ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1799/2011

Asupra contestației

în anulare de față :

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 396 din 28 aprilie 2009,

Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului N.S. și a respins

acțiunea formulată de acesta împotriva pârâtei SC S.C. SRL

Prin acțiune

reclamantul a solicitat contravaloarea dividendelor ce i se cuvin pentru anul

2007, în calitate de asociat unic al societății pârâte.

Apelurile declarate

de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate

prin Decizia nr. 261 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, care a reținut că motivarea sentinței corespunde prevederilor art. 261

C. proc. civ., fiind examinate efectiv apărările și susținerile părților, fiind

permisă efectuarea controlului judiciar.

De asemenea, instanța

a mai constatat că au fost interpretate corect clauzele contractului de cesiune

de părți sociale, considerând în mod judicios că reclamantul a renunțat în mod

expres la orice pretenții materiale sau financiare față de societate, începând

cu data încheierii contractului, declarații față de care este inutilă

analizarea procesului - verbal din 26 martie 2008, semnat doar de apelant și

întocmit pro causa.

Instanța a dat

eficiență prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 și art. 969 C.

civ.

În ce privește apelul

declarat de societatea pârâtă și care a vizat doar neacordarea cheltuielilor de

judecată s-a considerat că atâta vreme cât pârâta nu a dovedit efectuarea

cheltuielilor solicitate, cererea a fost respinsă în mod corect.

Împotriva deciziei au

formulat recurs atât reclamanta cât și pârâta, ambele invocând nelegalitatea

acesteia.

Recurentul -

reclamant a susținut prin cererea de recurs următoarele critici:

- Decizia atacată

este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

legale, fiind interpretat greșit actul juridic dedus judecății (contractului de

cesiune).

Recurentul a

considerat că instanța de apel a ignorat intenționat sau nu faptul că

societatea pârâtă nu este parte în contractul de cesiune astfel că nu se poate

pune problema renunțării la orice pretenții materiale sau financiare față de

terț, ci eventual față de SC M.M. SRL

Cum acțiunea este

promovată împotriva SC S.C. SRL, care nu este parte în contract, recurentul a

considerat că nu putea să renunțe la ceea ce aceasta îi datora, acesta fiind și

motivul pentru care SC M.M. SRL nici nu a ridicat dividendele.

- Instanța de apel

este în eroare atunci când afirmă faptul că, în contractul de cesiune există

clauze ce cuprind renunțarea reclamantului la drepturile ce i se cuveneau în

calitate de asociat, iar drepturile unui asociat nu pot fi asimilate cu

pretențiile materiale sau financiare.

- Deși s-a recunoscut

de către pârâtă faptul că reclamantul a aprobat situațiile financiare ale

societății la data de 14 martie 2009 și la 26 martie 2009, în mod paradoxal,

instanța de apel a considerat inutilă analizarea procesului - verbal încheiat

la 26 martie 2008, considerând că este semnat doar de reclamant și întocmit pro

causa.

Se apreciază că

dividendele pentru anul 2007 i se cuvin, iar mențiunea din art. 6.1 este pentru

viitor – de la data încheierii contractului, ceea ce înseamnă că nu se putea

referi la dividende ceea ce denotă interpretarea forțată a contractului.

- Instanța de apel

este în eroare și atunci când afirmă că raportul de expertiză a confirmat ca

beneficiar al plății dividendelor pe SC M.M. SRL, iar din punct de vedere

contabil nu se poate justifica pentru că în anul 2007, aceasta nu a fost

asociat în cadrul societății pârâte.

- Ambele instanțe au

pronunțat o hotărâre în contradicție cu dispozițiile legale aplicabile și cu

situația de fapt, considerând fără temei ca reclamantului nu i se cuvin

dividendele aferente anului 2007.

Fiind un drept social

fundamental al fiecărui asociat, recurentul consideră că acesta nu poate fi

instituit decât prin convenția părților, iar în cauză nu s-a făcut dovada că

s-ar fi convenit în acest sens, printr-un înscris.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor invocate de recurenți, Înalta Curte a constatat

că ambele recursuri sunt nefondate, iar prin Decizia nr. 3473 din 25 octombrie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ambele

recursuri ca nefondate.

În ceea ce privește

recursul reclamantului, Înalta Curte a analizat grupat criticile reclamantului

prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

A reținut că ambele

instanțe au dat o interpretare corectă clauzelor cuprinse în Contractul de

cesiune la art. 6.1, art. 6.4, (Cap. 6 – Declarații și garanții) și la art. 4.1

(Cap. 4 – Transferul dreptului de proprietate asupra părților sociale).

Art. 6.1 din contract

cuprinde declarația expresă a reclamantului în sensul că, începând cu data

încheierii convenției (17 martie 2008) nu mai are niciun fel de pretenții materiale

sau financiare față de societate pentru partea socială cedată.

Că, sintagma „față de

societate” se referă la SC S.C. SRL, iar nu la SC M.M. SRL rezultă chiar din

conținutul contractului, în care atunci când s-a făcut referire la părțile

contractului s-au folosit termenii de cedent și cesionar.

