ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5302/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 2373/2011 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1538/63/2011, a fost admisă excepția necompetenței materiale fiind declinată competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta P.L.N. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. La 22 septembrie 2011 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să dispună plata în numerar a sumei de 94.993 RON în două tranșe, arătând că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori după caz faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 2350/54/2011 primind termen de judecată la data de 19 ianuarie 2012 pentru când părțile au fost legal citate. În ședința publică din data de 19 ianuarie 2012, reclamanta prin apărătorul ales a depus „Note de Ședință" arătând că acestea au caracterul unor precizări la acțiune. Prin precizare, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții în solidar la plata în numerar a sumei de 94.993 RON arătând că potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este abilitată să ia și alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi, măsuri pe care pârâta nu le-a întreprins.

La data de 6 februarie 2012 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința nr. 231 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta P.L.N., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P., Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este întemeiată și va fi admisă întrucât, având în vedere faptul că procedura de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire a fost finalizată iar potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atribuțiile Comisie Centrale încetează la data emiterii titlului de despăgubire. Ca urmare, plata în numerar astfel cum a solicitat reclamanta nu intră în atribuțiile pârâtei Comisia Centrală ci se realizează de către A.N.R.P., Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, s-a constatat că reclamanta a înregistrat la A.N.R.P., Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar cererea de opțiune din 26 martie 2009, solicitând emiterea titlului de plată (despăgubiri în numerar) pentru suma de 94.993 RON.

În conformitate cu prevederile art. 18 lit. a), Titlul VII al Legii 247/2005 și art. 18.1 lit. a) din Normele de aplicare a acestei legi emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul A.N.R.P., în ordinea depunerii cererilor de opțiune. Prin urmare, plățile sunt efectuate în ordinea numerelor de opțiune, până în prezent plata despăgubirilor în numerar realizându-se în limita disponibilităților financiare, respectiv până la cererea de opțiune înregistrată din 29 aprilie 2008. În consecință, plata către reclamantă urmează a se efectua în limita disponibilităților financiare potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, din acest punct de vedere creanța solicitată fiind certă și lichidă dar neexigibilă.

Pe de altă parte, este întemeiată apărarea formulată de pârâta A.N.R.P., Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, prin întâmpinare potrivit cu care, deși există dispoziții legale care prevăd posibilitatea persoanei îndreptățite la despăgubiri de a formula cerere de emitere cu prioritate a titlului de plată dacă se face dovada unor condiții medicale sau sociale deosebite, reclamanta nu au uzat de aceste prevederi legale. În final, a mai reținut prima instanță și incidența art. 3 alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010 „pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente", precum și a dispozițiilor O.U.G.

nr. 4/2012 publicată în M.Of. nr. 169/15.03.2012 s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței, chiar a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.L.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține că, în mod greșit, a considerat prima instanță ca fiind întemeiată excepția prematurității acțiunii, în condițiile în care prin nesoluționarea într-un termen rezonabil și în întregime a cererii de opțiune prin emiterea titlului de plată, autoritatea pârâtă A.N.R.P.

încalcă dreptul la respectarea bunurilor reclamantului. Invocă în susținerea recursului prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art. 6 din Convenție. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată, în raport cu motivele invocate de recurentă, cu actele dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Analiza legislației naționale aplicabile în cauză relevă că art. 11 alin. (2) din Constituția României dispune că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că în baza art. 20 din Constituția României, instanța în fata căreia se invocă existenta unei neconcordanțe între legislația națională și dispozițiile Convenției, va aplica sancțiunea inaplicabilității normei interne contrare Convenției pentru raportul juridic concret și cu privire la situația conflictuală supusă examinării. În baza aceluiași temei constituțional, jurisprudența C.E.D.O. este direct aplicabilă în sistemul român de drept, pe temeiul principiului subsidiarității. Urmare a prevederilor constituționale enunțate, rezultă că în cauza de față judecătorul trebuia să stabilească existența unei neconcordanțe între Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007 și O.U.G. nr. 62/2010 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudența C.E.D.O. În acest context, Înalta Curte arată că despăgubirea trebuie acordată într-un termen rezonabil, pentru a fi adecvată. Însă, în raport de faptul că aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor largi categorii de proprietari, de natură a avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului, măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr. 81/ 2007 și O.U.G. nr. 62/2010 se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului atât în ceea ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor patrimoniale cât și asupra termenului necesar pentru aplicarea măsurilor.

De asemenea, trebuie să se aibă în vedere că potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 s-a suspendat emiterea titlurilor de plată, în această perioadă titlurile de despăgubire urmând a fi valorificate numai prin conversia în acțiuni la Fondul Proprietatea. O asemenea măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, pentru că statul a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată.

La aprecierea asupra compatibilității legislației naționale cu normele Convenției, Înalta Curte are în vedere și un alt criteriu, propriu jurisprudenței Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anume acela al proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe în materie de protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale (cauza Saggio c/Italie). Lipsa de resurse financiare a Statului român, în raport de amploarea numărului de solicitări este de natură a justifica măsura și a nu înfrânge echilibrul între dreptul individual și interesele generale.

Înalta Curte consideră că în cauză, dreptul de apreciere în adoptarea măsurilor nu este disproporționat, ținând seama și de numărul foarte mare al solicitărilor și că în măsura în care s-ar înlătura prevederile din Legea nr. 247/2005 s-ar ajunge la o situația de haos economic, mai mult chiar justiția ar fi o sursă de instabilitate în raport cu celelalte persoane îndreptățite. De altfel, prin mai multe decizii Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010 sunt constituționale și corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și Jurisprudenței C.E.D.O., în prezent, fiind în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 publicată în M.Of. nr. 169/15.03.2012 s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței, chiar a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor.

Pe de altă parte, pretențiile recurentei-reclamante de a fi obligată A.N.R.P. să-i plătească suma stabilită prin titlul de despăgubire, sunt premature față de situația, potrivit căreia, reclamantei nu i-a fost încă emis titlul de plată, această procedură fiind suspendată până la data de 15 mai 2013 prin Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2012. Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că sentința atacată este temeinică și legală, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.L.N., împotriva sentinței nr. 231 din 29 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.