ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4592/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 524 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele C.E.

și C.M., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o

pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, pentru

imobilul prevăzut în Dispoziția nr. 8043/2005 emisă de Primarul Municipiului

Craiova. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins acțiunea față de

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cererea pârâtei

prin care solicita sesizarea instanței competente cu soluționarea excepției de

nelegalitate a dispoziției de acordare a despăgubirilor, precum și cererea

reconvențională formulată de aceeași pârâtă.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin

Dispoziția nr. 8043 din 25 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova,

s-a propus reclamantelor acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în

Craiova, actul respectiv, împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în același. Cu toate acestea,

nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută

de Legea nr. 247/2005.

De asemenea,

se arată în considerentele sentinței atacate, neefectuarea nici uneia dintre

operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire,

într-un interval de timp atât de îndelungat de la

data înregistrării dosarului, poate

fi apreciată ca reprezentând o

încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea cererii într-un termen

rezonabil, ceea ce impune aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prima instanță

a apreciat ca inadmisibilă cererea reconvențională, prin care pârâta solicita

obligarea reclamantelor să facă dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului notificat, respectiv să facă dovada încheierii în

formă autentică a contractului de

vânzare-cumpărare referitor la imobilul ce face

obiectul măsurilor

reparatorii.

De asemenea,

instanța de fond a apreciat că Dispoziția nr. 8043 din 25 aprilie 2005 emisă de

Primarul Municipiului Craiova nu reprezintă un

act administrativ, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, ci un act

civil a cărui

nelegalitate nu poate contestată pe calea excepției

prevăzute de acest act normativ.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea

cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de

faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor,

a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri.

Totodată,

recurenta susține că în mod greșit a apreciat prima instanță că cererea

reconvențională este inadmisibilă iar dispoziția de acordare a despăgubirilor

nu ar avea caracter administrativ.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

In mod corect,

în raport de dispozițiile din Capitolul V - Titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea

specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de

fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția instanței de fond se impune pentru că,

prin nesoluționarea cererii

întru-un interval destul de mare, în raport

de data emiterii dispoziției, respectiv

27

aprilie 2005, și cea a înregistrării dosarului la Comisie, datând din același

an, este

evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a

procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în

acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel,

perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea

recurentă îndreptățește pe intimatele-reclamante să invoce încălcarea principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1

din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea

cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în

legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare

procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate

decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și

în cadrul procedurii administrative.

Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil

constituie, de asemenea, un

element al dreptului la o bună

administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat de

art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre.

Statului îi

revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților

sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită

să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din

CEDO.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă

că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal

întârzierea în

soluționarea unei cereri pe

motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru

a fi rezolvate

într-un interval de timp rezonabil.

Or, în speță,

termenul de peste 4 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs

solicitării reclamantelor de soluționare a cererii lor nu se încadrează în

noțiunea de termen rezonabil, astfel încât

instanța de fond în mod corect a admis

acțiunea, soluția impunându-se în

raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO).

De asemenea, contrar celor susținute de

autoritatea recurentă, Înalta Curte

constată că instanța de fond a

sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu

respectarea

dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat, adică, implicit,

după

parcurgerea etapei evaluării.

Criticile care

vizează soluția dată cererii reconvenționale sunt, și ele, nefondate, întrucât

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art.

16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție

doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului; or, recurenta-pârâtă refuză trimiterea dosarului către evaluator cu

motivarea că nu există înscrisuri care să facă dovada proprietății

reclamantelor asupra imobilului cu privire la care s-a propus acordarea

despăgubirilor, ceea ce excede atribuțiilor sale.

Nici critica

referitoare la greșita apreciere a instanței de fond cu privire la caracterul

civil al Dispoziției nr. 8043 din 25 aprilie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Craiova nu este întemeiată.

Astfel,

analiza în ansamblu a prevederilor Legii nr. 10/2001, în temeiul

cărora a fost emisă dispoziția respectivă, degajă

concluzia că legiuitorul a înțeles

să caracterizeze ca fiind de natură

civilă toate litigiile apărute în legătură cu aplicarea acestui act normativ.

Această

concluzie este confirmată de regula procedurală consacrată de dispozițiile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora competența de soluționare a

litigiilor având ca obiect dispoziția motivată de respingere a notificării sau

a cererii de restituire în natură aparține secției civile a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării.

De asemenea,

conform dispozițiilor art. 25 alin. (4) din aceeași lege, „Decizia sau, după

caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada

proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui

înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară".

Din

coroborarea acestor prevederi legale, rezultă în mod evident natura civilă a

dispoziției de acordare a despăgubirilor, ceea ce exclude posibilitatea

controlului legalității acesteia pe calea excepției prevăzută de dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 554/2004, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins

ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței nr. 524 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.