ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, la data

de 8 aprilie 2009, sub nr. 2157/30/2009, reclamanta SC V.I. SRL Arad a chemat

în judecată pe pârâta R.S.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună: în principal, excluderea acesteia din societate, iar, în subsidiar,

structura capitalului social ca fiind următoarea: P.M. va deține un număr de

814 părți sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; P.O. va deține un

număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; B.O. va

deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; G.B.

va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul

social; Z.G. va deține un număr de 814 părți sociale, reprezentând 20 % din

capitalul social; N.M. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând 10

% din capitalul social; S.R. va deține un număr de 407 părți sociale,

reprezentând 10 % din capitalul social; V.C. va deține un număr de 407 părți

sociale, reprezentând 10 % din capitalul social, și compensarea sumei rezultate

din datoria/ obligația asociatei cu raportare la valoarea capitalului social;

cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de

16 iunie 2009, pârâta R.S.S. a depus la dosar întâmpinare și cerere

reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind

inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată, nedovedită și neîntemeiată, și,

pe cale reconvențională, excluderea din societatea comercială V.I. SRL a

asociatului Z.G.; stabilirea, ca urmare a excluderii asociatului Z.G., a

structurii participării la capitalul social a celorlalți asociați, și obligarea

pârâtului Z.G. la cheltuieli de judecată.

La același termen de judecată,

reclamanta SC V.I. SRL Arad, prin reprezentant, a invocat excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș în soluționarea cauzei, arătând

că, în speță, competența revine tribunalului de la sediul reclamantei,

respectiv, Tribunalul Arad, invocând dispozițiile art. 15 C. proc. civ. și art.

63 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 583,

pronunțată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Timiș, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis excepția de necompetență teritorială a

Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționarea a cauzei privind pe

reclamanta SC V.I. SRL Arad, în contradictoriu cu pârâta R.S.S., având ca

obiect excludere asociat, în favoarea Tribunalului Arad.

În motivarea acestei hotărâri,

Tribunalul Timiș, față de prevederile art. 63 din Legea societăților comerciale

nr. 31/1990, republicată văzând și dispozițiile art. 15 și art. 159 pct. 3 C.

proc. civ., a apreciat că, în cauză, competența de soluționare aparține

tribunalului pe raza căruia se află sediul societății, Tribunalul Arad,

reținând, în esență, că textul art. 63 din Legea nr. 31/1990 are în vedere

sediul principal al societății menționat la Registrul Comerțului, iar, în

speță, potrivit adresei cu nr. 37224 din 28 mai 2009, sediul SC V.I. SRL este

în municipiul Arad.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Arad, secția comercială, la data de 3 august 2009, sub nr. 2157/30/2009.

Prin sentința comercială nr. 3710,

pronunțată la data de 30 noiembrie 2009, Tribunalul Arad, secția comercială, a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.I. SRL Arad împotriva pârâtei R.S.S.,

pentru excludere asociat; a admis excepția de netimbrare a acțiunii

reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S. și, în

consecință: a anulat, ca netimbrată, acțiunea reconvențională formulată de

pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S. împotriva pârâtei reconvenționale SC

V.I. SRL Arad pentru excludere asociat.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Văzând temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea

acțiunii, respectiv, prevederile art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990,

care reglementează situațiile în care se poate dispune excluderea asociațiilor

din societățile in nume colectiv în comandită simplă sau cu răspundere

limitată, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale mai sus

arătate, deoarece acestea sancționează pe asociatul care, pus în întârziere, nu

aduce aportul la care s-a obligat.

