ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 16 decembrie 2008, reclamanta RA T.F. Craiova a chemat în judecată pe pârâtele SC D.G.S. SA BUCUREȘTI și SC D.G.S. SA CRAIOVA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să le oblige pe acestea la plata sumei de 493.606,34 lei, cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată la zi plus dobânda legală de la data producerii pagubei. Pârâta SC D.G.S. SA București a depus la 11 martie 2009 note scrise prin care a arătat că societatea a fost divizată în două societăți comerciale, respectiv SC D.G.S. SA BUCUREȘTI și SC D.G.S.R. SRL BUCUREȘTI, împrejurare față de care reclamanta a înțeles să-și precizeze acțiunea, în sensul că înțelege să se judece cu ambele societăți rezultate din divizare, urmând ca plata să o suporte acestea în mod solidar.

Prin sentința nr. 616 din 20 mai 2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâtele SC D.G.S. și SC D.G.S.R. SRL la plata în solidar către reclamantă a sumei de 493.606,34 lei sumă ce se va actualiza începând cu data de 26 ianuarie 2006 până la data plății efective și a dobânzii legale aferente calculată asupra debitului de 493.606,34 lei, începând cu 26 ianuarie 2006 până la data achitării integrale a debitului. Pârâtele au fost obligate și la 25.125,58 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite cerințele antrenării răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate de art. 998-999 C. civ., în condițiile în care pârâta SC D.G.S.

SA s-a făcut vinovată de neîndeplinirea obligației de întreținere și reparație a conductelor de gaze. Din rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a rezultat că producerea exploziei a fost cauzată de acumularea de gaz metan provenind de la magistrala de gaze de mare presiune, datorită fisurării acesteia și migrării gazului prin sol, canalizarea de telefonie și cea termală. Referitor la prejudiciu, prima instanță a constatat că acesta este dovedit cu actele depuse, constând în refacerea clădirii avariate, ale instalațiilor, cheltuielilor cu acordarea unor despăgubiri familiei decedatului. In ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, s-a constatat că acesta există, în condițiile în care prejudiciul este consecința directă a faptei pârâtei de a asigura întreținerea corespunzătoare a conductelor de gaz.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA (fostă SC D.G.S. SA BUCUREȘTI), iar prin decizia nr. 55 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC G.D.F.S.E.

ROMÂNIA SA CRAIOVA, reținând în esență că, în conformitate cu prevederile art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-1 repara", în timp ce la art. 999 C. civ., se precizează că „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijență sau imprudența sa". S-a mai reținut că în speță, există certitudinea că în urma evenimentului din data de 26 ianuarie 2006, s-a produs un prejudiciu la Punctul Termic Lăpuș, constând atât în pagube materiale dar și umane, culminând cu pierderea unei vieți omenești și că s-au efectuat cercetări de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, dar și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, finalizate printr-un proces-verbal de cercetare din 24 iunie 2006 și rezoluția nr. 652/P din 26 octombrie 2006, care au stabilit că responsabilă pentru producerea evenimentului este SC D.G.S.

SA BUCUREȘTI. A mai reținut instanța că potrivit art. 25 lit. j) din Legea 351/2004, operatorul SNT avea obligația de a asigura nivelul de odorizare a gazelor naturale corespunzător reglementărilor în vigoare, iar în speță, expertul V.M. a constatat că „odorizarea nu s-a făcut corect până la momentul exploziei (26 ianuarie 2006), fie datorită lipsei acestuia sau fără calitate de odorizare, fie datorită sistemului de odorizare (dozator)". Prin urmare, apelanta nu și-a îndeplinit această obligație legală, astfel că mirosul specific de gaze odorizate nu s-a simțit nici în apartamentul din blocul 06, unde explozia a avut loc (conform concluziilor aceluiași expert).

S-a mai reținut că deși expertul a constatat și încălcarea prevederilor art. 23.3 din Normativul de proiectare și executare a rețelelor de T.F., propagarea gazelor prin canalizarea telefonică neetanșă și neexistența etanșării peretelui subteran al clădirii termice, reprezintă factori favorizanți și nicidecum generatori ai evenimentului, cum justificat a argumentat prima instanță. Concluzia instanței de control judiciar a fost în sensul că apelanta nu s-a comportat cu diligentă, având obligația să prevadă că o conductă a cărei durată normală de funcționare a fost depășită, poate să cedeze în condițiile unui trafic intens și structurii solului, chiar și la cordoanele de sudură, mai ales că nu avuseseră loc lucrări de întreținere la această conductă.

În ceea ce privește obligația solidară a SC D.G.S.R. SRL, s-a confirmat soluția tribunalului că, atâta timp cât din proiectul de divizare nu rezultă cu certitudine repartizarea pasivului reprezentat de debitul solicitat în cauză către societatea nou constituită, incidente în speță sunt dispozițiile art. 241 1 din Legea nr. 31/1990R, în sensul că societățile din proiectul de divizare vor răspunde solidar pentru elementul de pasiv. Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA SA CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță.

Prin notele de ședință înregistrate la data de 13 octombrie 2010, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciind ca fiind întemeiată excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale în soluționarea cauzei, având în vedere că prezentul litigiu derivă dintr-un proces penal. In argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate, respectiv asupra criticii ce vizează obligarea societății la plata despăgubirilor actualizate de la data producerii evenimentului 26 ianuarie 2006, data exploziei, precum și a dobânzii legale aferentă calculată de la aceeași dată, până la plata integrală a debitului.

Prin prisma aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra criticii referitoare la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, cuantumul de 25.125,58 lei fiind exagerat, având în vedere gradul redus de complexitate a cauzei. In ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că deși a depus extras din H.G. nr. 334/2000 și din Legea Gazelor nr. 351/2004, prin care se precizează că operatorul SNT, respectiv T.G. SA are obligația de a odoriza gazele naturale, instanța a reținut în mod greșit culpa recurentei cu privire la acest aspect. In continuare, recurenta a susținut că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că evenimentul s-a produs din culpa intimatei RA T.F.

CRAIOVA, iar instanța nu a ținut cont de concluziile rezultate din expertiza tehnică efectuată și nu a motivat înlăturarea acestor concluzii. Recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, are în vedere excesul de putere săvârșit de instanță atunci când pronunță o hotărâre cu încălcarea normelor de competență. Prin prisma motivului invocat, recurenta a criticat decizia atacată, susținând că prezentul litigiu derivă dintr-un proces penal, iar competența de soluționare ar reveni instanței civile, având în vedere și Rezoluția din 26 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, prin care s-a stabilit că părțile civile se pot adresa cu acțiune civilă în fața instanțelor de judecată.

In speță, se constată că prin sentința nr. 20 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, învestită cu judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, secția comercială, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială, hotărârea sus menționată dobândind caracter irevocabil prin nerecurare. Așa fiind, critica formulată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu mai poate face obiectul analizei în calea de atac extraordinară a recursului, instanța fiind ținută de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ., este de observat că potrivit art. 261 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea obligația să arate în considerentele hotărârii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Având în vedere că recurenta a pus în discuție în cadrul acestui motiv, nepronunțarea instanței asupra criticii referitoare la obligarea la plata despăgubirilor de la data producerii evenimentului, precum și a dobânzii legale de la aceeași dată și a cuantumului cheltuielilor de judecată, înalta Curte va reține spre examinare acest motiv, care vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel, întrucât nepronunțarea pe aceste critici, lipsește decizia de fundament legal.

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că prin cererea înregistrată la data de 27 august 2009, recurenta a depus completare a motivelor de apel, prin care a criticat sentința primei instanțe sub aspectele sus menționate. Din perspectiva dispozițiilor legale citate anterior, se observă că instanța de control judiciar nu numai că nu a examinat toate motivele de apel formulate, dar a omis și a le enunța, cu toate că prin încheierea de ședință din 2 septembrie 2009, se reține că s-a depus această completare a motivelor de apel prin care s-au formulat criticile enunțate anterior. Așa fiind, se constată că această critică în legătură cu nepronunțarea instanței asupra tuturor motivelor de apel este întemeiată.

Referitor la celelalte susțineri formulate, deși recurenta a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de reținut că acestea nu se impun a fi analizate, întrucât vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției pronunțate în apel. Chestiunile privind aprecierea probelor, însușirea concluziilor expertizei și aspectele legate de culpa recurentei în producerea evenimentului, nu pot fi examinate în această fază procesuală, întrucât recursul nu are caracter devolutiv și prin urmare, instanța de recurs nu are abilitarea de a examina împrejurările de fapt, acesta fiind atributul instanțelor inferioare, care potrivit legii pot face analiza fondului pricinii. In consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., recursul va fi admis, decizia recurată va fi casată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, numai cu privire la capătul de cerere privind reactualizarea debitului și plata dobânzii legale. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 55 din 24 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, numai cu privire la capătul de cerere privind reactualizarea debitului și plata dobânzii legale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.