ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 8 aprilie 2009, sub nr. 2157/30/2009, reclamanta SC V.I. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta R.S.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: în principal, excluderea acesteia din societate, iar, în subsidiar, structura capitalului social ca fiind următoarea: P.M. va deține un număr de 814 părți sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; P.O. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; B.O. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; G.B.

va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; Z.G. va deține un număr de 814 părți sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; N.M. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; S.R. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; V.C. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social, și compensarea sumei rezultate din datoria/ obligația asociatei cu raportare la valoarea capitalului social; cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din data de 16 iunie 2009, pârâta R.S.S. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată, nedovedită și neîntemeiată, și, pe cale reconvențională, excluderea din societatea comercială V.I.

SRL a asociatului Z.G.; stabilirea, ca urmare a excluderii asociatului Z.G., a structurii participării la capitalul social a celorlalți asociați, și obligarea pârâtului Z.G. la cheltuieli de judecată. La același termen de judecată, reclamanta SC V.I. SRL Arad, prin reprezentant, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș în soluționarea cauzei, arătând că, în speță, competența revine tribunalului de la sediul reclamantei, respectiv, Tribunalul Arad, invocând dispozițiile art. 15 C. proc. civ. și art. 63 din Legea nr. 31/1990. Prin sentința civilă nr. 583, pronunțată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamanta SC V.I.

SRL Arad, în contradictoriu cu pârâta R.S.S., având ca obiect excludere asociat, în favoarea Tribunalului Arad. În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul Timiș, față de prevederile art. 63 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată văzând și dispozițiile art. 15 și art. 159 pct. 3 C. proc. civ., a apreciat că, în cauză, competența de soluționare aparține tribunalului pe raza căruia se află sediul societății, Tribunalul Arad, reținând, în esență, că textul art. 63 din Legea nr. 31/1990 are în vedere sediul principal al societății menționat la Registrul Comerțului, iar, în speță, potrivit adresei cu nr. 37224 din 28 mai 2009, sediul SC V.I. SRL este în municipiul Arad. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad, secția comercială, la data de 3 august 2009, sub nr. 2157/30/2009.

Prin sentința comercială nr. 3710, pronunțată la data de 30 noiembrie 2009, Tribunalul Arad, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.I. SRL Arad împotriva pârâtei R.S.S., pentru excludere asociat; a admis excepția de netimbrare a acțiunii reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S. și, în consecință: a anulat, ca netimbrată, acțiunea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S. împotriva pârâtei reconvenționale SC V.I. SRL Arad pentru excludere asociat.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: Văzând temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, respectiv, prevederile art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, care reglementează situațiile în care se poate dispune excluderea asociațiilor din societățile in nume colectiv în comandită simplă sau cu răspundere limitată, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale mai sus arătate, deoarece acestea sancționează pe asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat.

Or, în situația de față, pârâtei nu i se poate imputa un asemenea comportament, deoarece, pornind de la noțiunea de aport, aceasta reprezintă o obligație pe care și-a asumat-o orice asociat la intrarea într-o societate comercială, în sensul de a aduce o contribuție (constând în mijloace materiale, mijloace de plată, etc.) la formarea capitalului social, dispozițiile legale mai sus arătate referindu-se la situația constituirii societății, iar nu la cea a majorării capitalului social și cu atât mai puțin la situația creditărilor.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S., instanța a reținut că, pentru termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2009, deși a fost citată cu mențiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 alin (1) lit. o) din Legea nr. 146/1997, modificată, și, respectiv, 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea excepției de netimbrare a acțiunii, aceasta nu și-a îndeplinit obligația timbrării acțiunii, constatând, astfel, că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, reclamanta SC V.I.

SRL Arad, la data de 4 martie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. În motivarea apelului se susține, în esență, că instanța de judecată a înțeles să dea o interpretare restrictivă prevederilor legale invocate și să tranșeze speța supusă discuției prin interpretarea limitativă a prevederilor legale invocate, fără a examina finalitatea aplicării acestora și fără a aprofunda conceptul de affectio societatis. „Afectatio societatis” este o condiție de fond a contractului de societate, astfel că lipsa lui nu conduce automat la nulitatea societății (și în consecință la dizolvarea acesteia), ci, mai degrabă la excluderea sau retragerea asociatului în cauză. Dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere financiar de a-și realiza obiectul de activitate, asociatul care provoacă perturbări mersului normal al acesteia, poate fi exclus din societate.

