ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1040/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1040/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 196 din 01 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins cererea se

sesizare a Tribunalului Dolj cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate

a dispoziției nr. 13806 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova;

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantele P.I. și G.M.;

- a obligat pe pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire

aferent imobilului situat în Craiova, preluat abuziv conform dispoziției nr. 13806

din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova;

- a respins acțiunea față

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității

procesuale pasive;

- a respins petitul privind

acordarea de daune cominatorii.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamantele P.I. și G.M. au chemat în judecată pârâtele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele

să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat

sub nr. 1305/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere

până la emiterea deciziei.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

invocată prin întâmpinare, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile

art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, obligația legală de emitere

a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri și de întocmire a raportului de evaluare

revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților îi revine doar atribuția, conform dispozițiilor

art. 2 din H.G. nr. 361/2005, de a asigura organizarea și funcționarea Secretariatului

Comisiei Centrale.

În ceea ce privește cererea

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de sesizare a Tribunalului

Dolj cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 13806 din 26 iunie 2006, instanța

a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, o asemenea excepție poate fi invocată numai cu privire la acte

ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios

administrativ. A reținut instanța că art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată,

reglementează o

procedură judiciară specială de contestare a actelor

de

restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii

prin echivalent, conform

căreia revine secției civile tribunalului

în

a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare a imobilului competența

materială de a soluționa cererile de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției

motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, cum

este în speță

dispoziția

emisă de Primarul Municipiului Craiova.

În ceea ce privește cererea

de chemare in garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent

al dispoziției de despăgubiri, Curtea de apel a reținut că pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu indică niciun temei de drept conform căruia,

în situația în care ar cădea în pretenții, să poată fi trasă la răspundere Primăria,

întrucât Comisia este obligată, conform atribuțiilor legale, să cenzureze dispoziția

Primarului, neputând astfel solicita antrenarea răspunderii subsidiare a Primăriei

în acest cadru procesual.

În ceea ce privește fondul

cauzei dedus judecății, Curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamantele au solicitat

ca, în baza Legii nr. 10/2001, să se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat

în Craiova.

Prin dispoziția nr. 13806

din 26 iunie 2007, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul în litigiu, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 12977/CC.

Instanța a reținut că

reclamanții au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia

prin formularea unei notificări în anul 2001 (nr. 1305/N/2001), iar autoritatea

locală cu competență în materie a emis dispoziția în data de 26 iunie 2007.

Ulterior transmiterii

dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil,

Comisia Centrală a invocat efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența

imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, instanța de

fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură

a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar împrejurarea că autoritățile administrative

nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora

și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor.

Totodată, instanța a reținut

că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea

pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja

bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România

prin Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la plata de daune cominatorii, Curtea de apel a reținut că

art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de sancționare a autorităților,

în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură

care este subsecventă actualei etape judiciare.

În ceea ce privește cererea

reclamantelor privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, instanța a reținut că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

stabilește termenul legal în care autoritatea publică obligată să încheie un act

administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligație.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă critică

din recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a respins,

ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate, întrucât, conform art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, instanța avea obligația să constate că de legalitatea dispoziției

emise de primar depinde soluționarea litigiului în fond. Mai susține recurenta-pârâtă

că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziția emisă de primar

poate fi atacată doar de către persoana îndreptățită, astfel că invocarea excepției

de nelegalitate, ca mijloc de apărare, este singura modalitate prin care Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor poate solicita exercitarea controlului

judecătoresc al dispoziției respective. Totodată, susține recurenta-pârâtă că dispoziția

emisă de primar este un act administrativ unilateral cu caracter individual, un

argument în acest sens fiind faptul că, potrivit art. 16 alin. (2

1

) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispozițiile emise de primari sunt înaintate Comisiei

însoțite de avizul de legalitate al instituției prefectului.

Printr-o a doua critică

din recurs, recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel pe fondul

cauzei, susținând următoarele:

Emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia

Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor,

ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele

aflate în situații similare.

Mai susține recurenta-pârâtă

că în privința reclamantelor au fost parcurse etapele procedurii administrative,

dosarul fiind analizat în privința legalității cererii de restituire în natură a

imobilului, prilej cu care se susține că au fost constatate aspecte în considerarea

cărora a fost invocată excepția de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă susține

că Dosarul nr. 12977/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova, motiv pentru

care Comisia nu mai este învestită cu atribuțiile legale privind procedura administrativă

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aspecte care nu a fost reținute

de instanța de fond.

În concluzie, recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea

principiului termenului rezonabil, deși soluționarea dosarului de despăgubire al

reclamantelor urmează procedura stabilită prin d

ecizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie

2008 pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

de recurs

Analizând cauza, în limita

criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Intimatele-reclamante

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, pentru

care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția nr. 13806

din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor

de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare

prin sentința recurată.

În ceea ce privește criticile

din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției

de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la

dispoziția nr. 13806

din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanța de control judiciar

constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența

constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care

s-a reținut că

dispoziția

emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune

acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care

nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în

condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ

(a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie

2009, publicate în „Excepția de nelegalitate. Jurisprudența Secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”, Ed. Hamangiu,

București, 2011).

În ceea ce privește fondul

cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate

în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima

instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea

acesteia.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile

imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită

la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 13806 din 26 iunie 2007 emisă

de Primăria Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în același an la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Cu referire concretă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat

a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,

autoritatea pârâtă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat

principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea

Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială

nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României,

normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de

reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate

într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului

la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă,

ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene

consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice

ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor

aduse hotărârii recurate.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Susținerea recurentei-pârâte

referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova nu

poate fi primită și nu este de natură a deroba instituția de obligațiile ce îi incumbă

cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale

ale omului. Sub acest aspect,

Curtea constată că demersurile Comisiei în dosarul reclamantelor,

care a fost înregistrat la această instituție încă din anul 2007, au fost efectuate

când, prin adresa din 08 februarie 2010, dosarul a fost restituit Primăriei în vederea

analizării anumitor aspecte. Chiar într-o asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată

de instituția publică în perioada scursă de la data înregistrării dosarului și încălcarea

principiului termenului rezonabil prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea

dosarului de despăgubire cu care a fost învestită nu pot fi înlăturate prin simpla

remitere a dosarului către Primăria Muinicipiului Craiova la aproape 3 ani (2010)

de la data înregistrării (2007).

La pronunțarea prezentei

decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie

reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din

20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte

de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal

pe anul 2007 – Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007); decizia nr. 4503 din

21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența

Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul II, Ed. Hamangiu,

București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate

în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2008 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); decizia

nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 04 noiembrie 2009, (publicate

în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011).

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând

motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 196 din

01 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.