ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4274/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4274/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Hotărârea instanței de fond. Decizia de casare.

1.1. Prin sentința civilă

nr. 513 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosar nr. 884/33/2009

s-a constatat că reclamantul S.A.T. a renunțat la judecata acțiunii formulate împotriva

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, respectiv la petitul

privind actualizarea sumei menționate la pct. 2 cu dobânda legală până la data plății

efective.

Au fost respinse excepțiile

tardivității cererii precizate, a lipsei calității procesuale pasive a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a prematurității invocate prin întâmpinările

depuse.

1.2. A fost admisă în

parte acțiunea reclamantului S.A.T. în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

A fost obligată pârâta

să vireze respectiv să plătească reclamantului în contul indicat în cererea de opțiune

suma de 500.000 RON stabilite prin titlu de despăgubire respectiv decizia nr. 3523

din 21 ianuarie 2008.

S-a respins petitul privind

obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată.

S-a respins cererea de

obligare la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Prin decizia civilă

nr. 2471 din 12 mai 2010 pronunțată de Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosar

nr. 884/33/2009, s-a admis recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Acordarea

Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 513 din 28 octombrie 2009 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

A fost casată sentința

atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

1.4. În motivarea deciziei,

Înalta Curte a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților va emite pe baza acestora și a opțiunii persoanelor

îndreptățite, un titlu de plată și/sau un titlu de conversie.

Același text de lege prevede

că titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în vederea conversiei,

iar titlul de plată va fi remis Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar

în vederea efectuării operațiunilor de plată.

Or, în cauză titlul de

despăgubire în cuantum de 757.289,28 RON a fost emis în favoarea intimaților-reclamanți

prin decizia nr. 3523 din 21 noiembrie 2008, iar aceștia și-au exprimat opțiunea

pentru plata în numerar prin cererea înregistrată în 19 decembrie 2008.

În baza acestei decizii

și a prevederilor legale sus-menționate, s-a solicitat prin acțiune să fie obligată

autoritatea recurentă să emită titlul de plată și să efectueze operațiunea de plată

pentru despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 247/2005.

Instanța de fond a respins,

însă, această primă cerere din acțiune, fără a avea în vedere că plata efectivă

a despăgubirilor este condiționată de emiterea titlului de plată, iar în cauză nu

s-a dovedit emiterea unui asemenea titlu care să justifice efectuarea operațiunii

de plată.

A mai reținut Înalta Curte

că, deși în considerentele hotărârii atacate s-a reținut că a fost emis titlul de

plată în favoarea intimaților-reclamanți, concluzia instanței de fond nu s-a întemeiat

pe probele administrate, deoarece nu s-a dovedit întocmirea și comunicarea titlului

respectiv.

de Curtea de Apel Cluj în rejudecare după casare.

După casare, dosarul a

fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj sub nr. 966-/33/2010, care, prin sentința

nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins excepția

prematurității cererii de chemare în judecată.

A admis acțiunea formulată

de reclamantii S.A.T., A.G., E.T., M.C.M.M. și a obligat pârâta să plătească reclamanților

suma de 500.000 RON stabilită prin titlul de despăgubire, respectiv decizia nr.

3523/2008 și titlul de plată - decizia nr. 199 din 22 iunie 2009, emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat pârâta

să achite reclamanților dobânda legală aferentă sumei stabilite prin titlul de plată,

dobânda calculată până la plata efectivă a sumei.

de drept ce au format convingerea instanței.

Prin sentința nr. 97/2007

a Curții de Apel Cluj, Comisia Centrală a fost obligată să emită o decizie prin

care s-a dispus acordarea către reclamanți a unui titlu de despăgubiri în cuantum

de 616.183,30 RON cu dobânda legală aferentă perioadei 24 iunie 2005 și până la

data la care vor fi admise la tranzacționarea titlurilor emise de Fondul Proprietatea

pe piața operată la Bursa de Valori București.

La data de 21

noiembrie 2008, Comisia Centrală a emis decizia nr. 3523 prin care s-a statuat asupra

celor dispuse de instanță.

