ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6634/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 octombrie

2008, reclamanta M.I.M. în contradictoriu cu pârâții Primarul General al

Municipiului București, Municipiul București, Statul Român reprezentat de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent în cuantum provizoriu de 500.000 RON, ca diferență de

valoare rezultată din valoarea apartamentului nr. 247, situat în București,

sector 1, preluat în baza Decretului nr. 223/1974 și suma de 78.157 RON,

plătită în 1983 cu titlu de despăgubiri, precum și obligarea pârâților la

emiterea unei decizii care să cuprindă despăgubirile ce i se cuvin în termen de

60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării de

daune cominatorii de 300 RON pe zi de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a formulat în baza Legii nr. 10/2001, notificarea nr.

1087 din 17 iulie 2001, adresată Primăriei Municipiului București prin care a

solicitat restituirea în natură a apartamentului mai sus arătat și, cu toate că

a depus toate actele doveditoare, nici până în prezent entitatea învestită nu a

soluționat cererea sa, fapt ce a condus la promovarea acțiunii în lumina

Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Încheierea de

ședință din data de 4 martie 2009, instanța a invocat excepția lipsei calității

procesual pasive a Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin Sentința civilă

nr. 556 din 15 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a III a civilă a

admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu acești pârâți; a admis acțiunea formulată de reclamantă în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București și Primarul General al

Municipiului București pe care i-a obligat să acorde reclamantei măsuri

reparatorii în echivalent, pentru apartamentul în litigiu, condiționat de

restituirea de către reclamantă a sumei de 78.157 RON, reprezentând valoarea

despăgubirilor primite, sumă actualizată cu coeficientul de actualizare

stabilit conform legislației în vigoare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada că apartamentul

în litigiu a fost proprietatea sa, că a trecut cu plată în proprietatea

statului, ca efect al aplicării Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 320

din 22 februarie 1983, a Comitetului Executiv al Consiliu Popular al

Municipiului București și că ulterior a fost vândut altor persoane în baza

Legii nr. 112/1995.

Potrivit relațiilor

primite de la Consiliul General al Municipiului București - Administrația

Fondului Imobiliar, pentru apartamentul în discuție, reclamanta a încasat

despăgubiri în cuantum de 78.157 RON.

Față de temeiul de

drept, invocat prin acțiune, referitor la refuzul unității deținătoare de a

soluționa notificarea ce i-a fost adresată, instanța de fond a apreciat că

acest refuz poate fi cenzurat de instanță prin pronunțarea de către aceasta

asupra obiectului notificării, în cauză reținând că sunt aplicabile

dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

În raport de

dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a apreciat că

pârâții mai sus-menționați nu au îndrituirea legală de a stabili prin decizie

emisă forma de despăgubire și nici cuantumul acesteia, aceste atribute

aparținând în mod exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însă în raport de capătul de cerere principal al acțiunii reclamantei ce

vizează soluționarea pe fond a notificării, aceștia nu au calitate procesual

pasivă în cauză, motiv pentru care cererea reclamantei în contradictoriu cu

acești pârâți a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără

calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta M.I.M., solicitând în principal,

desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Prin motivele de apel

s-a arătat că hotărârea instanței de fond este contradictorie și nelegală, în

ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a

Statului Român și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și

a acordării de măsuri reparatorii condiționat de restituirea de către

reclamantă a sumei de 78.157 RON reprezentând valoarea despăgubirilor primite,

în raport de Deciziile civile nr. XX/2007 și nr. 33/2008, pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului, Capitolul 1 pct. 2 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 și O.G. nr. 81/2007.

Prin Decizia civilă

nr. 660/A din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de

reclamantă, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a soluționat

excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, Statului Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, de vreme ce a fost chemată să soluționeze

pricina și din perspectiva drepturilor cerute de către reclamantă și care pot

fi acordate efectiv în procedura administrativă, reclamanta solicitând

finalizarea procedurii sale.

Prin urmare, găsind

fondat primul motiv de apel s-a apreciat că nu se mai impune analiza pe fond a

celorlalte motive de apel și în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași

instanță de fond, urmând ca la rejudecare să fie avute în vedere și criticile

apelantei ce vizează fondul pricinii deduse judecății.

Împotriva decimei

pronunțate de instanța de apel au formulat recurs pârâții Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, prin care au solicitat admiterea excepției

lipsei calității lor procesual pasive și menținerea hotărârii instanței de fond

ca legală și temeinică.

În susținerea

motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că în

mod greșit instanța de apel i-a obligat pe recurenții pârâți la parcurgerea

procedurii administrative, prevăzute de Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

cât timp unitatea deținătoare nu a emis o dispoziție sau decizie în

soluționarea notificării reclamantei.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat, pentru următoarele considerente:

La data de 17 iulie

2001, reclamanta a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificare Primăriei

Municipiului București prin care a solicitat restituirea în natură a

apartamentului nr. 247 situat în București, sector 1.

Pentru că deși

învestită încă din anul 2001, pârâta Primăria Municipiului București nu a

soluționat notificarea reclamantei, la 27 octombrie 2008, aceasta s-a adresat

Tribunalului București cu o acțiune prin care în contradictoriu și cu pârâții

Municipiul București, Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a solicitat obligarea acestora la emiterea unei decizii în

soluționarea notificării prin care să se acorde măsuri reparatorii prin

echivalent, într-un cuantum provizoriu, pentru imobilul revendicat.

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în sensul că

instanța de judecată dacă constată refuzul entității de a soluționa

notificarea, procedează la soluționarea pe fond a cererii reclamantei.

Pe de o parte,

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 se realizează în cadrul

unei proceduri speciale declanșate prin formularea notificării adresate de

persoana îndreptățită deținătorului imobilului, care este obligat să o

soluționeze în termenele și modalitățile prevăzute de această procedură prealabilă

administrativă este obligatorie și ea să finalizează prin emiterea de către

entitatea notificată a unei decizii/dispoziții prin care se soluționează

notificarea, respectiv, se acordă măsurile reparatorii stabilite de lege sau se

respinge cererea.

Constatând refuzul

pârâtei de a da curs notificării formulate de reclamantă, instanța de fond, în

îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, a constatat că

reclamanta are calitate de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001

și a obligat pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București să

acorde măsuri reparatorii sub formă de echivalent.

Pe de altă parte,

potrivit procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atât

deciziile/dispozițiile emise în soluționarea notificărilor formulate în baza

Legii nr. 10/2001 cât și notificările nesoluționate până la data intrării în

vigoare a acestei legi se predau pe bază de proces-verbal Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Deciziile adoptate în

cadrul acestei proceduri pot fi atacate cu contestație în condițiile legii

contenciosului administrativ, conform art. 19 din același titlu.

Rezultă astfel că

prin procedura Legii nr. 10/2001 s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri

reparatorii, urmând ca după emiterea deciziei/dispoziției de acordare a

acestora să se treacă la procedura de executare a titlului reclamantei, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, cele

două proceduri, prevăzute de legile speciale mai sus amintite, nu pot fi urmate

direct în instanță în același timp, motiv pentru care se reține că pârâții

Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu au calitate

procesual pasivă în cauză, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Cu ocazia

rejudecării, se va proceda la judecata celorlalte motive de apel formulate de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursurile

declarate de pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

împotriva Deciziei civile nr. 660/A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2011.