ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3766/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3766/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor
de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În al doilea ciclu
procesual, în fond după casarea deciziei 287/17 decembrie 2009 pronunțată de
Curtea de Apel Craiova de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, prin decizia nr. 3227 din 12 octombrie 2010, aceeași instanță, după
rejudecarea apelului a pronunțat decizia nr. 56 din 19 aprilie 2011 în sensul
admiterii apelului declarat de SC F.P. SA BUCUREȘTI, schimbării sentinței nr. 1271
din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială, și admiterii în parte
a acțiunii promovate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC C.E. CRAIOVA
SA și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI – OFICIUL PARTICIPAȚIILOR
STATULUI ȘI PRIVATIZĂRII ÎN INDUSTRIE.
Pe fond, instanța de
apel a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3409,24 lei dobândă legală
aferentă perioadei ulterioare datei de 14 iulie 2006 și la 1431,61 lei
cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de
pârâtă și l-a obligat pe chematul în garanție către aceasta la plata acelorași
sume la care a fost obligată pârâta.
Prin decizia de
casare a Înaltei Curți s-a statuat că în baza art. 9
1
din Legea nr. 247/2005
capitalul social inițial este considerat subscris și vărsat de statul român,
prin efectul legii, sub condiția înregistrării SC F.P. SA la Oficiul Registrului Comerțului. Cum, reclamanta a devenit titularul dreptului de proprietate
asupra acțiunilor prin efectul legii, aceasta este și titulara dreptului asupra
dividendelor – drept patrimonial aferent calității de acționar conform art. 67
alin. (2) din LSC. S-a reținut că repartizarea dividendelor s-a făcut către
Ministerul Economiei că pârâta a achitat reclamantei la data de 12 decembrie
2008 suma ce i se cuvenea acesteia cu titlu de dividende, însă reclamanta a
operat în mod greșit imputația plății conform art. 1111 C. civ., pe ordinul de
plată debitoarea indicând expres că suma virată reprezintă dividende aferente
anului 2005. Față de prevederea art. 67 alin. (2) teza finală din LSC în sensul
că pentru plata cu întârziere a dividendelor societatea pârâtă datorează daune
interese la nivelul dobânzii legale pentru perioada de întârziere, decizia
atacată a fost casată de Înalta Curte și cauza trimisă pentru rejudecare pentru
administrarea unei expertize contabile cu obiectivul stabilirii cuantumului
dobânzii legale datorate.
În rejudecare, instanța
de apel, în considerarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. a încuviințat
efectuarea unei expertize contabile care a stabilit că pentru perioada de
întârziere: 14 iulie 2006, data scadenței plății dividendelor 11 decembrie 2008
- data la care au fost plătite dividendele, dobânzile legale calculate sunt în
sumă de 113.600 lei.
Instanța de apel nu a
acordat această sumă, reținând că instanța de fond a fost investită cu o cerere
accesorie - plata dobânzii de 3409,24 lei al cărui obiect nu a fost majorat în
condițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar obligarea la plata
acestei sume ar echivala cu o plus petita, nefiind incidente dispozițiile art. 294
alin. (2) C. proc. civ.
În temeiul art. 60 C.
proc. civ. s-a admis și cererea de chemare în garanție, chemata în garanție
fiind obligată la plata sumelor la care pârâta a fost obligată către
reclamantă, respectiv 3409,24 lei dobândă și 1431,621 lei cheltuieli de
judecată.
În contra acestei
decizii au declarat recurs reclamanta SC F.P. SA și chematul în garanție
MINISTERUL ECONOMIEI - OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI PRIVATIZĂRII ÎN
INDUSTRIE.
Reclamanta critică
decizia pentru situațiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,
dezvoltând criticile de nelegalitate care urmează:
- încălcarea
limitelor determinate prin decizia de casare calificând cererea de obligare la
dobânzi ca cerere accesorie și că în lipsa unei majorări a cuantumului inițial
nu poate acorda mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată,
deși decizia de casare a reținut greșita aplicare a art. 1111 C. civ. cu
privire la imputația plăților;
- motivarea
contradictorie în sensul reținerii nemajorării cuantumului dobânzilor conform
art. 132 alin. (2) C. proc. civ. și reținerea din practicaua deciziei în sensul
solicitării sumei de 113.600 lei cu acest titlu, stabilită în expertiză;
- încălcarea
prevederilor art. 315 C. proc. civ. câtă vreme casarea s-a făcut pentru
efectuarea unei expertize contabile care să determine cuantumul dobânzilor
datoare, iar instanța de apel nu s-a conformat în sensul acordării acesteia.
Chematul în garanție
MINISTERUL ECONOMIEI critică decizia instanței de apel pentru situația
reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând motivele de nelegalitate
care urmează:
- argumentarea sumară
a admiterii cererii de chemare în garanție pe faptul folosinței banilor în
lipsa unei obligații de garanție în raport de dispozițiile art. 1 pct. 3-4 din
O.U.G. nr. 88/2001 privind înființarea OPSI, art. 1 Legea nr. 399/2003 privind
obligația pârâtei de a-i vira dividendele, art. 123 alin. (3) din LSC conform
căruia acționarii îndreptățiți să încaseze dividendele sunt cei înscriși în
evidențele societății, calitatea de acționar nefiind echivalentă calității de garant
al societății;
- sumele încasate de
chematul în garanție nu au fost în folosința acesteia ci au fost virate în
contul general al Trezoreriei Statului.
