ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3473/2010

Asupra recursurilor de

față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 396 din 28 aprilie 2009, Tribunalul

Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului N.S.

și a respins acțiunea formulată de acesta împotriva pârâtei SC

S.C. SRL.

Prin acțiune reclamantul a

solicitat contravaloarea dividendelor ce i se cuvin pentru anul 2007, în

calitate de asociat unic al societății pârâte.

În considerentele deciziei

instanța de fond a reținut că există identitate între

persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat

întrucât obiectul acțiunii îl reprezintă plata dividendelor ce i s-ar

cuveni în calitatea de asociat unic al pârâtei în perioada vizată (anul

2007).

Pe fondul cauzei s-a reținut

că, la data de 18 februarie 2008, între reclamant și S.C. M & Q

Management S.R.L. a intervenit o convenție prin care primul – în calitate

de asociat unic al societății pârâte – a cesionat către

societatea menționată o parte socială, reprezentând 100% din

capitalul social deținut pentru suma de 2.200.000 euro, iar în baza

hotărârii A.G.A. a pârâtei s-a încheiat actul adițional din

aceeași dată și contractul de cesiune pe părți sociale

(la data de 17 martie 2008), contract în care s-a prevăzut în mod expres

că reclamantul nu mai are niciun fel de pretenții materiale sau

financiare pentru partea socială cedată.

De asemenea, prin contract s-a

prevăzut că părțile sociale se transferă libere de

orice sarcini, împreună cu toate accesoriile, cu toate drepturile și

obligațiile.

Instanța a mai considerat

că nu prezintă relevanță încheierea procesului- verbal de

distribuire a dividendelor cât timp prin contract a renunțat la toate

drepturile ce i se cuveneau în calitate de fost asociat.

Apelul declarat de reclamant și

de pârâtă împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin

decizia nr. 261 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, care a reținut că motivarea sentinței

corespunde prevederilor art. 261 C. proc. civ., fiind examinate efectiv

apărările și susținerile părților, fiind primită

efectuarea controlului judiciar.

De asemenea, instanța a mai

constatat că au fost interpretate corect clauzele contractului de cesiune

de părți sociale, considerând în mod judicios că reclamantul a

renunțat în mod expres la orice pretenții materiale sau financiare

față de societate, începând cu data încheierii contractului,

declarații față de care este inutilă analizarea procesului-

verbal din 26 martie 2008, semnat doar de apelant și întocmit pro causa.

Instanța a dat

eficiență prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 31/1990

și art. 969 C. civ.

În ce privește apelul declarat

de societatea pârâtă și care a vizat doar neacordarea cheltuielilor

de judecată s-a considerat că atâta vreme cât pârâta nu a dovedit

efectuarea cheltuielilor solicitate, cererea a fost respinsă în mod

corect.

Împotriva deciziei au formulat

recurs atât reclamanta cât și pârâta, ambele invocând nelegalitatea

acesteia.

Recurentul - reclamant a

susținut prin cererea de recurs următoarele critici:

- Decizia atacată este

lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor legale, fiind interpretat greșit actul juridic dedus

judecății (contractului de cesiune).

Recurentul consideră că

instanța de apel a ignorat intenționat sau nu faptul că

societatea pârâtă nu este parte în contractul de cesiune astfel că nu

se poate pune problema renunțării la orice pretenții materiale

sau financiare față de terț, ci eventual față de SC

M.Q. SRL.

Cum acțiunea este

promovată împotriva SC S.C. SRL, care nu este parte în contract, recurentul

consideră că nu putea să renunțe la ceea ce aceasta îi

datora, acesta fiind și motivul pentru care SC M.Q. SRL nici nu a ridicat

dividendele.

- Instanța de apel este în

eroare atunci când afirmă faptul că, în contractul de cesiune

există clauze ce cuprind renunțarea reclamantului la drepturile ce i

se cuveneau în calitate de asociat, iar drepturile unui asociat nu pot fi

asimilate cu pretențiile materiale sau financiare.

- Deși s-a recunoscut de

către pârâtă faptul că reclamantul a aprobat situațiile

financiare ale societății la data de 14 martie 2009 și la 26

martie 2009, în mod paradoxal, instanța de apel a considerat inutilă

analizarea procesului- verbal încheiat la 26 martie 2008, considerând că

este semnat doar de reclamant și întocmit pro causa.

Se apreciază că

dividendele pentru anul 2007 i se cuvin, iar mențiunea din art. 6.1 este

pentru viitor – de la data încheierii contractului, ceea ce înseamnă

că nu se putea referi la dividende ceea ce denotă interpretarea

forțată a contractului.

