ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294/2013

Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul P.D.A. a chemat în judecată pârâta S.C. A.C. S.R.L. Craiova, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 273.976 RON reprezentând dividendul net neachitat aferent exercițiului financiar 2009. Prin Sentința nr. 2602 din 28 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P.D.A. și a fost obligată pârâta SC A.C. SRL Craiova să plătească reclamantului suma de 105.054 RON reprezentând c/val dividende aferente anului financiar 2009, rest de plată, și 2.980 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, ținând cont de întregul probatoriu administrat în cauză, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul P.D.A., în calitate de asociat deținător a 50% din capitalul social al pârâtei era îndreptățit la suma de 273.976 RON cu titlu de dividend net aferent exercițiului financiar al anului 2009, așa cum a aprobat și Adunarea Generală a Asociaților din data de 27 iulie 2010. S-a arătat că, după aprobarea dividendelor, acestea devin un drept exclusiv al fiecărui asociat în parte, distinct de patrimoniul social al societății, iar până la plata efectivă fiecare asociat devine creditor al societății cu dividendele neplătite. S-a reținut că pârâta SC A.C. SRL Craiova a achitat în parte dividendele cuvenite asociatului P.D.A., respectiv suma de 168.922 RON, rămânând un rest de plată în sumă de 105.054 RON.

Contrar susținerilor pârâtei, clauza din art. 5.1.5 din contractul de cesiune din 25 noiembrie 2010 încheiat între reclamant și numitul E.I.A. având ca obiect părțile sociale deținute de reclamant în societate, nu a putut fi interpretată în sensul că reclamantul ar fi renunțat la dividendele aferente anului 2009. În ceea ce privește art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, instanța a constatat că acest text de lege a fost eronat invocat de către pârâtă, în cauză dividendele solicitate fiind aferente anului 2009, adică exercițiului financiar încheiat, vizând o perioadă anterioară cesiunii de părți sociale, nicidecum „după data transmiterii acțiunilor". Astfel, aceste dividente nu s-ar cuveni pârâtei, care este doar societatea emitentă a părților sociale și nu parte în contractul de cesiune.

De asemenea, s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptului că ar fi achitat reclamantului suma de 250.000 RON considerată ca fiind „o despăgubire pentru ieșirea reclamantului din societate". În termen legal, împotriva acestei sentințe, pârâta SC A.C. SRL Craiova a declarat apel, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 191 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta SC A.C. SRL Craiova, a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea. A fost obligat intimatul-reclamant către apelanta-pârâtă la plata sumei de 3678,38 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit probele de la dosar și a aplicat eronat legea, respectiv dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată. Împotriva deciziei anterior menționate, reclamantul P.D.A. a declarat recurs, criticând, în esență, hotărârea atacată sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Legea societăților comerciale, de către instanța de apel. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La data de 24 octombrie 2012, recurentul-reclamant a transmis cerere de scutire/eșalonare a plății taxei de timbru, iar prin încheierea pronunțată la data de 21 noiembrie 2012 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar în sensul scutirii recurentului de la plata taxei de timbru stabilită în sarcina sa.

Intimata-pârâtă SC A.C. SRL CRAIOVA nu a formulat întâmpinare. Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 301, cu referire la art. 101 din același act normativ, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv declarat pentru considerentele care succed: Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C. proc. civ. Termenul de recurs instituit de art. 301 C. proc.

civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Se constată că recursul a fost declarat la data de 25 ianuarie 2012 (fila 2 din dosarul de recurs), iar în raport de comunicarea hotărârii recurate la data de 28 decembrie 2011 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la fila 46 dosar apel), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcția sa procesuală, instanța neputând păși la examinarea motivelor invocate. Distinct de cele reținute, este de menționat că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător. Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, iar recurentul nici nu a pretins și nici nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamantul P.D.A. împotriva Deciziei nr. 191 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.D.A. împotriva Deciziei nr. 191 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG