ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3473/2010

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 396 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului N.S. și a respins acțiunea formulată de acesta împotriva pârâtei SC S.C. SRL. Prin acțiune reclamantul a solicitat contravaloarea dividendelor ce i se cuvin pentru anul 2007, în calitate de asociat unic al societății pârâte. În considerentele deciziei instanța de fond a reținut că există identitate între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat întrucât obiectul acțiunii îl reprezintă plata dividendelor ce i s-ar cuveni în calitatea de asociat unic al pârâtei în perioada vizată (anul 2007). Pe fondul cauzei s-a reținut că, la data de 18 februarie 2008, între reclamant și S.C.

M & Q Management S.R.L. a intervenit o convenție prin care primul – în calitate de asociat unic al societății pârâte – a cesionat către societatea menționată o parte socială, reprezentând 100% din capitalul social deținut pentru suma de 2.200.000 euro, iar în baza hotărârii A.G.A. a pârâtei s-a încheiat actul adițional din aceeași dată și contractul de cesiune pe părți sociale (la data de 17 martie 2008), contract în care s-a prevăzut în mod expres că reclamantul nu mai are niciun fel de pretenții materiale sau financiare pentru partea socială cedată. De asemenea, prin contract s-a prevăzut că părțile sociale se transferă libere de orice sarcini, împreună cu toate accesoriile, cu toate drepturile și obligațiile.

Instanța a mai considerat că nu prezintă relevanță încheierea procesului- verbal de distribuire a dividendelor cât timp prin contract a renunțat la toate drepturile ce i se cuveneau în calitate de fost asociat. Apelul declarat de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 261 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, care a reținut că motivarea sentinței corespunde prevederilor art. 261 C. proc. civ., fiind examinate efectiv apărările și susținerile părților, fiind primită efectuarea controlului judiciar.

De asemenea, instanța a mai constatat că au fost interpretate corect clauzele contractului de cesiune de părți sociale, considerând în mod judicios că reclamantul a renunțat în mod expres la orice pretenții materiale sau financiare față de societate, începând cu data încheierii contractului, declarații față de care este inutilă analizarea procesului- verbal din 26 martie 2008, semnat doar de apelant și întocmit pro causa. Instanța a dat eficiență prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 și art. 969 C. civ. În ce privește apelul declarat de societatea pârâtă și care a vizat doar neacordarea cheltuielilor de judecată s-a considerat că atâta vreme cât pârâta nu a dovedit efectuarea cheltuielilor solicitate, cererea a fost respinsă în mod corect.

Împotriva deciziei au formulat recurs atât reclamanta cât și pârâta, ambele invocând nelegalitatea acesteia. Recurentul - reclamant a susținut prin cererea de recurs următoarele critici: - Decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, fiind interpretat greșit actul juridic dedus judecății (contractului de cesiune). Recurentul consideră că instanța de apel a ignorat intenționat sau nu faptul că societatea pârâtă nu este parte în contractul de cesiune astfel că nu se poate pune problema renunțării la orice pretenții materiale sau financiare față de terț, ci eventual față de SC M.Q. SRL. Cum acțiunea este promovată împotriva SC S.C. SRL, care nu este parte în contract, recurentul consideră că nu putea să renunțe la ceea ce aceasta îi datora, acesta fiind și motivul pentru care SC M.Q.

SRL nici nu a ridicat dividendele. - Instanța de apel este în eroare atunci când afirmă faptul că, în contractul de cesiune există clauze ce cuprind renunțarea reclamantului la drepturile ce i se cuveneau în calitate de asociat, iar drepturile unui asociat nu pot fi asimilate cu pretențiile materiale sau financiare. - Deși s-a recunoscut de către pârâtă faptul că reclamantul a aprobat situațiile financiare ale societății la data de 14 martie 2009 și la 26 martie 2009, în mod paradoxal, instanța de apel a considerat inutilă analizarea procesului- verbal încheiat la 26 martie 2008, considerând că este semnat doar de reclamant și întocmit pro causa. Se apreciază că dividendele pentru anul 2007 i se cuvin, iar mențiunea din art. 6.1 este pentru viitor – de la data încheierii contractului, ceea ce înseamnă că nu se putea referi la dividende ceea ce denotă interpretarea forțată a contractului.