Neînțelegerile, disensiunile care există între pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S. și ceilalți asociați (nu doar cu precădere cu asociatul Z.G. - n.n.) nu sunt de ordin strict subiectiv, iar în condițiile în care nu se pot tranșa vor duce la dizolvarea societății, cu trimitere la faptul că 8 dintre asociați dezvoltă activitatea acesteia și vor continuarea ei iar un asociat (pârâta), fără a participa în niciun fel la fondul de comerț, nu înțelege să participe alături de ceilalți, ba mai mult antrenează societatea și restul asociaților într-o serie de litigii care prejudiciază societatea. De asemenea, reclamanta arată că instanța de fond a înțeles să examineze restrictiv și s-a limitat la cauzele de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a proceda la judecarea cauzei cu raportare la întregul raport relațional asociați - societate; asociați - asociați.

Cade în răspunderea asociaților dintr-o societate comercială efectuarea demersurilor necesare pentru continuarea activității acesteia chiar dacă aceasta implică susținerea financiară, creditarea sau efectuarea oricăror altor demersuri în vederea susținerii activității. De altfel, stă la baza constituirii unei societății și mai departe a ființării acesteia principiul redat prin prevederile art. 1492 alin. (2) C. civ.

Instanța de fond a înțeles să considere oarecum irelevante litigiile dintre ceilalți asociați și pârâtă (cu precizarea faptului că este vorba atât despre relații personale între asociați, cât și despre litigii între societate și pârâtă) deși acestea dovedeau în mod evident faptul că aceasta nu intenționează altceva decât fraudarea societății și a restului de asociați, în condițiile în care pârâta s-a folosit de banii societății ca să achiziționeze terenuri pe care, după ce în prima fază le-a predat subscrisei, ulterior a procedat la formularea de acțiuni în instanța pentru așa - zisa recuperare a terenurilor pentru neplata prețurilor. Reclamanta critică sentința și prin raportare la prevederile art. 222 din „Legea nr. 31/1990 întrucât textul de lege nu prevede expres că este vorba despre aportul la capitalul social” ci prevede „aportul la care s-a obligat”.

Textul legal nu vorbește despre aportul la capitalul social ci despre aportul pe care un asociat se obliga să-l aducă în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost constituită societatea (art. 1 491 C. civ.), aport pe care însă pârâta omite să-l vireze în conturile societății, c reând astfel o situație împovărătoare pentru ceilalți asociați (care și-au respectat obligațiile asumate după cum clar reiese din actele contabile ale societății) și tulburând astfel desfășurarea normală a activității societății. Față de motivele invocate reclamanta solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii instanței de fond cu consecința admiterii cererii astfel cum a fost formulată. Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

În motivarea întâmpinării se susține, în esență că situațiile cuprinse în dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 31/1990 republicată nu sunt aplicabile în speță întrucât fac referire la asociați cu răspundere nelimitată, ori societatea comercială V.I. este o societate cu răspundere limitată iar asociații răspund pentru datoriile societății în limita capitalului social subscris și vărsat. Nici prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată nu sunt incidente în cauză întrucât pârâta nu are calitatea de administrator al societății. Astfel, instanța de fond nu putea analiza decât situația asociatului care, fiind pus în întârziere, nu a adus aportul la care s-a obligat.

Pârâta precizează că nașterea, modificarea sau stingerea obligațiilor asociaților în cadrul unei societăți comerciale nu pot avea ca temei decât legea sau actul constitutiv al societății. Astfel și obligația asociatului de a aduce aportul la care este obligat poate lua naștere doar în baza legii sau a actului constitutiv. Prin decizia civilă nr. 236/ A, pronunțată la data de 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul formulat de reclamanta SC V.I. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 2157/30/2009; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă; a dispus excluderea pârâtei R.S.S.

din cadrul societății reclamante SC V.I. SRL; în urma excluderii pârâtei, a stabilit structura capitalului social al societății după cum urmează: - asociatul P.M. va deține 814 părți sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; - asociatul P.O. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul B.O. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul G.B. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul Z.G. va deține un număr de 814 părți sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; - asociatul N.M. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul S.R.

