ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 august 2009 și precizată prin cererea depusă la 16 noiembrie 2009, reclamantul D.I.M. a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la efectuarea plății pentru despăgubirile în sumă de 109.150,80 RON, în cuantum actualizat. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune interese, moratorii în cuantum de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a deciziei nr. 331 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă și până la aducerea la îndeplinire a hotărârii care se va pronunța în cauză. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a refuzat în mod nejustificat să efectueze plata despăgubirilor în sumă de 109.150,80 RON, care au fost stabilite prin decizia nr. 5283 din 30 iunie 2008 emisă de C.C.S.D.
Pârâta A.N.R.P. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, arătând că, potrivit dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale art. 18 2 pct. 1 lit. a) și pct. 2.4. din H.G. nr. 128/2008, emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se realizează în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul A.N.R.P., în ordinea depunerii cererilor de opțiune. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 2 din 12 ianuarie 2010, prin care admis excepția invocată de pârâtă și pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantului ca fiind prematur formulată.
Hotărârea instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. 18 2 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 18.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, care prevăd că emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se efectuează în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare. Față de aceste prevederi legale, s-a reținut că plățile sunt efectuate în ordinea numerelor de opțiune, în limita disponibilităților financiare și că, până în prezent, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat până la cererea de opțiune înregistrată din 3 martie 2009, urmând ca opțiunea reclamantului, înregistrată din 12 august 2009 să fie soluționată ulterior, când creanța sa pentru despăgubirile acordate va deveni exigibilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul D.I.M. și a solicitat ca în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării autorității pârâte la emiterea titlului de plată și la plata daunelor de întârziere în cuantum de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere. Recurentul a susținut că în mod greșit a fost respinsă ca prematură acțiunea sa pentru lipsa disponibilităților financiare al autorității intimate, deși nu s-au administrat dovezi în acest sens, iar decizia nr. 5283/2009 emisă de C.C.S.D. are caracter executoriu pentru suma acordată cu titlul de despăgubiri. Recurentul a arătat că, lipsa sumelor necesare achitării creanței nu împietează asupra exigibilității acesteia, cum neîntemeiat s-a reținut în hotărârea atacată, astfel că în mod eronat s-a apreciat că este prematur formulată cererea de emitere a titlului de plată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 5283 din 30 iunie 2009 emisă de C.C.S.D. , în baza sentinței civile nr. 331 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a dispoziției din 24 august 2006 eliberată de Primăria municipiului Drobeta Turnu – Severin, s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 109.150,80 RON în favoarea reclamantului D.I.M. Pentru valorificarea despăgubirilor astfel stabilite a fost prevăzută procedura specială reglementată în Capitolul V/1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Conform acestei reglementări referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire, în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul poate solicita fie realizarea conversiei titlului în acțiuni emise la Fondul P., fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar. Recurentul - reclamant și-a exprimat opțiunea pentru plata despăgubirilor în numerar prin cererea înregistrată din 12 august 2009 la Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P. În conformitate cu dispozițiile art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G.
nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată, și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare, în contul A.N.R.P., în ordinea înregistrării cererilor de opțiune. În baza acestor prevederi legale și a opțiunii exprimate de recurentul – reclamant, autoritatea intimată avea obligația să emită titlul de plată pentru despăgubirile stabilite prin decizia din 30 iunie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cererea recurentului - reclamant formulată pentru îndeplinirea acestei obligații legale a fost greșit respinsă ca prematură, în condițiile în care nu s-au administrat dovezi concludente care să justifice durata de soluționare a opțiunii de plată în numerar față de disponibilitățile financiare alocate, de numărul persoanelor care urmau a fi despăgubite, de volumul sau complexitatea lucrărilor administrative necesare pentru efectuarea plății.
Cum în cauză nu s-a dovedit existența unor circumstanțe obiective pentru care nu a fost posibilă soluționarea dosarului recurentului – reclamant într-un termen rezonabil, apreciat față de data la care a fost stabilit cu caracter definitiv cuantumul despăgubirilor cuvenite, se constată că este întemeiată cererea formulată de acesta pentru obligarea autorității intimate la emiterea titlului de plată. Fără a se fi justificat în mod temeinic întârzierea soluționării dosarului depus de recurentul – reclamant, instanța de fond a constatat în mod greșit prematuritatea cererii și nu a analizat termenul în care se impunea a fi plătită despăgubirea, dat fiind că aceasta nu mai poate constitui o reparație corespunzătoare, dacă plata se face într-un interval de timp de natură să-i diminueze valoarea.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea atacată, în sensul că, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D.I.M. și conform prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va obliga pârâta A.N.R.P. să emită în favoarea reclamantului titlul de plată pentru suma de 109.150,80 RON, corespunzător deciziei din 30 septembrie 2009 emisă de C.C.S.D. Cererea privind plata de daune pe zi de întârziere va fi respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că recurentul – reclamant nu a motivat solicitarea sa de acordare a sumelor pretinse și nu a criticat în recurs soluția dată acestei cereri de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de D.I.M. împotriva sentinței nr. 2 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea. Obligă pârâta A.N.R.P. să emită titlu de plată pentru suma de 109.150,80 RON, corespunzător deciziei din 30 iunie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.