ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 114/54/2010 reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 2628/N/2001, situat în Craiova, termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, și să achite daune cominatorii în sumă de 1.000 lei/zi de întârziere până la emiterea deciziei.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ale art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată (filele 8-10 dosar). La rândul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare, în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei (filele 11-15 dosar).

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 159 din 25 martie 2010, a admis în parte acțiunea reclamantei P.A., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, preluat abuziv, conform dispoziției nr. 8475 din 4 mai 2005 a Primarului Municipiului Craiova, a respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă, deoarece obligația legală de întocmire a raportului de evaluare a imobilului litigios și de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru acesta aparține pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împrejurarea că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu îi conferă acesteia legitimare procesuală pasivă în acțiunea în contencios administrativ având ca obiect constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii privind emiterea titlului de despăgubire pentru un bun imobil.

2) În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a menționat faptul că reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului litigios sau a contravalorii acestuia prin formularea notificării 2628/N/2001 către autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare care a fost soluționată la data 4 mai 2005, prin emiterea dispoziției nr. 8475 de către Primarul Municipiului Craiova. După transmiterea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanta a întreprins mai multe demersuri pentru ca cererea sa să fie soluționată. Cu toate acestea, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după trecerea unei perioade de timp considerabile, a solicitat reclamantei lămuriri cu privire la componența imobilului pentru care a cerut acordarea de despăgubiri.

Între data depunerii cererii și data introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în această perioadă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a încălcat în mod evident principiul celerității și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În opinia primei instanțe, împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea cererii constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei. Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului, care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

În concepția judecătorului fondului cauzei, autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii, prin care să justifice încălcarea dreptului la un proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă, respectiv, încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. 3) Curtea de apel a apreciat că cererea de acordare a daunelor cominatorii este nefondată, întrucât art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. 4) Prima instanță a reținut că este neîntemeiată cererea privind stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, deoarece art. 24 din Legea nr. 554/2004 menționează care este intervalul de timp în interiorul căruia autoritatea publică pârâtă trebuie să aducă la îndeplinire dispozițiile instanței.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 123/54/2010 reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 2628/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, și să achite daune cominatorii în sumă de 1.000 lei/zi de întârziere până la emiterea deciziei.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată (filele 17-19 dosar). De asemenea, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare, în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei (filele 9-15 dosar).

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 138 din 15 martie 2010, a admis în parte acțiunea reclamantul V.I., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, preluat abuziv, notificat sub nr. 2628/N/2001, a respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii. Pentru a pronunța soluția cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a reținut aceleași considerente expuse și în cadrul sentinței nr. 159 din 25 martie 2010 pronunțată de aceeași instanță.

În ceea ce privește fondul cauzei, curtea de apel a menționat faptul că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului litigios sau a contravalorii acestuia prin formularea notificării 2628/N/2001 către autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare care a fost soluționată la data de 4 mai 2005, prin emiterea dispoziției nr. 8476 de către Primarul Municipiului Craiova. Prima instanță a reținut faptul că între data depunerii cererii și data introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ au trecut mai mulți ani, fără ca în această perioadă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Totodată, Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a încălcat în mod evident principiul celerității și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii pentru aceleași motive prezentate și în cadrul sentinței nr. 159 din 25 martie 2010. În plus, instanța de fond a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, întrucât reclamantul nu a probat existența și întinderea prejudiciului moral suferit prin emiterea cu întârziere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul aflat în litigiu. Împotriva celor două sentințe anterior individualizate a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea lor, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiate.

Recurenta a invocat excepția de conexitate cu privire la cele două cauze anterior prezentate. Întrucât în cererile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanța de control judiciar va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat. Astfel, recurenta a arătat că hotărârile judecătorești atacate au fost pronunțate de prima instanță cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În concret, recurenta menționează că dosarele aflate în discuție au fost remise Primăriei Municipiului Craiova pentru completarea documentației. După îndeplinirea acestei obligații, dosarele vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va proceda la transmiterea lor către evaluator.

Recurenta arată că etapa evaluării este condiționată de probarea dreptului de proprietate asupra imobilului pentru care se solicită acordarea de despăgubiri. În optica recurentei, instanța de fond a făcut o interpretare greșită a criteriilor statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil, atunci când a procedat la admiterea acțiunilor în contencios administrativ. În fine, recurenta mai arată și faptul că instanțele au obligat-o la un fapt imposibil de executat, întrucât dosarele aferente dispozițiilor nr. 8475 și nr. 8476, ambele din data de 4 mai 2005, au fost remise Primăriei Municipiului Craiova. Părțile au depus la dosar concluzii scrise. La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2011, în temeiul art. 164 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., Înalta Curte a dispus conexarea dosarului nr. 123/54/2010 la dosarul nr. 114/542010. Analizând sentințele recurate, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, instanța de control judiciar reține faptul că intimații-reclamanți au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, imobil preluat în mod abuziv și demolat. Prin dispozițiile nr. 8475 și nr. 8476, ambele din data de 4 mai 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri intimaților pentru acest imobil și transmiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale a ANRP.

Conform susținerilor recurentei, dosarele intimaților au fost ulterior restituite la Primăria Municipiului Craiova, în vederea completării documentației aferente imobilului aflat în litigiu. Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă autoritatea recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 CEDO, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată de art. 6 CEDO.

În speță, Înalta Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispozițiilor Primarului Municipiului Craiova de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent - 4 mai 2005 – perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la întocmirea raportului de evaluare, în mod corect prima instanță a concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 CEDO și a art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO. Ca atare, critica recurentei privind nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența CEDO, nu sunt justificate. În plus, instanța de control judiciar consideră că nu sunt concludente nici susținerile recurentei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv, datorită restituirii dosarului la Primărie în vederea completării documentației.

Pe acest aspect, este de menționat că un astfel de demers este contrar dispozițiilor legale, respectiv, art. 16 alin. (4) și (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Alin. (5) al art. 16 prevede că, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speță, nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 159 din 25 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, și a sentinței nr. 138 din 15 martie 2010 pronunțată de aceeași instanță, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.