După obținerea titlului

de despăgubire la data de 19 decembrie 2008, reclamanta s-a adresat A.N.P.R. pentru

acordarea despăgubirilor, depunând în acest sens cererea de opțiune prin care optat

pentru despăgubirile integrale în numerar.

Reclamanților li s-a emis

și titlul de plată, respectiv decizia nr. 199 din 22 iunie 2009.

Curtea a apreciat că susținerea

pârâtei în sensul că nu poate face plata din lipsa disponibilităților financiare,

nu poate fi primită.

A statuat Curtea că autoritatea

are abilitatea să concretizeze atât dreptul subiectiv dedus analizării de către

reclamantă, dar și obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererilor

și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare în cadrul

legii date de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Refuzul autorității

pârâte, pe ideea lipsei de lichidități și a termenului încalcă dreptul reclamantei

la respectarea bunului în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției

și constituie un abuz ce nu poate fi acceptat din perspectiva termenului rezonabil.

Curtea a invocat jurisprudența

Curții Europene potrivit căreia, în privința caracterului rezonabil al duratei unei

proceduri, principiul este că se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și

criteriile consacrate în jurisprudența Curții privitoare la complexitatea cauzei,

comportamentul reclamanților și cel al autorității competente precum și miza procesului

pentru cei interesați (cauza Manole împotriva României).

Totodată, a mai invocat

și cauza Belasin contra României, în care s-a reținut că ordonanța adoptată (O.U.G.

nr. 81/2007) vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate

abuziv de către stat, însă cu toate acestea, până în prezent Fondul Proprietatea

nu funcționează într-o manieră susceptibilă de a îndeplini efectiv scopul acordării

despăgubirilor, Cauza Daicovicescu contra României, precum și cauza Braniowschi

contra Poloniei prin care Curtea s-a pronunțat în sensul că statele sunt obligate

nu doar să respecte și să aplice într-o modalitate previzibilă și coerentă legile

pe care le adoptă, ci și să garanteze condițiile legale și practice, să elimine

incompatibilitățile și obstacolele pentru exercitarea efectivă a dreptului patrimonial

precum și să îndeplinească în timp util într-o modalitate concretă și coerentă promisiunile

legislative.

Având în vedere și practica

C.E.D.O., prima instanță a stabilit că, în speță, nu se poate vorbi de un termen

rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul solicitării despăgubirilor

în fața autorităților 2005, iar apoi al plății, din momentul opțiunii – 19

decembrie 2008, cât și timpul stabilit pentru soluționarea cererii de opțiune și

nici de o eficacitate în sensul protejării dreptului, de o luare a măsurilor necesare

și de reparație justă.

2.4. De asemenea, instanța

de fond a apreciat că reclamanți au fost lipsiți în mod arbitrar de dreptul lor,

de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri,

măsuri rapide și eficiente care să permită reparația echitabilă. Această procedură

a fost îngreunată, în considerarea lipsei disponibilităților bănești, însă, aceasta

nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispozițiilor de plată.

În sprijinul acestor considerente instanța de fond a invocat cauza Ramadhi împotriva

Albaniei, în care Curtea Europeană a statuat că lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea

unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei

autorități administrative întrucât obligația de a pune în executare o astfel de

hotărâre revine statului.

2.5. A mai constatat prima

instanță că cetățeanul are dreptul la o bună administrație, exigență ce rezultă

din legile interne și din actele internaționale la care România este parte ori din

alte recomandări transmise de organizații internaționale din care face parte și

România și pe care aceasta a declarat că și le însușește.

