ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4515/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Reclamanții B.T. și B.P. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea acestora, în solidar, să-i evalueze și să-i plătească conform legilor speciale în vigoare echivalentul în bani al apartamentului nr. 90 și a cotelor părți și dependințe situate în imobilul din București, sector 3, conform dispoziției din 11 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că deși în luna octombrie 2009 dosarul de revendicare nr. 29149/2009 a fost trimis la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și deși în anul 2001 au formulat modificarea nr. 1802/2001 conform Legii nr. 10/2001, nici până în prezent nu au fost despăgubiți. Prin întâmpinarea formulată la data de 17 septembrie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, a sa, pe capătul de cerere privind evaluarea imobilului și excepția prematurității solicitării despăgubirilor.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4914 din 07 decembrie 2010 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pe capătul de cerere privind evaluarea imobilului și a respins acest capăt de cerere în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. De asemenea, a respins excepția prematurității și a admis în parte acțiunea reclamanților B.T. și B.P. obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un expert pentru evaluarea imobilului. Totodată, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor după evaluarea și emiterea titlului de despăgubiri.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților , că aceasta nu are atribuții potrivit Legii nr. 247/2005 în ceea ce privește evaluarea imobilelor pentru care trebuie acordate despăgubiri conform Legii nr. 10/2001. Cum însă reclamanții au cerut obligarea pârâților în solidar, la evaluare nu se poate reține că acest capăt de cerere privind evaluarea nu este formulat și în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Referitor la prematuritatea cererii, s-a reținut că este neîntemeiată, față de faptul că reclamanții au depus modificarea încă din anul 2001 și până în anul 2010, cererea nu a fost soluționată.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea este întemeiată în parte, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 va fi obligată să evalueze imobilul și să emită titlul de despăgubire, iar pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, potrivit art. 18 alin. (1), va fi obligată la emiterea titlului de plată, iar ulterior la plata despăgubirilor. Recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Arată recurenta că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins excepția prematurității cererii formulate de reclamanți deoarece prin obligarea la plata despăgubirilor, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 18 1 din O.U.G.

nr. 81/2007 privind procedura de valorificare a titlului de despăgubire. - De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 14 1 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 și dispoziția art. 3 alin. (1) din O.UG. nr. 62/2010 arată că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 – Pe perioada de suspendare, valorificarea titlului de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. - Instanța de fond și-a arogat dreptul de legiuitor pozitiv, motivând că se încalcă prevederile art. 1 la Protocolul adițional nr. 2 la C.E.D.O.

– însă este vorba de o suspendare temporară edictată în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României și ținând cont de condițiile crizei economice actuale. Recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Se apreciază de către recurentă că sentința de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește obligarea la trimiterea dosarului de evaluare. Din cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că au fost parcurse etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, cu precizarea că sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului s-a constatat lipsa deciziei în baza căreia s-a preluat în proprietatea statului imobilul în cauză și a înscrisurilor privind identificarea imobilului, făcându-se adresă la Primăria Municipiului București în acest sens.

- În ceea ce privește etapa evaluării, se arată de recurentă că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2185 din 16 septembrie 2008 având în vedere intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007. - Consideră recurenta că nu se poate vorbi de nerespectarea unui termen rezonabil în soluționarea cererii reclamanților având în vedere criteriile ce trebuie luate în calcul, așa cum rezultă din jurisprudența C.E.D.O. (complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților, importanța litigiului). În drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs În ceea ce privește recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – se constată că este fondat având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62/2008 intrată în vigoare la data de 01 iulie 2010 prin care pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversie în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Instanța de fond a interpretat greșit aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010 – în raport de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., întrucât chiar din jurisprudența C.E.D.O.

rezultă că având în vedere contextul cauzei temeinice actuale, statele pot să dispună măsuri prin care să păstreze un echilibru între interesele generale ale societății și interesele particularilor (cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României). Fiind suspendată procedura de emitere a titlurilor de plată și plată a despăgubirilor, instanța de fond, având în vedere data pronunțării sentinței 07 decembrie 2010 - în mod greșit a admis acest capăt de cerere. Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va modifica în parte sentința în sensul că va respinge cererea reclamantului privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – acesta este nefondat. Se constată că dosarul reclamanților a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei în anul 2009, însă notificarea a fost făcută în anul 2001, iar dispoziția primarului a fost emisă în 11 aprilie 2008. Recurenta nu a efectuat niciun demers decât după introducerea acțiunii, când a solicitat înscrisuri doveditoare privind identificarea construcției demolate și decizia de trecere în proprietatea statului. În mod în mod corect a reținut instanța de fond că există astfel un refuz nejustificat al recurentei în soluționarea dosarului, recurenta-pârâtă Comisia nu a invocat vreun motiv întemeiat.

Este vorba de nerespectarea unui termen rezonabil de către autoritățile statului în soluționarea cererilor de despăgubire conform legilor de separație în așa fel încât să fie asigurate drepturi concrete privind despăgubirile și nu teoretice și iluzorii [în acest sens fiind și jurisprudența C.E.D.O. (art. 6)]. Or, recurenta invocă în continuare și prin cererea de recurs imposibilități de accelerare a procedurii administrative care nu sunt compatibile cu respectarea dispozițiilor privind protecția proprietății asupra unui bun (art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.). Comisia recurentă nu poate invoca decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 privind condiționarea soluționării dosarelor, fără a fi în culpă pentru managementul defectuos în derularea și epuizarea eficientă a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin O.U.G. nr. 62/2010 nu se suspendă dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în bani ci doar exercițiul temporar al acestui drept, având în vedere cifra economică actuală. Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4914 din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamanților privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.