ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de Contencios administrativ și fiscal, reclamantele S.M. și C.F.

au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea pârâților la emiterea titlului de plată a despăgubirilor în numerar pentru terenul situat în București, sector 5. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că în urma depunerii notificării în anul 2002 pentru restituirea în natură sau prin echivalent a terenului proprietatea lor, situat în municipiul București, sector 5, au fost emise Dispozițiile nr. 4160 din 31 martie 2005 și, respectiv, 8582 din 15 august 2007 prin care s-a dispus restituirea în echivalent bănesc.

În luna octombrie 2006 s-a depus și înregistrat raportul de evaluare a terenului, însă de la acest moment nu au mai primit niciun răspuns. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Direcția pentru Acordarea despăgubirilor în Numerar și excepția prematurității acțiunii. Pârâta Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a invocat, la rândul său, trei excepții, și anume: excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii. Prin Sentința nr. 455 din 9 februarie 2010, Tribunalul București București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de Contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 505 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a respins excepțiile prematurității acțiunii și lipsei capacității procesuale a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor și, în consecință, a respins acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele S.M. și C.F.

în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită în favoarea reclamantelor titlu de plată pentru suma de 500.000 de RON, iar pe pârâta Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar să efectueze plata despăgubirilor astfel încât prima tranșă, de 250.000 RON, să fie achitată până cel mai târziu la data de 26 aprilie 2011, iar a doua transă, de 250.000 RON, până cel târziu la data de 26 aprilie 2012. Prin aceeași sentință, Curtea de apel a respins restul pretențiilor reclamantelor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: 1) Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor este întemeiată, întrucât, în raport de prevederile art. 3 lit. h), art. 131 și art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligația de plată a despăgubirilor solicitate de reclamante revine în exclusivitate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. 2) Excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar este nefondată. Astfel, fiind vorba despre un raport de drept administrativ, nu este necesar ca structura administrativă pârâtă să aibă personalitate juridică pentru a sta în judecată pentru actele sau refuzurile proprii, din sfera sa de atribuții legal stabilite.

Important este ca partea aflată în discuție să aibă capacitate de drept administrativ, care conferă dreptul de a sta în nume propriu în justiție acelor organe ale autorității publice care emit acte de drept administrativ pe baza unei competențe proprii, derivate direct din lege. În speța de față, potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuția de plată a sumei stabilite în titlul de plată este în sarcina nemijlocită a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, aceasta fiind, așadar, o direcție cu atribuții proprii. Ca atare, atâta timp cât cererea reclamantelor vizează atribuții ale acestei direcții, anume obligația de plată efectivă a despăgubirilor în numerar, această pârâtă poate sta în justiție în nume propriu pentru a răspunde de modul de exercitare a competenței sale.

3) Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut faptul că reclamantele au formulat cererea de opțiune nr. 16857 din 15 aprilie 2010 în care au solicitat emiterea titlului de plată pentru suma de 1.500.000 RON și a titlului de reconversie pentru suma de 1.107.714,99 RON. Făcând aplicarea art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care limitează despăgubirile plătite în numerar la maximum 500.000 RON, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 433 din 26 aprilie 2010, ce reprezintă titlu de conversie pentru suma de 1.107.714,99 RON. În opinia primei instanțe, din interpretarea textului legal anterior nominalizat rezultă că emiterea titlului de plată nu este condiționată de existența disponibilităților financiare.

În plus, textul analizat nu instituie vreun termen nici pentru prezentarea beneficiarului la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu titlul de despăgubire, nici pentru eliberarea titlului de plată și a titlului de conversie, doar valorificarea titlului de plată urmând a se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților bănești.

Totodată, art. 3 lit. h) din legea anterior amintită statuează faptul că sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 RON, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă; sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maximum 250.000 RON se vor plăti într-o singură tranșă; despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 RON, dar până la 500.000 RON se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei.

În opinia primei instanțe, din interpretarea coroborată a articolului anterior citat cu cel al art. 18 2 lit. c) din aceeași lege, rezultă că termenul de eșalonare de un an de la emiterea titlului de plată pentru prima tranșă de 250.000 RON, respectiv doi ani de la emiterea titlului de plată pentru cea de-a doua tranșă de 250.000 RON, sunt termenele maxime pentru plata despăgubirilor iar, în funcție de existența disponibilităților bănești, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are o marjă pentru efectuarea plății doar în cadrul acestor termene. Curtea de Apel a apreciat că practica pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților de emitere a titlului de plată doar în momentul existenței disponibilităților materiale nu are nicio acoperire legală, prin această măsură încercându-se doar amânarea curgerii termenelor maximale.

