ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6172/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția din 15 noiembrie 2007, primarul general al Municipiului București, a respins cererea privind restituirea în natură a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, din imobilul situat în București str. L., cerere formulată pe calea notificării de C.I.M., propunând în consecință acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. La 14 decembrie 2007, persoana îndreptățită a contestat această dispoziție solicitând instanței – în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar General, Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Drepturilor, A.N.R.P.

și Prefectul Municipiului București – anularea art. 2 al dispoziției în sensul obligării pârâților la acordarea despăgubirilor bănești în cuantum de 1.000.000 RON și respectiv la emiterea titlurilor de plată în cuantumul valorii despăgubirilor cuvenite ca urmare a evaluării. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 388 din 26 februarie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., pe capătul de cerere privind anularea parțială a dispoziției atacate și în consecință a respins acest capăt de cerere formulat împotriva A.N.R.P., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția prematurității cererii vizând obligarea A.N.R.P.

la emiterea titlurilor de plată, respingând acest capăt de cerere ca prematur formulat. A disjuns judecarea cererii formulată de contestatoare în contradictoriu cu Municipiul București și pârâta Instituția Prefectului Municipiului București și a acordat termen în vederea soluționării acesteia. Aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 165 din 9 februarie 2010, a admis contestația și anulând parțial dispoziția din 15 noiembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului București, a stabilit ca măsurile reparatorii pentru apartamentele vândute, din imobilul situat București str. L., să fie acordate sub forma despăgubirilor bănești. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență că demersul judiciar al reclamantei vizând caracterul măsurilor reparatorii este întemeiat, în contextul în care Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent, într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Tot astfel, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a reținut caracterul nelegal al art. 2 din dispoziția contestată, acesta contravenind și prevederilor legii interne, respectiv art. 20 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală care, prin decizia nr. 189/A din 16 septembrie 2010 a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că textul art. 16 alin. (1) din Titlul VII capitolul V al Legii nr. 247/2005, nu este aplicabil în speță, el referindu-se la situația soluționării notificărilor anterior modificării Legii nr. 10/2001, când în cuprinsul dispozițiilor sau deciziilor emise de unitatea deținătoare se menționa și cuantumul concret al sumelor, fiind avute în vedere doar dispozițiile deja emise la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Împrejurarea că legea dă în competența Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, atribuția stabilirii cuantumului concret al despăgubirilor nu constituie un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii apelate, câtă vreme dispozitivul acesteia, ce produce efecte juridice, nu cuprinde o prevedere referitoare la cuantumul despăgubirilor, ci se referă exclusiv la existența dreptului de reparație sub forma despăgubirilor bănești.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că instanța a omis a analiza și prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 1055/2008, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Astfel, se arată, instanța de contencios constituțional a reținut că art. 47 al Legii nr. 10/2001, nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acțiuni de restituire a aceluiași imobil întrucât legiuitorul nu poate dispune nici chiar prin lege asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Tot astfel, se arată că pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă a figurat Dosarul nr. 8433/2000, ce a avut ca obiect revendicarea aceluiași imobil, situat în București str. L. Ultimul motiv de recurs vizează înțelesul dat de Normele metodologice, art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie cea a depunerii actelor doveditoare. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed. Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Ca atare, apelul este devolutiv numai pentru ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) astfel că partea care se declară nemulțumită de hotărâre trebuie să învedereze atât temeiurile de fapt cât și cele de drept pe care-și fundamentează criticile aduse hotărârii atacate. În speță, se constată că recurenta formulează critici omisso medio, fără ca acestea să fi fost supuse examinării instanței de apel, invocându-se neanalizarea unor aspecte care nu au fost de altfel invocate în calea ordinară de atac. De altfel, din analiza recursului, rezultă că acesta cuprinde motive străine cauzei, care nu au legătură cu ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată.

Astfel, obiect al criticilor formulate în apel l-a făcut „tipul de echivalent” pe care instanța fondului l-a apreciat a fi echitabil și cuvenit reclamantei, pentru apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, din imobilul în litigiu, iar nu modul de aplicare al prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001. Tot astfel, sunt străine cauzei aserțiunile recurentei referitoare la înțelesul dat de Normele metodologice art. 23 din lege, în condițiile în care în niciuna din etapele procesuale parcurse nu s-a invocat nedepunerea de către persoana îndreptățită a actelor doveditoare ale pretențiilor formulate pe calea notificării înregistrată sub nr. 3204/2001. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 189/A din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.