ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2013

Deliberând asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3023 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6203/108/2010, s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanții C.N. și C.V. împotriva pârâților T.R., SC R. SRL și SC R.N. SRL, pentru excludere asociat. În considerentele acestei decizii, prima instanță a constatat că prin acțiunea introductivă, reclamanții C.N. și C.V. au chemat în judecată pe pârâtele T.R., SC R. SRL Oradea și SC R.N. SRL și au solicitat excluderea pârâtelor T.R. și SC R. SRL Oradea din SC R.N. SRL Moneasa, distribuirea părților sociale asociaților C.N. și C.V. proporțional cu numărul părților sociale deținute și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată, cu motivarea că prin acțiunea în excludere s-a solicitat instanței să elimine dintre asociații societății pe acela care a comis anumite fapte expres enumerate de art. 222 din Legea nr. 31/1990; că neînțelegerile invocate de către reclamanți în susținerea acțiunii nu sunt enumerate printre faptele prevăzute de temeiul de drept mai sus indicat, astfel că temeiul de drept invocat este inaplicabil stării de fapt, sens în care s-a respins acțiunea. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C.N. și C.V., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 6203/108/2010, solicitând admiterea apelului și anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii reclamanților, ci cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că potrivit hotărârii din 2007 a Adunării generale a asociaților, s-au cooptat în societate pârâții T.R., SC R. SRL; că începând cu anul 2008 au început neînțelegerile dintre asociați, întrucât pârâții cooptați nu colaborează pentru bunul mers al societății, aducându-i grave prejudicii; că de bunul mers al societății se ocupă doar reclamanții; că relațiile dintre asociați s-au deteriorat, iar interesul pârâților nu este conform cu interesul societar. Intimata SC R.N. SRL a formulat cerere de aderare la apelul reclamanților, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate și rejudecarea cauzei pe fond, administrând probatoriile necesare. În motivarea acestei cereri de aderare la apel, s-a arătat în esență că SC R.N.

SRL își însușește apelul declarat de reclamanții apelanți, precum și acțiunea introductivă și că hotărârea din 1 august 2006 este lovită de nulitate absolută. Prin hotărârea atacată, asociatul unic al SC R.N. SRL a „cooptat” în societate alte două persoane, noțiunea fiind complet străină de dreptul societar român, noii asociați putând dobândi această calitate doar prin procedee expres reglementate cum ar fi cesiunea părților sociale sau pe cale succesorală. Nulitatea hotărârii privește și partea privind mărirea capitalului social, întrucât această mărire a fost realizată prin subscrierea și vărsarea unor aporturi de către persoane care încă nu au dobândit calitatea de asociat. Totodată, potrivit principiului quod nullit est nullit producit efectum, toate actele emise în baza acestei hotărâri, respectiv: actele adiționale la actul constitutiv al SC R.N.

SRL (act adițional din 9 noiembrie 2006 și din 5 ianuarie 2007) precum și toate celelalte hotărâri ale societății adoptate cu participarea noilor asociați, sunt la rândul lor lovite de nulitate absolută. În drept, a invocat dispozițiile art. 93 alin. (1), art. 297 alin. (1), art. 108 alin. (1) și alin. (4), art. 295 teza finală C. proc. civ., art. 223 Legea nr. 31/1990, art. 196 raportat la art. 132 alin. (3), art. 202 din Legea nr. 31/1990. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 1807A din 14 septembrie 2011 s-a admis apelul declarat de reclamanții C.N. și C.V. și cererea de aderare la apel formulată de intimata SC R.N. SRL Moneasa, s-a anulat hotărârea atacată și, judecând în fond, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți.

S-a dispus excluderea pârâților T.R. și SC R. SRL Oradea din cadrul SC R.N. SRL Moneasa și distribuirea părților sociale după cum urmează: - părțile sociale ale pârâtei T.R. vor fi distribuite către reclamanta C.V.; - părțile sociale ale pârâtei SC R. SRL Oradea vor fi distribuite către reclamantul C.N. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâților, Curtea i-a obligat pe aceștia la plata sumei de 2.098,8 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel către reclamanți, reprezentând onorariu de avocat, taxe de timbru și timbre judiciare. S-a reținut că prin hotărârea din 2007 a Adunării generale a asociaților SC R.N. SRL Moneasa au fost cooptați în această societate în calitate de asociați pârâții T.R.

