ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3399/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2547 din 14 martie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea de revizuire formulată de către revizuenta-pârâtă SC F.D. SRL, prin lichidator judiciar Cabnet de Insolvență av. B.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC I.F. SRL, a schimbat în tot sentința comercială nr. 13932 din 08 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a constatat suspendată de drept cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC I.F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC F.D.

SRL având ca obiect pretenții. Pentru pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că pe parcursul procesului, în lipsa unor organe de conducere și a unor mandatari convenționali care să fi putut continua mandatul după decesul asociatului unic, pârâta, neavând cunoștință de existența dosarului, nu a putut să-și exercite dreptul la apărare. Apelul declarat de SC I.F.

SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 3701 din 17 octombrie 2011 . În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că intimata-revizuentă era o societate comercială cu răspundere limitată a cărui unic asociat și administrator a decedat ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, iar în dosar nu s-a făcut dovada numirii unui alt organ de conducere după decesul asociatului unic sau al existenței vreunui nou administrator sau al unui mandatar convențional.

Astfel, instanța de apel a considerat că pârâtei-revizuente i-a fost încălcat dreptul procesual la apărare, recunoscut atât de Constituția României (art. 24), cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și dreptul de a formula și administra probe, imposibilitatea sa de prezentare la termenele de judecată și de încunoștintare a instanței despre situația ivită pe parcursul soluționării dosarului de fond, respectiv decesul unicului asociat și administrator, fiind evidentă. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.F. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs indicate, recurenta a susținut, în esență, că decizia recurată nu este motivată, instanța de apel nu a răspuns motivelor de apel invocate, considerentele deciziei cuprinzând doar o expunere a situației de fapt și de drept, fără a examina efectiv apărările și susținerile sale și fără a motiva în fapt și în drept soluția de respingere a apelului, iar trimiterile din considerentele deciziei recurate la cele reținute de prima instanță nu constituie o motivare temeinică a soluției. Recurenta consideră că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ., întrucât în mod nelegal nu menționează în considerentele deciziei recurate dovezile invocate în susținerea apelului, respectiv înscrisul intitulat „împuternicire-mandat” semnat în data de 16 ianuarie 2008 prin care societatea SC F.D.

SRL a mandatat-o pe d-na B.D. să reprezinte cu puteri depline societatea în relațiile cu instituțiile publice și puterea judecătorească. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă SC F.D. SRL Botoșani a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate. Recursul este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 295 C. proc. civ. obligă instanța de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Pe de altă parte, prevederile art. 261 C. proc.

civ. obligă instanțele să arate motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile părților. Din această perspectivă se constată că instanța de apel nu a examinat motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate în calea de atac a apelului, soluția bazându-se pe o apreciere generală a situației de fapt fără nicio referire la dispozițiile legale a căror aplicare greșită a fost criticată. Chiar și în ipoteza în care situația de fapt și apărările care au fost criticate de apelantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleași care au fost dezbătute de prima instanță, nu se poate reține că menținerea soluției fondului în fața unor critici concrete, fără a răspunde fie și succint la acestea, satisface cerința impusă de art. 261 C. proc.

civ. În contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunțate de Curtea de apel întrucât lipsește baza de analiză, și anume considerentele deciziei, insuficiența motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării și echivalează în realitate cu o nemotivare. Nu în ultimul rând, trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Rezumând argumentele de mai sus și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte având în vedere încălcarea dispozițiilor legale mai sus arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate întrucât din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată astfel că va admite recursul și va casa decizia și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I.F. SRL împotriva deciziei civile nr. 370 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.