- Instanța de apel este în

eroare și atunci când afirmă că raportul de expertiză a

confirmat ca beneficiar al plății dividendelor pe SC M.Q. SRL, iar

din punct de vedere contabil nu se poate justifica pentru că în anul 2007,

aceasta nu a fost asociat în cadrul societății pârâte.

- Ambele instanțe au

pronunțat o hotărâre în contradicție cu dispozițiile legale

aplicabile și cu situația de fapt, considerând fără temei

ca reclamantului nu i se cuvin dividendele aferente anului 2007.

Fiind un drept social fundamental al

fiecărui asociat, recurentul consideră că acesta nu poate fi

instituit decât prin convenția părților, iar în cauză nu

s-a făcut dovada că s-ar fi convenit în acest sens, printr-un

înscris.

Recurenta - pârâtă își

subsumează următoarele critici motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Deși s-au solicitat

cheltuielile de judecată și au fost dovedite prin înscrisurile depuse

la doar, acestea nu au fost acordate.

Se arată că

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. instituie prezumția de culpă

procesuală a celui ce cade în pretenții și, în

consecință, acesta trebuie să suporte toate sarcinile pecuniare.

Analizând decizia atacată prin

prisma criticilor invocate de recurenți, Înalta Curte constată

că ambele recursuri sunt nefondate.

În ce privește recursul

reclamantului, criticile aduse deciziei vizează în esență

interpretarea greșită a contractului de cesiune și aplicarea

greșită a dispozițiilor legale aplicabile astfel că acestea

vor fi analizate grupat prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Anterior analizei se impune a se

menționa că vor face obiectul analizei instanței de control

judiciar, în mod exclusiv, motivele de nelegalitate, iar nu cele ce

vizează aspecte ce țin de modul în care s-a reținut situația

de fapt ori de aprecierea dată de instanțe, probelor administrate în

cauză.

Contrar susținerilor

recurentului, ambele instanțe au dat o interpretare corectă clauzelor

cuprinse în contractul de cesiune la art. 6.1, art. 6.4, (Cap.6 –

Declarații și garanții) și la art. 4.1 (Cap.4 – Transferul

dreptului de proprietate asupra părților sociale).

Art. 6.1 din contract cuprinde

declarația expresă a reclamantului în sensul că, începând cu

data încheierii convenției (17 martie 2008) nu mai are niciun fel de

pretenții materiale sau financiare față de societate pentru

partea socială cedată.

Că, sintagma „față de

societate” se referă la SC S.C. SRL, iar nu la SC M.Q. SRL rezultă

chiar din conținutul contractului, în care atunci când s-a făcut

referire la părțile contractului s-au folosit termenii de cedent

și cesionar.

De asemenea, prevederile art. 6.1

trebuiesc a fi interpretate prin coroborare cu celelalte clauze cuprinse la art.

4.1 și 6.4 din contract, așa cum de altfel s-a și procedat.

Astfel, potrivit prevederilor contractuale

evocate, părțile social s-au transferat libere de orice sarcini,

împreună cu toate accesoriile lor, cu toate drepturile și avantajele

dar și cu obligațiile corespunzătoare acestora.

Având în vedere și

dispozițiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care

dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor

aparțin cesionarului, în afară de cazul în care părțile au

stabilit altfel, iar în cauză nu s-a dispus altfel, Înalta Curte constată

că sunt nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte.

De asemenea, nefondate sunt și

susținerile recurentului prin care se invocă o inopozabilitate a

clauzelor contractului de cesiune față de SC S.C. SRL întrucât, actul

adițional din 25 februarie 2008 a fost întocmit în baza deciziei asociatului

unic din 25 februarie 2008 și a contractului de cesiune.

Prin urmare, instanța apelului

a pronunțat o decizie legală cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 969 și art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990

motiv pentru care va fi menținută prin respingerea recursului

declarat de reclamant.

Nici recursul declarat de societatea

pârâtă sub aspectul soluționării cererii sale de acordare a

cheltuielilor de judecată, din perspectiva aplicării greșite a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., nu este fondat.

Deși pârâta a indicat ca temei

al recursului său dispozițiile art. 304 pct. 9, argumentele aduse în

susținere nu pot face obiectul analizei instanței câtă vreme

acestea vizează aspecte ce țin de o eventuală netemeinicie a

deciziei atacate.

În consecință, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele

recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de

reclamantul N.S. și de pârâta SC S.C. SRL Drobeta Turnu Severin, împotriva

deciziei Curții de Apel Craiova nr. 261 din 25 noiembrie 2009, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2010.