va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul V.C. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; a dispus partajarea activului net al societății reclamante, în sensul repartizării către pârâtă a sumei de 160.147 pierderi neacoperite, după ce urmează a se compensa cu suma cuvenită corespunzătoare participării sale la capitalul social al societății, respectiv 10 % din capitalul social; a menținut în rest dispozițiile hotărârii apelate și a obligat pârâta la 443 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Deși, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta nu a adus aportul la care s-a obligat, pentru a fi incident în speță art. 222 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990, curtea a constatat că, prin atitudinea manifestată de aceasta, pârâta a acționat în contra intereselor societății, obstrucționând bunul mers al acesteia prin neparticiparea la Adunările Generale ale societății sau prin votarea împotriva punctelor de pe ordinea de zi, precum și prin antrenarea societății în litigii aflate pe rolul instanțelor, având ca obiect restituirea unor importante sume de bani încasate de către pârâtă cu titlu de avans pentru operațiuni de vânzare cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al societății, această atitudine culpabilă fiind de natură să dovedească dezinteresul pârâtei față de continuarea activității societății reclamante, pentru că prin actele și faptele sale nu numai că nu contribuie la bunul mers al societății din care face parte, ci, dimpotrivă, acționează în contra intereselor acesteia.

De asemenea, a considerat instanța de apel, în modul în care a acționat pârâta, s-a comportat ca un veritabil administrator de fapt, deoarece în numele societății reclamante a încasat sume de bani cu titlul de avans pentru operațiunile de vânzare - cumpărare terenuri, motiv pentru care societatea a fost antrenată în diverse litigii, astfel încât aceste fapte pot fi asimilate cu motivul de excludere prevăzut de legiuitor la art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Referitor la susținerile apelantei - reclamante, în sensul că între ceilalți asociați ai societății și pârâtă nu mai există încredere reciprocă, respectiv, a intervenit lipsa affectio societattis, or, în lipsa acesteia, societatea este îndreptățită să-și continue activitatea, dar să solicite excluderea pârâtei, curtea a constatat că aceste susțineri demonstrează faptul că între ceilalți asociați ai societății reclamante și pârâtă există divergențe, cauzate de atitudinea pârâtei, căreia i se impută faptul că nu contribuie la bunul mers al societății, ci, dimpotrivă, acționează în contra intereselor acesteia.

A mai reținut instanța de apel că doctrina și practica judiciară au statuat în mod constant că excluderea unui asociat se poate pronunța în toate cazurile în care comportamentul sau situația personală a asociatului fac imposibilă funcționarea societății, punând în pericol însăși existența acesteia, în acest caz putându-se apela la situația remediu a excluderii unui asociat, și nu a dizolvării societății, deoarece în caz contrar, restul asociaților ar fi constrânși să recurgă la dizolvarea anticipată a societății pentru culpa unuia singur. În ce privește atitudinea pârâtei în fața instanței de judecată, curtea a reținut că aceasta, deși citată la interogatoriu pentru termenul de judecată din data de 13 septembrie 2010, pentru a răspunde la întrebările depuse de reclamantă, nu s-a prezentat, astfel că instanța a făcut aplicarea art. 225 C. proc.

civ., în sensul că a interpretat lipsa pârâtei la interogatoriu ca o recunoaștere implicită a celor susținute de către reclamantă, cu atât mai mult cu cât pârâta nu s-a prezentat la niciun termen de judecată acordat de către instanța de apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta R.S.S., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă R.S.S. a invocat, în esență, următoarele motive: Instanța de apel a schimbat în mod vădit înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor deduse judecății.

Astfel, pârâta arată că în mod nelegal curtea a reținut că ea ar fi antrenat societatea în diverse litigii având ca obiect restituirea unor sume de bani încasate cu titlu de avans pentru operațiuni de vânzare – cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al societății. În realitate reclamanta chemat-o în judecată pe pârâtă în două dosare și anume: - dosarul nr. 214/246/2009 soluționat prin hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care s-a statuat că raportul juridic privește pe SC V.I. SRL și M.G., pârâta nefiind parte în promisiunea de vânzare – cumpărare. - dosarul nr. 1136/325/2009 al Tribunalului Arad, secția comercială, având ca obiect rezoluțiunea promisiunii de vânzare – cumpărare a unor terenuri, în care R.S.S.

figurează ca pârâtă în nume propriu și nu ca mandatar al SC V.I. SRL. Al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, referitor la dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, care prevăd că poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau care se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. Pârâta – recurentă susține că „antecontractele de vânzare – cumpărare încheiate cu societatea le-am încheiat în nume propriu, ca persoană fizică și nicidecum în calitatea mea de asociat al reclamantei iar la încheierea contractelor de vânzare – cumpărare nu am reprezentat în nicio secundă interesele societății reclamante.

