ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294/2013

Prin cererea

înregistrată la data de 8 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj,

reclamantul P.D.A. a chemat în judecată pârâta S.C. A.C. S.R.L. Craiova,

solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată

pârâta la plata sumei de 273.976 RON reprezentând dividendul net neachitat

aferent exercițiului financiar 2009.

Prin Sentința nr.

2602 din 28 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, a

fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P.D.A. și a fost

obligată pârâta SC A.C. SRL Craiova să plătească reclamantului suma de 105.054

RON reprezentând c/val dividende aferente anului financiar 2009, rest de plată,

și 2.980 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea

hotărârii, ținând cont de întregul probatoriu administrat în cauză, prima

instanță a reținut, în esență, că reclamantul P.D.A., în calitate de asociat

deținător a 50% din capitalul social al pârâtei era îndreptățit la suma de

273.976 RON cu titlu de dividend net aferent exercițiului financiar al anului

2009, așa cum a aprobat și Adunarea Generală a Asociaților din data de 27 iulie

exclusiv al fiecărui asociat în parte, distinct de patrimoniul social al

societății, iar până la plata efectivă fiecare asociat devine creditor al

societății cu dividendele neplătite.

S-a reținut că pârâta

SC A.C. SRL Craiova a achitat în parte dividendele cuvenite asociatului P.D.A.,

respectiv suma de 168.922 RON, rămânând un rest de plată în sumă de 105.054

RON.

Contrar susținerilor

pârâtei, clauza din art. 5.1.5 din contractul de cesiune din 25 noiembrie 2010

încheiat între reclamant și numitul E.I.A. având ca obiect părțile sociale

deținute de reclamant în societate, nu a putut fi interpretată în sensul că

reclamantul ar fi renunțat la dividendele aferente anului 2009.

În ceea ce privește

art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, instanța a constatat că acest text de

lege a fost eronat invocat de către pârâtă, în cauză dividendele solicitate

fiind aferente anului 2009, adică exercițiului financiar încheiat, vizând o

perioadă anterioară cesiunii de părți sociale, nicidecum „după data

transmiterii acțiunilor". Astfel, aceste dividente nu s-ar cuveni pârâtei,

care este doar societatea emitentă a părților sociale și nu parte în contractul

de cesiune. De asemenea, s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptului că ar

fi achitat reclamantului suma de 250.000 RON considerată ca fiind „o

despăgubire pentru ieșirea reclamantului din societate".

În termen legal,

împotriva acestei sentințe, pârâta SC A.C. SRL Craiova a declarat apel,

criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 191

din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a

civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta SC A.C. SRL Craiova, a fost

schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea. A fost

obligat intimatul-reclamant către apelanta-pârâtă la plata sumei de 3678,38 RON

reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a

interpretat greșit probele de la dosar și a aplicat eronat legea, respectiv

dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Împotriva deciziei

anterior menționate, reclamantul P.D.A. a declarat recurs, criticând, în

esență, hotărârea atacată sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art.

67 alin. (6) din Legea societăților comerciale, de către instanța de apel.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data de 24

octombrie 2012, recurentul-reclamant a transmis cerere de scutire/eșalonare a

plății taxei de timbru, iar prin încheierea pronunțată la data de 21 noiembrie

2012 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar în sensul

scutirii recurentului de la plata taxei de timbru stabilită în sarcina sa.

Intimata-pârâtă SC

A.C. SRL CRAIOVA nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu

prioritate excepția tardivității declarării recursului, în temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art.

301, cu referire la art. 101 din același act normativ, Înalta Curte constată că

excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv

declarat pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă

legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile libere, în

conformitate cu dispozițiile art. 101 C. proc. civ.

Termenul de recurs

instituit de art. 301 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ

(peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea

decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă

din interpretarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care statuează

că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei".

Se constată că

recursul a fost declarat la data de 25 ianuarie 2012 (fila 2 din dosarul de

recurs), iar în raport de comunicarea hotărârii recurate la data de 28

decembrie 2011 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la fila 46 dosar

apel), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții

din dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcția

sa procesuală, instanța neputând păși la examinarea motivelor invocate.

Distinct de cele

reținute, este de menționat că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,

părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză,

recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile de la

comunicarea hotărârii recurate, iar recurentul nici nu a pretins și nici nu a

dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o

împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile

art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul

declarat de reclamantul P.D.A. împotriva Deciziei nr. 191 din 23 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă, ca tardiv

formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul P.D.A. împotriva Deciziei nr. 191 din 23 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă, ca tardiv

formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG