ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 16

decembrie 2008, reclamanta RA T.F. Craiova a chemat în judecată pe pârâtele SC D.G.S.

SA BUCUREȘTI și SC D.G.S. SA CRAIOVA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce

o va pronunța în cauză să le oblige pe acestea la plata sumei de 493.606,34

lei, cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată la zi plus dobânda

legală de la data producerii pagubei.

Pârâta SC D.G.S.

SA București a depus la 11 martie 2009 note scrise prin care a arătat că

societatea a fost divizată în două societăți comerciale, respectiv SC D.G.S. SA

BUCUREȘTI și SC D.G.S.R. SRL BUCUREȘTI, împrejurare față de care reclamanta a

înțeles să-și precizeze acțiunea, în sensul că înțelege să se judece cu ambele

societăți rezultate din divizare, urmând ca plata să o suporte acestea în mod

solidar.

Prin sentința

nr. 616 din 20 mai 2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea

precizată și a obligat pârâtele SC D.G.S. și SC D.G.S.R. SRL la plata în

solidar către reclamantă a sumei de 493.606,34 lei sumă ce se va actualiza începând

cu data de 26 ianuarie 2006 până la data plății efective și a dobânzii legale

aferente calculată asupra debitului de 493.606,34 lei, începând cu 26 ianuarie 2006

până la data achitării integrale a debitului.

Pârâtele au fost

obligate și la 25.125,58 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite

cerințele antrenării răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate

de art. 998-999 C. civ., în condițiile în care pârâta SC D.G.S. SA s-a făcut

vinovată de neîndeplinirea obligației de întreținere și reparație a conductelor

de gaze.

Din rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a rezultat că producerea exploziei

a fost cauzată de acumularea de gaz metan provenind de la magistrala de gaze de

mare presiune, datorită fisurării acesteia și migrării gazului prin sol,

canalizarea de telefonie și cea termală. Referitor la prejudiciu, prima

instanță a constatat că acesta este dovedit cu actele depuse, constând în refacerea

clădirii avariate, ale instalațiilor, cheltuielilor cu acordarea unor

despăgubiri familiei decedatului.

In ceea ce

privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, s-a

constatat că acesta există, în condițiile în care prejudiciul este consecința

directă a faptei pârâtei de a asigura întreținerea corespunzătoare a

conductelor de gaz.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat apel SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA (fostă SC D.G.S. SA

BUCUREȘTI), iar prin decizia nr. 55 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Craiova,

secția comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA

SA CRAIOVA, reținând în esență că, în conformitate cu prevederile art. 998 C.

civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat a-1 repara", în timp ce la art. 999 C.

civ., se precizează că „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a

cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijență sau

imprudența sa".

S-a mai reținut

că în speță, există certitudinea că în urma evenimentului din data de 26

ianuarie 2006, s-a produs un prejudiciu la Punctul Termic Lăpuș, constând atât

în pagube materiale dar și umane, culminând cu pierderea unei vieți omenești și

că s-au efectuat cercetări de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, dar

și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, finalizate printr-un

proces-verbal de cercetare din 24 iunie 2006 și rezoluția nr. 652/P din 26

octombrie 2006, care au stabilit că responsabilă pentru producerea

evenimentului este SC D.G.S. SA BUCUREȘTI.

A mai reținut

instanța că potrivit art. 25 lit. j) din Legea 351/2004, operatorul SNT avea

obligația de a asigura nivelul de odorizare a gazelor naturale corespunzător

reglementărilor în vigoare, iar în speță, expertul V.M. a constatat că

„odorizarea nu s-a făcut corect până la momentul exploziei (26 ianuarie 2006),

fie datorită lipsei acestuia sau fără calitate de odorizare, fie datorită

sistemului de odorizare (dozator)". Prin urmare, apelanta nu și-a

îndeplinit această obligație legală, astfel că mirosul specific de gaze

odorizate nu s-a simțit nici în apartamentul din blocul 06, unde explozia a

avut loc (conform concluziilor aceluiași expert).

S-a mai reținut

că deși expertul a constatat și încălcarea prevederilor art. 23.3 din

Normativul de proiectare și executare a rețelelor de T.F., propagarea gazelor

prin canalizarea telefonică neetanșă și neexistența etanșării peretelui

subteran al clădirii termice, reprezintă factori favorizanți și nicidecum generatori

ai evenimentului, cum justificat a argumentat prima instanță.

Concluzia

instanței de control judiciar a fost în sensul că apelanta nu s-a comportat cu

diligentă, având obligația să prevadă că o conductă a cărei durată normală de

funcționare a fost depășită, poate să cedeze în condițiile unui trafic intens

și structurii solului, chiar și la cordoanele de sudură, mai ales că nu

avuseseră loc lucrări de întreținere la această conductă.

În ceea ce

privește obligația solidară a SC D.G.S.R. SRL, s-a confirmat soluția

tribunalului că, atâta timp cât din proiectul de divizare nu rezultă cu

certitudine repartizarea pasivului reprezentat de debitul solicitat în cauză

către societatea nou constituită, incidente în speță sunt dispozițiile art. 241

1

din Legea nr. 31/1990R, în sensul că societățile din proiectul de divizare vor

răspunde solidar pentru elementul de pasiv.

Împotriva

deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA SA

CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., în temeiul

cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate,

cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță.

Prin notele de

ședință înregistrate la data de 13 octombrie 2010, recurenta a invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciind ca fiind

întemeiată excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale în

soluționarea cauzei, având în vedere că prezentul litigiu derivă dintr-un

proces penal.

In argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta

a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de

apel invocate, respectiv asupra criticii ce vizează obligarea societății la plata

despăgubirilor actualizate de la data producerii evenimentului 26 ianuarie 2006,

data exploziei, precum și a dobânzii legale aferentă calculată de la aceeași

dată, până la plata integrală a debitului. Prin prisma aceluiași motiv de

nelegalitate, recurenta a susținut că instanța de control judiciar nu s-a

pronunțat asupra criticii referitoare la obligarea acesteia la plata

cheltuielilor de judecată, cuantumul de 25.125,58 lei fiind exagerat, având în

vedere gradul redus de complexitate a cauzei.

In ceea ce

privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut că deși a depus extras din H.G. nr. 334/2000 și din Legea

Gazelor nr. 351/2004, prin care se precizează că operatorul SNT, respectiv T.G.

SA are obligația de a odoriza gazele naturale, instanța a reținut în mod greșit

culpa recurentei cu privire la acest aspect.

In continuare,

recurenta a susținut că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că

evenimentul s-a produs din culpa intimatei RA T.F. CRAIOVA, iar instanța nu a

ținut cont de concluziile rezultate din expertiza tehnică efectuată și nu a

motivat înlăturarea acestor concluzii.

Recursul pârâtei

este fondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea

competenței altei instanțe, are în vedere excesul de putere săvârșit de

instanță atunci când pronunță o hotărâre cu încălcarea normelor de competență.

Prin prisma

motivului invocat, recurenta a criticat decizia atacată, susținând că prezentul

litigiu derivă dintr-un proces penal, iar competența de soluționare ar reveni

instanței civile, având în vedere și Rezoluția din 26 octombrie 2006 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, prin care s-a stabilit că părțile

civile se pot adresa cu acțiune civilă în fața instanțelor de judecată.

In speță, se

constată că prin sentința nr. 20 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, învestită cu judecarea conflictului negativ de competență ivit

între Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, secția comercială, a stabilit

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția

comercială, hotărârea sus menționată dobândind caracter irevocabil prin

nerecurare.

Așa fiind,

critica formulată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu

mai poate face obiectul analizei în calea de atac extraordinară a recursului,

instanța fiind ținută de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce

privește motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.,

este de observat că potrivit art. 261 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea

obligația să arate în considerentele hotărârii, motivele de fapt și de drept

care au format convingerea sa, precum și motivele pentru care au fost

înlăturate cererile părților.

Având în vedere

că recurenta a pus în discuție în cadrul acestui motiv, nepronunțarea instanței

asupra criticii referitoare la obligarea la plata despăgubirilor de la data

producerii evenimentului, precum și a dobânzii legale de la aceeași dată și a

cuantumului cheltuielilor de judecată, înalta Curte va reține spre examinare

acest motiv, care vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel, întrucât

nepronunțarea pe aceste critici, lipsește decizia de fundament legal.

Astfel cum

rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că prin cererea

înregistrată la data de 27 august 2009, recurenta a depus completare a

motivelor de apel, prin care a criticat sentința primei instanțe sub aspectele

sus menționate.

Din perspectiva

dispozițiilor legale citate anterior, se observă că instanța de control

judiciar nu numai că nu a examinat toate motivele de apel formulate, dar a omis

și a le enunța, cu toate că prin încheierea de ședință din 2 septembrie 2009,

se reține că s-a depus această completare a motivelor de apel prin care s-au

formulat criticile enunțate anterior. Așa fiind, se constată că această critică

în legătură cu nepronunțarea instanței asupra tuturor motivelor de apel este

întemeiată.

Referitor la

celelalte susțineri formulate, deși recurenta a indicat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de reținut că acestea nu se

impun a fi analizate, întrucât vizează netemeinicia și nu nelegalitatea

soluției pronunțate în apel. Chestiunile privind aprecierea probelor, însușirea

concluziilor expertizei și aspectele legate de culpa recurentei în producerea

evenimentului, nu pot fi examinate în această fază procesuală, întrucât

recursul nu are caracter devolutiv și prin urmare, instanța de recurs nu are abilitarea

de a examina împrejurările de fapt, acesta fiind atributul instanțelor

inferioare, care potrivit legii pot face analiza fondului pricinii.

In consecință,

față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., recursul va fi admis, decizia recurată va fi casată și se va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, numai cu privire la capătul de cerere

privind reactualizarea debitului și plata dobânzii legale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de pârâta SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 55

din 24 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, pe

care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, numai cu

privire la capătul de cerere privind reactualizarea debitului și plata dobânzii

legale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.