ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 494/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2418/2007

pronunțată în dosarul nr. 2917/108/2007, Tribunalul Arad a respins acțiunea

precizată formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtelor SC R.N. SRL, C.V., SC

R. SRL și T.R., pentru anularea Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 8 noiembrie 2006 și

a actelor emise în baza acesteia și a obligat reclamantul să plătească pârâtei SC

R. SRL 5000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

constatat că prin acțiunea introductivă, reclamantul C.N. i-a chemat în

judecată pe pârâții SC R.N. SRL Moneasa, C.V., SC R. SRL și T.R., solicitând

anularea Hotărârii nr. 1 din 8 noiembrie 2006, adoptat de asociatul unic al SC

R.N. SRL, precum și anularea tuturor actelor subsecvente emise în baza

acesteia, respectiv actele adiționale din 9 noiembrie 2006 și 5 ianuarie 2007,

cu cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că prin

Hotărârea A.G.A. atacată, nr. 1 din 8 noiembrie 2006, asociatul unic al SC R.N.

SRL, C.V. a hotărât cooptarea ca asociați ai societății a pârâților T.R. și SC

R. SRL Oradea, și majorarea capitalului social al societății cu suma de 9.800

lei prin aport în numerar, subscris și depus de către asociați după cum

urmează: asociatul C.V. cu suma de 4.700 lei, asociatul cooptat SC R. SRL cu

3.100 lei și asociatul cooptat T.R. cu suma de 2.000 lei.

În temeiul acestei majorări de capital

s-a stabilit ca valoarea acesteia să fie de 10.000 lei și să fie divizat în

1.000 părți sociale cu valoare de 10 lei, iar structura participării la

capitalul social a fost de 49 % pentru asociata C.V., de 31 % pentru asociata SC

R. SRL și de 20 % pentru asociata T.R.

Prin aceeași hotărâre A.G.A. s-a

modificat și completat obiectul de activitate al societății și s-a numit încă

un administrator și reprezentant al acesteia în persoana doamnei R.L.G.

În temeiul aceleiași hotărâri A.G.A. s-a

întocmit actul adițional la actul constitutiv al societății, dispunându-se

înscrierea sa la Registrul Comerțului. Ulterior acestui moment, respectiv la 5

ianuarie 2007, asociații societății SC R.N. SRL au hotărât cooptarea ca asociat

în aceeași societate a reclamantului precum și cesionarea în favoarea lui cu

titlu gratuit, a unui număr de 290 părți sociale de către asociata C.V., și 10

părți sociale de către asociatul SC R. SRL.

În urma acestor cesiuni de părți sociale

și cooptării reclamantului în societate, structura participării la capitalul

social al acesteia a fost de 30 % reclamantul, 20 % pârâta C.V., 30 % pârâta SC

R. SRL și 20 % pârâta T.R..

Prin aceeași Hotărâre nr. 1 din 5

ianuarie 2007, au fost revocate din funcțiile de administrator și reprezentant

al societății doamnele C.V. și R.L.G., și au fost numiți în această funcție

reclamantul și reprezentantul pârâtei SC R. SRL, T.I. Asociații au întocmit și

actul adițional constitutiv al societății și au solicitat înscrierea lor la

Registrul Comerțului, astfel că în mod necontestat, la momentul sesizării

instanței, reclamantul avea calitatea de asociat al societății SC R.N. SRL.

Față de această stare de fapt referitoare la hotărârile adoptate de societate,

pentru transformarea acesteia din societate cu răspundere limitată și asociat

unic în societate cu mai mulți asociați, inclusiv pentru mărirea capitalului

social, anterior dobândirii de către reclamant a calității de asociat la

aceeași societate, instanța de fond a apreciat că acesta din urmă nu justifică

vreun interes legitim, născut, actual, personal și direct, în formularea și

susținerea acțiunii, deoarece hotărârea atacată a fost dobândită de societate

anterior ca el să aibă calitatea de asociat al societății, iar din probele

administrate nu a dovedit existența vreunui prejudiciu al societății ca urmare

a adoptării acestei hotărâri.

S-a mai reținut de către prima instanță

că în speță, critica adusă de reclamant hotărârii A.G.A. atacate vizează

nerespectarea sub aspect strict formal a modalităților de majorare a

capitalului social, ca urmare a încălcării potrivit susținerilor reclamantului,

a prevederilor art. 202 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, reclamantul nu a

făcut vreo dovadă în sensul că prin hotărârea adoptată ar fi fost viciată în

vreun fel voința asociatului unic în adoptarea hotărârii atacate, iar

împrejurarea că aceasta nu a procedat, fragmentat la adoptarea a două hotărâri

separate în sensul cesiunii de părți sociale și apoi de majorare a capitalului

social, sau invers, nu poate constitui motiv de nulitate absolută a hotărârii

adoptate, atâta vreme cât hotărârea reprezintă voința sa și a asociaților

cooptați, atât în privința dobândirii calității de asociați cât și a majorării capitalului

social, doctrina consacrată în materie prevăzând această posibilitate atunci

când operează transformarea societății cu răspundere limitată cu asociat unic

în societate cu răspundere limitată cu mai mulți asociați, transformare ce se

realizează fie prin transmiterea de către asociatul unic a unui număr de părți

sociale către alte persoane care devin asociați, fie prin cooptarea de noi

asociați care atrag mărirea capitalului social.