Or, în situația de față, pârâtei nu i se poate imputa un

asemenea comportament, deoarece, pornind de la noțiunea de aport, aceasta

reprezintă o obligație pe care și-a asumat-o orice asociat la intrarea într-o

societate comercială, în sensul de a aduce o contribuție (constând în mijloace

materiale, mijloace de plată, etc.) la formarea capitalului social,

dispozițiile legale mai sus arătate referindu-se la situația constituirii

societății, iar nu la cea a majorării capitalului social și cu atât mai puțin

la situația creditărilor.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională

formulată de pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S., instanța a reținut că,

pentru termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2009, deși a fost citată

cu mențiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, cu suma de 39

lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 alin (1) lit. o) din Legea nr. 146/1997,

modificată, și, respectiv, 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea excepției de

netimbrare a acțiunii, aceasta nu și-a îndeplinit obligația timbrării acțiunii,

constatând, astfel, că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, în termen, reclamanta SC V.I. SRL Arad, la data de 4 martie

2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

În motivarea apelului se susține, în

esență, că instanța de judecată a înțeles să dea o interpretare restrictivă

prevederilor legale invocate și să tranșeze speța supusă discuției prin

interpretarea limitativă a prevederilor legale invocate, fără a examina

finalitatea aplicării acestora și fără a aprofunda conceptul de affectio

societatis.

„Afectatio societatis”

este o condiție de fond a

contractului de societate, astfel că lipsa lui nu conduce automat la nulitatea

societății (și în consecință la dizolvarea acesteia), ci, mai degrabă la

excluderea sau retragerea asociatului în cauză. Dacă societatea are posibilitatea

din punct de vedere financiar de a-și realiza obiectul de activitate, asociatul

care provoacă perturbări mersului normal al acesteia, poate fi exclus din

societate.

Neînțelegerile, disensiunile care

există între pârâta - reclamantă reconvențională R.S.S. și ceilalți asociați

(nu doar cu precădere cu asociatul Z.G. - n.n.) nu sunt de ordin strict

subiectiv, iar în condițiile în care nu se pot tranșa vor duce la dizolvarea

societății, cu trimitere la faptul că 8 dintre asociați dezvoltă activitatea

acesteia și vor continuarea ei iar un asociat (pârâta), fără a participa în

niciun fel la fondul de comerț, nu înțelege să participe alături de ceilalți,

ba mai mult antrenează societatea și restul asociaților într-o serie de litigii

care prejudiciază societatea.

De asemenea, reclamanta arată că

instanța de fond a înțeles să examineze restrictiv și s-a limitat la cauzele de

excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a proceda la

judecarea cauzei cu raportare la întregul raport relațional asociați -

societate; asociați - asociați. Cade în răspunderea asociaților dintr-o

societate comercială efectuarea demersurilor necesare pentru continuarea

activității acesteia chiar dacă aceasta implică susținerea financiară,

creditarea sau efectuarea oricăror altor demersuri în vederea susținerii

activității. De altfel, stă la baza constituirii unei societății și mai departe

a ființării acesteia principiul redat prin prevederile art. 1492 alin. (2) C.

civ.

Instanța de fond a înțeles să

considere oarecum irelevante litigiile dintre ceilalți asociați și pârâtă (cu

precizarea faptului că este vorba atât despre relații personale între asociați,

cât și despre litigii între societate și pârâtă) deși acestea dovedeau în mod

evident faptul că aceasta nu intenționează altceva decât fraudarea societății

și a restului de asociați, în condițiile în care pârâta s-a folosit de banii

societății ca să achiziționeze terenuri pe care, după ce în prima fază le-a

predat subscrisei, ulterior a procedat la formularea de acțiuni în instanța

pentru așa - zisa recuperare a terenurilor pentru neplata prețurilor.

Reclamanta critică sentința și prin

raportare la

prevederile art. 222 din

„Legea

nr. 31/1990 întrucât textul de lege nu prevede expres că este vorba despre

aportul la capitalul social” ci prevede „aportul

la care s-a obligat”. Textul legal nu

vorbește

despre aportul la capitalul social ci despre aportul pe care un asociat se

obliga să-l aducă în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost

constituită societatea (art. 1

491 C.

civ.), aport pe care însă pârâta omite să-l vireze în conturile societății, c

reând

astfel o situație împovărătoare pentru ceilalți asociați (care și-au respectat

obligațiile asumate după cum clar reiese din actele contabile ale societății)

și tulburând astfel desfășurarea normală a activității societății.

Față de motivele invocate reclamanta

solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii instanței de fond cu

consecința admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

Pârâta a formulat întâmpinare

solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind

temeinică și legală.

