ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2606/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj, sub nr. 578/1285/2009, în data de 13 martie 2009 și precizată în data de 27 aprilie 2009, reclamanții M.A. și T.C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții SC I.T. SRL Dej, T.I. și SC M.I. SRL Dej, instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună, în principal, rezoluțiunea Protocolului încheiat în data de 17 martie 2006 și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia și obligarea pârâtei SC I.T. SRL la plata sumei de 1.595.484,66 ron, reprezentând împrumuturi acordate și nerambursate și, în subsidiar, în cazul respingerii primului capăt de cerere, obligarea pârâtei SC I.T.

SRL de a plăti reclamantului M.A. suma de 125.005,37 ron, reprezentând diferența de plată dintre suma de 965.942 ron la care s-a obligat prin Protocolul încheiat la data de 7 martie 2006 și suma achitată, respectiv 840.936,63 ron, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 65.043,35 ron, până la data de 28 februarie 2009, precum și de la această dată până la data plății efective, urmând să se aplice dobânda legală și, de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esență, că în data de 20 martie 2006, între reclamanți, în calitate de cedenți și pârâții SC M.I. SRL și T.I., în calitate de cesionari, a fost încheiat contractul de cesiune, atesta de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care, reclamanții au cesionat pârâților, la valoarea nominală, părțile sociale pe care le dețineau la SC I.T.

SRL; în data de 17 martie 2006, între aceleași părți, s-a încheiat „Protocolul” prin care cesionarii s-au obligat să plătească cedenților suma de 965.942 ron, în 10 tranșe lunare, cu începere din martie până în decembrie 2006, până la data introducerii acțiunii, pârâta neîndeplinindu-și, integral, această obligație, datorând diferența de 125.005,37 ron și penalități de întârziere calculate la nivelul dobânzii legale în cuantum de 59.900,15 ron, până la data de 30 septembrie 2008. Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 2290 din 5 iunie 2009, a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta SC I.T. SRL să plătească reclamantului M.A.

suma de 125.005,37 ron, preț neachitat și 65.053,35 ron, dobânzi comerciale legale, calculate până la data de 28 februarie 2009, dobânda ce urmează să curgă și în continuare, calculată la valoarea debitului principal și până la achitarea integrală a acestuia și 5.048,17 ron, cheltuieli de judecată, reținând, în esență, aplicabilitatea dispozițiilor art. 969 C. civ. și ale art. 43 C. com., de asemenea, că, nici faptul că reclamanții ar trebui să achite pârâtei SC I.T. SRL datoriile ulterioare încheierii „Protocolului” nu poate conduce la respingerea acțiunii, aceste noi pretenții nefiind constatate printr-un titlu executoriu și nefiind pretinse pe cale judecătorească, așa încât nu poate opera nicio compensare între o creanță exigibilă și una care este lipsită de această calitate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 177 din 23 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de pârâta SC I.T. SRL, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o, în sensul respingerii, în totalitate, a acțiunii și a respins apelul declarat de reclamanți, împotriva aceleiași hotărâri, reținând, în esență, greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor referitoare la posibilitatea operării compensării, prima instanță ignorând prevederile legale în materie fiscală, respectiv caracterul executoriu al titlului de creanță, aplicând greșit dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., ale art. 86 alin. (1) C. proc. fisc., precum și cele ale art. 111 alin. (2), art. 141 alin. (2) și art. 215 alin. (1) din același act normativ, decizia de impunere emisă având caracter executoriu, iar introducerea contestației pe cale administrativă nesuspendând executarea actului administrativ fiscal.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții M.A. și T.C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8, 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că nu poate opera compensarea, decizia de impunere fiscală privind obligațiile suplimentare de plată ale intimatei – pârâte SC I.T. SRL, emisă în urma controlului fiscal, nefiind opozabilă recurenților- reclamanți, acest titlu executoriu fiind al statului român împotriva intimatei – pârâte SC I.T. SRL, nu împotriva recurenților- reclamanți M.A.

și T.C., cât timp societatea pârâtă menționată nu are un titlu executoriu împotriva reclamanților, nu poate opera compensarea, decizia de impunere fiscală nr. 386 din 29 iulie 2008 constituind titlu executoriu față de pârâtă și neputând fi opusă reclamanților, aceasta ne cuprinzând vreo obligație de plată în sarcina acestora din urmă, sumele prevăzute în evocatul titlu executoriu reprezentând obligații certe, lichide și exigibile ce incumbă societății pârâte și care sunt datorate statului român, ce nu pot fi imputate recurenților- reclamanți, instanța nefiind învestită cu o asemenea cerere. Recurenții- reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC I.T.

SRL și admiterii apelului reclamanților, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Recursul este fondat. Este de observat că instanța de apel a răsturnat soluția dată de prima instanță, considerând aplicabile, în pricina de față, dispozițiile legale vizând operarea compensării. Potrivit art. 1091 și art. 1143 – art. 1153 C. civ., compensația este acel mod de stingere, specific obligațiilor reciproce, în cadrul cărora aceleași persoane sunt, în același timp, creditor și debitor una față de cealaltă, prin care obligațiile se sting până la concurența celei mai mici. În examinarea deciziei pronunțate în apel, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, este necesar a începe cu o sumară prezentare teoretică a noțiunii de compensare, întrucât, tocmai interpretarea acesteia a condus la negarea, de către instanța de apel, a argumentelor ce au fundamentat sentința dată de prima instanță.

Pornind de la clasificarea menționatei noțiuni, compensația legală este acea formă care operează în temeiul legii, fără a fi nevoie se acordul părților sau de o hotărâre judecătorească, existența acesteia fiind legată de îndeplinirea următoarelor condiții: - obligațiile să fie reciproce, adică să existe între aceleași persoane, fiecare având atât calitatea de debitor cât și calitatea de creditor; - creanțele să aibă ca obiect prestația de a da o sumă de bani sau bunuri fungibile, conform art. 1145 C. civ., întrucât compensația legală nu este posibilă atunci când obiectul obligației reciproce constă în bunuri certe sau bunuri de gen de specie diferită; - creanțele să fie certe, lichide și exigibile, adică neîndoielnice, determinate în întinderea lor și să fi ajuns la scadență; - compensația convențională este acea formă de compensație care operează prin convenția părților, atunci când nu sunt întrunite condițiile compensației legale; - compensația judecătorească este acea formă a compensației care operează în temeiul unei hotărâri judecătorești, pronunțată de instanța de judecată la cererea unuia dintre creditorii reciproci, hotărâre prin care se dispune stingerea datoriilor până la concurența celei mai mici, în cazul compensației judecătorești efectele se vor produce de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus compensarea.

Așadar, în raport cu menționatele aspecte generale, reglementate de Codul civil, se constată că, în adevăr, așa cum au apreciat și recurenții, obligațiile, în speța de față, nu pot fi stinse prin compensație, cum, în mod greșit, a considerat instanța de apel, deoarece: - decizia de impunere fiscală constituie titlu executoriu pentru intimata – pârâtă SC I.T. SRL, actul administrativ fiscal neputând, astfel, a fi opozabil recurenților- reclamanți, obligațiile de plată cuprinse în acesta nevizând reclamanții, ci, exclusiv, pârâta, urmare controlului fiscal efectuat; statul român, prin Administrația Finanțelor Publice, emitentul acestui titlu executoriu, având calitatea de creditor, iar pârâta SC I.T.

SRL, calitatea de debitor; creanța certă, lichidă și exigibilă se regăsește în decizia de impunere fiscală și privește debitoarea SC I.T. SRL în raport cu creditorul statul român; cu referire la compensația convențională, nici aceasta nu își găsește aplicabilitatea în pricina de față, părțile litigante neapelând la o asemenea formă de stingere a obligațiilor; referitor la posibilitatea de încetare a datoriilor prin compensare pe cale judecătorească, nici această formă nu este operantă, câtă vreme se constată lipsa unei cereri reconvenționale ori a unei alte cereri în justiție îndreptată de SC I.T. SRL, împotriva reclamanților din prezenta cauză, având ca obiect datoriile reciproce dintre părți.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat în cauză de reclamanții M.A. și T.C., împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 177 din 23 noiembrie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta- pârâtă SC I.T. SRL Dej, împotriva sentinței Tribunalului Comercial Cluj nr. 2290 din 5 septembrie 2009, pe care o păstrează în tot, a menținut restul dispozițiilor deciziei și a obligat intimații- pârâți SC I.T. SRL Dej, T.I. și SC M.I. SRL să plătească recurenților suma de 9.575,68 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Văzând și cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurenții- reclamanți, Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., urmează să o admită și să oblige intimații- pârâți SC I.T. SRL Dej, T. I. și SC M.I. SRL să plătească recurenților suma de 9.575,68 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.A. și T.C., împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 177 din 23 noiembrie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta- pârâtă SC I.T. SRL Dej, împotriva sentinței Tribunalului Comercial Cluj nr. 2290 din 5 septembrie 2009, pe care o păstrează în tot. Menține restul dispozițiilor deciziei. Obligă intimații- pârâți SC I.T. SRL Dej, T.I. și SC M.I. SRL să plătească recurenților suma de 9.575,68 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2010.