ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2641/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta E.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună emiterea titlului de plată în numerar pentru suma de 346.431, 78 lei reprezentând titlul de despăgubire acordat prin decizia nr. 7329 din 29 ianuarie 2001, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și să se efectueze plata acesteia. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că A.N.R.P.

- Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a adoptat decizia nr. 7329 din 29 ianuarie 2010 prin care la art. 1 a emis Titlul de Despăgubire în cuantum de 346.431,18 lei, decizia rămânând definitivă prin neexercitarea vreunei hotărâri de atac împotriva acesteia, un exemplar fiind înaintat Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar.

Reclamanta a precizat faptul că în temeiul dispozițiilor art. 18 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și-a exprimat opțiunea pentru primirea, exclusiv de despăgubiri în numerar prin cererea depusă la data de 06 mai 2010 și înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 17430. Prin întâmpinările formulate în cauză pârâtele au solicitat respingerea acțiunii formulate invocându-se excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice întrucât respectivul minister nu are nici un fel de atribuție în efectuarea plății despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 10/2005, plata dispunându-se de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și excepția prematurității cererii de chemare în judecată, deoarece emiterea unui titlu de plată se dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul A.N.R.P., în ordinea depunerii cererilor de opțiune, în speță, cererea de opțiune a reclamantului fiind înregistrată cu nr. 17430 din 06 mai 2010 iar până în prezent despăgubirile în numerar au fost efectuate până la cererea de opțiune înregistrată cu nr. 03867 din 28 aprilie 2008. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 439 din 15 octombrie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta E.N.

în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele considerente: 1. Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Dolj, Curtea a reținut că este întemeiată. Potrivit dispozițiile art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.

Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată". Prin art. 14 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a înființat Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a cărei activitate este coordonată de un vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Atribuția principală a Direcției constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată conform acestei legi și normelor emise în aplicarea acesteia.

Prin urmare, Curtea a stabilit că, în raport cu obiectul acțiunii, respectiv achitarea despăgubirilor cuvenite reclamantei în baza dispozițiilor Legii 10/2001 și Legii 247/2005, Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă. 2. Privitor la excepția prematurității acțiunii în raport cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Curtea a constatat că, urmare emiterii Deciziei de despăgubire nr. 7329 din 29 ianuarie 2010, în cuantum de 346.431,78 lei, conform valorii stabilite în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 12244/CC, reclamanta a înregistrat la A.N.R.P.

cererea de opțiune sub nr. 17430 din 06 mai 2010. În conformitate cu prevederile art. 18 2 lit. a), Titlul VII al Legii 247/2005 și art. 18 1 lit. a) din Normele de aplicare a acestei legi, emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare. Prin urmare plățile sunt efectuate în ordinea numerelor de opțiune până în prezent plata despăgubirilor în numerar realizându-se în limita disponibilităților financiare până la cererea de opțiune înregistrat sub numărul 0967 din 29 aprilie 2008. In consecință, a reținut Curtea, plata către reclamantă urmează a se efectua în limita disponibilităților financiare potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, din acest punct de vedere creanța solicitată de reclamantă fiind certă și lichidă dar neexigibilă.

Pe de altă parte potrivit art. III din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII " Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M.Of., Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

Prin urmare, Curtea a constatat că în temeiul dispozițiilor mai sus amintite, până la data de 01 iulie 2012 emiterea titlurilor de plată se suspendă reclamanta având dreptul doar la valorificarea despăgubirilor prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, astfel că acțiunea reclamantei apare ca prematur formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta E.N., criticând-o ca nelegală și netemeinică. In cea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român recurenta a susținut că prima instanță a procedat în mod greșit reținând că obligația de plată revine exclusiv A.N.R.P. Potrivit art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, TITLURILE DE DESPĂGUBIRE sunt certificate emise de Comisia Centrală, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului Român.

Ca atare, debitorul este Statul Român, astfel că acesta are calitate procesuală pasivă. Recurenta a susținut că instanța de fond a dat o dezlegare greșită și în ceea ce privește prematuritatea cererii de chemare în judecată. A arătat că exigibilitatea plății coincide cu emiterea titlului de despăgubire, altfel se încalcă principiul procesului rezonabil și noțiunea de proces echitabil. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraf 1 din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative. A mai susținut recurenta că este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate mai multe legi cu caracter reparatoriu, punerea în executare a acestora revenind autorităților executive ale statului, care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