În motivarea întâmpinării se

susține, în esență că situațiile cuprinse în dispozițiile art. 222 alin. (1) lit.

b) și c) din Legea nr. 31/1990 republicată nu sunt aplicabile în speță întrucât

fac referire la asociați cu răspundere nelimitată, ori societatea comercială V.I.

este o societate cu răspundere limitată iar asociații răspund pentru datoriile

societății în limita capitalului social subscris și vărsat.

Nici prevederile art. 222 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 31/1990 republicată nu sunt incidente în cauză întrucât pârâta

nu are calitatea de administrator al societății.

Astfel, instanța de fond nu putea

analiza decât situația asociatului care, fiind pus în întârziere, nu a adus

aportul la care s-a obligat.

Pârâta precizează că nașterea,

modificarea sau stingerea obligațiilor asociaților în cadrul unei societăți

comerciale nu pot avea ca temei decât legea sau actul constitutiv al

societății.

Astfel și obligația asociatului de a aduce aportul la

care este obligat poate lua naștere doar în baza legii sau a actului

constitutiv.

Prin decizia civilă nr. 236/ A,

pronunțată la data de 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

a admis apelul formulat de reclamanta SC V.I. SRL împotriva sentinței

comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în

dosar nr. 2157/30/2009; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a

admis acțiunea formulată de reclamantă; a dispus excluderea pârâtei R.S.S. din

cadrul societății reclamante SC V.I. SRL; în urma excluderii pârâtei, a

stabilit structura capitalului social al societății după cum urmează: -

asociatul P.M. va deține 814 părți sociale, reprezentând 20 % din capitalul

social; - asociatul P.O. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând

10 % din capitalul social; - asociatul B.O. va deține un număr de 407 părți

sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul G.B. va deține un

număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul

Z.G. va deține un număr de 814 părți sociale, reprezentând 20 % din capitalul

social; - asociatul N.M. va deține un număr de 407 părți sociale, reprezentând

10 % din capitalul social; - asociatul S.R. va deține un număr de 407 părți

sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul V.C. va deține un

număr de 407 părți sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; a dispus

partajarea activului net al societății reclamante, în sensul repartizării către

pârâtă a sumei de 160.147 pierderi neacoperite, după ce urmează a se compensa

cu suma cuvenită corespunzătoare participării sale la capitalul social al

societății, respectiv 10 % din capitalul social; a menținut în rest

dispozițiile hotărârii apelate și a obligat pârâta la 443 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Deși, în cauză, nu s-a făcut dovada

că pârâta nu a adus aportul la care s-a obligat, pentru a fi incident în speță art.

222 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990, curtea a constatat că, prin

atitudinea manifestată de aceasta, pârâta a acționat în contra intereselor

societății, obstrucționând bunul mers al acesteia prin neparticiparea la

Adunările Generale ale societății sau prin votarea împotriva punctelor de pe

ordinea de zi, precum și prin antrenarea societății în litigii aflate pe rolul

instanțelor, având ca obiect restituirea unor importante sume de bani încasate

de către pârâtă cu titlu de avans pentru operațiuni de vânzare cumpărare

terenuri, în calitate de mandatar al societății, această atitudine culpabilă

fiind de natură să dovedească dezinteresul pârâtei față de continuarea

activității societății reclamante, pentru că prin actele și faptele sale nu

numai că nu contribuie la bunul mers al societății din care face parte, ci,

dimpotrivă, acționează în contra intereselor acesteia.

De asemenea, a considerat instanța de apel, în modul

în care a acționat pârâta, s-a comportat ca un veritabil administrator de fapt,

deoarece în numele societății reclamante a încasat sume de bani cu titlul de

avans pentru operațiunile de vânzare - cumpărare terenuri, motiv pentru care

societatea a fost antrenată în diverse litigii, astfel încât aceste fapte pot

fi asimilate cu motivul de excludere prevăzut de legiuitor la art. 222 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Referitor la susținerile apelantei -

reclamante, în sensul că între ceilalți asociați ai societății și pârâtă nu mai

există încredere reciprocă, respectiv, a intervenit lipsa affectio societattis,

or, în lipsa acesteia, societatea este îndreptățită să-și continue activitatea,

dar să solicite excluderea pârâtei, curtea a constatat că aceste susțineri

demonstrează faptul că între ceilalți asociați ai societății reclamante și

pârâtă există divergențe, cauzate de atitudinea pârâtei, căreia i se impută

faptul că nu contribuie la bunul mers al societății, ci, dimpotrivă, acționează

în contra intereselor acesteia.

