ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1374/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 182 din 26 martie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.M., P.M.S., P.A., I.E.C. în

contradictoriu cu pârâții A.N.R.P., M.E.F. – C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să

emită și să comunice reclamanților decizie privind Titlul de despăgubiri pentru

imobilul situat în Craiova, notificat sub nr. 442/N/2001, a respins cererea

îndreptată împotriva pârâtei A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive

și a respins petitul privind acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

acestei instanțe, reclamanții P.M., P.M.S., P.A., I.E.C. în contradictoriu cu

pârâții A.N.R.P., M.E.F. – C.S.D. obligarea acestora să emită și să comunice

decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 442/N/2001,

situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, cu plata de daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere, până

la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

prin Dispoziția nr. 7217/2006 emisă de P.M. Craiova s-a propus acordarea de

despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către aceștia

pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 442/N/2001,

situat în Craiova.

S-a mai arătat că Dispoziția nr. 7217/2006

a rămas definitivă, aceasta fiind înaintată S.C.C., în termen de 30 de zile,

împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul

fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. l3052/CC, însă nu a fost

soluționat până la aceasta dată.

Au mai susținut reclamanții că

nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea

Dispoziției nr. 7271/2006 este nejustificată.

Pârâta A.N.R.P. prin întâmpinarea

formulată, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Cu privire la excepția invocată prin

întâmpinare de A.N.R.P., instanța a constatat că obligația legală de emitere a

deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară, privind

întocmirea raportului de evaluare revin C.C.S.D., conform art. 13 alin. (l) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Instanța a constatat, potrivit art. 16

alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 că legiuitorul nu a prevăzut un termen

de analizare a dosarelor privind propunerile motivate de acordare a

despăgubirilor și nici de transmitere a acestora către evaluator în vederea

întocmirii raportului de evaluare, însă acest aspect nu este de natură a

justifica tergiversarea soluționării cererii de către autoritatea pârâtă.

Concluzionând, instanța a reținut că

intervalul de timp de peste 4 ani scurs de la data emiterii Dispoziției nr. 7217/2006

reclamanților și până la sesizarea instanței, nu poate fi considerat un termen

rezonabil în înțelesul art. 6 din C.E.D.O.

Împotriva sus menționatei sentințe a

promovat recurs pârâtul S.R. prin C.C.S.D. invocând în drept dispozițiile art. 299,

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând critici pe

care le-a circumscris motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost

pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Recurenta susține, cu alte cuvinte, că

instanța de fond a reținut în mod greșit că ar exista un refuz nejustificat

care ar impune obligarea acesteia la transmiterea dosarului nr. l3052/CC către

un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Astfel, argumentează recurenta,

potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 dosarele

privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în

măsura în care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în

ordinea înregistrării la S.C.C., astfel că cererea reclamanților ca dosarul

acestora să fie transmis la evaluator fără respectarea acestor dispoziții este

nelegală și netemeinică.

De asemenea, mai argumentat recurenta,

instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cauză, ar fi fost depășit

termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, fără a avea în

vedere complexitatea cauzei, conduita acestora și importanța litigiului,

alături de conduita autorităților competente.

Reclamanții au solicitat în baza Legii

nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova,

str. România Muncitoare.

Prin Dispoziția nr. 7217/2006, P.M. Craiova

a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior

pentru reclamanții P.M., P.M.S., P.A., l.E.C., dosarul fiind transmis către C.C.S.D.

Se constată că reclamanții au început

procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea

unei notificări în anul 2001 (442/N/2001), autoritatea locală cu competența în

materie emițând Dispoziția nr. 7217 din 30 martie 2006.

Admițând acțiunea formulată de intimații-reclamanți,

instanța de fond a susținut, în esență, că cererea acestora nu a fost

soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil

statuat la art. 6 din C.E.D.O., ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un

evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluție pe care instanța de

recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului VIII,

Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16

alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției [..], cu modificările și completările ulterioare,

„(5) S.C.C. va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (l) și

(2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă,

după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori

desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite C.C. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita

cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

După cum s-a arătat în expunerea

rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la

faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile

competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în

raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și

dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu

există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se

poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr.

247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen

limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de

despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008

emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate constitui un argument pentru

ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim

acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea

organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă

orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar

și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să

acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată

Recomandarea CM (2007/7) privind buna administrare, prin care C.M.C.E. cere

guvernelor statelor membre, prin art. 7 Codul bunei administrări

(administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute

obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu

interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării

României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la

Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE,

recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta

drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt

beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport

cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă,

orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod

imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile art. 20

din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația

primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările

secundare - H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față,

referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea

despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea S.R., nu pot fi nici

interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și

cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca

element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat și

faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca

garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.,

este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate

pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice

centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond a

reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa

unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru

soluționarea cererii intimaților-reclamanți.

De asemenea, în raport cu data

declanșării procedurii administrative, anul 2001, și cu data înregistrării

dosarului la C.C.S.D., precum și în raport cu importanța cauzei pentru

intimații-reclamanți, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de

autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat

în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile

respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor

Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (l) lit.

i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a

nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin. (l) lit. n) din

aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către

autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauza, așa cum s-a argumentat

mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimații-reclamanți, și-au exercitat dreptul de apreciere

cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în

litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

În concluzie, pentru considerentele de

mai sus, recursul formulat este neîntemeiat, urmând să fie respins, soluția

instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.S.D.

împotriva sentinței nr. 182 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 martie 2011.