ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2796/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 19059/3 din 20 mai 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantele I.S.L., M.D.S. și M.A.C. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și A.N.R.P. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună acordarea de măsuri în echivalent, în condițiile legii speciale privind imobilele preluate în mod abuziv pentru terenul în suprafață de 627 mp, situat în București, sector 2. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că autorii lor, bunicii paterni, M.A. și M.D., au achiziționat în anul 1941 un teren situat în București, în suprafață totală 700 mp, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 6872 din 16 aprilie 1914 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.

Pe acel teren, aceștia construit un imobil în suprafață de 76 mp, restul reprezentând curtea aferentă. In anul 1962, imobilul în integralitatea lui a fost expropriat fără pic vreunei despăgubiri. Deși au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001, încă din anul 2001 nici în prezent aceasta nu a fost soluționată, contrar prevederilor le enunțate. Și-au întemeiat acțiunea, pe prevederile pct. 1 și 2 din Declara Universală a Drepturilor Omului, pe Primul Protocol la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum și pe Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 425 din 25 martie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâta A.N.R.P.; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.S.L., M.D.S.

și M.A.C.; a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să emită dispoziție cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii p echivalent în condițiile legii speciale privind regimul imobilelor preluate abuziv; pentru imobilul teren în suprafață de 627 mp, situat în București, sector 4 și a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrat teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptat se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a Primarului General Municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.

Față de această dispoziție legală, tribunalul a apreciat, având în vedere obiectul acțiunii, că singura care are calitate procesuală pasivă este unitatea deținătoare, respectiv Municipiul București prin Primar, astfel încât a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele I.S.L., M.D.S. și M.A.C. au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea expediată prin executorul judecătoresc sub nr. 1323 din 02 aprilie 2001 (fila 120), adresată Primăriei Municipiului București, unde a fost înregistrată sub nr. 3572 din 04 aprilie 2001, privind retrocedarea terenului situat în București, iar în cazul în care acesta nu este posibilă, acordarea de despăgubiri.

Notificarea nu a fost soluționată până în prezent, după cum a rezultat din atitudinea procesuală a pârâtei și din înscrisurile atașate la dosarul cauzei. In ceea ce privește imobilul ce face obiectul notificării, tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 6872 din 16 aprilie 1914 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat (filele 57), A.M. și D.M. au cumpărat de la G.N., terenul situat în București, în suprafață totală de 700 mp. M.A. a decedat la data de 09 februarie 1959 și a fost moștenită de M.N., M.S.D.

și M.A.C., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. SI 16/1959 (fila 129). In acest certificat se menționează, la rubrica "Masa succesorală", că de pe urma defunctei a rămas jumătate parte indiviză din imobilul construcție și teren in suprafață totală de 627 mp situat în București, deținut de defunctă prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6872/1914 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, cealaltă jumătate aparținând succesorilor M.N. și M.I. La data de 29 decembrie 1971, a decedat M.N., de pe urma sa, rămânând în calitate de moștenitori, M.E. în calitate de soție și P.S.L. în calitate de fiică, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 128/1975 din 4 februarie 1975 (fila 130). De pe urma defunctului M.I., au rămas în calitate de moștenitori, M.S.D.

și M.A.C., conform certificatului de moștenitor nr. 95 din 6 aprilie 1998, iar de pe urma defunctei M.E. a rămas ca unică moștenitoare, I.S.L., conform certificatului de moștenitor nr. 60 din 22 mai 1998 (fila 132). Imobilul în discuție a trecut în proprietatea statului, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 997 din 31 decembrie 1962, aplicat prin decizia nr.230/1963, emisă de fostul Consiliu Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, proprietarii M.N., M.A.C. și M.S.D. fiind menționați în anexa decretului, la poziția 17 cu suprafața de teren expropriat de 627 mp din care 76 mp construcții. In raport de aceste înscrisuri, tribunalul a apreciat că reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/20 întrunind cerințele legii speciale pentru acordarea de măsuri reparatori, întrucât au formulat în termenul legal notificare.