- normele legale
incidente sunt în sensul că pentru exercițiul financiar 2005 – 2006, titularul
dividendelor este chematul în garanție, respectiv MINISTERUL ECONOMIEI –
OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI, cererea reclamantei de plată a dividendelor și
dobânzilor aferente nefiind justificată în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005
și H.G. nr. 1484/2007.
Recursul declarat de
reclamantă este fondat.
Înalta Curte
constată, prealabil, că motivele de nelegalitate pe care recurenta le-a
încadrat în situațiile reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., se
încadrează, astfel cum rezultă din dezvoltarea lor în situația reglementată de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la aceste
motive de nelegalitate încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte
constată că prin decizia atacată instanța de apel în rejudecare a făcut o greșită
aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ. cât și a prevederilor art. 132 C.
proc. civ.
Într-adevăr, potrivit
art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra
problemelor de drept dezlegate precum și a necesității administrării unor probe
sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Deși casarea a fost
determinată de necesitatea efectuării unei expertize contabile de specialitate
pentru stabilirea cuantumului dobânzilor legale aferente dividendelor pentru
perioada de întârziere în plata acestora:14 iulie 2006 - 11 decembrie 2008, reținând
greșita aplicare de către reclamantă a imputației plăților în baza art. 1111 C.
proc. civ., în sensul că suma achitată de pârâtă a reprezentat dividende iar nu
dobânzi, instanța de apel, cu privire la acestea, ignorând constatările
deciziei de casare, a avut în vedere cererea de chemare în judecată.
Mai mult, decizia a
făcut și o greșită aplicare a prevederilor art. 132 C. proc. civ., pe care și-a
întemeiat soluția.
Potrivit art. 132 alin.
(2) pct. 2 C. proc. civ., cererea nu se socotește modificată și nu se va da
termen ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în
instanță când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii.
Deși în practicaua
deciziei s-a reținut că reclamantul și-a majorat câtimea dobânzilor solicitând
cuantumul stabilit prin expertiză de 113.600 lei, instanța de apel în
considerente reține că reclamanta nu și-a majorat pretențiile, și acordă suma
inițial solicitată făcând, astfel, o aplicare greșită a prevederilor menționate.
În raport de aceste
considerente, recursul declarat de reclamantă va fi admis iar decizia
modificată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 113.600 lei cu titlu
de dobândă legală pentru perioada de întârziere în plata dividendelor: 14 iulie
2006 – 11 decembrie 2008, cât și a obligării chematului în garanție către
pârâtă la plata acelorași sume, în loc de 3409,24 lei, cu menținerea restului
dispozițiilor acesteia.
Recursul declarat de
chematul în garanție nu este fondat.
Prin decizia atacată
cu recurs s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în fața
instanței de fond în aplicarea prevederilor art. 60 C. proc. civ.
Potrivit art. 60 C.
proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căruia
ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în
garanție sau în despăgubire.
Cum în cauza de față
dividendele care se cuveneau reclamantei au fost încasate de chematul în garanție,
traseul sumelor de bani fiind fără relevanță față de limitele cadrului
procesual, pentru evitarea unui alt proces având ca obiect o acțiune în regres,
în despăgubire, cererea formulată de pârâtă de chemare în garanție a
recurentului în contextul procesual de față este conformă cu prevederile art. 60
C. proc. civ., mecanismul pe care acestea îl reglementează neimpunând condiția
ca cel chemat în garanție să aibă calitatea de garant al obligației de plată a
pârâtei pe care o conferă, de exemplu cauțiunea convențională sau vreo dispoziție
legală.
Cât privește incidența
și aplicarea dispozițiilor legale cu privire la calitatea de acționar a
reclamantei pentru exercițiul financiar 2005 – 2006, în speță a Legii 247/2005,
cât și a celorlalte prevederi invocate de recurent, se constată că aprecierea
incidenței și aplicarea lor s-au avut în vedere irevocabil prin decizia de
casare iar reiterarea acestora de către acesta încalcă prevederile art. 315 C.
proc. civ. mai sus citate.
Pentru aceste
considerente, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care
se încadrează criticile de nelegalitate ale chematului în garanție, Înalta
Curte va respinge recursul pe care aceasta l-a declarat ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de recurentul - reclamant SC F.P. SA București împotriva deciziei nr. 56/2011
din 19 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.
Modifică decizia
recurată, în sensul că obligă pârâta SC C.E. CRAIOVA SA Craiova la plata către
reclamant a sumei de 113.600 lei dobândă legală, pentru perioada 14 iulie 2006
- 11 decembrie 2008.
Menține restul
dispozițiilor deciziei recurate.
Obligă intimata -
pârâtă SC C.E. SA Craiova să plătească recurentului - reclamant suma de 2001 lei,
cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de
timbru.
Respinge recursul
declarat de recurentul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI - OFICIUL
PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI PRIVATIZĂRII ÎN INDUSTRIE împotriva aceleiași
decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 noiembrie 2011.