ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2606/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Comercial Cluj, sub nr. 578/1285/2009, în data de 13 martie 2009 și precizată

în data de 27 aprilie 2009, reclamanții M.A. și T.C. au solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâții SC I.T. SRL Dej, T.I. și SC M.I. SRL Dej, instanța să

pronunțe o hotărâre prin care să dispună, în principal, rezoluțiunea

Protocolului încheiat în data de 17 martie 2006 și repunerea părților în

situația anterioară încheierii acestuia și obligarea pârâtei SC I.T. SRL la

plata sumei de 1.595.484,66 ron, reprezentând împrumuturi acordate și

nerambursate și, în subsidiar, în cazul respingerii primului capăt de cerere,

obligarea pârâtei SC I.T. SRL de a plăti reclamantului M.A. suma de 125.005,37 ron,

reprezentând diferența de plată dintre suma de 965.942 ron la care s-a obligat

prin Protocolul încheiat la data de 7 martie 2006 și suma achitată, respectiv

840.936,63 ron, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 65.043,35

ron, până la data de 28 februarie 2009, precum și de la această dată până la

data plății efective, urmând să se aplice dobânda legală și, de asemenea,

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esență, că

în data de 20 martie 2006, între reclamanți, în calitate de cedenți și pârâții

SC M.I. SRL și T.I., în calitate de cesionari, a fost încheiat contractul de

cesiune, atesta de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj,

prin care, reclamanții au cesionat pârâților, la valoarea nominală, părțile

sociale pe care le dețineau la SC I.T. SRL; în data de 17 martie 2006, între

aceleași părți, s-a încheiat „Protocolul” prin care cesionarii s-au obligat să

plătească cedenților suma de 965.942 ron, în 10 tranșe lunare, cu începere din

martie până în decembrie 2006, până la data introducerii acțiunii, pârâta neîndeplinindu-și,

integral, această obligație, datorând diferența de 125.005,37 ron și penalități

de întârziere calculate la nivelul dobânzii legale în cuantum de 59.900,15 ron,

până la data de 30 septembrie 2008.

Tribunalul Comercial

Cluj, prin sentința comercială nr. 2290 din 5 iunie 2009, a admis, în parte,

acțiunea și a obligat pârâta SC I.T. SRL să plătească reclamantului M.A. suma

de 125.005,37 ron, preț neachitat și 65.053,35 ron, dobânzi comerciale legale,

calculate până la data de 28 februarie 2009, dobânda ce urmează să curgă și în

continuare, calculată la valoarea debitului principal și până la achitarea

integrală a acestuia și 5.048,17 ron, cheltuieli de judecată, reținând, în

esență, aplicabilitatea dispozițiilor art. 969 C. civ. și ale art. 43 C. com.,

de asemenea, că, nici faptul că reclamanții ar trebui să achite pârâtei SC I.T.

SRL datoriile ulterioare încheierii „Protocolului” nu poate conduce la

respingerea acțiunii, aceste noi pretenții nefiind constatate printr-un titlu

executoriu și nefiind pretinse pe cale judecătorească, așa încât nu poate opera

nicio compensare între o creanță exigibilă și una care este lipsită de această

calitate.

Curtea de Apel Cluj,

prin decizia nr. 177 din 23 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de pârâta

SC I.T. SRL, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o, în

sensul respingerii, în totalitate, a acțiunii și a respins apelul declarat de

reclamanți, împotriva aceleiași hotărâri, reținând, în esență, greșita aplicare

și interpretare a dispozițiilor referitoare la posibilitatea operării

compensării, prima instanță ignorând prevederile legale în materie fiscală,

respectiv caracterul executoriu al titlului de creanță, aplicând greșit

dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., ale art. 86 alin. (1) C.

proc. fisc., precum și cele ale art. 111 alin. (2), art. 141 alin. (2) și art. 215

alin. (1) din același act normativ, decizia de impunere emisă având caracter

executoriu, iar introducerea contestației pe cale administrativă nesuspendând

executarea actului administrativ fiscal.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții M.A. și T.C., invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8, 9 C. proc. civ., arătând, în

esență, că nu poate opera compensarea, decizia de impunere fiscală privind

obligațiile suplimentare de plată ale intimatei – pârâte SC I.T. SRL, emisă în

urma controlului fiscal, nefiind opozabilă recurenților- reclamanți, acest

titlu executoriu fiind al statului român împotriva intimatei – pârâte SC I.T.

SRL, nu împotriva recurenților- reclamanți M.A. și T.C., cât timp societatea

pârâtă menționată nu are un titlu executoriu împotriva reclamanților, nu poate

opera compensarea, decizia de impunere fiscală nr. 386 din 29 iulie 2008

constituind titlu executoriu față de pârâtă și neputând fi opusă reclamanților,

aceasta ne cuprinzând vreo obligație de plată în sarcina acestora din urmă,

sumele prevăzute în evocatul titlu executoriu reprezentând obligații certe,

lichide și exigibile ce incumbă societății pârâte și care sunt datorate

statului român, ce nu pot fi imputate recurenților- reclamanți, instanța

nefiind învestită cu o asemenea cerere.