A mai reținut instanța de apel că

doctrina și practica judiciară au statuat în mod constant că excluderea unui

asociat se poate pronunța în toate cazurile în care comportamentul sau situația

personală a asociatului fac imposibilă funcționarea societății, punând în

pericol însăși existența acesteia, în acest caz putându-se apela la situația

remediu a excluderii unui asociat, și nu a dizolvării societății, deoarece în

caz contrar, restul asociaților ar fi constrânși să recurgă la dizolvarea

anticipată a societății pentru culpa unuia singur.

În ce privește atitudinea pârâtei în fața instanței

de judecată, curtea a reținut că aceasta, deși citată la interogatoriu pentru

termenul de judecată din data de 13 septembrie 2010, pentru a răspunde la

întrebările depuse de reclamantă, nu s-a prezentat, astfel că instanța a făcut

aplicarea art. 225 C. proc. civ., în sensul că a interpretat lipsa pârâtei la

interogatoriu ca o recunoaștere implicită a celor susținute de către

reclamantă, cu atât mai mult cu cât pârâta nu s-a prezentat la niciun termen de

judecată acordat de către instanța de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, pârâta R.S.S., solicitând admiterea recursului, modificarea

în tot a hotărârii recurate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii

pronunțate de instanța de fond.

În recursul său, întemeiat în drept

pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă R.S.S. a

invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța de apel a schimbat în mod vădit înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al actelor deduse judecății.

Astfel, pârâta arată că în mod

nelegal curtea a reținut că ea ar fi antrenat societatea în diverse litigii

având ca obiect restituirea unor sume de bani încasate cu titlu de avans pentru

operațiuni de vânzare – cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al

societății.

În realitate reclamanta chemat-o în

judecată pe pârâtă în două dosare și anume:

- dosarul nr. 214/246/2009

soluționat prin hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care s-a statuat că

raportul juridic privește pe

SC V.I. SRL și

M.G., pârâta nefiind parte în promisiunea de vânzare – cumpărare.

- dosarul nr. 1136/325/2009 al

Tribunalului Arad, secția comercială, având ca obiect rezoluțiunea

promisiunii de vânzare – cumpărare a unor

terenuri, în care

R.S.S. figurează ca pârâtă în nume propriu și nu ca

mandatar al

SC V.I. SRL.

Al doilea motiv de recurs se referă

la încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel,

referitor la dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990,

care prevăd că poate fi exclus din societate asociatul administrator care

comite frauda în dauna societății sau care se servește de semnătura socială sau

de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Pârâta – recurentă susține că

„antecontractele de vânzare – cumpărare încheiate cu societatea le-am încheiat

în nume propriu, ca persoană fizică și nicidecum în calitatea mea de asociat al

reclamantei iar la încheierea contractelor de vânzare – cumpărare nu am

reprezentat în nicio secundă interesele societății reclamante. Acestea sunt

acte juridice distincte, la încheierea cărora societatea reclamantă și-a

exprimat acordul de voință prin organele statutare iar respectarea sau

nerespectarea obligațiilor generate de aceste acte juridice nu pot avea nicio

repercusiune asupra calității mele de asociat în cadrul societății reclamante.

În același timp, menționez că eu nu am avut în niciun moment acces la fondurile

societății și nu am fost niciodată mandatată de societate să exercit

atribuțiile administratorului în îndeplinirea vreunui act sau fapt juridic al

societății astfel că toate aberațiile reclamantei, aberații preluate ca atare,

fără susținere probatorie, de instanța de fond nu pot constitui un temei și

nici fundamentă un raționament juridic care să poată conduce la formarea

gândirii potrivit căreia subsemnata, în calitate de asociat aș fi folosit sau

mi-am însușit, în vreun mod, bunurile societății”.

