ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4083/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 august 2010,

reclamantul C.D. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, să asigure Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților - D.A.D. suma de 500.000 RON.

Reclamantul a solicitat

și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - D.A.D.

să emită titlul de plată în numerar pentru suma de 500.000 RON, reprezentând titlul

de despăgubire acordat prin decizia nr. 2821 din 2 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D.

și să efectueze plata acesteia.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 2821 din 2 septembrie 2008 a C.C.S.D.

s-a emis titlul de despăgubiri în sumă de 566.986,14 RON și în temeiul dispozițiilor

art. 18

1

și următoarele din Titlul VII Legea nr. 247/2005 și-a exprimat

opțiunea pentru primirea de despăgubiri în numerar în sumă de 500.000 RON, iar pentru

diferența în sumă de 66.986,14 RON s-a emis titlul de conversie prin decizia

nr. 2025 din 19 noiembrie 2008.

În raport cu opțiunea

sa înregistrată sub nr. 07826 din 13 noiembrie 2008, reclamantul a susținut că pârâții

nu au îndeplinit într-un termen rezonabil obligația legală de a emite titlul de

plată și de a transfera despăgubirile în numerar, prevalându-se neîntemeiat de dispozițiile

art. 18

2

lit. a) Titlul VII Legea nr. 247/2005, potrivit cărora, transferul

de numerar se va efectua în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților

financiare.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca prematur introdusă

prin sentința nr. 475 din 25 octombrie 2010, ca urmare a admiterii excepției invocate

în acest sens de către pârâți.

Hotărârea instanței de

fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. III O.U.G. nr. 62/2010, care au prevăzut

că, pe o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, s-a

suspendat emiterea titlurilor de plată conform Titlului VII „Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției.

În alin. (3) din același

text de lege s-a prevăzut că, persoanele care, până la data intrării în vigoare

a ordonanței de urgență a guvernului, au optat pentru acordarea titlurilor de plată,

dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea”,

iar persoanele care nu exprimă o asemenea opțiune vor primi titluri de plată după

expirarea perioadei de suspendare, potrivit procedurii stabilite prin Titlul VII

Legea nr. 247/2005.

Constatând că reclamantul

se află în această ipoteză, întrucât a solicitat plata în numerar a despăgubirilor

și nu a optat pentru conversia titlului de despăgubire în acțiuni emise de Fondul

„Proprietatea”, instanța de fond a apreciat că acțiunea a fost prematur formulată

și că nu există un refuz nejustificat al autorităților pârâte.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea părților să emită titlul

de despăgubire în numerar pentru suma de 566.986 RON, reprezentând titlul de despăgubire

acordat prin decizia nr. 2821 din 2 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D. .

Recurentul a susținut

că instanța de fond, a admis în mod greșit excepția prematurității acțiunii și hotărârea

pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale în materia măsurilor

reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.

Invocând principiul priorității

dreptului comunitar asupra dreptului național, recurentul a arătat că între dispozițiile

O.U.G. nr. 62/2010 și cele ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului și ale

art. 1 Protocolul adițional nr. 1 al Convenției există contrarietate, astfel că

se impunea aplicarea prioritară a blocului de convenționalitate (Convenția, unită

cu jurisprudența Curții de la Strasbourg) și a reglementărilor comunitare prin recunoașterea

dreptului la despăgubiri și acordarea efectivă a sumei cuvenite.

Recurentul a arătat că

admiterea excepției de prematuritate a acțiunii reprezintă o încălcare a dreptului

la un proces rezonabil și principiului egalității armelor, deoarece autoritățile

statului prelungesc nejustificat termenul de soluționare definitivă a cererilor

de despăgubiri, deși persoana îndreptățită pierde dreptul la măsuri reparatorii

dacă nu formulează notificarea în termenul impus de lege.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Acțiunea având ca obiect

obligarea autorităților intimate la plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate

în mod abuziv și valorificarea titlurilor de despăgubire a fost soluționată de instanța

de fond prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. III O.U.G. nr. 62/2010, intrată

în vigoare la 1 iulie 2010, care de la această dată pentru o perioadă de 2 ani a

prevăzut suspendarea emiterii titlurilor de plată conform Titlului VII Legea

nr. 247/2005, urmând ca titlurile de despăgubire să fie valorificate doar prin conversia

lor în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea”, listat la bursă, corespunzător sumei

pentru care s-a formulat opțiunea.

Aplicarea acestei reglementări

nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a principiului egalității

armelor, întrucât nu este contestată existența sau întinderea dreptului recurentului-reclamant

la despăgubirile acordate ca măsură reparatorie pentru imobilul preluat în mod abuziv

de stat, fiind afectat numai termenul de realizare a acestui drept, ca efect al

dispozițiilor cu caracter limitat în timp privind suspendarea procedurii de stabilire

și de plată a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII Legea nr. 247/2005.

Pentru aceleași considerente,

se constată că sunt nefondate susținerile din recurs privind pronunțarea hotărârii

instanței de fond cu încălcarea dispozițiilor art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și art. 1 Primul Protocol adițional la Convenție.

Recurentului i s-a recunoscut

cu caracter definitiv calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în baza

Legii nr. 247 /2005, iar existența unei reglementări speciale pentru valorificarea

titlurilor de despăgubire, cum este cea cuprinsă în O.U.G. nr. 62/2010 pentru o

perioadă de 2 ani, nu este în conflict cu normele europene și comunitare, fiind

conformă soluțiilor adoptate și asumate de stat în cadrul marjei sale suverane de

apreciere.

Față de motivele care

au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul C.D.

împotriva sentinței nr. 475 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2011.