ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 365/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 iunie 2007, reclamanta A.V.C. a formulat cerere, în cadrul Dosarului nr. 665/1259/2007, aflat pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, solicitând, să se dispună obligarea pârâților N.C. și SC T.T.T. SRL la plata sumei de 380.369 lei, reprezentând dividende pe anii 2005 și 2006, contravaloarea procentului de 20 % din profitul net al societății pârâte și cheltuielile de judecată. La data de 8 octombrie 2007, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând să se dispună obligarea pârâților la plata contravalorii cotei părți din patrimoniul societății, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 16 mai 2007 și restituirea obiectului contractului, în contradictoriu cu pârâta SC E.T.D.

SRL Leordeni și obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daunele cauzate prin lipsa de folosință a bunului. Prin sentința nr. 142/C din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă în parte cererea reclamantei, în sensul obligării pârâților, în solidar, la plata sumei de 441.230 lei, reprezentând dividende curente pe anii 2005 și 2006, precum și procentul de 20 % din profitul net al societății. A fost respinsă completarea cererii, ca neîntemeiată. Pârâții au mai fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 9.099 lei. Pentru a hotărî în acest mod, în considerente a reținut că, reclamanta și pârâtul N.C. au fost asociați în cadrul SC

T.T.T. SRL

și din cauza unor grave neînțelegeri, prin sentința comercială nr. 153/C pronunțată la data de 21 februarie 2008 de Tribunalul Comercial Argeș, s-a admis acțiunea promovată de N.C. și s-a dispus excluderea asociatei A.V.C. din SC T.T.T. SRL. În aceste împrejurări, în calitatea sa de asociat și administrator și potrivit dispozițiilor art. 67, reclamantei i se cuvin dividende proporțional cu cota de participare la capitalul social. În privința patrimoniului societății, expertul C.G., a arătat în raport (fila 207) că, inventarierea patrimoniului, nu a putut avea loc, întrucât din documentele puse la dispoziție de pârâtul N.C. și din declarația sa verbală, societatea nu dispunea de bunuri la momentul excluderii asociatei.

În ceea ce privește capătul privitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 2007 și restituirea bunului, pe motivul că societatea nu a manifestat un consimțământ valabil și că lipsește o hotărâre a adunării generale, a reținut că p rin contractul de vânzare - cumpărare, respectiv (fila 21) SC

T.T.T. SRL

, reprezentată de asociatul și administratorul N.C. , a înstrăinat

SC E.T.D. SRL

un spațiu comercial situat în orașul Topoloveni. Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligația și răspunderea administratorilor, este reglementată după regulile mandatului. În această situație, se recunosc efectele mandatului aparent, care constă în credința scuzabilă și legitimă a terțului contractant, potrivit căreia, mandatul aparent, are puteri de reprezentare. Mandatul aparent produce efecte ca și cum mandatarul are puteri de reprezentare, pentru că buna - credință se prezumă, iar credința legitimă, valorează titlul. Ori reclamanta, nu a făcut în niciun mod dovada relei - credințe.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel în termen legal, invocând critici de nelegalitate în sensul respingerii greșite a capătului de cerere privitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 16 mai 2007. Prin Decizia nr. 50/A/C din 13 mai 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 16 mai 2007, menținând restul dispozițiilor hotărârii. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că, în cadrul societății cu răspundere limitată, adunarea asociaților este organul de deliberare și decizie, care își exprimă voința socială în toate problemele esențiale ale activității societății.

Hotărârile asociaților se iau în adunarea generală, prin votul ce reprezintă majoritatea absolută a asociaților și părților sociale, fiecare parte socială dând dreptul la un vot (art. 141 din Legea nr. 31/1990). Actul de vânzare - cumpărare a cărei nulitate absolută s-a solicitat, a fost încheiat de către intimatul N.C. , în calitate de „asociat unic”, deși societatea avea doi asociați și vânzarea bunului nu se putea face decât prin acordul ambilor asociați. S-a reținut că valoarea menționată în act, nu corespunde prețului de circulație a bunului, după cum rezultă din raportul de expertiză, fapt ce prejudiciază atât societatea, cât și pe apelanta- reclamantă, în raport de drepturile ce i se cuvin, după excludere.

