ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2505/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.L.F. a

solicitat prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului

Comercial Cluj, la data de 25 iulie 2005, formulată în contradictoriu cu pârâta

SC M.G.E. SRL următoarele:

1) Obligarea pârâtei la

plata sumei de 143.014,50 RON reprezentând dividende neîncasate și cuvenite

reclamanta până la data retragerii din societate urmare cesionării părților

sociale deținute;

2) Constatarea că datorează

pârâtei suma de 24.885,69 lei reprezentând debite restante până la 31 iulie

2004, sumă din care reclamanta a achitat 1866,85 lei;

3) Să se dispună compensarea

celor două debite până la concurența sumei de 23.018,83 lei împreună cu toate

accesoriile bugetare.

Prin sentința nr. 1467/ C

din data de 25 aprilie 2006, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca nefondată,

acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut din probele administrate, înscrisuri, interogatorii și

expertiză contabilă că reclamantul a fost asociatul unic al societății pârâte a

cărei denumire era SC L.I. SRL, iar la data de 23 august 2006 și-a cesionat

toate părțile sociale către cesionarii M.V. și M.G. retrăgându-se din

societate. Ca, potrivit actului adițional întocmit cu ocazia cesiunii,

reclamantul s-a obligat să achite societății debitele restante la data de 31

iulie 2004, debite individualizate prin actul de control încheiat de organele

fiscale la 9 iulie 2006 precum și toate obligațiile de natură salarială.

Totodată, instanța reține că

anterior cesiunii respectiv la data de 1 aprilie 2004, reclamantul în calitate

de unic asociat a adoptat o hotărâre a adunării generale prin care a stabilit

că profitul net aferent anilor 2002 - 2003 în sumă de 1.543.814.704 lei vechi

se repartizează integral ca dividende.

În raport de situația de

fapt reținută coroborată cu concluziile raportului de expertiză contabilă

efectuată în cauză, tribunalul, având în vedere prevederile art. 131 alin. (4)

din Legea nr. 31/1990, constată că hotărârea adunării generale din 1 aprilie

2004 nu este opozabilă pârâtei, care are calitatea de terț, și prin urmare

cererea reclamantului apare neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 26

din 5 februarie 2007.

Curtea de Apel a schimbat în

tot sentința fondului, în sensul că a admis în partea acțiunea introductivă

formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma

de 143014,5 Ron. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.

Instanța de control judiciar

și-a fundamentat decizia adoptată pe următoarele considerente:

La data de 1 aprilie 2004,

anterior momentului la care au început tratativele în vederea cesiunii,

reclamantul în calitate de asociat unic și administrator al societății, a

adoptat hotărârea nr. 1 prin care a stabilit că profitul net aferent anilor

2002 - 2003 în sumă de 1.543.314.704 lei se repartizează integral pe dividende,

hotărâre care exprimă voința socială a pârâtei cu privire la sumele existente

în conturile acesteia și repartizarea lor cu tiltu de dividende.

Pentru opozabilitatea față

de terți a acestei hotărâri Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990 nu prevăd

obligativitatea menționării la registrul comerțului față de obiectul său, și ca

atare susținerea pârâtei privind inopozabilitatea acesteia este nefondată.

Din actul adițional prin

care reclamantul și-a cesionat părțile sociale nu rezultă o renunțare expresă a

acestuia la dividendele pe care urma să le încaseze potrivit art. 67 din Legea nr.

31/1990 modificată.

Expertiza contabilă dispusă

în această fază procesuală a evidențiat că din totalul profiturilor nete din

perioada 2000 - 2004 s-au făcut repartizări la dividende, s-au plătit impozite

și au rămas neachitate dividende în sumă de 143.014,47 Ron, operațiuni cuprinse

în documente justificative respectiv nota contabilă din 1 aprilie 2004,

hotărârea A.G.A. din aceași dată și balanța de verificare aferentă lunii 2004,

situație care se regăsește și în bilantul pârâtei întocmit la 31 decembrie 2006

și înregistrat la Ministerul Finanțelor la 29 aprilie 2005.

Împotriva acestei decizii,

societatea pârâtă a declarat recurs în termen legal, solicitând modificarea

hotărârii Curții de Apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.

Recurenta a invocat motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., în

argumentarea cărora a susținut, în esență următoarele:

- Instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a art. 969 C. civ., acordând altă semnificație, decât cea avută

în vedere de părți clauzelor contractului care conturează concluzia că la data

retragerii reclamantului nu exista datoria pentru care a formulat acțiunea;

- Instanța de apel

constatând că „nici o lege nu poate obliga pe cedent să informeze pe cesionar

în legătură cu situația financară a societății”, a încălcat dispozițiile C.

civ., art. 1312, art. 1337 privind obligațiile vânzătorului și răspunderea

pentru evicțiune;

- Instanța a făcut o

aplicare greșită a dispozițiilor a art. 1182 C. proc. civ., cu privire la

procesul verbal de aprobare a dividendelor pe care este menționată data de 1

aprilie 2004, proces verbal care nu are dată certă, devenind opozabil pârâtei

când s-a depus la tribunal o dată cu cererea de chemare în judecată;

- Procesul verbal de aprobarea

dividendelor nu a fost înscris în registrul jurnal conform Legii contabilității

nr. 82/1991 și nu a fost depus la O.R.C. Cluj.

