ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data de 15 februarie 2010, reclamantul M.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea

acesteia să emită titlul de despăgubire în numerar pentru suma de 54.826,24 RON

reprezentând titlu de despăgubire acordat prin decizia nr. 2030 din 28 mai

2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în procedura administrativă instituită de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, în cadrul Dosarului nr. 9961/CC prin care a fost soluționat

dosarul întocmit în baza notificării nr. 244/N/2001, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

a adoptat decizia nr. 2030 din 28 mai 2008 reprezentând titlul de despăgubire în

cuantum de 54.826,24 RON, decizie rămasă definitivă, în temeiul căreia reclamantul

și-a exprimat opțiunea pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, opțiune

depusă la data de 02 iulie 2008.

Reclamantul a susținut

că până la data formulării acțiunii pârâta nu a emis titlul de plată și nu a transferat

despăgubirea în numerar, prevalându-se de dispozițiile art. 18

2

lit.

a), potrivit cărora despăgubirea în numerar se va transfera în termen de 15 zile

de la data existenței disponibilităților financiare, poziție criticabilă pentru

încălcarea principiului executării cu bună credință de către stat a obligațiilor

ce-i revin și a principiului soluționării dosarului într-un termen rezonabil.

Prin întâmpinarea depusă,

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția

prematurității introducerii acțiunii, motivat de incidența art. 18

2

pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 și art. 18

2

lit. a) Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, invocând lipsa disponibilităților financiare și aspecte ce țin

de procedura administrativă, condiții în care, practic, s-a stabilit în sarcina

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de

executat.

Prin sentința civilă

nr. 224 din data de 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamantul M.I.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a apreciat ca întemeiată excepția prematurității acțiunii în raport

cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Instanța fondului a apreciat

că suma solicitată de către reclamant reprezintă o creanță certă și lichidă, dar

neexigibilă, în condițiile în care reclamantul a înregistrat la Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților cererea de opțiune din 2 iulie 2008, iar plățile

sunt efectuate în ordinea numerelor de opțiune până în prezent plata despăgubirilor

în numerar realizându-se în limita disponibilităților financiare până la cererea

de opțiune înregistrată în 09 aprilie 2008.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul M.I., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii

cererii sale.

A susținut recurentul-reclamant

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor legale

în materia legilor reparatorii, că, permițându-se Statului Român să prelungească

sine die termenul de soluționare a cererilor de despăgubire se încalcă principiul

procesului rezonabil și noțiunea de proces echitabil.

Recurentul a mai criticat

sentința contestată pentru faptul că instanța de fond a primit simplele afirmații

ale intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților fără să-i

fi cerut să probeze diligența în soluționarea cererii sale.

A mai susținut că acest

comportament al pârâtei aduce atingere noțiunii de bun și obligației subsecvente

a statului, potrivit Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, prin recunoașterea dreptului la despăgubire neurmată de punerea în plată

a drepturilor se creează și se menține o stare de incertitudine cu privire la drepturile

recurentului, perpetuând, printr-o atitudine culpabilă, o puternică stare de insecuritate

juridică în domeniul legilor reparatorii.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei

reprezentând titlul de plată în temeiul art. 18 alin. (1) din Titlul VII Capitolul

V al Legii nr. 247/2005.

Calitatea recurentului

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent a fost stabilită

prin dispoziția nr. 2829 din 23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova,

dosarul conținând dispoziția și documentația aferentă fiind înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 9961/CC.

Soluția pronunțată de

Curtea de apel, de respingere ca prematură a acțiunii înregistrate la data de 15

februarie 2010, la aproape doi de ani de la depunerea opțiunii recurentului pentru

primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, și mai cu seamă considerentele reținute

în fundamentarea soluției, reflectă interpretarea greșită a prevederilor Titlului

VII al Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 554/2004 atât în litera, cât și în spiritul

lor.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată.

Este adevărat că Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen în cadrul căruia să fie finalizată

procedura de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, iar complexitatea

etapelor procedurii administrative exclude, în mod obiectiv, incidența termenului

de drept comun, de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/2004.

Această împrejurare nu

poate încuraja însă autoritatea competentă să tergiverseze soluționarea dosarelor

peste limitele unui termen rezonabil, consacrat în art. 21 alin. (3) din Constituția

României și în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, principiu

aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative

ori în etapa executării deciziilor definitive.

