ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3443/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 295 din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, pentru imobilul prevăzut în Dispoziția nr. 5804 din 14 martie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova. Instanța de judecată a respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, precum și capetele de cerere privind acordarea daunelor cominatorii și stabilirea unui termen pentru executare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Dispoziția nr. 5804 din 14 martie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s- a propus reclamantului acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 12 aprilie 2006. Cu toate acestea, nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp de peste 4 ani de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.

Prima instanță a apreciat că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă și că cererile reclamantului privind acordarea daunelor cominatorii și stabilirea unui termen pentru executarea sentinței nu sunt întemeiate. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. In motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie. Recurenta susține, de asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative, respectiv cea a evaluării. Prin încheierea din 12 aprilie 2011, ca urmare a decesului intimatului-reclamant S.I., au fost introduși în cauză, în calitate de moștenitori ai acestuia, numiții S.M., S.I.

și C.C.J. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. In mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 14 martie 2005, și cea a înregistrării dosarului la Comisie, respectiv 12 aprilie 2006, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative. Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre.

Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din CEDO. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, termenul de peste 4 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantului de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO). Totodată, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; într-un interval de timp atât de mare, recurenta, fără nicio justificare, nu a demarat nici una din procedurile reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Evident, pârâta va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 295 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.