ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2505/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.L.F. a solicitat prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, la data de 25 iulie 2005, formulată în contradictoriu cu pârâta SC M.G.E. SRL următoarele: 1) Obligarea pârâtei la plata sumei de 143.014,50 RON reprezentând dividende neîncasate și cuvenite reclamanta până la data retragerii din societate urmare cesionării părților sociale deținute; 2) Constatarea că datorează pârâtei suma de 24.885,69 lei reprezentând debite restante până la 31 iulie 2004, sumă din care reclamanta a achitat 1866,85 lei; 3) Să se dispună compensarea celor două debite până la concurența sumei de 23.018,83 lei împreună cu toate accesoriile bugetare.

Prin sentința nr. 1467/ C din data de 25 aprilie 2006, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut din probele administrate, înscrisuri, interogatorii și expertiză contabilă că reclamantul a fost asociatul unic al societății pârâte a cărei denumire era SC L.I. SRL, iar la data de 23 august 2006 și-a cesionat toate părțile sociale către cesionarii M.V. și M.G. retrăgându-se din societate. Ca, potrivit actului adițional întocmit cu ocazia cesiunii, reclamantul s-a obligat să achite societății debitele restante la data de 31 iulie 2004, debite individualizate prin actul de control încheiat de organele fiscale la 9 iulie 2006 precum și toate obligațiile de natură salarială.

Totodată, instanța reține că anterior cesiunii respectiv la data de 1 aprilie 2004, reclamantul în calitate de unic asociat a adoptat o hotărâre a adunării generale prin care a stabilit că profitul net aferent anilor 2002 - 2003 în sumă de 1.543.814.704 lei vechi se repartizează integral ca dividende. În raport de situația de fapt reținută coroborată cu concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, tribunalul, având în vedere prevederile art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, constată că hotărârea adunării generale din 1 aprilie 2004 nu este opozabilă pârâtei, care are calitatea de terț, și prin urmare cererea reclamantului apare neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 26 din 5 februarie 2007. Curtea de Apel a schimbat în tot sentința fondului, în sensul că a admis în partea acțiunea introductivă formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 143014,5 Ron. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.

Instanța de control judiciar și-a fundamentat decizia adoptată pe următoarele considerente: La data de 1 aprilie 2004, anterior momentului la care au început tratativele în vederea cesiunii, reclamantul în calitate de asociat unic și administrator al societății, a adoptat hotărârea nr. 1 prin care a stabilit că profitul net aferent anilor 2002 - 2003 în sumă de 1.543.314.704 lei se repartizează integral pe dividende, hotărâre care exprimă voința socială a pârâtei cu privire la sumele existente în conturile acesteia și repartizarea lor cu tiltu de dividende. Pentru opozabilitatea față de terți a acestei hotărâri Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990 nu prevăd obligativitatea menționării la registrul comerțului față de obiectul său, și ca atare susținerea pârâtei privind inopozabilitatea acesteia este nefondată.

Din actul adițional prin care reclamantul și-a cesionat părțile sociale nu rezultă o renunțare expresă a acestuia la dividendele pe care urma să le încaseze potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 modificată. Expertiza contabilă dispusă în această fază procesuală a evidențiat că din totalul profiturilor nete din perioada 2000 - 2004 s-au făcut repartizări la dividende, s-au plătit impozite și au rămas neachitate dividende în sumă de 143.014,47 Ron, operațiuni cuprinse în documente justificative respectiv nota contabilă din 1 aprilie 2004, hotărârea A.G.A. din aceași dată și balanța de verificare aferentă lunii 2004, situație care se regăsește și în bilantul pârâtei întocmit la 31 decembrie 2006 și înregistrat la Ministerul Finanțelor la 29 aprilie 2005. Împotriva acestei decizii, societatea pârâtă a declarat recurs în termen legal, solicitând modificarea hotărârii Curții de Apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut, în esență următoarele: - Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 969 C. civ., acordând altă semnificație, decât cea avută în vedere de părți clauzelor contractului care conturează concluzia că la data retragerii reclamantului nu exista datoria pentru care a formulat acțiunea; - Instanța de apel constatând că „nici o lege nu poate obliga pe cedent să informeze pe cesionar în legătură cu situația financară a societății”, a încălcat dispozițiile C. civ., art. 1312, art. 1337 privind obligațiile vânzătorului și răspunderea pentru evicțiune; - Instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor a art. 1182 C. proc.

civ., cu privire la procesul verbal de aprobare a dividendelor pe care este menționată data de 1 aprilie 2004, proces verbal care nu are dată certă, devenind opozabil pârâtei când s-a depus la tribunal o dată cu cererea de chemare în judecată; - Procesul verbal de aprobarea dividendelor nu a fost înscris în registrul jurnal conform Legii contabilității nr. 82/1991 și nu a fost depus la O.R.C. Cluj. - Considerentele hotărârii referitoare la lipsa obligativității aprobării prin hotărârea asociatului unic a situațiilor financiare anuale sunt în dezacord cu Reglementările contabile simplificate aprobate prin M.F nr. 306/2002; - Mențiunile din procesul verbal de control întocmit de D.G.F.P.

Cluj precum și constatările expuse în raportul de expertiză efectuat la fond evidențiază inexistența hotărârii adunării generale pentru aprobarea dividendelor; - Hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de cele invocate de pârâtă referitoare la nulitatea procesului verbal din 1 aprilie 2004, fondat pe o cauză ilicită, și totodată hotărârea atacată nu este în concordanță cu întreg probatoriu administrat. Asupra recursului. Înalta Curte, examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G.E. SRL DEJ împotriva deciziei nr. 26 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2007.