ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1374/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 182 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.M., P.M.S., P.A., I.E.C. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P., M.E.F. – C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită și să comunice reclamanților decizie privind Titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, notificat sub nr. 442/N/2001, a respins cererea îndreptată împotriva pârâtei A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins petitul privind acordarea daunelor cominatorii. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanții P.M., P.M.S., P.A., I.E.C.

în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P., M.E.F. – C.S.D. obligarea acestora să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 442/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata de daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere, până la emiterea deciziei. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Dispoziția nr. 7217/2006 emisă de P.M. Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către aceștia pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 442/N/2001, situat în Craiova. S-a mai arătat că Dispoziția nr. 7217/2006 a rămas definitivă, aceasta fiind înaintată S.C.C., în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. l3052/CC, însă nu a fost soluționat până la aceasta dată.

Au mai susținut reclamanții că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 7271/2006 este nejustificată. Pârâta A.N.R.P. prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Cu privire la excepția invocată prin întâmpinare de A.N.R.P., instanța a constatat că obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare revin C.C.S.D., conform art. 13 alin. (l) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Instanța a constatat, potrivit art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 că legiuitorul nu a prevăzut un termen de analizare a dosarelor privind propunerile motivate de acordare a despăgubirilor și nici de transmitere a acestora către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, însă acest aspect nu este de natură a justifica tergiversarea soluționării cererii de către autoritatea pârâtă.

Concluzionând, instanța a reținut că intervalul de timp de peste 4 ani scurs de la data emiterii Dispoziției nr. 7217/2006 reclamanților și până la sesizarea instanței, nu poate fi considerat un termen rezonabil în înțelesul art. 6 din C.E.D.O. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva sus menționatei sentințe a promovat recurs pârâtul S.R. prin C.C.S.D. invocând în drept dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând critici pe care le-a circumscris motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta susține, cu alte cuvinte, că instanța de fond a reținut în mod greșit că ar exista un refuz nejustificat care ar impune obligarea acesteia la transmiterea dosarului nr. l3052/CC către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Astfel, argumentează recurenta, potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 dosarele privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în măsura în care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în ordinea înregistrării la S.C.C., astfel că cererea reclamanților ca dosarul acestora să fie transmis la evaluator fără respectarea acestor dispoziții este nelegală și netemeinică. De asemenea, mai argumentat recurenta, instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cauză, ar fi fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, fără a avea în vedere complexitatea cauzei, conduita acestora și importanța litigiului, alături de conduita autorităților competente.

3. Soluția instanței de recurs. Reclamanții au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. România Muncitoare. Prin Dispoziția nr. 7217/2006, P.M. Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior pentru reclamanții P.M., P.M.S., P.A., l.E.C., dosarul fiind transmis către C.C.S.D.

Se constată că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (442/N/2001), autoritatea locală cu competența în materie emițând Dispoziția nr. 7217 din 30 martie 2006. Admițând acțiunea formulată de intimații-reclamanți, instanța de fond a susținut, în esență, că cererea acestora nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din C.E.D.O., ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică. Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției [..], cu modificările și completările ulterioare, „(5) S.C.C.

va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (l) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite C.C. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente. Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM (2007/7) privind buna administrare, prin care C.M.C.E. cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă. Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea S.R., nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale. Deci, în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimaților-reclamanți.

De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative, anul 2001, și cu data înregistrării dosarului la C.C.S.D., precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimații-reclamanți, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (l) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauza, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimații-reclamanți, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă. În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul formulat este neîntemeiat, urmând să fie respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 182 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.