Singura modalitate în care se poate sancționa atitudinea și practica pârâtei pe acest aspect este de a reține ca moment în care începe să curgă termenul maxim de un an pentru plata primei tranșe data de 26 aprilie 2010, la care a fost emis titlul de conversie și la care trebuia emis și titlul de plată. În fine, instanța de fond a invocat în sprijinul soluției adoptate și dispozițiile art. 110 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora: „Președintele mai poate încuviința, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului”.

În altă ordine de idei, curtea de apel a arătat că măsura respingerii pretențiilor reclamantelor vizează diferența de sumă de 1.000.000 RON pentru care nu se admite plata în numerar. Reclamantele au solicitat atât prin acțiune cât și prin cererea de opțiune emiterea titlului de plată pentru suma de 1.500.000 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate: 1) Legea nr. 247/2005 este o lege specială care instituie o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar pentru emiterea titlului de plată acest act normativ stabilește termenul de 15 zile de la data disponibilităților bănești, după ce, în prealabil, a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor. Emiterea titlului de plată se face concomitent cu data plății și nu înainte de data acesteia, după cum în mod greșit a motivat prima instanță.

De altfel, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri.

Până în prezent, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe până la Dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008, iar intimatele-reclamante au Dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 16857 din 15 aprilie 2010. Pentru respectarea principiului egalității în drepturi, recunoscut și în jurisprudența europeană, trebuie respectată ordinea cronologică în care au fost înregistrate opțiunile persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor. În baza art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, pe o perioadă de 2 ani de la momentul aplicării acestei ordonanțe se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Ca atare, condițiile impuse de art. 18 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005 nu au fost îndeplinite, întrucât până în prezent nu s-a ajuns la analizarea dosarului de opțiune al intimatelor-reclamante. Părțile au formulat și au depus la dosar concluzii scrise. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Intimatele-reclamante sunt beneficiarele Deciziei nr. 7614 din 29 ianuarie 2010 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 1.607.714,99 RON, în baza art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În temeiul art. 18 1 din Capitolul V 1 din Titlul VII al legii anterior individualizate, intimatele-reclamante au valorificat decizia aflată în discuție, adică au solicitat acordarea de despăgubiri în numerar și despăgubiri în acțiuni, prin Cererea înregistrată sub nr. 16857 din 15 aprilie 2010. În urma acestei opțiuni, recurenta a emis Decizia nr. 433 din 26 aprilie 2010, reprezentând titlu de conversie pentru suma de 1.107.714,99 RON. Intimatelor-reclamante urma să le fie acordat titlul de plată, cu respectarea dispozițiilor art. 18 2 pct. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct. 18 2 din H.G. nr. 128/2008, adică în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Ca atare, se poate observa faptul că legiuitorul român a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, în acest mod asigurându-se egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație. În opinia Înaltei Curți, în mod nelegal instanța de fond a reținut în hotărârea judecătorească contestată în cauză faptul că au fost încălcate de către recurentă prevederile art. 18 2 pct. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. După cum s-a relevat anterior, dispozițiile normative anterior individualizate stabilesc în mod explicit faptul că emiterea titlului de plată și plata despăgubirilor până la 500.000 RON se pot face: - în ordinea înregistrării cererilor de opțiune; - în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Ca atare, judecătorul fondului nu putea reține existența unui refuz nejustificat al autorității recurente de a soluționa cererea intimatelor-reclamante, în condițiile în care plata despăgubirilor în numerar aferente primei tranșe a fost efectuată până la dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008, iar intimatele-reclamante au Dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 16857 din 15 aprilie 2010. Cu alte cuvinte, recurenta a respectat ordinea înregistrării cererilor de opțiune, motiv pentru care nu a soluționat favorabil solicitarea intimatelor-reclamante. Apoi, emiterea titlului de plată se face concomitent cu data plății și nu înainte de data acesteia, după cum în mod greșit a reținut judecătorul fondului cauzei.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reține faptul că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, care stipulează, în alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la intrarea sa în vigoare, adică de la data de 30 iunie 2010, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În plus, alin. (2) și (3) ale articolului aflat în discuție prevăd că valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni la Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea; dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea; persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1). Ca atare, legiuitorul a menținut pe perioada suspendării, ca modalitate reală de valorificare a titlurilor de despăgubire, posibilitatea convertirii acestora în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, dând astfel posibilitatea, pentru cei care au optat deja pentru acordarea despăgubirilor în numerar și nu li s-au emis titluri de plată, să-și schimbe opțiunea din despăgubiri în numerar în despăgubiri în acțiuni.

Prin urmare, nu se poate susține faptul că dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri este doar unul teoretic, după cum a arătat în mod eronat prima instanță. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată în favoarea reclamantelor S.M. și C.F., pentru suma de 500.000 RON și a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la efectuarea plății în numerar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 505 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată în favoarea reclamantelor S.M. și C.F., în sumă de 500.000 RON și a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la efectuarea plății, în numerar, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2012. Procesat de GGC - LM