- Instanța de apel este în eroare și atunci când afirmă că raportul de expertiză a confirmat ca beneficiar al plății dividendelor pe SC M.Q. SRL, iar din punct de vedere contabil nu se poate justifica pentru că în anul 2007, aceasta nu a fost asociat în cadrul societății pârâte. - Ambele instanțe au pronunțat o hotărâre în contradicție cu dispozițiile legale aplicabile și cu situația de fapt, considerând fără temei ca reclamantului nu i se cuvin dividendele aferente anului 2007. Fiind un drept social fundamental al fiecărui asociat, recurentul consideră că acesta nu poate fi instituit decât prin convenția părților, iar în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi convenit în acest sens, printr-un înscris.

Recurenta - pârâtă își subsumează următoarele critici motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Deși s-au solicitat cheltuielile de judecată și au fost dovedite prin înscrisurile depuse la doar, acestea nu au fost acordate. Se arată că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții și, în consecință, acesta trebuie să suporte toate sarcinile pecuniare. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenți, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate. În ce privește recursul reclamantului, criticile aduse deciziei vizează în esență interpretarea greșită a contractului de cesiune și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile astfel că acestea vor fi analizate grupat prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Anterior analizei se impune a se menționa că vor face obiectul analizei instanței de control judiciar, în mod exclusiv, motivele de nelegalitate, iar nu cele ce vizează aspecte ce țin de modul în care s-a reținut situația de fapt ori de aprecierea dată de instanțe, probelor administrate în cauză. Contrar susținerilor recurentului, ambele instanțe au dat o interpretare corectă clauzelor cuprinse în contractul de cesiune la art. 6.1, art. 6.4, (Cap.6 – Declarații și garanții) și la art. 4.1 (Cap.4 – Transferul dreptului de proprietate asupra părților sociale). Art. 6.1 din contract cuprinde declarația expresă a reclamantului în sensul că, începând cu data încheierii convenției (17 martie 2008) nu mai are niciun fel de pretenții materiale sau financiare față de societate pentru partea socială cedată.

Că, sintagma „față de societate” se referă la SC S.C. SRL, iar nu la SC M.Q. SRL rezultă chiar din conținutul contractului, în care atunci când s-a făcut referire la părțile contractului s-au folosit termenii de cedent și cesionar. De asemenea, prevederile art. 6.1 trebuiesc a fi interpretate prin coroborare cu celelalte clauze cuprinse la art. 4.1 și 6.4 din contract, așa cum de altfel s-a și procedat. Astfel, potrivit prevederilor contractuale evocate, părțile social s-au transferat libere de orice sarcini, împreună cu toate accesoriile lor, cu toate drepturile și avantajele dar și cu obligațiile corespunzătoare acestora. Având în vedere și dispozițiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au stabilit altfel, iar în cauză nu s-a dispus altfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte.

De asemenea, nefondate sunt și susținerile recurentului prin care se invocă o inopozabilitate a clauzelor contractului de cesiune față de SC S.C. SRL întrucât, actul adițional din 25 februarie 2008 a fost întocmit în baza deciziei asociatului unic din 25 februarie 2008 și a contractului de cesiune. Prin urmare, instanța apelului a pronunțat o decizie legală cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 969 și art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 motiv pentru care va fi menținută prin respingerea recursului declarat de reclamant. Nici recursul declarat de societatea pârâtă sub aspectul soluționării cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată, din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., nu este fondat. Deși pârâta a indicat ca temei al recursului său dispozițiile art. 304 pct. 9, argumentele aduse în susținere nu pot face obiectul analizei instanței câtă vreme acestea vizează aspecte ce țin de o eventuală netemeinicie a deciziei atacate. În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de reclamantul N.S. și de pârâta SC S.C. SRL Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 261 din 25 noiembrie 2009, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2010.