Or, în cauză, prin dispozițiile

emise de autorități reclamanților li s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri

în echivalent bănesc, astfel se consideră că au achiesat la modalitatea de soluționare

a notificării prin acordarea de despăgubiri, astfel că reclamanții sunt în posesia

unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea

nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanții dețin un drept de

creanță, drept pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun

în sensul amintit anterior, motiv pentru care, reclamanții pot invoca dreptul la

respectarea proprietății așa cum este el configurat și dezvoltat în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, conform

art. 11 și art. 20 din Constituția României Curtea a avut în vedere și hotărârile

de condamnare a României în cauzele Togănel și Grădinaru și Jujescu din 29 iunie

2006, Bărcănescu din 12 octombrie 2006 ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate

în cauzele Străin, Porteanu, Păduraru și Brumărescu și a reținut că este necesar

a da eficiență acțiunii reclamanților prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești

constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel

mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale, deoarece pe lângă necesitatea protejării

dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata

de rezolvare a cererilor în procedura administrativă sunt socotite că fac parte

din proces or, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție impune rezolvarea acestor

cereri într-un termen rezonabil, optim și previzibil.

2.6. În ceea ce privește

excepția invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea,

având în vedere că prin adoptarea O.U.G. nr. 81/2007, atributele achitării despăgubirilor

în numerar către persoanele îndreptățite a revenit Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a acestei autorități.

Referitor la acordarea

dobânzii legale până la data efectivă a plății, prima instanță a apreciat că autoritatea

datorează această dobândă, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanți,

prin nesoluționarea în termenul rezonabil a cererii de acordare a despăgubirilor.

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței

civile nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

3.1. Recurenta, față de

obligarea la plata sumei de 500.000 RON către intimați, arată că, deși nu contestă

aplicarea cu prioritate de către judecătorul fondului a prevederilor Convenției

Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, consideră că trebuie să se țină seama de dificultățile financiare întâmpinate

în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, precum și

de ordinea cronologică în care au fost înregistrate opțiunile, pentru a nu se crea

discriminare între petenți.

Se mai arată că a fost

achitată reclamanților prima tranșă în cuantum de 250.000 RON prin ordinul de plată

din 30 noiembrie 2010, iar cea de-a doua tranșă, prin ordinul de plată din 10

decembrie 2010.

3.2. În ceea ce privește

cererea de reactualizare a sumei de 757.289,28 RON consemnată în decizia de despăgubire

nr. 3523/2008, recurenta precizează că în cuprinsul dispozițiilor legale în materie

– H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 1095/2005

– nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin

deciziile emise de Comisia Centrală.

de intimații-reclamanți S.A.T., A.G., E.T. și M.C.M.M. cu privire la recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin întâmpinare, intimații

au solicitat respingerea recursului ca nefondat, în mod corect judecătorul fondului

a aplicat atât prevederile legislației interne, cât și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.,

ratificată prin Legea nr. 30/1994.

II. Considerentele Înaltei

Curți – instanță de recurs competentă.

pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

1.1. Cu privire la motivele

de recurs referitoare la plata sumei de 500.000 RON în numerar.

Motivul de recurs este

nefondat.

Însăși recurenta-pârâtă

recunoaște că judecătorul fondului a aplicat justificat prevederile art. 6 din C.E.D.O.

și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. cu prioritate față de prevederile naționale.

Autoritatea administrativă

nu poate invoca în apărare fapte ce țin de proasta administrare a serviciului și

a procedurii de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Mai mult, recurenta a

și achitat suma de 500.000 RON în numerar până la data primului termen de judecată

în recurs, astfel încât criticile aduse hotărârii instanței de fond nu mai pot fi

menținute și apreciate în sensul solicitat de aceasta.

1.2. Cu privire la motivul

de recurs ce privește obligarea recurentei la plata dobânzii legale aferente sumei

stabilite prin titlul de plată, calculată până la plata efectivă a sumei.

Motivul de recurs este

fondat.

Se remarcă, în primul

rând, că admiterea acestui capăt de cerere de către prima instanță, nu este motivată

în fapt și în drept.

Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 conține dispoziții referitoare la actualizarea cuantumului despăgubirilor

numai în cazul prevăzut de art. 16 alin. (9), când se aplică indicele de inflație.

Dobânda legală nu poate

fi acordată reclamanților, având în vedere că actualizarea sumei se face numai de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de

despăgubire și nu la data emiterii titlului de plată.

drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborate

cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a

se admite recursul, a se modifica sentința recurată în sensul că se va înlătura

obligarea autorității la plata dobânzii legale.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile

nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că înlătură obligarea autorității la plata dobânzii legale.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.