De asemenea, în anul 2008 printr-o

hotărâre a Adunării Generale ținută de ceilalți asociați în Italia aceștia au

modificat actul constitutiv al societății în sensul că toate hotărârile

adunării generale, inclusiv cele referitoare la modificarea actului constitutiv

se pot lua cu votul asociaților reprezentând majoritatea capitalului social

astfel că, votul ei în cadrul adunărilor generale (sau prezența sa) reprezentau

o pură formalitate care nu putea să-i împiedice pe ceilalți asociați să ia

decizii. Anterior acestei Adunării Generale la care pârâta nu a fost convocată,

hotărârile privind modificarea actului constitutiv nu se puteau lua decât cu

votul unanim al tuturor asociaților. Precizează, totodată, că toate Adunările

Generale se țineau în Italia.

În aceste condiții, consideră că

prezența sau absența ei de la Adunările Generale, precum și votul pro sau

contra ordinii de zi, nu puteau determina imposibilitatea realizării obiectului

de activitate al societății atâta timp cât ceilalți asociați puteau decide

totul, atât cu aprobarea, cât și cu împotrivirea sa. De aceea, pârâta susține

că nicio instanță judecătorească nu poate să aprecieze că lipsa ei de la

Adunările Generale ar putea determina sau ar putea produce blocarea activității

societății sau prăbușirea situației patrimoniale. Aceasta cu atât mai mult cu

cât reclamanta, pe de o parte, vine și susține în fața instanței că are nevoie

de fonduri de la asociați pentru a desfășura activitatea iar, pe de altă parte,

cesionează creanțe ale societății cu titlu gratuit către cealaltă societate.

Referitor la

neprezentarea în fața Curții de Apel, pârâta precizează că are în dosar

calitatea de intimată și că în procesul civil nu este obligatorie prezentarea in

personam a părților litigante, și întrucât a solicitat judecarea cauzei în

lipsă, nu crede că absența de la termenele de judecată acordă vreun drept

instanței de a o defavoriza prin asimilarea, în mod nelegal, la cazul de

excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Reclamanta SC V.I. SRL a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.

În motivarea întâmpinării se

susține, în esență, că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969

C. civ., trecând peste voința părților exprimată în respectivul act juridic,

or, în cererea de recurs, motivele invocate nu fac decât să expună punctul de

vedere al recurentei cu privire la litigiile invocate de către reclamantă, iar

acest aspect constituie o chestiune de apreciere a probelor care nu face

obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult,

pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., se referă la interpretarea juridică a actului

juridic dedus judecății și nu este incident în cauză, astfel actul juridic

civil reprezintă o manifestare de voință, exteriorizată, cu intenția de a

produce efecte juridice civile, sau suportul material care constată și redă

manifestarea de voință exprimată. Obiectul acestei cauze îl reprezintă excluderea

din societate a pârâtei, astfel că nu este vorba de interpretarea unui act

juridic civil dedus judecății, astfel că acest

text legal nu poate fi invocat ca motiv de recurs.

Reclamanta

mai susține că „antrenarea societății noastre în nenumărate litigii” de către

recurentă nu presupune neapărat faptul că aceasta a formulat cererile de

chemare în judecată, ci faptul că a provocat disensiuni/prejudicii/pagube

societății care au necesitat tranșarea pe calea acțiunii în justiție.

De asemenea, faptul că recurenta încheia în

respectiva perioadă procuri de reprezentare cu persoane fizice și mai apoi

promisiuni/contracte de vânzare – cumpărare cu societățile noastre (V.C. și V.I.)

face pe deplin dovada raporturilor existente între aceasta și subscrisa.

Constatarea că recurenta – pârâtă s-a comportat ca un

veritabil administrator reprezintă percepția instanței de apel în ceea ce

privește conduita acesteia, respectiv faptul că aceasta efectua acte ce pot fi

asimilate actelor de administrare. Concluzia instanței de apel a avut la baza

probele administrate care atestau existența unui mandat tacit între ceilalți

asociați care se aflau în străinătate și numita R”.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare,

constată următoarele:

Legea Societăților Comerciale nr. 31/1990,

republicată, reglementează expres prin dispozițiile art. 222 alin. (1)

situațiile în care asociatul din societatea cu răspundere limitată poate fi

exclus.

