ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 465 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a

pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU STABILIREA PROPRIETĂȚILOR cu privire la

capătul 3 al cererii precizatoare și în consecință a respins, în contradictoriu

cu aceasta, cererea privind înaintarea dosarului către evaluator pentru

efectuarea lucrării de evaluare a imobilelor revendicate; totodată a fost

respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea precizată la data de 01 septembrie 2009, formulată

de reclamanții Z.C. și Z.I. în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA

PROPRIETĂȚILOR.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A.N.R.P., instanța de fond

a reținut că măsurile solicitate de reclamanți, prin capătul 3 al cererii de

chemare în judecată, a fi luate, în cauză, revin în competența exclusivă a

Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în cadrul procedurilor

administrative pentru acordarea despăgubirilor prev. în Capitolul V din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și nu în atribuțiile pârâtei așa cum sunt prevăzute

de Titlul VII al aceluiași act normativ.

Cu privire la fondul

cauzei s-a reținut că prin Dispoziția nr. 6658 din 31 octombrie 2006 Primăria

Municipiului București în baza notificării înregistrate sub nr. 1023/2001 la Executorul Judecătoresc a acordat reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren

în suprafață de 224,00 mp, afectat de elementele de sistematizare situat în

București, teren imposibil de restituit.

Dispoziția a fost

comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

care cu adresa nr. 32808/CC din 18 februarie 2008 a remis dosarul aferent dispoziției

nr. 6658 din 31 octombrie 2006 a Primăriei Municipiului București, în vederea

reanalizării acestuia cu motivarea că actul dedus în susținerea dreptului de

proprietate nu reprezintă un act de vânzare cumpărare în sensul dispozițiilor

art. 2 din Decretul nr. 221/1950.

Consideră instanța de

fond că respectiva adresă emisă de o autoritate publică, în regim de putere

publică, chiar dacă îmbracă forma unei recomandări, totuși produce efecte

juridice, în condițiile în care în cuprinsul ei pârâta stabilește că

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate, ceea ce a impus

reanalizarea dosarului .

În acest context

judecătorul fondului, văzând dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 221/1950, a

apreciat, în raport de actele depuse de reclamanți, în dovedirea dreptului de

proprietate asupra terenului, că în mod corect pârâta a considerat că actul

depus în susținerea dreptului de proprietate respectiv chitanța autentificată,

nu reprezintă un contract de vânzare cumpărare și că în consecință reclamanții

nu pot fi considerați persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea

nr.10/2001, ceea ce a justificat remiterea dosarului pentru reanalizarea

acestuia.

Împotriva sentinței

civile nr. 465 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Z.I. invocând

motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.,

în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele:

Printr-o primă

critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul susține că hotărârea recurată cuprinde considerente străine

pricinii în condițiile în care instanța de fond a făcut aprecieri asupra

dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu și s-a

pronunțat, implicit asupra calității sale de persoană îndreptățită în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001, deși nu a fost investită cu o astfel de cerere.

Printr-o serie de

critic, formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că

:

- instanța de fond a

pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea legii în condițiile în care a

conchis în sensul că nu poate fi considerat persoană îndreptățită în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001.În acest sens, consideră recurentul că în mod

nelegal instanța de fond a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra terenului în condițiile în care prin înscrisurile depuse

la dosarul cauzei a fost dovedit acest drept.

- este nelegală aprecierea

instanței de fond în sensul că adresa nr. 32808/CC/2008, nu produce efecte

juridice față de reclamanți și astfel, nu poate fi considerată un act

administrativ, în sensul LCA. În opinia recurentului actul a cărei anulare a

solicitat-o, respectiv adresa nr. 32808/CC din 18 februarie 2008, a produs

efecte juridice, în sensul că pârâta prin remiterea dosarului ce conține și

Dispoziția nr. 6658 din 31 octombrie 2006, s-a desesizat cu soluționarea

dosarului.

- în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 361/2005, incidente în cauză,

pârâta nu are capacitatea de a verifica actele care au stat la baza emiterii

Dispoziției nr. 6658 din 31 octombrie 2006 de către Primăria Municipiului

București și restituirea dosarului ce conține Dispoziția nr. 6658 din 31

octombrie 2006 către entitatea emitentă în vederea reanalizării acestuia, chiar

și cu titlu de recomandare.