și SC R. SRL Oradea. În urma modificării actelor constitutive ale SC R.N. SRL Moneasa, conform certificatului emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad și aflat la dosarul primei instanțe, asociații acestei societăți sunt: reclamanta C.V., cu un număr de 200 părți sociale și 20% cotă de participare la beneficii, reclamantul C.N., cu un număr de 300 părți sociale și 30% cotă de participare la beneficii, pârâta T.R., cu un număr de 200 părți sociale și 20% cotă de participare la beneficii, și SC R. SRL Oradea, cu un număr de 200 părți sociale și 20% cotă de participare la beneficii. Ulterior, între reclamanți și pârâții T.R. și SC R. SRL Oradea au început neînțelegeri, datorate comportamentului pârâților, neînțelegeri care au împiedicat buna funcționare a SC R.N.

SRL Moneasa. Astfel, la 11 decembrie 2007 pârâta SC R. SRL Oradea a formulat acțiune în justiție pentru dizolvarea SC R.N. SRL Moneasa, în data de 28 ianuarie 2008 SC R. SRL Oradea a înaintat Casei Naționale de Pensii o adresă prin care a solicitat ca SC R.N. SRL Moneasa să nu participe la licitație pentru a contracta locuri la tratament balnear și în data de 3 martie 2008 s-a adresat băncii I.R.S. pentru a nu se prelungi linia de credit decât, cu acordul tuturor asociaților. Reclamantul C.N., în calitate de administrator al SC R.N. SRL Moneasa, a convocat în mai multe rânduri adunarea generală a asociaților prin care să se dispună majorarea capitalului social pentru modernizarea și dezvoltarea societății, neputându-se ajunge la adoptarea unei hotărâri în acest sens, datorită opoziției pârâților T.R.

și SC R. SRL Oradea. S-a reținut că prima instanță a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, considerând că sunt limitativ prevăzute de lege cazurile de excludere. În opinia Curții, cazurile de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu sunt limitative, ci exemplificative, astfel încât și în alte situații în care unul din asociații unei societăți comerciale împiedică în mod culpabil buna desfășurare a activității societății, acesta poate fi exclus din societate prin hotărâre judecătorească, scopul acestei măsuri fiind menținerea în ființă a societății comerciale respective. În cauză s-a reținut că datorită comportamentului pârâților funcționarea SC R.N. SRL Moneasa nu s-a putut desfășura în condiții normale, fapt pentru care s-a apreciat întemeiată acțiunea reclamanților.

Împotriva hotărârii pronunțate au declarat recurs pârâții T.R. și SC R. SRL Oradea care au criticat decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate. Recurenta T.R. a invocat incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., arătând în esență că: - hotărârea pronunțată nu evidențiază motivele de fapt și de drept care au condus la adoptarea deciziei; - hotărârea instanței de judecată cenzurează exercițiul dreptului de vot în mod inadmisibil întrucât, în cadrul organelor de conducere ale societății, asociații se bucură de libertatea de a decide; - au fost încălcate prevederile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 întrucât enumerarea motivelor de excludere este limitativă și singurul motiv de excludere admisibil este cel întemeiat pe prima ipoteză reglementată de textul legal, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

- cererea de aderare la apel încalcă dispozițiile art. 294 C. proc. civ. întrucât intimata a înțeles să formuleze cereri noi în apel, ceea ce este inadmisibil. În motivarea recursului, recurenta SC R. SRL a invocat, în esență, aceleași motive de recurs ca și recurenta T.R. și a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2392 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au fost admise recursurile declarate de pârâtele SC R. SRL Oradea și T.R. împotriva deciziei curții de apel. A fost modificată decizia atacată, în sensul că a fost respins apelul declarat de reclamanții C.N.

și C.V. împotriva sentinței tribunalului și cererea de aderare la apel formulată de intimate SC R.N. SRL Moneasa, ca nefondate. Prin aceeași decizie C.N., C.V. și SC R.N. SRL Moneasa au fost obligați la plata sumei de 4.220,15 RON cheltuieli de judecată către recurenta T.R. S-a reținut că hotărârea pronunțată evidențiază motivele de fapt și de drept care au condus la formarea convingerii instanței cu privire la justețea soluției adoptate. Astfel, a fost analizată atât situația de fapt, stabilindu-se că asociații pârâți au împiedicat în mod culpabil funcționarea societății, cât și împrejurarea că dispozițiile art. 221 din legea societăților comerciale cuprinde numai o enumerare exemplificativă a cazurilor de excludere a asociatului din societate.

