ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5756/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta I.S. a chemat în judecată A.N.R.P. –

Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Statul Român prin C.C.S.D.,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să emită și

să comunice Decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub

nr. 457/N/2001 , situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de

întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

prin dispoziția nr. 2986 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus

acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către

reclamanta I.S., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat

sub nr. 457/N/2001.

Dispoziția nr. 2986 din 23 ianuarie 2006 a rămas definitivă și a fost predată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile,

împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emitere ei, constituindu-se

dosarul nr. 19130/CC din 28 iunie 2006.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.R.P.

a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție

soluționată în condițiile art. 137 C. proc . civ. și reținută de instanță ca

fiind întemeiată.

Analizând fondul cauzei, prin

sentința civilă nr. 175 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă și a obligat pârâta să-i emită decizia privind titlul de

despăgubire.

De asemenea, a respins acțiunea față

de A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și capătul de

cerere privind acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare

trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9

ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie

deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

Referitor la capătul de cerere

privind obligarea la daune cominatorii, instanța a dispus respingerea acestuia,

reținând că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură

specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută

hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei

etape judiciare.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

susținând, în esență, următoarele critici.

Instanța de fond în mod greșit a

reținut că în speță nu au fost încălcate dispozițiile privind nerespectarea unui

termen rezonabil de soluționare a cauzei.

În cadrul procedurii administrative

reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe

etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării

dosarelor și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către

Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Arată recurenta că legiuitorul nu a

prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilind că

ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor (pct. 17.1. din Normele Metodologice).

În aplicarea acestor prevederi,

Comisia a emis decizia nr. 2/2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a

dosarului cât și a evaluatorului, decizie care a fost înlocuită cu Decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2009 prin care modalitatea de transmitere a dosarelor

spre evaluare se face în ordinea înregistrării lor.

Se arată că această din urmă decizie

s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare

înregistrate la Secretariatul Comisiei încă de la înființare (2005).

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele nelegale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc . civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată

pentru următoarele considerente:

Recurenta prin motivele de recurs,

invocă un anumit mod de organizare internă pentru aplicarea procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv

Decizia nr. 2815 din 16 august 2008.

Legea nr. 247/2005 este o lege de

reparație iar autoritățile executive ale statului au obligația de a o pune în

executare prin derularea procedurilor administrative într-un termen rezonabil

compatibil cu Constituția României, dreptul intern și statele internaționale (art.

6 CEDO).

Cum dosarul reclamantei I.S. a fost

înregistrat la Comisie sub nr. 191130 din 28 iunie 2006, se reține că

nesoluționarea acestuia într-un termen de aproximativ 4 ani și neîndeplinirea obligației

de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noțiunii de bun

garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Instanța de fond în mod corect a

apreciat că autoritatea recurentă este în culpă pentru că nu a luat măsuri

eficiente pentru soluționarea cererii reclamantei.

Față de cele mai sus arătate în

conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc . civ., se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva

sentinței civile nr. 175 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

decembrie 2010.