ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B.M. în

contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea

pârâtelor la plata de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 120 mp situat

în București, sect. 2, în cuantumul stabilit printr-o expertiză judiciară,

precum și la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere

până la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 6612 din 31 octombrie 2006

a Primarului General al Municipiului București s-a dispus respingerea cererii

de restituire în natură a imobilului afectat de elemente de sistematizare și

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru respectivul

teren, însă, deși a făcut demersuri pentru punerea în aplicare a acestei

decizii, pârâtele nu au soluționat cererea sa.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a invocat excepția necompetenței materiale și excepția

prematurității acțiunii.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, prin care a

invocat excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității sale

procesuale pasive.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1124 din 19 octombrie 2009, a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost înregistrat pricina sub același număr.

La termenul de

judecată din 19 mai 2010, reclamanta a depus o cerere de modificatoare, prin

care a solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în cuantum de

630.300 lei, reprezentând restituiri în echivalent și plata de daune

cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere, până la plata despăgubirilor,

și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele acestei

cereri, reclamanta a arătat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a emis Decizia nr. 7014 din 18 noiembrie 2009 reprezentând titlul

de despăgubire în cuantum de 630.300 lei, conform raportului de evaluare

întocmit în dosarul nr. 32296/ CC din 02 februarie 2007, precum și faptul că

are grave probleme de sănătate, motiv pentru care solicită plata acestora cu

prioritate.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința 2915

din 16 iunie 2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a respins

acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală; a respins excepția prematurității acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin aceeași

sentință, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligând

această pârâtă să emită titlul de plată în valoare de 500.000 lei și titlul de

conversie până la concurența sumei de 630.300 lei, peste suma de 500.000 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a reținut că înainte de data

formulării cererii de modificare a acțiunii, la 18 mai 2010, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 7014 din 18 noiembrie 2009,

respectiv titlul de despăgubire, astfel că solicitările reclamantei din

acțiunea modificată intră exclusiv în sfera de competență a celeilalte pârâte,

și anume a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Referitor la excepția

prematurității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a constatat că aceasta nu a făcut dovada, pe de o

parte, că nu se poate emite la acest moment titlul de conversie de 130.300 lei și,

pe de altă parte, a lipsei de „transfer despăgubiri” pentru a invoca termenul

de 15 zile de la existența disponibilităților necesare emiterii titlului de plată

pentru suma de 500.000 lei, pentru a se putea aprecia că acțiunea a fost

prematur formulată.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că, în raport de prevederile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, titlul de despăgubire eliberat pe numele reclamantei poate fi

valorificat în sensul primirii de titlului de plată în sumă maximă de 500.000

lei, iar pentru diferența până la 630.300 lei (130.030 lei) poate primi acțiuni

emise de Fondul Proprietatea, având în vedere și cererea de opțiune semnată de

reclamantă la data de 15 martie 2010 în care și-a manifestat voința în acest

sens.

exercitată.

Împotriva sentinței nr.

2915 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs Autoritatea Națională pentru

Restituire Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac se susține, în esență, că Legea nr. 247/2005 stabilește, în ceea ce

privește emiterea titlului de plată, un termen de 15 zile de la data

disponibilităților financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de

opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, din rațiuni financiare, creanțele

asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu

care nu este înlăturat nici de jurisprudența C.E.D.O.

Se precizează că până

la acest moment s-a putut face plata despăgubirilor în numerar în limita

disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe până la dosarul de

opțiune nr. 03967 din 29 aprilie 2008. Reclamantei nu i-a fost făcută plata

despăgubirilor în numerar întrucât ordinea de soluționare a cererilor este cea

cronologică în care au fost înregistrate opțiunile, iar dosarul de opțiune al

acesteia are numărul 16363 din 16 martie 2010.

De asemenea, se

menționează că în prezent, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010,

pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțate în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietăților și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a fost

suspendată emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani de la data

intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Se precizează și

faptul că instanța de fond a reținut eronat că nu a fost emis titlul de

conversie, deși emiterea acestuia este confirmată de Decizia nr. 444 din 28

aprilie 2010 înaintată împreună cu întâmpinarea.

Au fost depuse de

recurenta-pârâtă și concluzii scrise prin care au fost reiterate susținerile

din cererea de recurs.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind ca legală și temeinică sentința recurată.

Susține

intimata-reclamantă și faptul că având în vedere situația gravă a sănătății, în

baza art. 182

5

din H.G. nr. 128/2008, privind modificarea și

completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

este îndreptățită să obțină cu prioritate aceste despăgubiri, iar neplata

acestora constituie o încălcare a art. 6 din C.E.D.O. coroborat cu art. 1 din protocolul

adițional nr. 1 la C.E.D.O.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a

fi expuse.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatei-reclamante i-a fost

emisă Decizia nr. 7014 din 18 noiembrie 2009 reprezentând titlul de despăgubire

în cuantum de 630.300 lei.

Ulterior, a fost emis

Titlul de conversie, respectiv Decizia nr. 444 din 28 aprilie 2010 în cuantum

de 130.300 lei reprezentând un număr total de 130.300 acțiuni (fila 117 dosar

fond), urmând să fie emis titlul de plată pentru suma de 500.000 lei ce va fi

acordată în numerar.

Conform dispozițiilor

art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 141 alin. (3) din

aceeași lege, titlul de plată se emite în termen de 15 zile calendaristice de

la data existenței disponibilităților financiare în contul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în ordinea înregistrării cererilor

de opțiune.

Necontestată este

situația de fapt potrivit căreia plata despăgubirilor în numerar s-a realizat

în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe până la

dosarul de opțiune cu nr. 03967 din 29 aprilie 2008, iar cererii de opțiune a

reclamantei înregistrată sub nr. 16363 din 16 martie 2010 nu i s-a putut da curs

din lipsa disponibilităților financiare în contul autorității pârâte.

În contextul în care

intimatei-reclamante i-a fost emis titlul de conversie ce a fost depus la

judecata în fond (fila 117 dosar fond), Legea nr. 247/2005 prevede că prima

tranșă se achită în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților

financiare, fiind făcute plăți doar la nivelul anului 2008, dosarul reclamantei

purtând nr. 16363 din 16 martie 2010, iar în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010

s-a prevăzut că. Pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată

prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul

proprietăților și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aceste dispoziții

nefiind declarate în vreun fel neconstituționale, în mod greșit instanța de

fond a admis acțiunea reclamantei.

Situația de fapt și

contextul economico-financiar actual este schimbat în raport de ceea ce s-a

reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile

privind foștii proprietari români și din acest motiv nu este obligatorie

urmarea acestei jurisprudențe bazată pe aplicarea art. 6 din C.E.D.O. și art. 1

din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Instanța de recurs

reține, de asemenea că intimata-reclamantă putea formula cerere în temeiul art.

182

5

din H.G. nr. 128/2008 doar autorității pârâte, instanțele de

contencios administrativ neputând fi investite cu astfel de cereri.

Față de toate

considerentele expuse, se apreciază că în cauză hotărârea recurată a fost

pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale

menționate anterior, din cuprinsul Legii nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 62/2010,

astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În consecință, în

temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte, va admite

recursul și va casa sentința atacată.

Rejudecând cauza, avându-se

în vedere cele menționate anterior privind lipsa disponibilităților financiare

cât și dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, Înalta Curte, va respinge acțiunea întrucât

în cauză nu poate fi reținut refuzul nejustificat al autorității pârâte în ceea

ce privește soluționarea cererii reclamantei, astfel cum acesta a fost definit

de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva

Sentinței nr. 2915 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.