ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3766/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În al doilea ciclu procesual, în fond după casarea deciziei 287/17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3227 din 12 octombrie 2010, aceeași instanță, după rejudecarea apelului a pronunțat decizia nr. 56 din 19 aprilie 2011 în sensul admiterii apelului declarat de SC F.P. SA BUCUREȘTI, schimbării sentinței nr. 1271 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială, și admiterii în parte a acțiunii promovate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC C.E. CRAIOVA SA și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI – OFICIUL PARTICIPAȚIILOR

STATULUI ȘI PRIVATIZĂRII ÎN INDUSTRIE.

Pe fond, instanța de apel a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3409,24 lei dobândă legală aferentă perioadei ulterioare datei de 14 iulie 2006 și la 1431,61 lei cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și l-a obligat pe chematul în garanție către aceasta la plata acelorași sume la care a fost obligată pârâta. Prin decizia de casare a Înaltei Curți s-a statuat că în baza art. 9 1 din Legea nr. 247/2005 capitalul social inițial este considerat subscris și vărsat de statul român, prin efectul legii, sub condiția înregistrării SC F.P. SA la Oficiul Registrului Comerțului. Cum, reclamanta a devenit titularul dreptului de proprietate asupra acțiunilor prin efectul legii, aceasta este și titulara dreptului asupra dividendelor – drept patrimonial aferent calității de acționar conform art. 67 alin. (2) din LSC.

S-a reținut că repartizarea dividendelor s-a făcut către Ministerul Economiei că pârâta a achitat reclamantei la data de 12 decembrie 2008 suma ce i se cuvenea acesteia cu titlu de dividende, însă reclamanta a operat în mod greșit imputația plății conform art. 1111 C. civ., pe ordinul de plată debitoarea indicând expres că suma virată reprezintă dividende aferente anului 2005. Față de prevederea art. 67 alin. (2) teza finală din LSC în sensul că pentru plata cu întârziere a dividendelor societatea pârâtă datorează daune interese la nivelul dobânzii legale pentru perioada de întârziere, decizia atacată a fost casată de Înalta Curte și cauza trimisă pentru rejudecare pentru administrarea unei expertize contabile cu obiectivul stabilirii cuantumului dobânzii legale datorate.

În rejudecare, instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. a încuviințat efectuarea unei expertize contabile care a stabilit că pentru perioada de întârziere: 14 iulie 2006, data scadenței plății dividendelor 11 decembrie 2008 - data la care au fost plătite dividendele, dobânzile legale calculate sunt în sumă de 113.600 lei. Instanța de apel nu a acordat această sumă, reținând că instanța de fond a fost investită cu o cerere accesorie - plata dobânzii de 3409,24 lei al cărui obiect nu a fost majorat în condițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar obligarea la plata acestei sume ar echivala cu o plus petita, nefiind incidente dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc.

civ. În temeiul art. 60 C. proc. civ. s-a admis și cererea de chemare în garanție, chemata în garanție fiind obligată la plata sumelor la care pârâta a fost obligată către reclamantă, respectiv 3409,24 lei dobândă și 1431,621 lei cheltuieli de judecată. În contra acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC F.P. SA și chematul în garanție

MINISTERUL ECONOMIEI - OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI PRIVATIZĂRII ÎN

INDUSTRIE. Reclamanta critică decizia pentru situațiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., dezvoltând criticile de nelegalitate care urmează: - încălcarea limitelor determinate prin decizia de casare calificând cererea de obligare la dobânzi ca cerere accesorie și că în lipsa unei majorări a cuantumului inițial nu poate acorda mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, deși decizia de casare a reținut greșita aplicare a art. 1111 C. civ. cu privire la imputația plăților; - motivarea contradictorie în sensul reținerii nemajorării cuantumului dobânzilor conform art. 132 alin. (2) C. proc. civ. și reținerea din practicaua deciziei în sensul solicitării sumei de 113.600 lei cu acest titlu, stabilită în expertiză; - încălcarea prevederilor art. 315 C. proc.

civ. câtă vreme casarea s-a făcut pentru efectuarea unei expertize contabile care să determine cuantumul dobânzilor datoare, iar instanța de apel nu s-a conformat în sensul acordării acesteia. Chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI critică decizia instanței de apel pentru situația reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând motivele de nelegalitate care urmează: - argumentarea sumară a admiterii cererii de chemare în garanție pe faptul folosinței banilor în lipsa unei obligații de garanție în raport de dispozițiile art. 1 pct. 3-4 din O.U.G.