Acestea sunt acte juridice distincte, la încheierea cărora societatea reclamantă și-a exprimat acordul de voință prin organele statutare iar respectarea sau nerespectarea obligațiilor generate de aceste acte juridice nu pot avea nicio repercusiune asupra calității mele de asociat în cadrul societății reclamante. În același timp, menționez că eu nu am avut în niciun moment acces la fondurile societății și nu am fost niciodată mandatată de societate să exercit atribuțiile administratorului în îndeplinirea vreunui act sau fapt juridic al societății astfel că toate aberațiile reclamantei, aberații preluate ca atare, fără susținere probatorie, de instanța de fond nu pot constitui un temei și nici fundamentă un raționament juridic care să poată conduce la formarea gândirii potrivit căreia subsemnata, în calitate de asociat aș fi folosit sau mi-am însușit, în vreun mod, bunurile societății”.

De asemenea, în anul 2008 printr-o hotărâre a Adunării Generale ținută de ceilalți asociați în Italia aceștia au modificat actul constitutiv al societății în sensul că toate hotărârile adunării generale, inclusiv cele referitoare la modificarea actului constitutiv se pot lua cu votul asociaților reprezentând majoritatea capitalului social astfel că, votul ei în cadrul adunărilor generale (sau prezența sa) reprezentau o pură formalitate care nu putea să-i împiedice pe ceilalți asociați să ia decizii. Anterior acestei Adunării Generale la care pârâta nu a fost convocată, hotărârile privind modificarea actului constitutiv nu se puteau lua decât cu votul unanim al tuturor asociaților. Precizează, totodată, că toate Adunările Generale se țineau în Italia.

În aceste condiții, consideră că prezența sau absența ei de la Adunările Generale, precum și votul pro sau contra ordinii de zi, nu puteau determina imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății atâta timp cât ceilalți asociați puteau decide totul, atât cu aprobarea, cât și cu împotrivirea sa. De aceea, pârâta susține că nicio instanță judecătorească nu poate să aprecieze că lipsa ei de la Adunările Generale ar putea determina sau ar putea produce blocarea activității societății sau prăbușirea situației patrimoniale. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta, pe de o parte, vine și susține în fața instanței că are nevoie de fonduri de la asociați pentru a desfășura activitatea iar, pe de altă parte, cesionează creanțe ale societății cu titlu gratuit către cealaltă societate.

Referitor la neprezentarea în fața Curții de Apel, pârâta precizează că are în dosar calitatea de intimată și că în procesul civil nu este obligatorie prezentarea in personam a părților litigante, și întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu crede că absența de la termenele de judecată acordă vreun drept instanței de a o defavoriza prin asimilarea, în mod nelegal, la cazul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Reclamanta SC V.I. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei atacate. În motivarea întâmpinării se susține, în esență, că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în respectivul act juridic, or, în cererea de recurs, motivele invocate nu fac decât să expună punctul de vedere al recurentei cu privire la litigiile invocate de către reclamantă, iar acest aspect constituie o chestiune de apreciere a probelor care nu face obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Mai mult, pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., se referă la interpretarea juridică a actului juridic dedus judecății și nu este incident în cauză, astfel actul juridic civil reprezintă o manifestare de voință, exteriorizată, cu intenția de a produce efecte juridice civile, sau suportul material care constată și redă manifestarea de voință exprimată.

Obiectul acestei cauze îl reprezintă excluderea din societate a pârâtei, astfel că nu este vorba de interpretarea unui act juridic civil dedus judecății, astfel că acest text legal nu poate fi invocat ca motiv de recurs. Reclamanta mai susține că „antrenarea societății noastre în nenumărate litigii” de către recurentă nu presupune neapărat faptul că aceasta a formulat cererile de chemare în judecată, ci faptul că a provocat disensiuni/prejudicii/pagube societății care au necesitat tranșarea pe calea acțiunii în justiție. De asemenea, faptul că recurenta încheia în respectiva perioadă procuri de reprezentare cu persoane fizice și mai apoi promisiuni/contracte de vânzare – cumpărare cu societățile noastre (V.C.

