ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4515/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Reclamanții B.T. și B.P.

au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea acestora,

în solidar, să-i evalueze și să-i plătească conform legilor speciale în vigoare

echivalentul în bani al apartamentului nr. 90 și a cotelor părți și dependințe situate

în imobilul din București, sector 3, conform dispoziției din 11 aprilie 2008 emisă

de Primarul General al Municipiului București.

În motivarea cererii reclamanții

au arătat că deși în luna octombrie 2009 dosarul de revendicare nr. 29149/2009 a

fost trimis la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și deși în

anul 2001 au formulat modificarea nr. 1802/2001 conform Legii nr. 10/2001, nici

până în prezent nu au fost despăgubiți.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 17 septembrie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, a sa, pe capătul de cerere

privind evaluarea imobilului și excepția prematurității solicitării despăgubirilor.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4914

din 07 decembrie 2010 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților pe capătul de cerere privind evaluarea

imobilului și a respins acest capăt de cerere în contradictoriu cu Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților.

De asemenea, a respins

excepția prematurității și a admis în parte acțiunea reclamanților B.T. și B.P.

obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un

expert pentru evaluarea imobilului.

Totodată, a obligat pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor

după evaluarea și emiterea titlului de despăgubiri.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale

pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților , că aceasta nu

are atribuții potrivit Legii nr. 247/2005 în ceea ce privește evaluarea imobilelor

pentru care trebuie acordate despăgubiri conform Legii nr. 10/2001.

Cum însă reclamanții au

cerut obligarea pârâților în solidar, la evaluare nu se poate reține că acest capăt

de cerere privind evaluarea nu este formulat și în contradictoriu cu Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Referitor la prematuritatea

cererii, s-a reținut că este neîntemeiată, față de faptul că reclamanții au depus

modificarea încă din anul 2001 și până în anul 2010, cererea nu a fost soluționată.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că acțiunea este întemeiată în parte, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 va fi obligată

să evalueze imobilul și să emită titlul de despăgubire, iar pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, potrivit art. 18 alin. (1), va fi obligată la

emiterea titlului de plată, iar ulterior la plata despăgubirilor.

Recursul formulat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților

- Arată recurenta că instanța

de fond în mod nelegal și netemeinic a respins excepția prematurității cererii formulate

de reclamanți deoarece prin obligarea la plata despăgubirilor, instanța de fond

a încălcat dispozițiile art. 18

1

din O.U.G. nr. 81/2007 privind procedura

de valorificare a titlului de despăgubire.

- De asemenea, s-a arătat

că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 14

1

alin. (4) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 și dispoziția

art. 3 alin. (1) din O.UG. nr. 62/2010 arată că pe o perioadă de 2 ani de la data

intrării în vigoare a ordonanței, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 – Pe perioada de suspendare, valorificarea

titlului de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia

lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

- Instanța de fond și-a

arogat dreptul de legiuitor pozitiv, motivând că se încalcă prevederile art. 1 la

Protocolul adițional nr. 2 la C.E.D.O. – însă este vorba de o suspendare temporară

edictată în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României și ținând

cont de condițiile crizei economice actuale.

Recursul formulat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

- Se apreciază de către

recurentă că sentința de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește obligarea

la trimiterea dosarului de evaluare. Din cadrul procedurii administrative reglementate

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că au fost parcurse etapa transmiterii

și înregistrării dosarelor, cu precizarea că sub aspectul legalității respingerii

cererii de restituire în natură a imobilului s-a constatat lipsa deciziei în baza

căreia s-a preluat în proprietatea statului imobilul în cauză și a înscrisurilor

privind identificarea imobilului, făcându-se adresă la Primăria Municipiului București

în acest sens.

- În ceea ce privește

etapa evaluării, se arată de recurentă că această etapă este condiționată de respectarea

ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2185 din 16 septembrie 2008 având

în vedere intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.

- Consideră recurenta

că nu se poate vorbi de nerespectarea unui termen rezonabil în soluționarea cererii

reclamanților având în vedere criteriile ce trebuie luate în calcul, așa cum rezultă

din jurisprudența C.E.D.O. (complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților,

importanța litigiului).

În drept, cererile de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

În ceea ce privește recursul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – se constată că este fondat

având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62/2008 intrată în vigoare la data de 01

iulie 2010 prin care pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței,

se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversie în acțiuni

emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

Instanța de fond a interpretat

greșit aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010 – în raport de art. 1 din Protocolul

adițional nr. 1 la C.E.D.O., întrucât chiar din jurisprudența C.E.D.O. rezultă că

având în vedere contextul cauzei temeinice actuale, statele pot să dispună măsuri

prin care să păstreze un echilibru între interesele generale ale societății și interesele

particularilor (cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României).

Fiind suspendată procedura

de emitere a titlurilor de plată și plată a despăgubirilor, instanța de fond, având

în vedere data pronunțării sentinței 07 decembrie 2010 - în mod greșit a admis acest

capăt de cerere.

Față de cele arătate mai

sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

va admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va modifica

în parte sentința în sensul că va respinge cererea reclamantului privind obligarea

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor,

va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește recursul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – acesta este nefondat.

Se constată că dosarul

reclamanților a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei în anul 2009, însă notificarea

a fost făcută în anul 2001, iar dispoziția primarului a fost emisă în 11 aprilie

2008.

Recurenta nu a efectuat

niciun demers decât după introducerea acțiunii, când a solicitat înscrisuri doveditoare

privind identificarea construcției demolate și decizia de trecere în proprietatea

statului.

În mod în mod corect a

reținut instanța de fond că există astfel un refuz nejustificat al recurentei în

soluționarea dosarului, recurenta-pârâtă Comisia nu a invocat vreun motiv întemeiat.

Este vorba de nerespectarea

unui termen rezonabil de către autoritățile statului în soluționarea cererilor de

despăgubire conform legilor de separație în așa fel încât să fie asigurate drepturi

concrete privind despăgubirile și nu teoretice și iluzorii [în acest sens fiind

și jurisprudența C.E.D.O. (art. 6)].

Or, recurenta invocă în

continuare și prin cererea de recurs imposibilități de accelerare a procedurii administrative

care nu sunt compatibile cu respectarea dispozițiilor privind protecția proprietății

asupra unui bun (art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.).

Comisia recurentă nu poate

invoca decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 privind condiționarea soluționării

dosarelor, fără a fi în culpă pentru managementul defectuos în derularea și epuizarea

eficientă a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin O.U.G. nr. 62/2010

nu se suspendă dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în bani ci doar exercițiul

temporar al acestui drept, având în vedere cifra economică actuală.

Față de cele arătate mai

sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

civile nr. 4914 din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea reclamanților privind obligarea Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2011.