Recurenții-

reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în

sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC I.T. SRL și admiterii

apelului reclamanților, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de

judecată.

Recursul este fondat.

Este de observat că

instanța de apel a răsturnat soluția dată de prima instanță, considerând

aplicabile, în pricina de față, dispozițiile legale vizând operarea

compensării.

Potrivit art. 1091 și

art. 1143 – art. 1153 C. civ., compensația este acel mod de stingere, specific

obligațiilor reciproce, în cadrul cărora aceleași persoane sunt, în același

timp, creditor și debitor una față de cealaltă, prin care obligațiile se sting

până la concurența celei mai mici.

În examinarea

deciziei pronunțate în apel, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de

recurenți, este necesar a începe cu o sumară prezentare teoretică a noțiunii de

compensare, întrucât, tocmai interpretarea acesteia a condus la negarea, de

către instanța de apel, a argumentelor ce au fundamentat sentința dată de prima

instanță.

Pornind de la

clasificarea menționatei noțiuni, compensația legală este acea formă care

operează în temeiul legii, fără a fi nevoie se acordul părților sau de o

hotărâre judecătorească, existența acesteia fiind legată de îndeplinirea

următoarelor condiții: - obligațiile să fie reciproce, adică să existe între

aceleași persoane, fiecare având atât calitatea de debitor cât și calitatea de

creditor; - creanțele să aibă ca obiect prestația de a da o sumă de bani sau

bunuri fungibile, conform art. 1145 C. civ., întrucât compensația legală nu

este posibilă atunci când obiectul obligației reciproce constă în bunuri certe

sau bunuri de gen de specie diferită; - creanțele să fie certe, lichide și

exigibile, adică neîndoielnice, determinate în întinderea lor și să fi ajuns la

scadență; - compensația convențională este acea formă de compensație care

operează prin convenția părților, atunci când nu sunt întrunite condițiile

compensației legale; - compensația judecătorească este acea formă a

compensației care operează în temeiul unei hotărâri judecătorești, pronunțată

de instanța de judecată la cererea unuia dintre creditorii reciproci, hotărâre

prin care se dispune stingerea datoriilor până la concurența celei mai mici, în

cazul compensației judecătorești efectele se vor produce de la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus compensarea.

Așadar, în raport cu

menționatele aspecte generale, reglementate de Codul civil, se constată că, în

adevăr, așa cum au apreciat și recurenții, obligațiile, în speța de față, nu

pot fi stinse prin compensație, cum, în mod greșit, a considerat instanța de

apel, deoarece: - decizia de impunere fiscală constituie titlu executoriu

pentru intimata – pârâtă SC I.T. SRL, actul administrativ fiscal neputând,

astfel, a fi opozabil recurenților- reclamanți, obligațiile de plată cuprinse

în acesta nevizând reclamanții, ci, exclusiv, pârâta, urmare controlului fiscal

efectuat; statul român, prin Administrația Finanțelor Publice, emitentul

acestui titlu executoriu, având calitatea de creditor, iar pârâta SC I.T. SRL,

calitatea de debitor; creanța certă, lichidă și exigibilă se regăsește în

decizia de impunere fiscală și privește debitoarea SC I.T. SRL în raport cu

creditorul statul român; cu referire la compensația convențională, nici aceasta

nu își găsește aplicabilitatea în pricina de față, părțile litigante neapelând

la o asemenea formă de stingere a obligațiilor; referitor la posibilitatea de

încetare a datoriilor prin compensare pe cale judecătorească, nici această

formă nu este operantă, câtă vreme se constată lipsa unei cereri

reconvenționale ori a unei alte cereri în justiție îndreptată de SC I.T. SRL,

împotriva reclamanților din prezenta cauză, având ca obiect datoriile reciproce

dintre părți.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat

în cauză de reclamanții M.A. și T.C., împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr.

177 din 23 noiembrie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge,

ca nefondat, apelul formulat de apelanta- pârâtă SC I.T. SRL Dej, împotriva

sentinței Tribunalului Comercial Cluj nr. 2290 din 5 septembrie 2009, pe care o

păstrează în tot, a menținut restul dispozițiilor deciziei și a obligat

intimații- pârâți SC I.T. SRL Dej, T.I. și SC M.I. SRL să plătească

recurenților suma de 9.575,68 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Văzând și cererea de

cheltuieli de judecată formulată de recurenții- reclamanți, Înalta Curte, în

temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige intimații-

pârâți SC I.T. SRL Dej, T. I. și SC M.I. SRL să plătească recurenților suma de

9.575,68 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de

timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții M.A. și T.C., împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr.

177 din 23 noiembrie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge,

ca nefondat, apelul formulat de apelanta- pârâtă SC I.T. SRL Dej, împotriva

sentinței Tribunalului Comercial Cluj nr. 2290 din 5 septembrie 2009, pe care o

păstrează în tot.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Obligă intimații-

pârâți SC I.T. SRL Dej, T.I. și SC M.I. SRL să plătească recurenților suma de

9.575,68 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară

de timbru și timbru judiciar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iulie 2010.