Principiul soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale are drept efect necesar și faptul

că o cerere întemeiată pe dispozițiile Capitolului V din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele

măsuri adiacente, având ca obiect obținerea despăgubirilor pentru imobilele preluate

abuziv, trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat

de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative

preliminare și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea

hotărârii judecătorești irevocabile.

Or, luând în considerare

intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza

legislației interne, recurentul-reclamant este obligat să mai aștepte, pentru un

termen neprecizat, realizarea drepturilor sale, fiind condiționat și de existența

disponibilităților bănești, se ajunge la o durată totală a procedurii de aproximativ

10 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă.

Argumentele intimatei-pârâte

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ce se circumscriu excepției

prematurității cererii reclamantului-recurent sunt nefondate.

Art. 18 alin. (1) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că:

„După emiterea titlurilor

de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de

conversie și/sau un titlu de plată. titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului

Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în

vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată”.

La rândul său art. 18

1

din același Titlu VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru

accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv, stabilește că:

„(

1) Titlurile de despăgubire

pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute

în prezenta secțiune.

(2) Dacă titlul de despăgubire

individual este emis pentru o suma de maxim 500.000 RON, titularul acestuia are

posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de

Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni,

parte în numerar.

(3) Dacă titlul de despăgubire

individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 RON, titularul acestuia

are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de

opțiunea sa:

a) să solicite primirea

exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau

b) să solicite primirea

de titluri de plată, în condițiile art. 14

1

și cu respectarea termenelor

și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii

totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul

Proprietatea.

(4) Titlurile de despăgubire

se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme

de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea

.”

Din interpretarea acestor

texte legale, recurenta ajunge la concluzia că prin actul normativ adoptat cu scopul

„accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor” s-au introdus anumite „limite”

pe care nu le poate eluda.

Or, dreptul de creanță

pe are îl are recurentul împotriva titlului reprezintă un bun în sensul art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, iar limitările și condiționările impuse de reglementarea națională

nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol.

Potrivit art. 20

alin. (2) din Constituție, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare

la protecția drepturilor omului și prevederile Convenției, acestea din urmă au prioritate.

În Cauza Dumitru Popescu

împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea

sistem „bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor

naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului

de garantare a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele

sale adiționale”. În această hotărâre s-a mai precizat și că, din moment ce Convenția

face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință, „obligația

pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor

sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare

din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator”.

Principiul soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, o componentă a dreptului

la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale

a Uniunii Europene și ale cărui coordonate nu pot fi ignorate ca repere în practica

administrativă a autorităților publice naționale.

Complexitatea procedurii,

deși poate constitui unul dintre criteriile de apreciere a respectării termenului

rezonabil și a eventualei culpe a autorității, nu poate fi invocată pentru justificarea

unei totale pasivități a autorității publice, și nu poate avea consecința exonerării

totale a autorității pârâte de probarea diligențelor depuse și a imposibilității

obiective de soluționare a solicitării recurentului.

În speță, instanța de

fond a respins cererea reclamantului ca prematură, reținând că plățile sunt efectuate

în ordinea numerelor de opțiune, până în prezent plata despăgubirilor în numerar

realizându-se în limita disponibilităților financiare până la cererea de opțiune

înregistrată în 09 aprilie 2008, cu toate că intimata-pârâtă nu a prezentat nici

un fel de dovezi din care să rezulte aceste date.

Existența unui termen

de plată nu poate paraliza dreptul reclamantului de a cere verificarea în concret

a manierei în care legea este respectată de autoritatea publică și dacă imposibilitatea

efectuării plății nu este invocată fără temei.

Având în vedere toate

considerentele expuse și constatând că, respingând ca prematură acțiunea formulată

în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prima

instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În condițiile în care

recurentul-reclamant a parcurs procedura impusă de Capitolul V Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, și față de obiectul cererii sale, în aplicarea efectivă a principiului

soluționării cauzei într-un termen rezonabil, instanței naționale îi revine obligația

de a efectua acele acte și a dispune acele măsuri necesare realizării dreptului

invocat, în a cărui apărare a fost consacrat principiul sus-menționat, în condițiile

în care acesta este apreciat ca întemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de către M.I. împotriva sentinței civile nr. 224 din data de 23 aprilie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.