ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1080/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 12 august 2003 reclamanții D.G., T.I., I.M., C.A., V.O., J.K., B.I. și R.P. le-au chemat în judecată pe pârâtele P.R. și B.E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune de acțiuni, încheiate la 25 octombrie 2002, 3 decembrie 2002, 18 decembrie 2002, 20 noiembrie 2002 și 7 noiembrie 2002, solicitându-se, totodată, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1722/ C din 7 mai 2004, Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamanți împotriva pârâtelor și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractelor de cesiune de acțiuni încheiate între pârâtele P.R.

și B.E., la 25 octombrie 2002, 7 noiembrie 2002, 20 noiembrie 2002, 3 decembrie 2002, 18 decembrie 2002, precum și a celor subsecvente, încheiate de pârâtele B.E. și SC E.C. SRL, la datele de 1 noiembrie 2002, 7 noiembrie 2002, 20 noiembrie 2002, 3 decembrie 2002 și 18 decembrie 2002; A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepție invocată de pârâte; Le-a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 50.000.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamanți. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: - Potrivit actului constitutiv al SC F. SA, adoptat în ședința A.G.A. din 7 august 2002, transferul acțiunilor acestei societăți era posibil strict către persoanele care aveau dublă calitate de acționar salariat al societății, ori, în cauză, pârâta B.E.

avea doar calitatea de salariat nu și de acționar; - Chiar dacă contractele de cesiune, prin care se realiza transferul acțiunilor de la pârâta P.R. către B.E. au fost încheiate după respingerea de către prima instanță a acțiunii reclamantului D.G., pentru constatarea nulității contractelor de cesiune încheiate de pârâta P.R. cu cei 88 de acționari ai SC F. SA (prin sentința civilă nr. 4660 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj), prin decizia nr. 603 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-a constatat nulitatea absolută a acestor cesiuni, ceea ce atrage pe cale de consecință și anularea actelor subsecvente, adică a contractelor de cesiune încheiate între pârâtele P.R. și B.E.; - Referitor la ultima înstrăinare a acțiunilor, perfectată de pârâta B.E.

cu SC E.C. SRL, aceasta a fost apreciată de instanța de fond ca fiind de asemenea nulă, atât ca urmare a aplicării principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, cât și a constatării relei credințe a ambelor părți contractante, întrucât pârâta B.E. avea și calitatea de asociat unic al SC E.C. SRL, în numele căreia a și semnat în calitate de cesionar. Prin decizia nr. 33/ A din 14 iunie 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut, în esență, că: Restricțiile la regimul transferului de acțiuni sunt delimitate prin aceea că transferul poate fi făcut numai acționarilor și salariaților și sunt justificate prin interesul legitim al acționarilor de a-și proteja interesele prin „închiderea” societății față de terți; în ce privește justa interpretare a art. 6 din statut, sensul utilizării conjuncției copulative „și” este acela de a institui dubla condiționare a potențialului cumpărător, aceea de salariat și acționar; pârâta B.E. a fost de rea-credință în momentul încheierii contractelor și, în aceste condiții, complicitatea părților contractante la fraudarea creditorului preferinței este sancționată cu nulitatea actului juridic, astfel încheiat; consecința nulității absolute a contractelor prin care acțiunile au fost dobândite de către pârâta P.R.

asupra contractelor subsecvente este, ca urmare a desființării retroactive a titlului acesteia asupra acțiunilor, nulitatea și a acestor convenții; reaua credință a pârâtei B.E. constă în aceea că știa că nu îndeplinește dubla condiție de asociat și salariat și că și-a asumat riscul vânzării, pentru că cedenta nu a prezentat justificarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, existent la data vânzării. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâtele SC F. SA Cluj Napoca, P.R., B.E. și SC E.C. SRL Cluj Napoca, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a deciziei curții de apel, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței tribunalului, ca fiind nelegală și netemeinică, iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

Recurentele-pârâte arată, astfel, că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., întrucât prin decizia atacată, pronunțată de curtea de apel, s-a interpretat greșit art. 6 din statutul SC F. SA, în vigoare la data încheierii contractelor deduse judecății, schimbându-se înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar decizia recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În susținerea recursului lor, recurentele pârâte formulează următoarele motive de recurs, și anume: 1) Prevederile statutare privind restricțiile la transferul de acțiuni nu erau nici delimitate suficient, material și temporal, și nici nu justificau un interes legitim.

Ca atare, erau nule și lipsite de orice efect juridic și, drept urmare, se impunea menținerea contractelor de cesiune, întrucât la încheierea lor, nu era necesar să se țină seama de dispozițiile statutare, lovite de nulitate și lipsite de orice efect juridic; 2) Un contract de cesiune consimțit în favoarea unui salariat nu contravine statutului și neexistând încălcare, nu se pune problema nici unei sancțiuni.