Înalta Curte a reținut că instanța de apel a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii prezentate de părți, demonstrând care sunt motivele pentru care a adoptat soluția admiterii apelului. În consecință, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost respins ca neîntemeiat. S-a apreciat că se impune aceeași concluzie, în ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pe care, de altfel, recurenta SC R. SRL nu l-a dezvoltat în mod distinct, fiind subsumat criticilor hotărârii din perspectiva art. 261 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte a înlăturat și criticile recurenților care vizau situația de fapt, întrucât acestea erau aspecte de netemeinicie și nu nelegalitatea hotărârii, iar schimbarea situației de fapt în recurs ca urmare a reevaluării probatoriilor nu se mai poate produce odată cu abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. proc.

civ. În schimb, Înalta Curte a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ., în opinia Înaltei Curți, faptele săvârșite de recurenții pârâți nu atrag sancțiunea excluderii acestora din societate. Asimilarea altor condiții care să atragă excluderea asociatului din societate, celor prevăzute de lege, nu este posibilă întrucât neînțelegerile dintre asociați, având un caracter grav și care împiedică funcționarea societății, reprezintă un caz de dizolvare a acesteia. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curtei a apreciat ca întemeiate criticile formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-au admis recursurile, a fost modificată în tot hotărârea recurată și a fost respins apelul declarat împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond.

În consecință a fost respinsă și cererea de aderare la apel formulată de SC R.N. SRL, față de împrejurarea că prin aceasta apelanta a arătat că își însușește apelul declarat de reclamanții apelanți, precum și acțiunea introductivă, iar acțiunea formulată, din perspectiva cazurilor de excludere reglementate de lege și a motivelor invocate a fost apreciată, în mod corect, ca fiind inadmisibilă de către instanța de fond. În baza art. 274 C. proc. civ. a dispus obligarea intimaților la plata sumei de 4.220,15 RON cheltuieli de judecată către recurenta T.R. reprezentând taxa de timbru și onorariul de avocat în recurs. Împotriva deciziei pronunțate în recurs, precum și împotriva încheierilor din 2 mai 2012 și din 7 martie 2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a formulat cererea de revizuire revizuenții C.N.

și C.V., invocând faptul că dispozitivul evocatei decizii cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu pot fi aduse la îndeplinire. La termenul de judecată, revizuentul C.N. a precizat că solicită revizuirea deciziei nr. 2392 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, întrucât aceasta conține dispoziții potrivnice deciziei nr. 180 A din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Prin decizia nr. 1015 din 12 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II -a civilă, în Dosarul nr. 3761/1/2012 a fost respinsă cererea de revizuire, reținându-se în considerente, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., decizia instanței de recurs atacată pe calea revizuirii nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuenții au fost obligați la plată către intimata T.R. a sumei de 2.480 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei nr. 2392 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în recurs, contestatorii C.N. Șl C.V. au formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. prin care au susținut că vor motiva ulterior calea de atac exercitată. La termenul din 21 februarie 2013 Înalta Curte a pus în vedere contestatorului C.N., prezent în instanță, să depună motivele contestației în anulare, motiv pentru care și pentru lipsă de apărare s-a acordat termen la data de 30 mai 2013, pentru când avea termenul în cunoștință.

Astfel, la termenul de azi, contestatorii nu s-au conformat dispozițiilor dispuse la termenul anterior, în sensul depunerii motivelor contestației în anulare, întemeiată pe art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Cum contestatorii nu au înțeles să depună motivele contestației în anulare, deși li s-au dat un termen în acest sens, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare. În temeiul art. 274 C. proc. civ., obligă contestatorii să plătească intimatei T.R. suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată conform actului justificativ depus la dosar contestație în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C.N., C.V. și SC R.N. SRL împotriva deciziei nr. 2392 din 9 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 6203/108/2010. Obligă contestatorii să plătească intimatei T.R. suma de 2.480 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.