și V.I.) face pe deplin dovada raporturilor existente între aceasta și subscrisa. Constatarea că recurenta – pârâtă s-a comportat ca un veritabil administrator reprezintă percepția instanței de apel în ceea ce privește conduita acesteia, respectiv faptul că aceasta efectua acte ce pot fi asimilate actelor de administrare. Concluzia instanței de apel a avut la baza probele administrate care atestau existența unui mandat tacit între ceilalți asociați care se aflau în străinătate și numita R”. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare, constată următoarele: Legea Societăților Comerciale nr. 31/1990, republicată, reglementează expres prin dispozițiile art. 222 alin. (1) situațiile în care asociatul din societatea cu răspundere limitată poate fi exclus.

În speță, trebuie stabilit dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. a), care prevăd că poate fi exclus din societate „asociatul care, pus în întârziere nu aduce aportul la care s-a obligat” sau de la lit. d) care stipulează expres că poate fi exclus din societate „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altora”. Referitor la dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. a) se constată că reclamanta, în petitul acțiunii, face vorbire de majorarea capitalului social, și, în consecință, nu se poate solicita aplicarea textului precitat, care reglementează altceva și anume „aducerea aportului la care s-a obligat”.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d), în speță se constată, de asemenea, că nu se pot aplica deoarece nu sunt îndeplinite condițiile reglementate expres de textul precitat în sensul că pârâta nu este asociat administrator care a comis fraudă în dauna societății sau care s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Curtea de apel reține corect în considerente că „în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta nu a adus aportul la care s-a obligat pentru a fi incident în speță art. 222 alin. (1) lit. a)”, însă în continuare, în mod nelegal, constată că „prin atitudinea manifestată pârâta a acționat împotriva intereselor societății, obstrucționând bunul mers al acesteia prin neparticiparea la Adunările Generale sau votarea împotriva punctelor de pe ordinea de zi, precum și prin antrenarea societății în litigii aflate pe rolul instanțelor, având ca obiect restituirea unor importante sume de bani încasate de către pârâtă cu titlu de avans pentru operațiuni de vânzare - cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al societății”.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) curtea de apel reține că prin „modul în care a acționat, pârâta s-a comportat ca un veritabil administrator de fapt, deoarece în numele societății reclamante a încasat sume de bani cu titlu de avans pentru operațiuni de vânzare – cumpărare terenuri motiv pentru care societatea a fost antrenată în diverse litigii, astfel încât aceste fapte pot fi asimilate cu motivul de excludere prevăzut de legiuitor la art. 222 alin. (1) lit. d) în Legea nr. 31/1990”. Având în vedere principiul ubi lex non distinquit, nec nos distinguere debemus, „asimilarea” de către curtea de apel a altor fapte decât cele prevăzute expres de legiuitor în art. 222 alin. (1) lit. a) și d) privind excluderea unui asociat dintr-o societate cu răspundere limitată este nelegală, deoarece legiuitorul nu a menționat că se poate dispune excluderea și pentru fapte care „pot fi asimilate” condițiilor precitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod nelegal curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 31/1990 și a dispus excluderea pârâtei din societate, deoarece după cum s-a arătat niciuna din condițiile expres reglementate de legiuitor nu sunt aplicabile în cauză. În consecință, asimilarea altor condiții care să atragă excluderea pârâtei, ca de pildă refuzul de a participa la majorarea capitalului social sau antrenarea societății în diverse litigii nu au nicio relevanță în cauză, în lipsa unei reglementări legale. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să admisă recursul și să modifice decizia nr. 236/ A din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta SC V.I. SRL Arad, împotriva sentinței comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad, secția comercială, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței tribunalului. Potrivit art. 274 C. proc. civ., reclamanta va fi obligată la plata sumei de 822,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat, către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta R.S.S. împotriva deciziei civile nr. 236/ A din 13 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC V.I. SRL Arad împotriva sentinței comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială, ca nefondat. Obligă intimata - reclamantă SC V.I. SRL Arad să plătească recurentei - pârâte R.S.S. suma de 822,36 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.