De asemenea,

prevederile art. 6.1 trebuiesc a fi interpretate prin coroborare cu celelalte

clauze cuprinse la art. 4.1 și 6.4 din contract, așa cum de altfel s-a și

procedat.

Astfel, potrivit

prevederilor contractuale evocate, părțile sociale s-au transferat libere de

orice sarcini, împreună cu toate accesoriile lor, cu toate drepturile și

avantajele dar și cu obligațiile corespunzătoare acestora.

Având în vedere și

dispozițiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care

dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin

cesionarului, în afară de cazul în care părțile au stabilit altfel, iar în

cauză nu s-a dispus altfel, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate

criticile recurentului pe aceste aspecte.

De asemenea, au fost

apreciate nefondate susținerile recurentului prin care se invocă o

inopozabilitate a clauzelor contractului de cesiune față de SC S.C. SRL

întrucât, Actul adițional nr. 1 din 25 februarie 2008 a fost întocmit în baza

Deciziei asociatului unic nr. 1 din 25 februarie 2008 și a contractului de

cesiune.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare N.S. în temeiul dispozițiilor art. 317

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 318 C. proc. civ.

Prin criticile

dezvoltate în raport de primul motiv al contestației în anulare contestatorul a

susținut că procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat recursul nu

a fost legal îndeplinită, întrucât Tribunalul Mehedinți în data de 22 octombrie

2010 a deschis procedura insolvenței asupra societății pârâte în Dosarul nr. 7534/101/2010.

În aceste condiții,

societatea trebuia citată prin intermediul administratorului judiciar A.S.I. SPRL

Craiova, potrivit dispozițiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ.

În raport de motivul

reprezentat de art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susținut că au fost

ignorate toate argumentele invocate, hotărârea fiind în totală contradicție cu

actele din dosar. Ambele instanțe au făcut trimitere la dispozițiile art. 67 alin.

(6) din Legea nr. 31/1990, care se referă exclusiv la cesiunea acțiunilor, text

de lege care nu este aplicabil întrucât suntem în prezența unei norme de

excepție, care limitează dreptul de proprietate.

Un alt aspect

neanalizat de instanța de recurs, susține contestatorul că este acela că ambele

instanțe nu au identificat o stipulație expresă în contractul de cesiune care

să deroge de la regula art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990. De asemenea nu s-a

analizat de instanța de recurs, că de la data cesiunii părților sociale, nu s-a

vândut și dreptul de creanță constând în dividendele pe anul 2007, întrucât

această creanță nu se născuse.

În mod greșit

instanța de recurs a reținut că dividendele care se cuvin după data

transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile

au stabilit altfel, iar în cauză nu s-a stabilit altfel. Mai arată că cesiunea

de părți sociale nu are în sine și efectele cesiunii de creanță, câtă vreme nu

sunt îndeplinite condițiile de opozabilitate față de debitorul cedat și față de

terți. În aceste condiții, în cauză există unraport juridic de creanță.

În finalul cererii,

arată că aceste aspecte au fost antamate prin dezvoltarea motivelor de recurs

și prin concluziile scrise.

Contestația în

anulare este nefondată.

reprezentat de art. 318 teza II C. proc. civ.

Contestația în

anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate

exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Dispozițiile legale

ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele

trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu

deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de

retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi

exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă

repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de

instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de modificare sau casare invocate

de parte.

Ipoteza reglementată

de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., teza a II-a, are în vedere omisiunea

efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304

C. proc. civ., invocate de parte. Or, din considerentele deciziei rezultă

incontestabil că instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele

invocate de către recurentul reclamant, însă argumentele contestatorului

vizează chestiuni ce țin de interpretarea eronată a actelor și lucrărilor din

dosar și a textelor legale aplicabile cauzei, situație care nu poate face

obiectul acestei căi de atac.

reprezentat de art. 317 pct. 1 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea

motiv contestatorul a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

normelor de procedură privind citarea pârâtei parte în dosarul de recurs, în

condițiile în care împotriva acestei societăți a fost deschisă procedura

insolvenței la data de 22 octombrie 2010 de către Tribunalul Mehedinți.

Dispozițiile art. 317

pct. 1 C. proc. civ. au în vedere neregularități procedurale privitoare la

citarea părții care invocă o astfel de vătămare, în cauză citarea

contestatorului în recurs, în calitate de recurent, or sub acest aspect nu

există nicio neregularitate, contestatorul fiind reprezentat legal de avocat A.B..

Pârâta SC S.C. SRL,

recurentă în cauză, nu a invocat nelegala citare și prin urmare ipoteza

reglementată de art. 317 C. proc. civ. nu este îndeplinită.

Distinct de aceste

considerații, se constată încălcarea dispozițiilor privitoare la citare nu au

fost invocate în recurs, ci doar în contestația în anulare, iar reclamantul nu

a depus la dosarul cauzei actele care atestă cele susținute, respectiv

deschiderea procedurii insolvenței, astfel încât această critică nu poate fi

valorificată pe calea contestației în anulare.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatorul N.S. împotriva Deciziei nr. 3473

din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011.