În speță, trebuie stabilit dacă sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. a), care prevăd că

poate fi exclus din societate „asociatul care, pus în întârziere nu aduce

aportul la care s-a obligat” sau de la lit. d) care stipulează expres că poate

fi exclus din societate „asociatul administrator care comite fraudă în dauna

societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în

folosul său sau al altora”.

Referitor la dispozițiile art. 222 alin.

(1) lit. a) se constată că reclamanta, în petitul acțiunii, face vorbire de

majorarea capitalului social, și, în consecință, nu se poate solicita aplicarea

textului precitat, care reglementează altceva și anume „aducerea aportului la

care s-a obligat”.

Cu privire la incidența

dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d), în speță se constată, de asemenea, că

nu se pot aplica deoarece nu sunt îndeplinite condițiile reglementate expres de

textul precitat în sensul că pârâta nu este asociat administrator care a comis

fraudă în dauna societății sau care s-a servit de semnătura socială sau de

capitalul social în folosul lui sau al altora.

Curtea de apel reține corect în

considerente că „în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta nu a adus aportul la

care s-a obligat pentru a fi incident în speță art. 222 alin. (1) lit. a)”,

însă în continuare, în mod nelegal, constată că „prin atitudinea manifestată

pârâta a acționat împotriva intereselor societății, obstrucționând bunul mers

al acesteia prin neparticiparea la Adunările Generale sau votarea împotriva

punctelor de pe ordinea de zi, precum și prin antrenarea societății în litigii

aflate pe rolul instanțelor, având ca obiect restituirea unor importante sume

de bani încasate de către pârâtă cu titlu de avans pentru operațiuni de vânzare

- cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al societății”.

Cu privire la aplicarea

dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) curtea de apel reține că prin „modul

în care a acționat, pârâta s-a comportat ca un veritabil administrator de fapt,

deoarece în numele societății reclamante a încasat sume de bani cu titlu de

avans pentru operațiuni de vânzare – cumpărare terenuri motiv pentru care

societatea a fost antrenată în diverse litigii, astfel încât aceste fapte pot

fi asimilate cu motivul de excludere prevăzut de legiuitor la art. 222 alin.

(1) lit. d) în Legea nr. 31/1990”.

Având în vedere principiul ubi lex non distinquit,

nec nos distinguere debemus, „asimilarea” de către curtea de apel a altor fapte

decât cele prevăzute expres de legiuitor în art. 222 alin. (1) lit. a) și d)

privind excluderea unui asociat dintr-o societate cu răspundere limitată este

nelegală, deoarece legiuitorul nu a menționat că se poate dispune excluderea și

pentru fapte care „pot fi asimilate” condițiilor precitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că în mod nelegal curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 222 alin.

(1) lit. a) și d) din Legea nr. 31/1990 și a dispus excluderea pârâtei din

societate, deoarece după cum s-a arătat niciuna din condițiile expres

reglementate de legiuitor nu sunt aplicabile în cauză.

În consecință, asimilarea altor

condiții care să atragă excluderea pârâtei, ca de pildă refuzul de a participa

la majorarea capitalului social sau antrenarea societății în diverse litigii nu

au nicio relevanță în cauză, în lipsa unei reglementări legale.

În raport de aceste considerente,

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în sensul că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii

astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admisă

recursul și să modifice decizia nr. 236/ A din 13 septembrie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială, în sensul respingerii apelului formulat de

reclamanta

SC V.I. SRL Arad,

împotriva

sentinței comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului

Arad, secția comercială, ca nefondat, cu

consecința menținerii sentinței tribunalului.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., reclamanta va fi obligată

la plata sumei de 822,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs,

reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat, către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta R.S.S. împotriva deciziei civile nr. 236/ A din 13

decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pe

care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC V.I.

SRL Arad împotriva sentinței comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială,

ca nefondat.

Obligă intimata - reclamantă SC V.I. SRL Arad să plătească recurentei -

pârâte R.S.S. suma de 822,36 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu

avocat și taxă de timbru.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

22

iunie 2011.