiv decesul unicului asociat

și administrator, fiind evidentă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC

I.F. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

În

argumentarea motivelor de recurs indicate, recurenta a susținut,

în esență, că decizia recurată nu este motivată, instanța de apel nu a răspuns motivelor

de apel invocate, considerentele deciziei cuprinzând doar o expunere a situației

de fapt și de drept, fără a examina efectiv apărările și susținerile sale și fără

a motiva în fapt și în drept soluția de respingere a apelului, iar trimiterile din

considerentele deciziei recurate la cele reținute de prima instanță nu constituie

o motivare temeinică a soluției.

Recurenta consideră că instanța de apel

a pronunțat decizia recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1)

pct. 3 și 5 C. proc. civ., întrucât în mod nelegal nu menționează în considerentele

deciziei recurate dovezile invocate în susținerea apelului, respectiv înscrisul

intitulat „împuternicire-mandat” semnat în data de 16 ianuarie 2008 prin care societatea

SC F.D. SRL a mandatat-o pe d-na B.D. să reprezinte cu puteri depline societatea

în relațiile cu instituțiile publice și puterea judecătorească.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat

admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin concluziile scrise depuse la dosar,

intimata-pârâtă SC F.D. SRL Botoșani a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.

Recursul este fondat și va fi admis, pentru

următoarele considerente:

Prevederile art. 295 C. proc. civ. obligă

instanța de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației

de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Pe de altă parte, prevederile art. 261

C. proc. civ. obligă instanțele să arate motivele de fapt și de drept pentru care

au fost înlăturate cererile părților.

Din această perspectivă se constată că

instanța de apel nu a examinat motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate

în calea de atac a apelului, soluția bazându-se pe o apreciere generală a situației

de fapt fără nicio referire la dispozițiile legale a căror aplicare greșită a fost

criticată.

Chiar și în ipoteza în care situația de

fapt și apărările care au fost criticate de apelantă au rămas neschimbate, în sensul

că sunt aceleași care au fost dezbătute de prima instanță, nu se poate reține că

menținerea soluției fondului în fața unor critici concrete, fără a răspunde fie

și succint la acestea, satisface cerința impusă de art. 261 C. proc. civ.

În

contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea

deciziei pronunțate de Curtea de apel întrucât lipsește baza de analiză, și anume

considerentele deciziei, insuficiența motivării nefiind corespunzătoare scopului

motivării și echivalează în realitate cu o nemotivare.

Nu în ultimul rând, trebuie reținut că

motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil

consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale și în același timp o garanție procesuală care

permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz

Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Rezumând argumentele de mai sus și având

în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție

ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte având în vedere încălcarea dispozițiilor

legale mai sus arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza

a doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate întrucât din modul în care

a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată

astfel că va admite recursul și va casa decizia și va trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC I.F. SRL împotriva deciziei civile nr. 370 din 17 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a V-a civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.