ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4761/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea deciziei din 23 martie 2010, emisă de către pârâtă, precum și a deciziei A.V.A.S. din 16 decembrie 2009, care a stat la baza elaborării primei decizii atacate. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că actele contestate încalcă dispozițiile Legii 247/2005, întrucât la recalcularea valorii acțiunilor stabilite prin decizia civilă nr. 43/2006 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 7484/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta A.N.R.P.

nu a folosit prețul de piață al acțiunilor pus de reclamant la dispoziția evaluatorilor și care este de 36.300 RON. Pârâta, în întâmpinarea depusă, a invocat excepția lipsei plângerii prealabile cu privire la contestația formulată de către reclamant la decizia din 23 martie 2010, procedură obligatorie prin prisma dispozițiilor art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 raportate la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 4406 din data de 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de către D.D.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reținut că reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru anularea deciziei din 23 martie 2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără ca anterior să formuleze o reclamație administrativă prin care să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ atacat, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, înscrisurile depuse la dosarul cauzei neputând fi apreciate ca reprezentând cerere adresată autorității emitente în vederea revocării deciziei menționate. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D.D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. invocându-se interpretarea greșită a obiectului cauzei și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În motivele de recurs, recurentul arată că a îndeplinit procedura prealabilă conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 după comunicarea sentinței recurate și a depus la Guvernul României, autoritate apreciată ca ierarhic superioară autorității pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cererea înregistrată din 10 februarie 2011 la care nu a primit răspuns conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii de chemare în justiție, recurentul arată că decizia din 23 martie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și decizia din 16 decembrie 2009 care a stat la baza emiterii sunt nelegale în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece nu s-a ținut cont de hotărârile judecătorești irevocabile pronunțată de Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia nr. 43/A din 26 ianuarie 2006 și decizia nr. 7484 din 27 septembrie 2006 prin faptul că la recalcularea valorii acțiunilor nu s-a folosit prețul de piață al acțiunilor pus de reclamant, la dispoziția evaluatorilor și care este de 36.300 RON. Recurentul a depus la dosar completări privind recursul declarat, care nu cuprind noi motive de recurs reprezentând concluzii scrise pe aspectul de fapt și de drept invocate în cererea de chemare în judecată și în cererea de recurs.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente: Sentința atacată este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, a actelor depuse și a obiectului cauzei, neputând fi reținute îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Curtea apreciază că soluția recurată prin care acțiunea recurentului a fost apreciată ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile administrative este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condițiile casării cu trimitere spre rejudecare în raport de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. În mod corect, instanța de fond a constatat că recurentul înainte de a sesiza instanța competentă, respectiv data de 9 iunie 2010 cu solicitarea de anulare a deciziei din 23 martie 2010 emisă de intimata și a deciziei din 16 decembrie 2009 emisă de A.V.A.S., care a stat la baza elaborării primei decizii atacate, nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004. Curtea nu va reține cererea din 10 februarie 2011 adresată Guvernului României depusă în susținerea motivelor de recurs. Aceasta deoarece cererea nu poate fi calificată ca o plângere prealabilă administrativă valabilă, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe de o parte cererea este depusă ulterior pronunțării sentinței atacate, iar pe de altă parte Guvernul României nu este autoritate emitentă a actelor administrative cu caracter individual contestate sau autoritate ierarhic superioară a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor emitentă a deciziei din 23 martie 2010. Considerentele din motivele de recurs, care privesc fondul cererii de chemare în judecată nu pot fi reținute deoarece cauza a fost soluționată pe excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepție care face inutilă cercetarea fondului cauzei. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D.I. împotriva sentinței civile nr. 4406 din data de 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.