ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1040/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel Prin sentința civilă nr. 196 din 01 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins cererea se sesizare a Tribunalului Dolj cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 13806 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele P.I. și G.M.; - a obligat pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, preluat abuziv conform dispoziției nr. 13806 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova; - a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității procesuale pasive; - a respins petitul privind acordarea de daune cominatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele P.I. și G.M. au chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1305/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată prin întâmpinare, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri și de întocmire a raportului de evaluare revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților îi revine doar atribuția, conform dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, de a asigura organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale.

În ceea ce privește cererea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de sesizare a Tribunalului Dolj cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 13806 din 26 iunie 2006, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, o asemenea excepție poate fi invocată numai cu privire la acte ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ.

A reținut instanța că art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, reglementează o procedură judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, conform căreia revine secției civile tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare a imobilului competența materială de a soluționa cererile de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, cum este în speță dispoziția emisă de Primarul Municipiului Craiova.

În ceea ce privește cererea de chemare in garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al dispoziției de despăgubiri, Curtea de apel a reținut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu indică niciun temei de drept conform căruia, în situația în care ar cădea în pretenții, să poată fi trasă la răspundere Primăria, întrucât Comisia este obligată, conform atribuțiilor legale, să cenzureze dispoziția Primarului, neputând astfel solicita antrenarea răspunderii subsidiare a Primăriei în acest cadru procesual. În ceea ce privește fondul cauzei dedus judecății, Curtea de apel a reținut următoarele: Reclamantele au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova.

Prin dispoziția nr. 13806 din 26 iunie 2007, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 12977/CC. Instanța a reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (nr. 1305/N/2001), iar autoritatea locală cu competență în materie a emis dispoziția în data de 26 iunie 2007. Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, Comisia Centrală a invocat efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, instanța de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar împrejurarea că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor. Totodată, instanța a reținut că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de daune cominatorii, Curtea de apel a reținut că art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. În ceea ce privește cererea reclamantelor privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanța a reținut că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește termenul legal în care autoritatea publică obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligație. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate, întrucât, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța avea obligația să constate că de legalitatea dispoziției emise de primar depinde soluționarea litigiului în fond. Mai susține recurenta-pârâtă că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziția emisă de primar poate fi atacată doar de către persoana îndreptățită, astfel că invocarea excepției de nelegalitate, ca mijloc de apărare, este singura modalitate prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor poate solicita exercitarea controlului judecătoresc al dispoziției respective.

Totodată, susține recurenta-pârâtă că dispoziția emisă de primar este un act administrativ unilateral cu caracter individual, un argument în acest sens fiind faptul că, potrivit art. 16 alin. (2 1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispozițiile emise de primari sunt înaintate Comisiei însoțite de avizul de legalitate al instituției prefectului. Printr-o a doua critică din recurs, recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel pe fondul cauzei, susținând următoarele: Emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Mai susține recurenta-pârâtă că în privința reclamantelor au fost parcurse etapele procedurii administrative, dosarul fiind analizat în privința legalității cererii de restituire în natură a imobilului, prilej cu care se susține că au fost constatate aspecte în considerarea cărora a fost invocată excepția de nelegalitate. Recurenta-pârâtă susține că Dosarul nr. 12977/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova, motiv pentru care Comisia nu mai este învestită cu atribuțiile legale privind procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aspecte care nu a fost reținute de instanța de fond.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, deși soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantelor urmează procedura stabilită prin d ecizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Intimatele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția nr. 13806 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la dispoziția nr. 13806 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că dispoziția emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009, publicate în „Excepția de nelegalitate.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”, Ed. Hamangiu, București, 2011). În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 13806 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Susținerea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova nu poate fi primită și nu este de natură a deroba instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Sub acest aspect, Curtea constată că demersurile Comisiei în dosarul reclamantelor, care a fost înregistrat la această instituție încă din anul 2007, au fost efectuate când, prin adresa din 08 februarie 2010, dosarul a fost restituit Primăriei în vederea analizării anumitor aspecte.

Chiar într-o asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată de instituția publică în perioada scursă de la data înregistrării dosarului și încălcarea principiului termenului rezonabil prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de despăgubire cu care a fost învestită nu pot fi înlăturate prin simpla remitere a dosarului către Primăria Muinicipiului Craiova la aproape 3 ani (2010) de la data înregistrării (2007). La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 04 noiembrie 2009, (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011). Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 196 din 01 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.