ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 365/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 iunie 2007, reclamanta

A.V.C.

a formulat cerere, în

cadrul Dosarului nr. 665/1259/2007, aflat pe rolul Tribunalului Comercial

Argeș, solicitând, să se dispună obligarea pârâților

N.C. și SC T.T.T.

SRL

la

plata sumei de 380.369 lei, reprezentând dividende pe anii 2005 și 2006,

contravaloarea procentului de 20 % din profitul net al societății pârâte și

cheltuielile de judecată.

La data de 8

octombrie 2007, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând să se dispună

obligarea pârâților la plata contravalorii cotei părți din patrimoniul

societății, să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, autentificat din 16 mai 2007 și restituirea obiectului

contractului, în contradictoriu cu pârâta

SC E.T.D. SRL Leordeni

și obligarea

pârâtului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daunele cauzate prin lipsa

de folosință a bunului.

Prin

sentința nr. 142/C din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial

Argeș, a fost admisă în parte cererea reclamantei, în sensul obligării

pârâților, în solidar, la plata sumei de 441.230 lei, reprezentând dividende

curente pe anii 2005 și 2006, precum și procentul de 20 % din profitul net al

societății. A fost respinsă completarea cererii, ca neîntemeiată. Pârâții au

mai fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 9.099

lei.

Pentru a hotărî în

acest mod, în considerente a reținut că, reclamanta și pârâtul

N.C.

au fost asociați în

cadrul

SC

T.T.T. SRL

și

din cauza unor grave neînțelegeri, prin sentința comercială nr. 153/C pronunțată

la data de 21 februarie 2008 de Tribunalul Comercial Argeș, s-a admis acțiunea

promovată de

N.C.

și s-a

dispus excluderea asociatei

A.V.C.

din

SC T.T.T. SRL.

În aceste

împrejurări, în calitatea sa de asociat și administrator și potrivit

dispozițiilor art. 67, reclamantei i se cuvin dividende proporțional cu cota de

participare la capitalul social.

În privința

patrimoniului societății, expertul C.G., a arătat în raport (fila 207) că,

inventarierea patrimoniului, nu a putut avea loc, întrucât din documentele puse

la dispoziție de pârâtul

N.C.

și din

declarația sa verbală, societatea nu dispunea de bunuri la momentul excluderii

asociatei.

În

ceea ce privește capătul privitor la constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare - cumpărare din 2007 și restituirea bunului, pe motivul

că societatea nu a manifestat un consimțământ valabil și că lipsește o hotărâre

a adunării generale, a reținut că

p

rin contractul de vânzare - cumpărare,

respectiv (fila 21)

SC

T.T.T. SRL

,

reprezentată de asociatul și administratorul

N.C.

, a înstrăinat

SC E.T.D. SRL

un spațiu comercial

situat în orașul Topoloveni.

Potrivit

art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligația și răspunderea administratorilor, este

reglementată după regulile mandatului.

În

această situație, se recunosc efectele mandatului aparent, care constă în

credința scuzabilă și legitimă a terțului contractant, potrivit căreia,

mandatul aparent, are puteri de reprezentare.

Mandatul

aparent produce efecte ca și cum mandatarul are puteri de reprezentare, pentru

că buna - credință se prezumă, iar credința legitimă, valorează titlul.

Ori reclamanta, nu a

făcut în niciun mod dovada relei - credințe.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta a formulat apel în termen

legal, invocând critici de nelegalitate în

sensul respingerii greșite a capătului de cerere privitor la constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 16 mai

2007.

Prin Decizia

nr. 50/A/C din 13 mai

2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul constatării

nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din

16 mai 2007,

menținând restul dispozițiilor hotărârii.

Pentru a se pronunța

astfel, a reținut că,

în

cadrul

societății cu răspundere limitată, adunarea asociaților este organul de

deliberare și decizie, care își exprimă voința socială în toate problemele

esențiale ale activității societății. Hotărârile asociaților se iau în adunarea

generală, prin votul ce reprezintă majoritatea absolută a asociaților și

părților sociale, fiecare parte socială dând dreptul la un vot (art. 141 din

Legea nr. 31/1990).

Actul de vânzare -

cumpărare a cărei nulitate absolută s-a solicitat, a fost încheiat de către

intimatul

N.C.

, în calitate de

„asociat unic”, deși societatea avea doi asociați și vânzarea bunului nu se

putea face decât prin acordul ambilor asociați.

