ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3093/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată de Tribunalul București și Curtea de Apel București Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2009, sub nr. 11924/3/2009, reclamanții B.E. și N.I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul proprietatea reclamantelor pentru care s-a emis dispoziția din 26 martie 2008 privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 320 mp, situat în București, sector 1, de către Primarul Municipiului București.

Pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale, precum și excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât nu are atribuții de emitere a titlului de despăgubire, acesta fiind emis de către Comisia Centrală, în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. La data de 28 aprilie 2009 reclamanta și-a modificat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la evaluarea imobilului și obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei, modificare cu privire la care instanța a luat act prin încheierea de ședința de la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 2169, pronunțată de Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 09 iunie 2009, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în raport de rangul de autoritate centrală al pârâtei, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03 iulie 2009, sub același număr. În fața acestei instanțe, pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Instanța a reținut că prin modificarea acțiunii făcută în fața Tribunalului București reclamanta a înțeles să cheme în judecată și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, depunând această precizare și în scris, astfel încât Curtea a dispus citarea acestei instituții în cauză în calitate de pârâtă.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus, la rândul său, întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii de introducere a sa în cauză ca inadmisibilă, iar față de pretențiile reclamanților, a arătat că dosarul aferent dispoziției din 26 martie 2008 prin care s-au propus măsuri reparatorii a fost înregistrat la secretariatul instituției sub nr. 43540/CC, iar la data de 13 aprilie 2009 a fost selectat și transmis evaluatorului numit aleatoriu, SC F. SRL.

După finalizarea acestuia, a fost transmis persoanelor îndreptățite și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data de 14 iulie 2009, iar în urma verificării acestuia, s-a constatat că raportul nu respectă Standardele Internaționale de Evaluare, motiv pentru care a fost înaintat evaluatorului spre refacere, nefiind comunicat un nou raport . Arată că evaluatorii desfășoară activități de evaluare în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, iar după comunicarea raportului, în situația în care persoanele îndreptățite nu vor formula obiecțiuni, acesta urmează a fi aprobat într-o ședință a Comisiei Centrale în vederea emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire.

Curtea, din oficiu, a solicitat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor lămuriri cu privire la motivul concret pentru care a apreciat că primul raport de evaluare nu a respectat Standardele Internaționale de Evaluare și o copie certificată a adresei prin care s-a solicitat societății de evaluare refacerea raportului de evaluare, fiind depuse la dosar numai precizările solicitate. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 868 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și s-a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții B.E. și N.I. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantelor decizia reprezentând titlul de despăgubire cu suma stabilită în primul raport de evaluare, din iunie 2009. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.

Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.” (art. 13 alin. (1)), iar potrivit alin. (7) al art. 13 „Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.” Potrivit art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor „procedura de evaluare și de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispozițiilor din acest titlu este coordonată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispozițiilor art. 18, în baza căruia se poate efectua plata”.

În aceste condiții, instanța a reținut că în această etapă a procedurii administrative, pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților nu are nicio obligație legală în legătură cu evaluarea efectuată sau cu stabilirea valorii despăgubirilor, între părți neexistând nici un raport juridic obligațional, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată. Pe fondul cererii, Curtea reține, din economia dispozițiilor legale, că p rocedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.

Este de necontestat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, însă instanța are de cenzurat decizia pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de trimitere a dosarului reclamantelor spre reevaluare din perspectiva faptului că omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și pe de altă parte, că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Reclamanții au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată, în dispoziția din 26 martie 2008. Astfel, verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că la baza deciziei de a se trimite dosarul reclamantelor la reevaluare au stat constatările potrivit cărora comparabilele utilizate în analiză, în vederea stabilirii valorii de piață pentru raportul întocmit la data de 15 iunie 2009, au fost următoarele date: comparabila 1, data de actualizare 30 iunie 2009; comparabila 2, data de actualizare 23 iunie 2009; comparabila 3, data de actualizare 26 iunie 2009; comparabila 4, data de actualizare 18 iunie 2009, motiv pentru care firma evaluatoare a propus refacerea raportului de evaluare.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989: „Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

În cauză este esențială determinarea valorii de piață în mod corect și echilibrat, conform standardului IVS 1, ca „sumă estimată, pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile implicate au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere”, după una din cele trei metode reglementate de standardul internațional de evaluare „GN1 Evaluarea proprietății imobiliare”: „abordarea prin comparația vânzărilor”; „abordarea prin capitalizarea veniturilor” și „abordarea prin cost”.