nr. 88/2001 privind înființarea OPSI, art. 1 Legea nr. 399/2003 privind obligația pârâtei de a-i vira dividendele, art. 123 alin. (3) din LSC conform căruia acționarii îndreptățiți să încaseze dividendele sunt cei înscriși în evidențele societății, calitatea de acționar nefiind echivalentă calității de garant al societății; - sumele încasate de chematul în garanție nu au fost în folosința acesteia ci au fost virate în contul general al Trezoreriei Statului. - normele legale incidente sunt în sensul că pentru exercițiul financiar 2005 – 2006, titularul dividendelor este chematul în garanție, respectiv MINISTERUL ECONOMIEI – OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI, cererea reclamantei de plată a dividendelor și dobânzilor aferente nefiind justificată în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și H.G.

nr. 1484/2007. Recursul declarat de reclamantă este fondat. Înalta Curte constată, prealabil, că motivele de nelegalitate pe care recurenta le-a încadrat în situațiile reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., se încadrează, astfel cum rezultă din dezvoltarea lor în situația reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la aceste motive de nelegalitate încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin decizia atacată instanța de apel în rejudecare a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ. cât și a prevederilor art. 132 C. proc. civ. Într-adevăr, potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și a necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Deși casarea a fost determinată de necesitatea efectuării unei expertize contabile de specialitate pentru stabilirea cuantumului dobânzilor legale aferente dividendelor pentru perioada de întârziere în plata acestora:14 iulie 2006 - 11 decembrie 2008, reținând greșita aplicare de către reclamantă a imputației plăților în baza art. 1111 C. proc. civ., în sensul că suma achitată de pârâtă a reprezentat dividende iar nu dobânzi, instanța de apel, cu privire la acestea, ignorând constatările deciziei de casare, a avut în vedere cererea de chemare în judecată. Mai mult, decizia a făcut și o greșită aplicare a prevederilor art. 132 C. proc. civ., pe care și-a întemeiat soluția. Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. Deși în practicaua deciziei s-a reținut că reclamantul și-a majorat câtimea dobânzilor solicitând cuantumul stabilit prin expertiză de 113.600 lei, instanța de apel în considerente reține că reclamanta nu și-a majorat pretențiile, și acordă suma inițial solicitată făcând, astfel, o aplicare greșită a prevederilor menționate. În raport de aceste considerente, recursul declarat de reclamantă va fi admis iar decizia modificată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 113.600 lei cu titlu de dobândă legală pentru perioada de întârziere în plata dividendelor: 14 iulie 2006 – 11 decembrie 2008, cât și a obligării chematului în garanție către pârâtă la plata acelorași sume, în loc de 3409,24 lei, cu menținerea restului dispozițiilor acesteia.

Recursul declarat de chematul în garanție nu este fondat. Prin decizia atacată cu recurs s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în fața instanței de fond în aplicarea prevederilor art. 60 C. proc. civ. Potrivit art. 60 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căruia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Cum în cauza de față dividendele care se cuveneau reclamantei au fost încasate de chematul în garanție, traseul sumelor de bani fiind fără relevanță față de limitele cadrului procesual, pentru evitarea unui alt proces având ca obiect o acțiune în regres, în despăgubire, cererea formulată de pârâtă de chemare în garanție a recurentului în contextul procesual de față este conformă cu prevederile art. 60 C. proc.

civ., mecanismul pe care acestea îl reglementează neimpunând condiția ca cel chemat în garanție să aibă calitatea de garant al obligației de plată a pârâtei pe care o conferă, de exemplu cauțiunea convențională sau vreo dispoziție legală. Cât privește incidența și aplicarea dispozițiilor legale cu privire la calitatea de acționar a reclamantei pentru exercițiul financiar 2005 – 2006, în speță a Legii 247/2005, cât și a celorlalte prevederi invocate de recurent, se constată că aprecierea incidenței și aplicarea lor s-au avut în vedere irevocabil prin decizia de casare iar reiterarea acestora de către acesta încalcă prevederile art. 315 C. proc. civ. mai sus citate. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în care se încadrează criticile de nelegalitate ale chematului în garanție, Înalta Curte va respinge recursul pe care aceasta l-a declarat ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul - reclamant SC F.P. SA București împotriva deciziei nr. 56/2011 din 19 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Modifică decizia recurată, în sensul că obligă pârâta SC C.E. CRAIOVA SA Craiova la plata către reclamant a sumei de 113.600 lei dobândă legală, pentru perioada 14 iulie 2006 - 11 decembrie 2008. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Obligă intimata - pârâtă SC C.E. SA Craiova să plătească recurentului - reclamant suma de 2001 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge recursul declarat de recurentul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI - OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI PRIVATIZĂRII ÎN INDUSTRIE împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2011.