ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3023 din

30 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6203/108/2010,

s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanții C.N. și C.V. împotriva

pârâților T.R., SC R. SRL și SC R.N. SRL, pentru excludere asociat.

În

considerentele acestei decizii, prima instanță a constatat că prin acțiunea

introductivă, reclamanții C.N. și C.V. au chemat în judecată pe pârâtele T.R., SC

R. SRL Oradea și SC R.N. SRL și au solicitat excluderea pârâtelor T.R. și SC R.

SRL Oradea din SC R.N. SRL Moneasa, distribuirea părților sociale asociaților C.N.

și C.V. proporțional cu numărul părților sociale deținute și obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Prima

instanță a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, pe

care a apreciat-o ca fiind întemeiată, cu motivarea că prin acțiunea în excludere

s-a solicitat instanței să elimine dintre asociații societății pe acela care a

comis anumite fapte expres enumerate de art. 222 din Legea nr. 31/1990; că

neînțelegerile invocate de către reclamanți în susținerea acțiunii nu sunt

enumerate printre faptele prevăzute de temeiul de drept mai sus indicat, astfel

că temeiul de drept invocat este inaplicabil stării de fapt, sens în care s-a

respins acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții C.N. și C.V., înregistrat pe rolul Curții

de Apel Timișoara sub nr. 6203/108/2010, solicitând admiterea apelului și

anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii

reclamanților, ci cheltuieli de judecată.

În motivarea

apelului s-a arătat, în esență, că potrivit hotărârii din 2007 a Adunării

generale a asociaților, s-au cooptat în societate pârâții T.R., SC R. SRL; că

începând cu anul 2008 au început neînțelegerile dintre asociați, întrucât

pârâții cooptați nu colaborează pentru bunul mers al societății, aducându-i

grave prejudicii; că de bunul mers al societății se ocupă doar reclamanții; că

relațiile dintre asociați s-au deteriorat, iar interesul pârâților nu este

conform cu interesul societar.

Intimata SC

R.N. SRL a formulat cerere de aderare la apelul reclamanților, solicitând

admiterea apelului, anularea sentinței apelate și rejudecarea cauzei pe fond,

administrând probatoriile necesare.

În motivarea

acestei cereri de aderare la apel, s-a arătat în esență că SC R.N. SRL își

însușește apelul declarat de reclamanții apelanți, precum și acțiunea

introductivă și că hotărârea din 1 august 2006 este lovită de nulitate

absolută. Prin hotărârea atacată, asociatul unic al SC R.N. SRL a „cooptat” în

societate alte două persoane, noțiunea fiind complet străină de dreptul

societar român, noii asociați putând dobândi această calitate doar prin

procedee expres reglementate cum ar fi cesiunea părților sociale sau pe cale

succesorală. Nulitatea hotărârii privește și partea privind mărirea capitalului

social, întrucât această mărire a fost realizată prin subscrierea și vărsarea

unor aporturi de către persoane care încă nu au dobândit calitatea de asociat.

Totodată, potrivit principiului quod nullit est nullit producit efectum, toate

actele emise în baza acestei hotărâri, respectiv: actele adiționale la actul

constitutiv al SC R.N. SRL (act adițional din 9 noiembrie 2006 și din 5

ianuarie 2007) precum și toate celelalte hotărâri ale societății adoptate cu

participarea noilor asociați, sunt la rândul lor lovite de nulitate absolută.

În drept, a

invocat dispozițiile art. 93 alin. (1), art. 297 alin. (1), art. 108 alin. (1)

și alin. (4), art. 295 teza finală C. proc. civ., art. 223 Legea nr. 31/1990,

art. 196 raportat la art. 132 alin. (3), art. 202 din Legea nr. 31/1990.

Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 1807A din 14

septembrie 2011 s-a admis apelul declarat de reclamanții C.N. și C.V. și

cererea de aderare la apel formulată de intimata SC R.N. SRL Moneasa, s-a

anulat hotărârea atacată și, judecând în fond, a fost admisă acțiunea formulată

de reclamanți.

S-a dispus

excluderea pârâților T.R. și SC R. SRL Oradea din cadrul SC R.N. SRL Moneasa și

distribuirea părților sociale după cum urmează:

- părțile

sociale ale pârâtei T.R. vor fi distribuite către reclamanta C.V.;

- părțile

sociale ale pârâtei SC R. SRL Oradea vor fi distribuite către reclamantul C.N.

În temeiul art.

274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâților, Curtea i-a obligat pe

aceștia la plata sumei de 2.098,8 RON cheltuieli de judecată în primă instanță

și în apel către reclamanți, reprezentând onorariu de avocat, taxe de timbru și

timbre judiciare.

