ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6634/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2008, reclamanta M.I.M. în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, Municipiul București, Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum provizoriu de 500.000 RON, ca diferență de valoare rezultată din valoarea apartamentului nr. 247, situat în București, sector 1, preluat în baza Decretului nr. 223/1974 și suma de 78.157 RON, plătită în 1983 cu titlu de despăgubiri, precum și obligarea pârâților la emiterea unei decizii care să cuprindă despăgubirile ce i se cuvin în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii de 300 RON pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat în baza Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 1087 din 17 iulie 2001, adresată Primăriei Municipiului București prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului mai sus arătat și, cu toate că a depus toate actele doveditoare, nici până în prezent entitatea învestită nu a soluționat cererea sa, fapt ce a condus la promovarea acțiunii în lumina Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin Încheierea de ședință din data de 4 martie 2009, instanța a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin Sentința civilă nr. 556 din 15 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu acești pârâți; a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul București și Primarul General al Municipiului București pe care i-a obligat să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent, pentru apartamentul în litigiu, condiționat de restituirea de către reclamantă a sumei de 78.157 RON, reprezentând valoarea despăgubirilor primite, sumă actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada că apartamentul în litigiu a fost proprietatea sa, că a trecut cu plată în proprietatea statului, ca efect al aplicării Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 320 din 22 februarie 1983, a Comitetului Executiv al Consiliu Popular al Municipiului București și că ulterior a fost vândut altor persoane în baza Legii nr. 112/1995. Potrivit relațiilor primite de la Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar, pentru apartamentul în discuție, reclamanta a încasat despăgubiri în cuantum de 78.157 RON. Față de temeiul de drept, invocat prin acțiune, referitor la refuzul unității deținătoare de a soluționa notificarea ce i-a fost adresată, instanța de fond a apreciat că acest refuz poate fi cenzurat de instanță prin pronunțarea de către aceasta asupra obiectului notificării, în cauză reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

În raport de dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a apreciat că pârâții mai sus-menționați nu au îndrituirea legală de a stabili prin decizie emisă forma de despăgubire și nici cuantumul acesteia, aceste atribute aparținând în mod exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă în raport de capătul de cerere principal al acțiunii reclamantei ce vizează soluționarea pe fond a notificării, aceștia nu au calitate procesual pasivă în cauză, motiv pentru care cererea reclamantei în contradictoriu cu acești pârâți a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta M.I.M., solicitând în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de apel s-a arătat că hotărârea instanței de fond este contradictorie și nelegală, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a acordării de măsuri reparatorii condiționat de restituirea de către reclamantă a sumei de 78.157 RON reprezentând valoarea despăgubirilor primite, în raport de Deciziile civile nr. XX/2007 și nr. 33/2008, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, Capitolul 1 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și O.G. nr. 81/2007. Prin Decizia civilă nr. 660/A din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de reclamantă, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, de vreme ce a fost chemată să soluționeze pricina și din perspectiva drepturilor cerute de către reclamantă și care pot fi acordate efectiv în procedura administrativă, reclamanta solicitând finalizarea procedurii sale. Prin urmare, găsind fondat primul motiv de apel s-a apreciat că nu se mai impune analiza pe fond a celorlalte motive de apel și în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond, urmând ca la rejudecare să fie avute în vedere și criticile apelantei ce vizează fondul pricinii deduse judecății.

Împotriva decimei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care au solicitat admiterea excepției lipsei calității lor procesual pasive și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. În susținerea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că în mod greșit instanța de apel i-a obligat pe recurenții pârâți la parcurgerea procedurii administrative, prevăzute de Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât timp unitatea deținătoare nu a emis o dispoziție sau decizie în soluționarea notificării reclamantei.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: La data de 17 iulie 2001, reclamanta a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificare Primăriei Municipiului București prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 247 situat în București, sector 1. Pentru că deși învestită încă din anul 2001, pârâta Primăria Municipiului București nu a soluționat notificarea reclamantei, la 27 octombrie 2008, aceasta s-a adresat Tribunalului București cu o acțiune prin care în contradictoriu și cu pârâții Municipiul București, Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea acestora la emiterea unei decizii în soluționarea notificării prin care să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, într-un cuantum provizoriu, pentru imobilul revendicat.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în sensul că instanța de judecată dacă constată refuzul entității de a soluționa notificarea, procedează la soluționarea pe fond a cererii reclamantei. Pe de o parte, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 se realizează în cadrul unei proceduri speciale declanșate prin formularea notificării adresate de persoana îndreptățită deținătorului imobilului, care este obligat să o soluționeze în termenele și modalitățile prevăzute de această procedură prealabilă administrativă este obligatorie și ea să finalizează prin emiterea de către entitatea notificată a unei decizii/dispoziții prin care se soluționează notificarea, respectiv, se acordă măsurile reparatorii stabilite de lege sau se respinge cererea.

Constatând refuzul pârâtei de a da curs notificării formulate de reclamantă, instanța de fond, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, a constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001 și a obligat pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București să acorde măsuri reparatorii sub formă de echivalent. Pe de altă parte, potrivit procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile emise în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 cât și notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi se predau pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Deciziile adoptate în cadrul acestei proceduri pot fi atacate cu contestație în condițiile legii contenciosului administrativ, conform art. 19 din același titlu. Rezultă astfel că prin procedura Legii nr. 10/2001 s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, urmând ca după emiterea deciziei/dispoziției de acordare a acestora să se treacă la procedura de executare a titlului reclamantei, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin urmare, cele două proceduri, prevăzute de legile speciale mai sus amintite, nu pot fi urmate direct în instanță în același timp, motiv pentru care se reține că pârâții Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu au calitate procesual pasivă în cauză, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Cu ocazia rejudecării, se va proceda la judecata celorlalte motive de apel formulate de reclamantă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei civile nr. 660/A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.