Or, din analiza raportului de evaluare inițial, întocmit în luna iunie 2009, Curtea reține că a fost folosit drept criteriu de evaluare valoarea de piață rezultată din aplicarea metodei comparației de piață - abordarea prin comparații directe și metoda extracției, luându-se în considerare oferte de proprietăți rezidențiale în zona analizată, utilizându-se comparabila A - din data de 10 iunie 2009 (raportul de evaluare), comparabila B - din data de 09 iunie 2009, comparabila C din data de 25 mai 2009 (raport) și comparabila D din data de 25 mai 2009 (raportul de evaluare).

Astfel, susținerile pârâtei referitoare la utilizarea, de către expert a unor comparabile cu date ulterioare întocmirii primului raport de evaluare, nu au fost primite de instanța de fond, iar în condițiile în care reclamanții nu au înțeles să conteste această sumă stabilită prin acest raport de evaluare, apare ca abuzivă decizia pârâtei de a dispune refacerea raportului de evaluare pentru a se folosi comparabile ulterioare datei primului raport de evaluare, în condițiile în care pe fondul crizei economice piața imobiliară a fost grav afectată.

Dacă s-ar fi solicitat refacerea raportului de evaluare pornindu-se de la valoarea de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, actualizată în mod corespunzător la data evaluării, decizia pârâtei ar fi apărut ca una justificată, însă în condițiile reținute Curtea a apreciat că a fost dată cu exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare („exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”), motiv pentru care a fost admisă acțiunea astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond pentru greșita interpretare și aplicare a legii, invocând, în drept, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Recurenta a susținut că în speță nu există un refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pe baza primului raport de evaluare, întrucât acesta nu respectă Standardele Internaționale de Evaluare, respectiv comparabilele adoptate în estimarea valorii de piață pentru teren erau ulterioare datei evaluării, fapt ce afecta estimarea valorii de piață a proprietății evaluate, în condițiile în care data evaluării este 15 iunie 2010 (în realitate 15 iunie 2009). În esență, recurenta a arătat că data evaluării se stabilește în raport de prevederile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 și Standardele Internaționale de Evaluare, respectiv Standardul IVS 1, pct. 3.2.3. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticii formulate de către recurentă dar și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Intimatele-reclamante B.E. și N.I. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 320 mp, situat în București, sectorul 1, invocând refuzul nejustificat al pârâtei de a ține seama de raportul de evaluare inițial, întocmit în luna iunie 2009, precum și tergiversarea acordării despăgubirilor.

Necontestat, intimatelor-reclamante li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru imobilul individualizat (trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 111/1951) prin dispoziția din 26 martie 2008 a Primarului General al Municipiului București, dată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 iar dosarul lor a fost înregistrat la recurentă sub nr. 43540/CC, parcurgând procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În cadrul acestei proceduri, intimatele au contestat măsura administrativă de trimitere a dosarului lor spre reevaluare, afirmând că aceasta nu are nici un suport legal.

Prima instanță, verificând motivele pentru care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a refuzat emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire la valoarea stabilită prin raportul din 15 iunie 2009 și a dispus reevaluarea imobilului, a ajuns la concluzia că acestea conturează un exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Această concluzie este corectă și ea este împărtășită și de instanța de recurs. Analizând punctual criticile formulate de recurentă, care coincid cu motivele întâmpinării de la Curtea de apel, Înalta Curte observă că teza potrivit căreia primul raport de evaluare nu respecta Standardele Internaționale de Evaluare este lipsită de suport.

Potrivit recurentei, comparabilele adoptate pentru estimarea valorii de piață a terenului ar fi fost ulterioare datei evaluării. Or, din analiza raportului, rezultă că toate comparabilele erau anterioare datei evaluării (15 iunie 2009), respectiv: comparabila A- 10 iunie 2009; comparabila B-9 iunie 2009; comparabila C-25 mai 2009 și comparabila D-25 mai 2009. În raport de această constatare, apare ca fiind justă concluzia primei instanțe că măsura reevaluării imobilului a fost abuzivă. Câtă vreme legiuitorul a impus prin art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 drept criteriu de referință pentru stabilirea despăgubirilor „valoarea de piață de la data soluționării notificării” identificarea oricăror alte repere temporale nu poate fi decât nelegală.

De altfel, în cauză, motivul real care a condus la refacerea raportului de evaluare transpare din corespondența purtată între societatea evaluatoare și recurentă (dosar fond), fiind reprezentat de „conjunctura actuală a pieței imobiliare”. Or, intimatelor-reclamante nu li se poate impune să suporte riscul devalorizării imobilului lor pentru că, pe de o parte, legiuitorul a stabilit momentul în raport de care se calculează despăgubirile și, pe de altă parte, pentru că recurenta însăși este în culpă pentru faptul tergiversării soluționării dosarului lor de despăgubire. Conchizând, Înalta Curte reține că în cauza de față nu au putut fi identificate motive de modificare ori casare a sentinței atacate, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale și a jurisprudenței incidente.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 868 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.