S-a reținut

că prin hotărârea din 2007 a Adunării generale a asociaților SC R.N. SRL

Moneasa au fost cooptați în această societate în calitate de asociați pârâții T.R.

și SC R. SRL Oradea. În urma modificării actelor constitutive ale SC R.N. SRL

Moneasa, conform certificatului emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad și

aflat la dosarul primei instanțe, asociații acestei societăți sunt: reclamanta C.V.,

cu un număr de 200 părți sociale și 20% cotă de participare la beneficii,

reclamantul C.N., cu un număr de 300 părți sociale și 30% cotă de participare

la beneficii, pârâta T.R., cu un număr de 200 părți sociale și 20% cotă de

participare la beneficii, și SC R. SRL Oradea, cu un număr de 200 părți sociale

și 20% cotă de participare la beneficii.

Ulterior,

între reclamanți și pârâții T.R. și SC R. SRL Oradea au început neînțelegeri,

datorate comportamentului pârâților, neînțelegeri care au împiedicat buna

funcționare a SC R.N. SRL Moneasa.

Astfel, la 11

decembrie 2007 pârâta SC R. SRL Oradea a formulat acțiune în justiție pentru

dizolvarea SC R.N. SRL Moneasa, în data de 28 ianuarie 2008 SC R. SRL Oradea a

înaintat Casei Naționale de Pensii o adresă prin care a solicitat ca SC R.N.

SRL Moneasa să nu participe la licitație pentru a contracta locuri la tratament

balnear și în data de 3 martie 2008 s-a adresat băncii I.R.S. pentru a nu se

prelungi linia de credit decât, cu acordul tuturor asociaților.

Reclamantul C.N.,

în calitate de administrator al SC R.N. SRL Moneasa, a convocat în mai multe rânduri

adunarea generală a asociaților prin care să se dispună majorarea capitalului social

pentru modernizarea și dezvoltarea societății, neputându-se ajunge la adoptarea

unei hotărâri în acest sens, datorită opoziției pârâților T.R. și SC R. SRL Oradea.

S-a reținut că

prima instanță a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, considerând că

sunt limitativ prevăzute de lege cazurile de excludere.

În opinia Curții,

cazurile de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu sunt limitative,

ci exemplificative, astfel încât și în alte situații în care unul din asociații

unei societăți comerciale împiedică în mod culpabil buna desfășurare a activității

societății, acesta poate fi exclus din societate prin hotărâre judecătorească, scopul

acestei măsuri fiind menținerea în ființă a societății comerciale respective. În

cauză s-a reținut că datorită comportamentului pârâților funcționarea SC R.N.

SRL Moneasa nu s-a putut desfășura în condiții normale, fapt pentru care s-a apreciat

întemeiată acțiunea reclamanților.

Împotriva hotărârii

pronunțate au declarat recurs pârâții T.R. și SC R. SRL Oradea care au criticat

decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate.

Recurenta T.R.

a invocat incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.

proc. civ., arătând în esență că:

- hotărârea pronunțată

nu evidențiază motivele de fapt și de drept care au condus la adoptarea deciziei;

- hotărârea instanței

de judecată cenzurează exercițiul dreptului de vot în mod inadmisibil întrucât,

în cadrul organelor de conducere ale societății, asociații se bucură de libertatea

de a decide;

- au fost încălcate

prevederile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 întrucât enumerarea motivelor

de excludere este limitativă și singurul motiv de excludere admisibil este cel întemeiat

pe prima ipoteză reglementată de textul legal, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

- cererea de aderare

la apel încalcă dispozițiile art. 294 C. proc. civ. întrucât intimata a înțeles

să formuleze cereri noi în apel, ceea ce este inadmisibil.

În motivarea recursului,

recurenta SC R. SRL a invocat, în esență, aceleași motive de recurs ca și recurenta

T.R. și a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În drept a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia

nr. 2392 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, au fost admise recursurile declarate de pârâtele SC R. SRL Oradea

și T.R. împotriva deciziei curții de apel.

A fost modificată

decizia atacată, în sensul că a fost respins apelul declarat de reclamanții C.N.

și C.V. împotriva sentinței tribunalului și cererea de aderare la apel formulată

de intimate SC R.N. SRL Moneasa, ca nefondate.

Prin aceeași decizie

C.N., C.V. și SC R.N. SRL Moneasa au fost obligați la plata sumei de 4.220,15 RON

cheltuieli de judecată către recurenta T.R.

S-a reținut că

hotărârea pronunțată evidențiază motivele de fapt și de drept care au condus la

formarea convingerii instanței cu privire la justețea soluției adoptate.

