ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

G.I.V. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar,

solicitând obligarea acestei autorități să-i plătească despăgubiri în numerar

în cuantum de 44.676 lei cu dobânda legală aferentă, sumă actualizată cu rata

inflației, calculată de la data scadenței, până la data plății efective, precum

și daune interese compensatorii de 200 lei/ zi întârziere de la data emiterii

deciziei și până la plata efectiv.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia Comisiei Centrale nr. 3363/ F

din 8 iulie 2008 i-au fost acordate despăgubiri în cuantum de 44.676 lei însă,

până în prezent acestea nu i-au fost achitate.

A precizat

reclamantul că s-a adresat autorității pârâte cu o cerere de urgentare a

acordării despăgubirilor la care a primit răspuns, solicitându-i-se a indica

codul I.B.A.N., obligație ce și-a îndeplinit-o.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția prematurității formulării acțiunii iar cu privire la fondul

cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

264 din 19 ianuarie 2010 a respins excepția prematurității acțiunii formulată

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de G.I.V.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Referitor la excepția

prematurității formulării acțiunii invocată de pârâtă și motivată de faptul că

emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor în numerar se dispune în

termen de 15 zile de la existența disponibilităților bănești în contul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a reținut a fi neîntemeiată,

având în vedere că, în realitate, reprezintă o apărare de fond, aceeași

argumentație fiind reluată de pârâtă cu privire la fondul cererii de chemare în

judecată.

Cu privire la cererea

reclamantului, prima instanță a apreciat a fi neîntemeiată.

Reclamantului G.I.V.,

prin Decizia Comisiei Centrale nr. 3363/ F din 8 iulie 2008 i s-a emis titlu de

despăgubire, în cuantum de 44.676 lei conform raportului de evaluare din 26 mai

2008, acesta formulând cerere de opțiune pentru primirea exclusivă de

despăgubiri în numerar, la data de 4 august 2008 potrivit dispozițiilor art. 18

1

din

Legea nr. 247/2005 Titlul VII.

Potrivit

dispozițiilor art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII,

dacă titularul despăgubirilor optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri

în numerar, se prezintă personal sau prin mandatar, cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului de despăgubiri în original, îi va transfera

despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data

existenței disponibilităților financiare.

Cum reclamantului, plata

despăgubirilor în numerar aferente primei tranșe a fost efectuată până la

dosarul de opțiune, înregistrat cu nr. 3445 din 24 martie 2008, acesta având

cererea de opțiune înregistrată din 4 august 2008, autoritatea pârâtă nu poate

fi obligată să plătească reclamantului suma reprezentând despăgubirile

corespunzătoare lunii august în condițiile în care disponibilitățile financiare

au permis plata sumelor pentru opțiunile existente la nivelul lunii martie

2008.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs G.I.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a

fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a precizat în

motivele de recurs că prima instanță nu a analizat corect probele administrate,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nefăcând dovada

disponibilităților financiare pentru ca instanța de fond să-și poată forma

convingerea lipsei disponibilităților financiare la momentul actual.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând actele

dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr.

264/2010, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de G.I.V.,

reținând că pârâta nu poate fi obligată să-i achite acestuia suma reprezentând

despăgubiri pentru luna august, în condițiile în disponibilitățile financiare

au permis plata sumelor până în martie 2008.

Referitor la excepția

de prematuritate a acestei acțiuni, corect a fost respinsă de instanța de fond,

atâta vreme cât ea este de fapt o apărare pe fond și nu o excepție avându-se în

vedere că prin întâmpinarea pe fondul acțiunii aceeași argumentație a fost

folosită de parte.

Conform Legii nr. 247/2005,

Titlul VII a fost emisă Decizia de despăgubire nr. 3363/2008 pentru suma de

44.676 lei.

Recurentul a optat

pentru plata în numerar și pentru prima tranșă s-a efectuat plata .

Creanța recurentului

se poate aprecia ca fiind împlinită în termen de 2 ani de la emiterea titlului

de plată potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Conform art. 18 din

Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubiri, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, va emite titlu de conversie și/ sau

de plată.

Conform art. 18

1

alin. (2), titularul titlului de despăgubiri care optează pentru primirea de

despăgubiri în numerar se va prezenta la Direcție pentru îndeplinirea formalităților în 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare.

Recurentul a optat

pentru plata în numerar la 4 august 2008, plata primei tranșe s-a efectuat

conform actelor existente la dosar însă pentru luna august intimata nemaiavând

disponibilități financiare nu a putut fi obligată la plată, întrucât condițiile

economice nu i-au permis, autoritatea națională trebuind să dispună nu doar de

măsuri care să garanteze drepturile patrimoniale, dar și de timp necesar pentru

aplicarea acestora.

Este ceea ce de fapt

consfințește art. 1 din Protocolul 1 și se concretizează în necesitatea

existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite

și scopul urmărit, fără a se aduce atingere drepturilor fundamentale ale

persoanei.

Desigur, în speță nu

există un refuz al autorității administrative de a emite titlul de plată,

criteriul fiind ordinea înregistrării cererilor de opțiune potrivit art. 18

2

din H.G. nr. 128/2008.

Recurentul a formulat

cerere de opțiune pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, prima

tranșă a fost efectuată, pentru luna august, astfel încât corect instanța de

fond a apreciat că în speță, autoritatea administrativă nu are o culpă în cauza

de față, care să conducă la ideea unui refuz nejustificat de natură a-l

prejudicia pe recurent într-un drept al său protejat de lege.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de G.I.V., ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.I.V. împotriva Sentinței nr. 264 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2011.