ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6172/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin dispoziția din 15

noiembrie 2007, primarul general al Municipiului București, a respins cererea privind

restituirea în natură a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, din imobilul

situat în București str. L., cerere formulată pe calea notificării de C.I.M., propunând

în consecință acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispozițiile

art. 26 alin. (1) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

La 14 decembrie 2007, persoana îndreptățită a

contestat această dispoziție solicitând instanței – în contradictoriu cu Municipiul

București prin Primar General, Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Drepturilor,

A.N.R.P. și Prefectul Municipiului București – anularea art. 2 al dispoziției în

sensul obligării pârâților la acordarea despăgubirilor bănești în cuantum de 1.000.000

RON și respectiv la emiterea titlurilor de plată în cuantumul valorii despăgubirilor

cuvenite ca urmare a evaluării.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 388 din 26 februarie

2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., pe

capătul de cerere privind anularea parțială a dispoziției atacate și în consecință

a respins acest capăt de cerere formulat împotriva A.N.R.P., ca fiind formulat împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția prematurității

cererii vizând obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată, respingând acest

capăt de cerere ca prematur formulat.

A disjuns judecarea cererii

formulată de contestatoare în contradictoriu cu Municipiul București și pârâta Instituția

Prefectului Municipiului București și a acordat termen în vederea soluționării acesteia.

Aceeași instanță, prin

sentința civilă nr. 165 din 9 februarie 2010, a admis contestația și anulând parțial

dispoziția din 15 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului București, a stabilit

ca măsurile reparatorii pentru apartamentele vândute, din imobilul situat București

str. L., să fie acordate sub forma despăgubirilor bănești.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență că demersul judiciar al reclamantei vizând caracterul

măsurilor reparatorii este întemeiat, în contextul în care Fondul Proprietatea nu

funcționează în prezent, într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a

unei despăgubiri.

Tot astfel, făcând trimitere

la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a reținut

caracterul nelegal al art. 2 din dispoziția contestată, acesta contravenind și prevederilor

legii interne, respectiv art. 20 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Soluția a fost menținută

de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală care, prin decizia nr. 189/A din 16 septembrie 2010 a respins, ca nefondat,

apelul formulat de pârât.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că textul art. 16 alin. (1) din

Titlul VII capitolul V al Legii nr. 247/2005, nu este aplicabil în speță, el referindu-se

la situația soluționării notificărilor anterior modificării Legii nr. 10/2001, când

în cuprinsul dispozițiilor sau deciziilor emise de unitatea deținătoare se menționa

și cuantumul concret al sumelor, fiind avute în vedere doar dispozițiile deja emise

la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Împrejurarea că legea

dă în competența Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

atribuția stabilirii cuantumului concret al despăgubirilor nu constituie un motiv

de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii apelate, câtă vreme dispozitivul acesteia,

ce produce efecte juridice, nu cuprinde o prevedere referitoare la cuantumul despăgubirilor,

ci se referă exclusiv la existența dreptului de reparație sub forma despăgubirilor

bănești.

În cauză, a declarat recurs

în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primar General care, invocând

temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel

pe considerentul că instanța a omis a analiza și prevederile obligatorii ale Deciziei

nr. 1055/2008, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a admis excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989.

Astfel, se arată, instanța

de contencios constituțional a reținut că art. 47 al Legii nr. 10/2001, nu poate

constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acțiuni de restituire

a aceluiași imobil întrucât legiuitorul nu poate dispune nici chiar prin lege asupra

unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,

decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Tot astfel, se arată că

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă a figurat Dosarul nr. 8433/2000,

ce a avut ca obiect revendicarea aceluiași imobil, situat în București str. L.

Ultimul motiv de recurs

vizează înțelesul dat de Normele metodologice, art. 23 din Legea nr. 10/2001, în

sensul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare

de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea două date de referință,

fie data depunerii notificării, fie cea a depunerii actelor doveditoare.

Recursul se privește ca

nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.

Potrivit art. 295 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Ca atare, apelul este

devolutiv numai pentru ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) astfel

că partea care se declară nemulțumită de hotărâre trebuie să învedereze atât temeiurile

de fapt cât și cele de drept pe care-și fundamentează criticile aduse hotărârii

atacate.

În speță, se constată

că recurenta formulează critici omisso medio, fără ca acestea să fi fost supuse

examinării instanței de apel, invocându-se neanalizarea unor aspecte care nu au

fost de altfel invocate în calea ordinară de atac.

De altfel, din analiza

recursului, rezultă că acesta cuprinde motive străine cauzei, care nu au legătură

cu ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată.

Astfel, obiect al criticilor

formulate în apel l-a făcut „tipul de echivalent” pe care instanța fondului l-a

apreciat a fi echitabil și cuvenit reclamantei, pentru apartamentele vândute în

temeiul Legii nr. 112/1995, din imobilul în litigiu, iar nu modul de aplicare al

prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Tot astfel, sunt străine

cauzei aserțiunile recurentei referitoare la înțelesul dat de Normele metodologice

art. 23 din lege, în condițiile în care în niciuna din etapele procesuale parcurse

nu s-a invocat nedepunerea de către persoana îndreptățită a actelor doveditoare

ale pretențiilor formulate pe calea notificării înregistrată sub nr. 3204/2001.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei

nr. 189/A din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.