- Considerentele hotărârii

referitoare la lipsa obligativității aprobării prin hotărârea asociatului unic

a situațiilor financiare anuale sunt în dezacord cu Reglementările contabile

simplificate aprobate prin M.F nr. 306/2002;

- Mențiunile din procesul

verbal de control întocmit de D.G.F.P. Cluj precum și constatările expuse în

raportul de expertiză efectuat la fond evidențiază inexistența hotărârii

adunării generale pentru aprobarea dividendelor;

- Hotărârea instanței de

apel cuprinde motive străine de cele invocate de pârâtă referitoare la

nulitatea procesului verbal din 1 aprilie 2004, fondat pe o cauză ilicită, și

totodată hotărârea atacată nu este în concordanță cu întreg probatoriu

administrat.

Asupra recursului.

Înalta Curte, examinând

decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

câteva precizări.

Deși recurentul invocă

motivel de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.,

argumentele aduse în dezvoltarea acestora vizează în principal aspecte de

netemeinicie, pe situații de fapt și pe apreciarea probatorului administrat,

care nu pot face obiectul controlului de legalitate în actuala reglementare a

recursului.

Sub un alt aspect,

recurentul prin motivele de recurs reiterează apărările făcute prin

întâmpinările depuse la fond și la apel, fără însă să se raporteze al

dezlegările în drept făcute de instanța de apel asupra problemelor pe care le

implică soluționarea cauzei, respectiv, drepturile asociatului retras din

societate asupra dividendelor pentru perioada anterioră retragerii,

opozabilitatea hotărârii asociatului unic cu privire la repartizarea

dividendelor în raport de obiectul acțiunii introductive.

recurs, prima critică privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C.

civ., vizează în realitatea interpretarea clauzelor actului adițional

autentificat sub nr. 2371/2004 prin care intimatul se retrage din societate

cesionându-și părțile sociale.

Or, interpretarea convenției

este o chestiune de fapt și aparține suveran judecătorului fondului, sau

apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, care scapă

controlului casației.

Instanța de apel, analizând

actul adițional, ajunge la concluzia, motivată pertinent că înscrisul nu

cuprinde nici o renunțare expresă a reclamantului intimat la dividendele pe

care urma să le încaseze de la societate, astfel că această critică apare

nefondată.

reținut că „nici o lege nu-l obligă pe asociatul cedent să informeze pe

asociatul cesionar în legătură cu situația financiară a societății”.

Aceste susțineri, nu aparțin

instanței ci expertului parte și nu sunt însușite de instanță ci numai

prezentate cu ocazia examinării probelor administrate la fond și pentru a-și

motiva necesitatea administrării unei noi expertize contabile.

asociatului unic referitoare la dividende, față de terți, este rezolvată în

drept de instanța de apel în mod corect, în raport de dispozițiile legislației

speciale aplicabile în materie, Legea nr. 31/1990 modificată și completată și

Legea Registrului Comerțului nr. 26/1990, potrivit cărora o asemenea hotărârea

a asociatului unic a unei societăți cu răspundere limitată nu trebuie

menționată în Registrul Comerțului pentru a o face opozabilă terților.

Distinc de acestea,

societatea pârâtă în cauză, nu este terț față de asociatul unic, ci este o

entitate juridică, un subiect de drept autonom pe care asociatul unic o

organizează prin actul constitutiv, în vederea realizării de beneficii.

Raportat la persoanele

fizice, cesionării de părți sociale, până la momentul dobândirii calității de asociați,

problema nu se pune în termenii opozabilității hotărârii A.G.A., ci a

informării proprii asupra situației financiare și juridice a societății pe care

o achiziționează, apelând eventual, și la specialiști pentru a avea un punct de

vedere obiectiv.

subzistă, hotărârea instanței de apel exprimă în mod clar și detaliat

raționamentul interior al instanței care a condus-o la adoptarea soluției,

fiind susținută de o analiză exhaustivă a apărărilor formulate de părți.

formulate de recurent în legătură cu repartizarea profitului și stabilirea

cuantumului dividendelor și modul în care trebuie întocmite documentele

financiar contabile, cu referire la concluziile rapoartelor de expertiză

contabilă efectuate în cauză sunt aspecte de netemeinicie și de apreciere a

probelor, care așa cum s-a precizat în preambulul acestor considerente nu se

încadrează în motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de

reglementarea recursului.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC G.E. SRL DEJ împotriva deciziei nr. 26 din 5

februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2007.