De altfel, statutul a fost respectat, iar cererea reclamanților-intimați ca, în temeiul pretinsei contradicții cu statutul, contractul de cesiune să fie desființat este cu desăvârșire lipsită de temei; 3) Cum art. 6 din statut nu putea institui o condiție de validitate a contractului de cesiune, nerespectarea art. 6 nu se poate sancționa cu nulitatea contractului de cesiune; 4) Având în vedere specificul aplicării principiului resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis în privința acțiunilor nominative, acesta nu se poate aplica cesiunilor subsecvente ale acțiunilor, de la P.B. și de la B.E., întrucât lipsește tocmai premisa acestei aplicări: resolutio jure dantis și, de aceea, contractele de cesiune a acțiunilor SC F. SA încheiate între P.B.

și între B.E., soldate fiecare dintre ele cu declarațiile de transfer și mențiunile corespunzătoare sunt perfect valabile; 5) În speță, nu numai că nu s-a dovedit prin nimic reaua credință a pârâtei B.E. în cumpărarea acțiunilor, dar prezumția de bună-credință, aplicabilă ca principiu general de drept, este în acest caz puternic consolidată prin faptul că încheierea contractelor de cesiune a survenit imediat după confirmarea în justiție a titlului cedentului, prin respingerea în primă instanță a acțiunii în constatarea nulității contractelor de cesiune, prin care acțiunile au fost redobândite de P.R.; 6) Contractul de cesiune dintre E.B. și SC E.C.

SA este perfect valabil încheiat, pentru că principiul resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis, nereprezentând o cauză autonomă de nulitate a contractului, ci luând forma aplicării regulilor vânzării lucrului altuia, atunci când cel puțin cesionarul a fost de bună credință, contractul de cesiune poate fi desființat doar la cererea cesionarului, prin introducerea acțiunii în constatarea nulității relative, deoarece constatarea nulității absolute poate fi cerută numai atunci când, atât cedenta, cât și cesionara sunt de rea credință, ori, nici o probă nu a fost furnizată în sensul celor arătate. Recursul este fondat și va fi admis, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

În ce privește primul motiv de recurs, referitor la prevederile restrictive privind transferul de acțiuni, conținute în statutul societății pe acțiuni la art. 6, se constată că este fondat, întrucât astfel de prevederi pot fi valabile numai dacă, prin introducerea lor, se urmărește un interes legitim și dacă aceste restricții au un caracter temporar și limitat.

Privind prima condiție, a interesului legitim, în speță, contând în intenția asociaților de a-și menține acțiunile în sfera acționarilor inițiali și salariaților, intenție rezultată din condiționarea vânzării acțiunilor numai către acționarii și salariații societății și apreciată de instanța de apel ca fiind un caz particular al pactului de preferință, ce exprimă un interes legitim, se rețin următoarele: O astfel de condiție nu este pe deplin justificată în actele constitutive ale unei societăți pe acțiuni, cum este cea în speță, aceasta fiind o societate de capitaluri și nu de persoane, așa încât calitățile personale ale asociaților ar trebui să treacă pe un plan secundar.

Nici cea de-a doua condiție, respectiv caracterul temporar și limitat al prevederilor restrictive nu este îndeplinită, întrucât adverbul „numai” (către acționari și salariați) nu se referă la o limitare în timp, respectiv la durata acestor restricții, iar, pe de altă parte, restricțiile nu sunt delimitate suficient material, pentru că, spre exemplu, nu oferă nici o soluție pentru cazul în care acționarul dorește să-și înstrăineze acțiunile și nu există solicitări din partea acționarilor și salariaților, de a cumpăra aceste acțiuni. Cel de al doilea motiv de recurs se referă la interpretarea dată prevederilor restrictive ale art. 6 din statut, conform cărora transferul acțiunilor se poate face numai către acționarii și salariații societății.

Recurenții-pârâți critică astfel interpretarea acestui text de către cele două instanțe care s-au pronunțat în cauză, în sensul că acțiunile societății nu pot fi înstrăinate decât unei persoane, potențial cumpărător, care întrunește cumulativ calitatea de acționar și de salariat al societății. Și această critică este întemeiată, pentru că, într-adevăr, greșit s-a apreciat că utilizarea conjuncției copulative „și” ar institui o dublă condiționare a potențialului cumpărător, de a fi concomitent, acționar și salariat, deci două condiții cumulative, ci, în cazul analizat, conjuncția „și” unește două ipoteze limitative ale unei singure condiții.

