ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 februarie 2010, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea acesteia să emită titlul de despăgubire în numerar pentru suma de 54.826,24 RON reprezentând titlu de despăgubire acordat prin decizia nr. 2030 din 28 mai 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în procedura administrativă instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul Dosarului nr. 9961/CC prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr. 244/N/2001, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a adoptat decizia nr. 2030 din 28 mai 2008 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 54.826,24 RON, decizie rămasă definitivă, în temeiul căreia reclamantul și-a exprimat opțiunea pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, opțiune depusă la data de 02 iulie 2008. Reclamantul a susținut că până la data formulării acțiunii pârâta nu a emis titlul de plată și nu a transferat despăgubirea în numerar, prevalându-se de dispozițiile art. 18 2 lit. a), potrivit cărora despăgubirea în numerar se va transfera în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare, poziție criticabilă pentru încălcarea principiului executării cu bună credință de către stat a obligațiilor ce-i revin și a principiului soluționării dosarului într-un termen rezonabil.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, motivat de incidența art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 și art. 18 2 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocând lipsa disponibilităților financiare și aspecte ce țin de procedura administrativă, condiții în care, practic, s-a stabilit în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de executat. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 224 din data de 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamantul M.I.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat ca întemeiată excepția prematurității acțiunii în raport cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Instanța fondului a apreciat că suma solicitată de către reclamant reprezintă o creanță certă și lichidă, dar neexigibilă, în condițiile în care reclamantul a înregistrat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cererea de opțiune din 2 iulie 2008, iar plățile sunt efectuate în ordinea numerelor de opțiune până în prezent plata despăgubirilor în numerar realizându-se în limita disponibilităților financiare până la cererea de opțiune înregistrată în 09 aprilie 2008. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.I., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale.

A susținut recurentul-reclamant că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor legale în materia legilor reparatorii, că, permițându-se Statului Român să prelungească sine die termenul de soluționare a cererilor de despăgubire se încalcă principiul procesului rezonabil și noțiunea de proces echitabil. Recurentul a mai criticat sentința contestată pentru faptul că instanța de fond a primit simplele afirmații ale intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților fără să-i fi cerut să probeze diligența în soluționarea cererii sale.

A mai susținut că acest comportament al pârâtei aduce atingere noțiunii de bun și obligației subsecvente a statului, potrivit Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin recunoașterea dreptului la despăgubire neurmată de punerea în plată a drepturilor se creează și se menține o stare de incertitudine cu privire la drepturile recurentului, perpetuând, printr-o atitudine culpabilă, o puternică stare de insecuritate juridică în domeniul legilor reparatorii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de plată în temeiul art. 18 alin. (1) din Titlul VII Capitolul V al Legii nr. 247/2005. Calitatea recurentului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent a fost stabilită prin dispoziția nr. 2829 din 23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova, dosarul conținând dispoziția și documentația aferentă fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 9961/CC.

Soluția pronunțată de Curtea de apel, de respingere ca prematură a acțiunii înregistrate la data de 15 februarie 2010, la aproape doi de ani de la depunerea opțiunii recurentului pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, și mai cu seamă considerentele reținute în fundamentarea soluției, reflectă interpretarea greșită a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 554/2004 atât în litera, cât și în spiritul lor. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Este adevărat că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen în cadrul căruia să fie finalizată procedura de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, iar complexitatea etapelor procedurii administrative exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/2004. Această împrejurare nu poate încuraja însă autoritatea competentă să tergiverseze soluționarea dosarelor peste limitele unui termen rezonabil, consacrat în art. 21 alin. (3) din Constituția României și în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, principiu aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative ori în etapa executării deciziilor definitive.

Principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale are drept efect necesar și faptul că o cerere întemeiată pe dispozițiile Capitolului V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, având ca obiect obținerea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza legislației interne, recurentul-reclamant este obligat să mai aștepte, pentru un termen neprecizat, realizarea drepturilor sale, fiind condiționat și de existența disponibilităților bănești, se ajunge la o durată totală a procedurii de aproximativ 10 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă. Argumentele intimatei-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ce se circumscriu excepției prematurității cererii reclamantului-recurent sunt nefondate. Art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că: „După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.

titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată”. La rândul său art. 18 1 din același Titlu VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, stabilește că: „( 1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune. (2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o suma de maxim 500.000 RON, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

(3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 RON, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa: a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14 1 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea .” Din interpretarea acestor texte legale, recurenta ajunge la concluzia că prin actul normativ adoptat cu scopul „accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor” s-au introdus anumite „limite” pe care nu le poate eluda. Or, dreptul de creanță pe are îl are recurentul împotriva titlului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar limitările și condiționările impuse de reglementarea națională nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile Convenției, acestea din urmă au prioritate. În Cauza Dumitru Popescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem „bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantare a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale”.

În această hotărâre s-a mai precizat și că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință, „obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator”. Principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, o componentă a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și ale cărui coordonate nu pot fi ignorate ca repere în practica administrativă a autorităților publice naționale.

Complexitatea procedurii, deși poate constitui unul dintre criteriile de apreciere a respectării termenului rezonabil și a eventualei culpe a autorității, nu poate fi invocată pentru justificarea unei totale pasivități a autorității publice, și nu poate avea consecința exonerării totale a autorității pârâte de probarea diligențelor depuse și a imposibilității obiective de soluționare a solicitării recurentului. În speță, instanța de fond a respins cererea reclamantului ca prematură, reținând că plățile sunt efectuate în ordinea numerelor de opțiune, până în prezent plata despăgubirilor în numerar realizându-se în limita disponibilităților financiare până la cererea de opțiune înregistrată în 09 aprilie 2008, cu toate că intimata-pârâtă nu a prezentat nici un fel de dovezi din care să rezulte aceste date.

Existența unui termen de plată nu poate paraliza dreptul reclamantului de a cere verificarea în concret a manierei în care legea este respectată de autoritatea publică și dacă imposibilitatea efectuării plății nu este invocată fără temei. Având în vedere toate considerentele expuse și constatând că, respingând ca prematură acțiunea formulată în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În condițiile în care recurentul-reclamant a parcurs procedura impusă de Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005, și față de obiectul cererii sale, în aplicarea efectivă a principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, instanței naționale îi revine obligația de a efectua acele acte și a dispune acele măsuri necesare realizării dreptului invocat, în a cărui apărare a fost consacrat principiul sus-menționat, în condițiile în care acesta este apreciat ca întemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către M.I. împotriva sentinței civile nr. 224 din data de 23 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.