In acest sens, au dovedit au fost proprietarii imobilului ce face obiectul notificării, iar acesta a fost preluat în mod abuziv de stat. Deși în actul autentificat de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1914 era menționată adresa imobilului ca fiind str. L. nr. 20 bis și nu strada L. nr. 10, identitatea de adresă rezultă din certificatul de moștenitor eliberat la decesul lui M.A. Mai mult, bunul a fost preluat de la M.N., M.A.C. și M.S.D., cu adresa din str. L. nr. 10, în favoarea reclamanților, funcționând astfel prezumția instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că persoana individualizată în actul de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive, este proprietar imobilului.

Din raportul de expertiză topo depus la dosar, tribunalul a reținut că, în prezent, terenul este afectat în întregime de utilități publice, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar titularii notificării justifică dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Apelul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței nr. 425 din 25 martie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 444A a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, instanța de apel reținând că pârâtul nu a motivat apelul formulat astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., a reținut în raport de art. 295 C. proc. civ., corecta stabilire a situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. A reținut, instanța de apel că tribunalul a procedat la soluționarea cererii de chemare în judecată, dat fiind refuzul de soluționare a notificării în termenul de 60 de zile evocat de art. 25 din Legea nr. 10/2001, aplicând prevederile Deciziei XX/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, dată în interesul legii. Împotriva deciziei civile nr. 444A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și formulând, în esență, următoarele critici: In speță nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. XX/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, neexistând un refuz de soluționare a notificării în termenul de 60 de zile evocat de art. 25 din Legea nr. 10/2001. Chiar dacă au trecut circa 8 ani și 6 luni de la depunerea notificării de către reclamanți, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al Municipiului București de a soluționa notificarea, procedura administrată aflându-se în derulare. De altfel, ar fi fost și imposibil în mod obiectiv, tehnic să fie soluționată notificarea privind imobilul în litigiu, în condițiile în care Primăria municipiului București are de soluționat, începând cu anul 2001, aproximativ 43.000 de notificări.

Recursul este nefondat. Așa cum a constatat instanța de apel, față de dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, și dat fiind refuzul de soluționare a notificării în termenul legal de 60 de zile, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, în mod corect a procedat tribunalul la soluționarea cererii de chemare în judecată. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Totodată, conform art. 4 alin. (2) din același act normativ, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

In speță, față de situația de fapt reținută, în mod corect s-a stabilit calitatea de moștenitori ai persoanelor îndreptățite a reclamantelor, îndreptățirea acestora la suprafața de 627 mp teren, precum și faptul că imobilul a fost preluat de către stat, în perioada comunistă, în baza Decretului nr. 977 din 31 decembrie 1962, anexa 1, poziția 12, în mod abuziv. Prin notificarea formulată în temeiul Legea nr. 10/2001, expediată prin executorul judecătoresc sub nr. 1323 din 2 aprilie 2001, adresată Primăriei Municipiului București, unde a fost înregistrată sub nr. 3572 din 4 aprilie 2001, reclamantele I.S.L., M.D.S. și M.A.C. au solicitat retrocedarea terenului în suprafață de 627 mp situat în București, str. L. nr. 20 bis, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, acordarea de despăgubiri.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că notificarea nu a fost soluționată de către pârâtul Municipiul București prin Primarul General. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială, devenit după republicare art. 25), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (care prevedea că actele pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii), unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. De asemenea, prin dispozițiile art. 25.1 din H.G. nr. 250/2007 (prin care s-a abrogat H.G.

nr. 498 din 14 mai 2003), se reiterează faptul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. In condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente - tribunalul - pe considerentul că plângerea ar fi prematur introdusă și inadmisibilă.

Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acesta trebuie cenzurat de către tribunal, tot în condițiile acestei proceduri speciale. Față de considerentele expuse, constatându-se neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 444A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010. *