Astfel, a fost

analizată atât situația de fapt, stabilindu-se că asociații pârâți au împiedicat

în mod culpabil funcționarea societății, cât și împrejurarea că dispozițiile

art. 221 din legea societăților comerciale cuprinde numai o enumerare exemplificativă

a cazurilor de excludere a asociatului din societate.

Înalta Curte a

reținut că instanța de apel a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor

și elementelor probatorii prezentate de părți, demonstrând care sunt motivele pentru

care a adoptat soluția admiterii apelului.

În consecință,

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost

respins ca neîntemeiat.

S-a apreciat că

se impune aceeași concluzie, în ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 304

pct. 5 C. proc. civ., motiv pe care, de altfel, recurenta SC R. SRL nu l-a dezvoltat

în mod distinct, fiind subsumat criticilor hotărârii din perspectiva art. 261

alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte a

înlăturat și criticile recurenților care vizau situația de fapt, întrucât acestea

erau aspecte de netemeinicie și nu nelegalitatea hotărârii, iar schimbarea situației

de fapt în recurs ca urmare a reevaluării probatoriilor nu se mai poate produce

odată cu abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. proc. civ.

În schimb,

Înalta Curte a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 222 alin. (1) C.

proc. civ., în opinia Înaltei Curți, faptele săvârșite de recurenții pârâți nu atrag

sancțiunea excluderii acestora din societate. Asimilarea altor condiții care să

atragă excluderea asociatului din societate, celor prevăzute de lege, nu este posibilă

întrucât neînțelegerile dintre asociați, având un caracter grav și care împiedică

funcționarea societății, reprezintă un caz de dizolvare a acesteia.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curtei a apreciat ca întemeiate criticile formulate

în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312

alin. (3) C. proc. civ., s-au admis recursurile, a fost modificată în tot hotărârea

recurată și a fost respins apelul declarat împotriva hotărârii pronunțată de instanța

de fond.

În consecință

a fost respinsă și cererea de aderare la apel formulată de SC R.N. SRL, față de

împrejurarea că prin aceasta apelanta a arătat că își însușește apelul declarat

de reclamanții apelanți, precum și acțiunea introductivă, iar acțiunea formulată,

din perspectiva cazurilor de excludere reglementate de lege și a motivelor invocate

a fost apreciată, în mod corect, ca fiind inadmisibilă de către instanța de fond.

În baza art. 274

C. proc. civ. a dispus obligarea intimaților la plata sumei de 4.220,15 RON cheltuieli

de judecată către recurenta T.R. reprezentând taxa de timbru și onorariul de avocat

în recurs.

Împotriva deciziei

pronunțate în recurs, precum și împotriva încheierilor din 2 mai 2012 și din 7 martie

2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a

formulat cererea de revizuire revizuenții C.N. și C.V., invocând faptul că dispozitivul

evocatei decizii cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu pot fi aduse la îndeplinire.

La termenul de

judecată, revizuentul C.N. a precizat că solicită revizuirea deciziei nr. 2392 din

9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă,

întrucât aceasta conține dispoziții potrivnice deciziei nr. 180 A din 14 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Prin decizia

nr. 1015 din 12 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II -a civilă, în Dosarul nr. 3761/1/2012 a fost respinsă cererea de revizuire,

reținându-se în considerente, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., decizia instanței de recurs atacată

pe calea revizuirii nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac, iar

în temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuenții au fost obligați la plată către intimata

T.R. a sumei de 2.480 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei

nr. 2392 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, pronunțată în recurs, contestatorii C.N. Șl C.V. au formulat contestație

în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. prin care

au susținut că vor motiva ulterior calea de atac exercitată.

La termenul din

21 februarie 2013 Înalta Curte a pus în vedere contestatorului C.N., prezent în

instanță, să depună motivele contestației în anulare, motiv pentru care și pentru

lipsă de apărare s-a acordat termen la data de 30 mai 2013, pentru când avea termenul

în cunoștință.

Astfel, la termenul

de azi, contestatorii nu s-au conformat dispozițiilor dispuse la termenul anterior,

în sensul depunerii motivelor contestației în anulare, întemeiată pe art. 317 și

art. 318 C. proc. civ.

Cum contestatorii

nu au înțeles să depună motivele contestației în anulare, deși li s-au dat un termen

în acest sens, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ., obligă contestatorii să plătească intimatei T.R. suma de

2.480 RON cheltuieli de judecată conform actului justificativ depus la dosar contestație

în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorii C.N., C.V. și SC R.N. SRL împotriva deciziei

nr. 2392 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, în Dosarul nr. 6203/108/2010.

Obligă contestatorii

să plătească intimatei T.R. suma de 2.480 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 mai 2013.