S-a mai constatat că în cauză nu există

vreun motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. atacate și văzând și

dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, instanța de fond a respins cererea

reclamantului atât în privința acestei hotărâri cât și în privința tuturor

actelor subsecvente arătate în precizarea de acțiune, și drept urmare și

cererea privind îndrumarea O.R.C. la efectuarea cuvenitelor mențiuni privind

societatea pârâtă SC R.N. SRL Ca urmare a faptului că în cauză nu s-a făcut

dovada existenței vreunui motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A.

atacată, și ca atare nu sunt incidente dispozițiile referitoare la

imprescriptibilitatea dreptului reclamantului de a ataca această hotărâre, în

temeiul art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța de fond a constatat

că nu poate aprecia că aceasta este tardivă, față de împrejurarea că la dosarul

cauzei nu s-a depus dovada publicării hotărârii atacate în Monitorul Oficial,

în condițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamantul C.N., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a

hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost

precizată.

La termenul de judecată din 31 martie

2008, la dosarul cauzei a fost depusă declarația autentică de renunțare la

dreptul pretins judecății dată de reclamantul C.N.

Examinând apelul declarat de reclamantul

C.N. prin prisma actului de renunțare la drept, Curtea de apel, văzând

prevederile art. 247 C. proc. civ. și faptul că prima instanță a respins

acțiunea reclamantului, a respins apelul acestuia. Curtea a reținut că la data

de 13 martie 2008 prin declarație autentică dată în fața notarului public,

reclamantul C.N. a renunțat la dreptul care face obiectul prezentei judecăți,

declarând cu acel prilej că recunoaște perfecta legalitate a Hotărârii A.G.A.

nr. 1/2006, contestată în prezenta cauză. În opinia Curții, declarația

ulterioară de retractare a declarației din 13 martie 2008, este fără efecte

juridice, întrucât renunțarea la drept, ca act juridic unilateral, este

irevocabil.

Împotriva deciziei Curții de Apel

Timișoara a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.N., solicitând

admiterea recursului său, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare Curții de apel în vederea rejudecării cauzei în fond.

În motivarea recursului său, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține, în

esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 247 C.

proc. civ. în ceea ce privește declarația din 13 martie 2008 de renunțare la

drept, fiind incidente dispozițiile art. 954 C. civ. Aceasta întrucât

declarația din 13 martie 2008 a fost dată sub presiunea șantajului exercitat de

asociații săi și a fost retractată în întregime prin declarația autentică nr. 683

din 24 martie 2008. Reclamantul-recurent susține că, din cauza acțiunilor

conjugate ale asociaților săi, s-a aflat în eroare asupra substanței

declarației sale eroare care produce nulitatea absolută a declarației de

renunțare.

Examinând recursul reclamantului prin

prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Curtea de Apel Timișoara a făcut o

corectă aplicare a prevederilor art. 247 C. proc. civ. atunci când a luat act

de renunțarea la drept a reclamantului prin declarație autentică, fără a da

eficiență declarației ulterioare de retractare a renunțării la drept. Aceasta

întrucât renunțarea la drept fiind un act individual unilateral are ca efect și

irevocabilitatea acestei renunțări întrucât actului juridic unilateral nu i se

poate pune capăt prin manifestarea de voință, în sens contrar, din partea

autorului acestuia. Irevocabilitatea decurge din principiul forței obligatorii

a actului juridic, fiind o consecință și, în același timp, o garanție a acestui

principiu. Prin urmare, rațiunile care servesc ca fundament principiului forței

obligatorii sunt, concomitent, și rațiunile pe care se întemeiază

irevocabilitatea actului juridic.

Este adevărat că legea prevede unele

excepții de la irevocabilitatea actelor juridice civile unilaterale (ex.: art. 922

C. civ., art. 701 C. civ., art. 694 C. civ., art. 1206 alin. (2) C. civ., art. 37

C. com.) dar aceste cazuri sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar

printre ele nu se numără și renunțarea la drept prevăzută de art. 247 C. proc.

civ.

În ceea ce privește susținerea

recurentului cu privire la existența unei „erori asupra substanței declarației”

Curtea constată că acesta nu precizează în ce constă, în ce se concretizează

eroarea invocată.

Prin eroare se înțelege falsa

reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic iar eroarea

asupra substanței (

error in substantiam

) presupune că falsa reprezentare

cade asupra calităților substanțiale ale obiectului juridic.

Or, chiar din susținerile reclamantului-recurent,

ca de altfel și din celelalte împrejurări ale cauzei și, în primul rând, din

conținutul declarației de renunțare la drept, rezultă cu evidență inexistența

unei erori de felul celei invocate de recurent.

De altfel, reclamantul-recurent încearcă

să lipsească de eficiență declarația sa de renunțare la drept fără însă a cere

instanței anularea sau constatarea nulității declarației sale de renunțare la

drept pentru viciul de consimțământ invocat.

Față de cele de mai sus Înalta Curte urmează

ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantului ca

nefondat iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să-l oblige pe acesta să

plătească intimatei - pârâte cheltuielile de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

C.N. împotriva deciziei civile nr. 88/A din 24 aprilie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant să plătească

intimatei-pârâte SC R. SRL Oradea suma de 8.380 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2009.