În ceea ce privește critica privitoare la nulitatea actului, ca urmare a încălcării unor interdicții impuse prin lege, s-a constatat că vânzarea s-a făcut către o societate, având ca asociat unic pe soția intimatului- pârât, vânzătorul atribuindu-și din punct de vedere juridic, calitatea de asociat unic (adică 100 % părți sociale) or, d ispozițiile art. 153 alin. (2) lit. e) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990, interzic operațiuni de acest gen, atunci când administratorul sau soțul acestuia sunt interesate. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece hotărârea a fost dată cu încălcarea actelor constitutive ale art. 153 22 din Legea nr. 31/1990/R, actul putând fi încheiat fără acordul celuilalt asociat, în calitatea sa de asociat, valoarea bunului nedepășind ½ din valoarea contabilă a activelor societății.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Recursul este fondat. Potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, așa cum a fost completat, rezultă că intimata - reclamantă a invocat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare pentru lipsa consimțământului valabil exprimat, raportându-se la dispozițiile art. 948 C. civ. potrivit cărora convenția este nulă în lipsa unui consimțământ valabil al părții ce se obligă și ale art. 191 din Legea nr. 31/1990/R, potrivit căruia hotărârile asociaților se iau în adunarea generală, iar actul este încheiat în opinia acesteia în frauda intereselor societății deoarece, potrivit art. 79 din Legea nr. 31/1990/R, recurentul - pârât ar fi trebuit să se abțină de la o astfel de operațiune cu privire la care avea un interes propriu.

Ca ultimă cauză de nulitate, s-au invocat și dispozițiile art. 146 din Legea nr. 31/1990/R, devenit art. 153 22 din Lege, potrivit căruia administratorii nu pot dobândi înstrăina bunuri aflate în patrimoniu a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, fără aprobarea adunării generale.

Analizând legalitatea hotărârii instanței de apel cu respectarea principiului „tantum devolutum quantum iudicati” prin raportare la limitele învestirii primei instanțe arătate mai sus, se reține că, este adevărat că, adunarea generală reprezintă organul colectiv care elaborează și exprimă voința socială și de decizie, dar prin actul constitutiv asociații pot să delimiteze, cu anumite excepții, ce hotărâri sunt specifice unei adunări ordinare sau extraordinare și competențele administratorilor, din actul constitutiv al societății rezultând că recurentul- pârât era împuternicit să încheie acte juridice singur, desigur cu respectarea legii, deci, nu se poate vorbi de lipsa consimțământului valabil exprimat, fiind evident că a acționat și în calitatea de administrator pe care o avea, nu numai aceea de asociat.

Cât privește incidența art. 79 din Legea nr. 31/1990/R, respectiv a art. 146 din Lege, devenit art. 153 22 , încălcarea pretinsă atrage doar răspunderea în daune față de societate dacă, fără votul asociatului nu s-ar fi obținut majoritatea, nu și nulitatea actului juridic. Totodată, reținând că bunul a fost vândut unei societăți comerciale și nu soției recurentului- pârât, raportarea instanței de apel la dispozițiile C. civ., privind vânzarea între soți este greșită neavând incidență în cauză. În privința celui de al doilea text de lege, din interpretarea acestuia rezultă că trebuie avută în vedere valoarea contabilă a activelor de la momentul înstrăinării și nu ceea rezultată din expertiza contabilă efectuată în cauză pentru stabilirea drepturilor cuvenite urmare retragerii din societate, nerezultând din acest mod de calcul că valoarea era mai mare de jumătate din valoarea activelor societății, pentru a atrage sancțiunea nulității actului juridic.

Așa fiind, în mod nelegal, instanța de apel a reținut nevalabilitatea actului juridic, hotărârea fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind incident, în cauză, astfel că, în baza art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursul va fi admis și hotărârea modificată în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul N.C. împotriva Deciziei nr. 50/A-C din 13 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 142/C din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.