- admiterea excepției

invocate de pârâtă, respectiv lisa calității sale procesual pasive în judecarea

capătului 3 al cererii, este netemeinică și nelegală, în condițiile în care

potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 3 lit. i) din H.G. nr. 361/2005 și art. 13 alin.

(5) din Legea nr. 247/2005, asigură organizarea și funcționarea secretariatului

Comisiei Centrale, așa încât înaintarea dosarului cade în sarcina sa.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prev. de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. cât și sub toate aspectele,

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul

recurs pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta

Curte urmează a înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând că judecătorul fondului a făcut

aprecieri cu privire la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la

primirea despăgubirilor, în sensul Legii nr. 10/2001, pe fondul analizei adresei

nr. 33808/CC/2008 prin care a fost restituit dosarul aferent Dispoziției nr. 6658/2006,

către autoritatea publică emitentă, respectiv Primăria Municipiului București, tocmai

în vederea completării acestuia cu înscrisuri doveditoare a dreptului de

proprietate pretins de către recurenți. Prin urmare raționamentul instanței de

fond vizează fondul cererii de chemare în judecată și nu este străin obiectului

cauzei cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Cu privire la lipsa

calității procesual pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a admis

excepția în condițiile în care, respectiva autoritate publică asigură, în

condițiile art. 16 din Capitolul V, Titlu VII al Legii nr. 247/2005, doar

Secretariatul Comisiei Centrale iar obligația de a desemna un evaluat, ca si

condiție preliminară a obligației de a înainta dosarul, spre evaluare, în cadrul

procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor în dosarul nr. 32808/CC

incumbă, în temeiul art. 13 alin. (7), Capitolul III din același act normativ,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Vor fi înlăturate și

restul criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

condițiile în care nu se poate reține că hotărârea instanței de fond este dată

cu încălcarea legii, cum în mod greșit susțin recurenții.

Astfel, Înalta Curte

constată că adresa nr. 33808/CC/2008, prin care Comisia Centrală a restituit

Primăriei Municipiului București dosarul aferent Dispoziției nr. 6658/2006, în

vederea completării documentației cu înscrisuri doveditoare a dreptului de

proprietate pretins, nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, întrucât acest act nu dă

naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, chiar dacă în cuprinsul

său se face referire la aspecte referitoare la nedovedirea dreptului de

proprietate asupra terenului revendicat și în legătura cu care a fost emisă

Dispoziția nr. 6658/2006, precum și la lipsa calității de persoane

îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, a recurentului-reclamant. Așadar,

respectiva adresă, emisă de Comisia Centrală nu are valoarea legală și

semnificația unei decizii de respingere a cererii de emitere a titlului de

despăgubiri, cum în mod greșit susține recurentul.

În acest context

Înalta Curte subliniază faptul că Legea nr. 247/2005 impune o procedură de

emitere a titlului de despăgubiri, art. 16 - art. 21 din Titlu VII, fără a

permite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să repună în

discuție calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților. Dosarul aferent

dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind

astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 așa încât, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este

nejustificată cererea reclamanților de repunere în situația anterioară returnării

dosarului aferent Dispoziției nr. 6658/2006.

Dat fiind faptul că,

Comisia Centrală nu poate relua procesul de apreciere asupra dreptului

persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, acesta fiind recunoscut în mod

definitiv prin Dispoziția Primarului, care este supusă doar căilor de atac

prevăzute de Legea specială, nr. 10/2001, Înalta Curte consideră că nu au

relevanță pe fondul dreptului reclamanților considerentele judecătorului

fondului referitoare la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în

natură teren revendicat. De altfel, nu aceste considerente au justificat

soluția pronunțată în cauză de judecătorul fondului care în raport cu

circumstanțele concrete ale cauzei a făcut ă corectă aplicare a dispozițiile

legale incidente.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul Z.I. împotriva sentinței civile nr. 465 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 ianuarie 2011.