ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5182/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 5 București, secția a II-a civilă, reclamantele L.A. și S.M. au

chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților să

le acorde despăgubiri în numerar, prin emiterea titlurilor de plată pentru

terenul situat în București.

Pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare în care a invocat:

- excepția necompetenței

materiale a instanței, în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ.

și art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005;

- excepția prematurității

acțiunii, în considerarea prevederilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005 și art. 13 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care stabilesc faptul că emiterea deciziei ce reprezintă

titlu de despăgubire este atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, în cauză

a depus întâmpinare și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că, raport

de prevederile Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se acordă

de către entitatea investită cu soluționarea notificării, prin dispoziție motivată,

iar nu de către stat.

Judecătoria sectorului

5 București, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 7218 din 6 noiembrie 2009,

a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

La termenul de judecată

din data de 27 septembrie 2010, reclamantele L.A. și S.M. au depus o cerere precizatoare

la acțiunea introductivă de instanță în care au arătat că înțeleg să se judece în

contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4095 din 25

octombrie 2010, a luat act de renunțarea reclamantelor la judecata cauzei în contradictoriu

cu Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins acțiunea formulată

în contradictoriu cu această parte, a admis excepția prematurității acțiunii invocată

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea

formulată de reclamantele L.A. și S.M. împotriva pârâților Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este

întemeiată, deoarece pentru a se putea efectua plata despăgubirilor reclamantele

trebuiau să dețină titlu de despăgubire.

Conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, după emiterea titlurilor

de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va putea

emite, pe baza opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de plată sau de conversie.

În speța de față, reclamantele

nu dețin un astfel de titlu.

Excepția prematurității

acțiunii este întemeiată, întrucât reclamantele nu au titlu de plată, în baza căruia

să se poată efectua plata despăgubirilor bănești și nici titlu de despăgubire.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamantele L.A. și S.M., care au solicitat modificarea sa,

în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentele

au susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificată și completată cu cele ale Legii

nr. 247/2005 și O.G. nr. 81/2007.

În concret, recurentele

au arătat că prima instanță nu a ținut seama de precizarea acțiunii, întrucât a

menținut în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În altă ordine de idei,

recurentele au menționat că prima instanță s-a pronunțat pe excepția prematurității

acțiunii fără să o pună în discuția părților.

Intimata a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului și casarea

acesteia pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Soluția casării cu trimitere

are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că

altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

În temeiul art. 312

alin. (5) teza I din C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea

casată.

Expresia „cercetarea fondului

cauzei” trebuie înțeleasă în sensul că instanța s-a pronunțat în temeiul unei excepții

procesuale, a omis să soluționeze o cerere ori s-a pronunțat cu privire la altceva

decât i s-a cerut.

Altfel spus, dacă s-ar

aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice

pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele

două căi extraordinare de atac de retractare, contestația în anulare și revizuirea,

care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În speța de față, Înalta

Curte constată că judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe obiectul cererii precizatoare,

aflată la dosar, prin care intimatele-reclamante au solicitat:

- obligarea Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire

pentru imobilul (teren) situat în București;

- obligarea Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, în vederea

acordării drepturilor bănești.

De asemenea, intimatele-reclamante

au arătat că renunță la judecarea cauzei în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Or, prima instanță a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această parte,

a admis excepția prematurității acțiunii invocată de Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată de reclamantele L.A.

și S.M. împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca prematur

introdusă.

Pentru toate considerentele

anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 din

C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de L.A. și S.M. împotriva sentinței nr. 4095 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2011.