ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 465 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU STABILIREA PROPRIETĂȚILOR cu privire la capătul 3 al cererii precizatoare și în consecință a respins, în contradictoriu cu aceasta, cererea privind înaintarea dosarului către evaluator pentru efectuarea lucrării de evaluare a imobilelor revendicate; totodată a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea precizată la data de 01 septembrie 2009, formulată de reclamanții Z.C.

și Z.I. în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A.N.R.P., instanța de fond a reținut că măsurile solicitate de reclamanți, prin capătul 3 al cererii de chemare în judecată, a fi luate, în cauză, revin în competența exclusivă a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prev. în Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în atribuțiile pârâtei așa cum sunt prevăzute de Titlul VII al aceluiași act normativ.

Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că prin Dispoziția nr. 6658 din 31 octombrie 2006 Primăria Municipiului București în baza notificării înregistrate sub nr. 1023/2001 la Executorul Judecătoresc a acordat reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafață de 224,00 mp, afectat de elementele de sistematizare situat în București, teren imposibil de restituit. Dispoziția a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care cu adresa nr. 32808/CC din 18 februarie 2008 a remis dosarul aferent dispoziției nr. 6658 din 31 octombrie 2006 a Primăriei Municipiului București, în vederea reanalizării acestuia cu motivarea că actul dedus în susținerea dreptului de proprietate nu reprezintă un act de vânzare cumpărare în sensul dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 221/1950.

Consideră instanța de fond că respectiva adresă emisă de o autoritate publică, în regim de putere publică, chiar dacă îmbracă forma unei recomandări, totuși produce efecte juridice, în condițiile în care în cuprinsul ei pârâta stabilește că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate, ceea ce a impus reanalizarea dosarului . În acest context judecătorul fondului, văzând dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 221/1950, a apreciat, în raport de actele depuse de reclamanți, în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, că în mod corect pârâta a considerat că actul depus în susținerea dreptului de proprietate respectiv chitanța autentificată, nu reprezintă un contract de vânzare cumpărare și că în consecință reclamanții nu pot fi considerați persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr.10/2001, ceea ce a justificat remiterea dosarului pentru reanalizarea acestuia.

2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 465 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Z.I. invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele: Printr-o primă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea recurată cuprinde considerente străine pricinii în condițiile în care instanța de fond a făcut aprecieri asupra dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu și s-a pronunțat, implicit asupra calității sale de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, deși nu a fost investită cu o astfel de cerere.

Printr-o serie de critic, formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că : - instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea legii în condițiile în care a conchis în sensul că nu poate fi considerat persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.În acest sens, consideră recurentul că în mod nelegal instanța de fond a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în condițiile în care prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei a fost dovedit acest drept. - este nelegală aprecierea instanței de fond în sensul că adresa nr. 32808/CC/2008, nu produce efecte juridice față de reclamanți și astfel, nu poate fi considerată un act administrativ, în sensul LCA.

În opinia recurentului actul a cărei anulare a solicitat-o, respectiv adresa nr. 32808/CC din 18 februarie 2008, a produs efecte juridice, în sensul că pârâta prin remiterea dosarului ce conține și Dispoziția nr. 6658 din 31 octombrie 2006, s-a desesizat cu soluționarea dosarului. - în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 361/2005, incidente în cauză, pârâta nu are capacitatea de a verifica actele care au stat la baza emiterii Dispoziției nr. 6658 din 31 octombrie 2006 de către Primăria Municipiului București și restituirea dosarului ce conține Dispoziția nr. 6658 din 31 octombrie 2006 către entitatea emitentă în vederea reanalizării acestuia, chiar și cu titlu de recomandare.

- admiterea excepției invocate de pârâtă, respectiv lisa calității sale procesual pasive în judecarea capătului 3 al cererii, este netemeinică și nelegală, în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 3 lit. i) din H.G. nr. 361/2005 și art. 13 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, asigură organizarea și funcționarea secretariatului Comisiei Centrale, așa încât înaintarea dosarului cade în sarcina sa. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta Curte urmează a înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând că judecătorul fondului a făcut aprecieri cu privire la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la primirea despăgubirilor, în sensul Legii nr. 10/2001, pe fondul analizei adresei nr. 33808/CC/2008 prin care a fost restituit dosarul aferent Dispoziției nr. 6658/2006, către autoritatea publică emitentă, respectiv Primăria Municipiului București, tocmai în vederea completării acestuia cu înscrisuri doveditoare a dreptului de proprietate pretins de către recurenți. Prin urmare raționamentul instanței de fond vizează fondul cererii de chemare în judecată și nu este străin obiectului cauzei cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Cu privire la lipsa calității procesual pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a admis excepția în condițiile în care, respectiva autoritate publică asigură, în condițiile art. 16 din Capitolul V, Titlu VII al Legii nr. 247/2005, doar Secretariatul Comisiei Centrale iar obligația de a desemna un evaluat, ca si condiție preliminară a obligației de a înainta dosarul, spre evaluare, în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor în dosarul nr. 32808/CC incumbă, în temeiul art. 13 alin. (7), Capitolul III din același act normativ, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Vor fi înlăturate și restul criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în condițiile în care nu se poate reține că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea legii, cum în mod greșit susțin recurenții. Astfel, Înalta Curte constată că adresa nr. 33808/CC/2008, prin care Comisia Centrală a restituit Primăriei Municipiului București dosarul aferent Dispoziției nr. 6658/2006, în vederea completării documentației cu înscrisuri doveditoare a dreptului de proprietate pretins, nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, întrucât acest act nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, chiar dacă în cuprinsul său se face referire la aspecte referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat și în legătura cu care a fost emisă Dispoziția nr. 6658/2006, precum și la lipsa calității de persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, a recurentului-reclamant.

Așadar, respectiva adresă, emisă de Comisia Centrală nu are valoarea legală și semnificația unei decizii de respingere a cererii de emitere a titlului de despăgubiri, cum în mod greșit susține recurentul. În acest context Înalta Curte subliniază faptul că Legea nr. 247/2005 impune o procedură de emitere a titlului de despăgubiri, art. 16 - art. 21 din Titlu VII, fără a permite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să repună în discuție calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților. Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 așa încât, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este nejustificată cererea reclamanților de repunere în situația anterioară returnării dosarului aferent Dispoziției nr. 6658/2006.

Dat fiind faptul că, Comisia Centrală nu poate relua procesul de apreciere asupra dreptului persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, acesta fiind recunoscut în mod definitiv prin Dispoziția Primarului, care este supusă doar căilor de atac prevăzute de Legea specială, nr. 10/2001, Înalta Curte consideră că nu au relevanță pe fondul dreptului reclamanților considerentele judecătorului fondului referitoare la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în natură teren revendicat. De altfel, nu aceste considerente au justificat soluția pronunțată în cauză de judecătorul fondului care în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei a făcut ă corectă aplicare a dispozițiile legale incidente.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva sentinței civile nr. 465 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.