Continuându-și raționamentul, pornind de la premisa eronată că au fost încălcate prevederile art. 6 din statut, instanța de apel a considerat că nu se poate susține că sancțiunea încălcării pactului de preferință ar fi doar condamnarea debitorului preferinței la plata de despăgubiri pentru prejudiciul previzibil pe care îl pot proba titularii dreptului de preferință încălcat, ci nulitatea actului juridic astfel încheiat, respectiv nulitatea absolută a contractelor de cesiune, ceea ce este greșit și cea de a treia critică, sub acest aspect se dovedește a fi și ea întemeiată. Al patrulea motiv de recurs se referă la neîndeplinirea condițiilor necesare pentru aplicarea în speță a principiului resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis, luat în considerare ca mod de operare în general, pe de o parte, și în legătură cu specificul aplicării acestuia în ce privește cesiunea acțiunilor nominative, pe de altă parte.

În susținerea acestui motiv de recurs, se arată astfel că principiul mai sus menționat nu reprezintă o cauză autonomă de nulitate a contractului, nu presupune nici măcar o simetrie a sancțiunilor care lovesc cele două acte succesive, iar dacă desființarea titlului transmițătorului nu afectează condițiile de valabilitate sau de executare ale actului subsecvent, acesta poate rămâne perfect eficace și, de asemenea, că, nu în toate cazurile, sancțiunea actului subsecvent se produce ca efect automat al desființării actului principal. Se mai arată totodată, ca un al doilea aspect al aplicării acestui principiu, raportat la speță, că cesiunea de acțiuni nominative prezintă anumite particularități față de vânzarea obișnuită, transferul proprietății asupra acțiunilor nominative operând numai prin declarația făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și cesionar, conform art. 98 din Legea nr. 31/1990.

Ca urmare, susțin recurentele, radierea mențiunilor privind cesiunea din registrul acționarilor și desființarea declarațiilor de transfer, trebuie solicitată în fiecare caz de cedentul care a dat declarația și nu de terțe persoane, iar atât timp cât persoana îndreptățită nu a solicitat desființarea declarației și radierea mențiunilor, cum este cazul în speță, acestea continuă să producă efecte, iar proprietatea acțiunilor rămâne în patrimoniul titularului înscris în registru. Se concluzionează, drept urmare, că titlul pârâtei P.R., ca transmițător al acțiunilor în contractele de cesiune, nu a fost niciodată desființat. Referitor la acest motiv de recurs se constată că este fondat și va fi admis în consecință.

Într-adevăr, din actele dosarului rezultă că la data încheierii contractelor de cesiune pârâta P.R. nu avea calitatea de acționar la SC F. SA, dar era încadrată în muncă la această societate, salariata acesteia, iar față de cele mai sus arătate, dubla calitate nu se impunea, fiind suficientă deținerea numai a uneia dintre atributele prevăzute în statutul societății, în clauza înscrisă la art. 6, astfel încât nu s-a produs nici o încălcare a acestor dispoziții din statut. Cedenții care au transmis acțiunile lor către P.R. nu au cerut niciodată desființarea calității de proprietate al transmițătoarei și încheierea contractelor de cesiune dintre P.R. și B.E. a intervenit la scurtă vreme, după ce, prin sentința civilă nr. 4660 din 9 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acțiunea reclamantului D.G.

pentru constatarea nulității contractelor de cesiune încheiate de pârâta P.R. cu cei 88 de acționari; prin urmare, acesta fiind proprietar al acțiunilor, avea calitatea de a le cesiona, chiar dacă ulterior, prin decizia nr. 603 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, s-a constatat nulitatea absolută a unora dintre contractele de cesiune perfectate de pârâta P.R. cu cei 88 de acționari. Restituirea prestațiilor nu a avut însă loc, respectiv radierea privind transferurile de proprietate ale acțiunilor nu a fost operată, pentru că nu s-a cerut acest lucru. Ca atare, cum titlul pârâtei P.R. ca transmițător al acțiunilor, prin contractele de cesiune în discuție, nu era desființat, principiul resolutio jure dantis nu se putea aplica cesiunilor subsecvente dintre P.R.

și B.E., așa încât aceste contracte, efectuându-se și mențiunile corespunzătoare, sunt perfect valabile și nu există nici un motiv dintre cele susținute de reclamanți, pentru desființarea lor. Fondate se rețin a fi și ultimele două motive de recurs 5) și 6), referitoare la faptul că nu s-a probat în nici un mod reaua credință a pârâtelor, aspect cu o relevanță importantă în soluționarea cauzei. În consecință, față de considerentele mai sus menționate, se va admite recursul pârâtelor împotriva deciziei curții de apel, va fi modificată decizia recurată, vor fi admite apelurile pârâtelor, va fi schimbată în tot sentința tribunalului și se va respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtele SC F. SA Cluj Napoca, P.R., B.E., SC E.C. SRL Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 33 din 14 iunie 2005 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ. Modifică decizia recurată, admite apelurile pârâtelor, schimbă în tot sentința nr. 1722 din 7 mai 2004 a Tribunalului Cluj și respinge acțiunea reclamanților. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.