A mai precizat, totodată că O.U.G. nr. 62/2010 transformă dreptul la despăgubiri într-un drept eventual și încalcă principiul predictibilității normei juridice și vine în contradicție cu prevederile Convenției Europene pentru Drepturile Omului, care ar trebui să aibă prioritate în raport cu normele dreptului intern și de asemenea cu cele două decizii pilot pronunțate împotriva României la data de 12 octombrie 2010. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, a obiectului acțiunii în contencios administrativ și a prevederilor Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție retine că recursul este nefondat. Obiectul acțiunii formulate de E.N.

a vizat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de plată în numerar pentru suma de 346.431,78 lei, reprezentând titlul de despăgubire acordat prin Decizia nr. 7329 din 29 ianuarie 2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și efectuarea plății acesteia. Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. În art. 182.1 lit. a) din H.G.

nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare. Deci, în raport cu aceste dispoziții, emiterea titlului de plată a despăgubirilor bănești este prevăzută sub condiția existenței disponibilităților financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment și în ordinea înregistrării cererilor de opțiune ale persoanelor îndreptățite a primei despăgubiri.

In cauză nu a fost contestată situația de fapt existentă referitoare la greutățile financiare întâmpinate de pârâtă în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor și nici nu a fost făcută vreo dovadă a existenței unor disponibilități financiare reale care să permită emiterea titlului de plată solicitat de intimații-reclamanți. Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale enunțate și situația de fapt expusă, nu se poate reține refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în executarea obligației ce intră în atribuțiile sale, respectiv aceea de a emite titlul de plată reclamanților, nefiind dovedit în cauză excesul de putere al autorității pârâte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

In consecință, în absența disponibilităților bănești ale statului și având în vedere rațiunile financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, care se mențin și în prezent, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, se apreciază că prin admiterea acțiunii s-ar impune pârâtei o obligație imposibil de realizat. Mai mult, aceasta ar fi de natură să afecteze și principiul egalității de tratament, cunoscut atât în plan intern cât și în plan european, în condițiile în care dosarul de opțiune al reclamanților nr. 17430 a fost înregistrat la data de 06 mai 2010, iar plata s-a realizat până la dosarul nr. 03867 înregistrat la data de 28 aprilie 2008. Această concluzie se impune în virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, consacrat în jurisprudența CEDO.

Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că în raport de obiectul acțiunii - emiterea de Titlu de plată în numerar și efectuarea plății și în raport cu data soluționării acțiunii și respectiv a judecării prezentului recurs, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010 potrivit cărora pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea" - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea , fiind aplicabile și dispozițiile art. 111 alin. (3) din O.U.G.

nr. 62/2010 în ceea ce privește cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate în condițiile art. 18 2 alin. (5) din H.G. nr. 128/2008. Înalta Curte reține că nu au fost încălcate dispozițiile Protocolului Adițional nr. 1 la CEDO și nici hotărârile pilot pronunțate împotriva României.

Intr-o împrejurare similară CEDO a reținut, în cauza Broviowski contra Poloniei, că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice semnificative asupra unui stat și a resurselor sale financiare, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în privința alegerii măsurilor de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar aplicării acestor măsuri, subliniindu-se că este admisibilă diminuarea indemnizației, care trebuie să se afle într-un raport rezonabil cu valoarea bunului în discuție, pentru a fi adecvată, iar despăgubirile să se plătească într-un termen rezonabil.

Instanța europeană, prin hotărârile pilot pronunțate în cauzele Măria Atanasiu, Poenaru și Solon în 2010, a stabilit suspendarea judecării cazurilor similare, timp de 18 luni, pentru ca în acest termen de grație statul român să revizuiască procedura de acordare a despăgubirilor, astfel încât acestea să poată fi efectiv achitate, sugerându-se posibilitatea limitării acestora, sau a plății lor în tranșe. In acest context, se constată că aplicarea măsurilor reparatorii, implică indemnizarea unor largi categorii a persoanelor îndreptățite - foști proprietari, cu impact economic evident asupra resurselor financiare ale statului, iar măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007 se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, în privința alegerii modalității de executare, dar și a timpului/termenului necesar aplicării măsurilor. Plata despăgubirilor în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare și în ordinea înregistrării cererilor de opțiune reprezintă criterii obiective, pentru acordarea efectivă a măsurilor reparatorii. O asemenea măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, deoarece statul a aplicat aceleași criterii celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele rezonabile de apreciere a consecințelor economice a măsurilor asupra ansamblului resurselor statului, cu respectarea principiului proporționalității și al echilibrului care trebuie să existe între protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale (cauza Seggio contra Italiei).

În fine, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat în mod corect și excepția lipsei calității procesuale a Statului Român prin Ministerul Finanțelor având în vedere dispozițiile art. art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora: „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/ sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.N. împotriva sentinței nr. 439 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.