S-a reținut că

valoarea menționată în act, nu corespunde prețului de circulație a bunului,

după cum rezultă din raportul de expertiză, fapt ce prejudiciază atât

societatea, cât și pe apelanta- reclamantă, în raport de drepturile ce i se

cuvin, după excludere.

În

ceea ce privește critica privitoare la nulitatea actului, ca urmare

a încălcării unor

interdicții impuse prin lege, s-a constatat că vânzarea

s-a făcut către o societate,

având ca asociat unic pe soția intimatului- pârât,

vânzătorul

atribuindu-și din punct de vedere juridic, calitatea de asociat unic

(adică 100 % părți

sociale) or,

d

ispozițiile art. 153 alin.

(2) lit. e) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990, interzic operațiuni de acest

gen, atunci când administratorul sau soțul acestuia sunt interesate.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamantul, invocând motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece hotărârea a fost dată cu încălcarea actelor

constitutive ale art. 153

22

din Legea nr. 31/1990/R, actul putând fi

încheiat fără acordul celuilalt asociat, în calitatea sa de asociat, valoarea

bunului nedepășind ½ din valoarea contabilă a activelor societății.

Intimata - reclamantă

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul este fondat.

Potrivit obiectului cererii de chemare

în judecată, așa cum a fost completat, rezultă că intimata - reclamantă a

invocat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare pentru lipsa

consimțământului valabil exprimat, raportându-se la dispozițiile art. 948 C.

civ. potrivit cărora convenția este nulă în lipsa unui consimțământ valabil al

părții ce se obligă și ale art. 191 din Legea nr. 31/1990/R, potrivit căruia

hotărârile asociaților se iau în adunarea generală, iar actul este încheiat în

opinia acesteia în frauda intereselor societății deoarece, potrivit art. 79 din

Legea nr. 31/1990/R, recurentul - pârât ar fi trebuit să se abțină de la o

astfel de operațiune cu privire la care avea un interes propriu.

Ca ultimă cauză de

nulitate, s-au invocat și dispozițiile art. 146 din Legea nr. 31/1990/R,

devenit art. 153

22

din Lege, potrivit căruia administratorii nu pot

dobândi înstrăina bunuri aflate în patrimoniu a căror valoare depășește

jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, fără aprobarea adunării

generale.

Analizând legalitatea

hotărârii instanței de apel cu respectarea principiului „tantum devolutum quantum

iudicati” prin raportare la limitele învestirii primei instanțe arătate mai

sus, se reține că, este adevărat că, adunarea generală reprezintă organul

colectiv care elaborează și exprimă voința socială și de decizie, dar prin

actul constitutiv asociații pot să delimiteze, cu anumite excepții, ce hotărâri

sunt specifice unei adunări ordinare sau extraordinare și competențele

administratorilor, din actul constitutiv al societății rezultând că recurentul-

pârât era împuternicit să încheie acte juridice singur, desigur cu respectarea

legii, deci, nu se poate vorbi de lipsa consimțământului valabil exprimat,

fiind evident că a acționat și în calitatea de administrator pe care o avea, nu

numai aceea de asociat.

Cât privește

incidența art. 79 din Legea nr. 31/1990/R, respectiv a art. 146 din Lege,

devenit art. 153

22

, încălcarea pretinsă atrage doar răspunderea în

daune față de societate dacă, fără votul asociatului nu s-ar fi obținut

majoritatea, nu și nulitatea actului juridic.

Totodată, reținând că

bunul a fost vândut unei societăți comerciale și nu soției recurentului- pârât,

raportarea instanței de apel la dispozițiile C. civ., privind vânzarea între

soți este greșită neavând incidență în cauză.

În privința celui de

al doilea text de lege, din interpretarea acestuia rezultă că trebuie avută în

vedere valoarea contabilă a activelor de la momentul înstrăinării și nu ceea

rezultată din expertiza contabilă efectuată în cauză pentru stabilirea

drepturilor cuvenite urmare retragerii din societate, nerezultând din acest mod

de calcul că valoarea era mai mare de jumătate din valoarea activelor

societății, pentru a atrage sancțiunea nulității actului juridic.

Așa fiind, în mod

nelegal, instanța de apel a reținut nevalabilitatea actului juridic, hotărârea

fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind incident, în cauză, astfel că,

în baza art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis și

hotărârea modificată în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâtul N.C. împotriva Deciziei nr. 50/A-C din 13 mai 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

pe care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantă

împotriva sentinței comerciale nr. 142/C din 29 ianuarie 2009, pronunțată de

Tribunalul Comercial Argeș, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

3 februarie 2010.