ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2844/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta H.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat din 2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârzierea, până la emiterea deciziei.

Reclamanta a arătat în motivarea acțiunii că prin dispoziția din 19 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, iar această decizie împreună cu întreaga documentație a fost înaintată la Secretariatul Comisiei Centrale, însă dosarul nu a fost soluționat nici până la această dată. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilitatea capătului de cerere privind obligarea sa la plata daunelor cominatorii. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției din 19 iulie 2005, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 390 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a respins sesizarea Tribunalului Dolj cu excepția de nelegalitate a dispoziției din 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H.N. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, conform dispoziției din 2005. Totodată, Curtea de Apel a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la acte ce nu pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios, întrucât art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2005 exceptează controlului instanței de contencios actele pentru care prin lege organică este reglementată o procedură juridică specială pentru desființarea sau modificarea lor, în cazul dispoziției atacate fiind incidente prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca principiul termenului rezonabil, având în vedere că reclamanta a început procedurile de recuperare a imobilului sau a contravalorii acestuia în anul 2001, astfel că între data depunerii notificării și data introducerii acțiunii în instanță, au trecut aproximativ 9 ani fără ca autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Prima instanță a mai reținut că, în speță, prin comportamentul său, pârâta încalcă atât art. 6 din Convenție cât și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care a constatat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea părților la plata daunelor cominatorii, instanța de fond a constatat că acesta este nefondat, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților în cazul în care acestea nu execută hotărârile definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă acestei etape judiciare. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a apreciat că este întemeiată, având în vedere că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției din 19 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, de aplicarea acestei dispoziții depinzând soluționarea prezentei cauze; - instanța de fond nu a verificat apărările comisiei privind neconcordanța dintre obiectul dispoziției și obiectul notificării, reținând, totodată, că - în mod nelegal - dosarul a fost retrimis Primăriei; - în mod greșit s-a reținut depășirea de către comisie a termenului rezonabil, la nivelul acesteia fiind emisă decizia nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive: Astfel, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale incidente, prima instanță a reținut că nu este admisibilă o excepție de nelegalitate - întemeiată pe art. 4 din Legea nr. 554/2004 - cu privire la dispoziția de primar emisă în baza Legii nr. 10/2001, deoarece aceasta este un act de drept civil ce nu poate face obiectul art. menționat și nu poate fi contestată decât pe căile prevăzute de legea specială (Legea nr. 10/2001, modificată și republicată).

De asemenea, Înalta Curte reține ca fiind întemeiate considerațiile de principiu ale instanței de fond, în sensul că o durată de 6 ani de la înregistrarea dosarului nu poate fi, în nici un caz, considerată un termen rezonabil pentru o procedură administrativă, iar restituirea dosarului către entitatea notificată este o operațiune administrativă nelegală, neprevăzută în vreun text din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare și nici în Normele metodologice emise în baza acestei legi. Totodată, invocarea de către recurenta-pârâtă a unei dispoziții de uz intern privind ordinea de soluționare a cauzelor, adoptată în anul 2008, este nerelevantă în raport de obligația soluționării cererilor într-un termen rezonabil - astfel cum această noțiune s-a conturat în aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Este însă întemeiat motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a făcut o completă stabilire a situației de fapt, în sensul că nu a analizat apărarea pârâtei privind existența unei neconcordanțe între notificarea din 2001 și dispoziția Primarului Municipiului Craiova în ceea ce privește componența imobilului pentru care se acordă despăgubiri, respectiv dacă acesta se compune numai din teren sau din teren și construcție, dacă respectiva neconcordanță este reală și dacă a constituit sau nu un impediment legal în emiterea deciziei de despăgubire. Pentru ca instanța să se pronunțe asupra acestei apărări de fond, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 314 și 312 alin. (1) și (5) C. proc.

civ., casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 390 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.