Decizia nr. 4274/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 884/33/2009 — recurs împotriva sentinței nr. 513/2009 a Curții de Apel Cluj

Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond. Decizia de casare. 1.1. Prin sentința civilă nr. 513 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosar nr. 884/33/2009 s-a constatat că reclamantul S.A.T. a renunțat la judecata acțiunii formulate împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, respectiv la petitul privind actualizarea sumei menționate la pct. 2 cu dobânda legală până la data plății efective. Au fost respinse excepțiile tardivității cererii precizate, a lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a prematurității invocate prin întâmpinările depuse. 1.

A fost admisă în parte acțiunea reclamantului S.A.T. în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. A fost obligată pârâta să vireze respectiv să plătească reclamantului în contul indicat în cererea de opțiune suma de 500.000 RON stabilite prin titlu de despăgubire respectiv decizia nr. 3523 din 21 ianuarie 2008. S-a respins petitul privind obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată. S-a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin decizia civilă nr. 2471 din 12 mai 2010 pronunțată de Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosar nr. 884/33/2009, s-a admis recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Acordarea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 513 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. A fost casată sentința atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. 1.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite pe baza acestora și a opțiunii persoanelor îndreptățite, un titlu de plată și/sau un titlu de conversie. Același text de lege prevede că titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în vederea conversiei, iar titlul de plată va fi remis Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată. Or, în cauză titlul de despăgubire în cuantum de 757.289,28 RON a fost emis în favoarea intimaților-reclamanți prin decizia nr. 3523 din 21 noiembrie 2008, iar aceștia și-au exprimat opțiunea pentru plata în numerar prin cererea înregistrată în 19 decembrie 2008. În baza acestei decizii și a prevederilor legale sus-menționate, s-a solicitat prin acțiune să fie obligată autoritatea recurentă să emită titlul de plată și să efectueze operațiunea de plată pentru despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 247/2005. Instanța de fond a respins, însă, această primă cerere din acțiune, fără a avea în vedere că plata efectivă a despăgubirilor este condiționată de emiterea titlului de plată, iar în cauză nu s-a dovedit emiterea unui asemenea titlu care să justifice efectuarea operațiunii de plată. A mai reținut Înalta Curte că, deși în considerentele hotărârii atacate s-a reținut că a fost emis titlul de plată în favoarea intimaților-reclamanți, concluzia instanței de fond nu s-a întemeiat pe probele administrate, deoarece nu s-a dovedit întocmirea și comunicarea titlului respectiv. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj în rejudecare după casare. După casare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj sub nr. 966-/33/2010, care, prin sentința nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată. A admis acțiunea formulată de reclamantii S.A.T., A.G., E.T., M.C.M.M. și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 500.000 RON stabilită prin titlul de despăgubire, respectiv decizia nr. 3523/2008 și titlul de plată - decizia nr. 199 din 22 iunie 2009, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamanților dobânda legală aferentă sumei stabilite prin titlul de plată, dobânda calculată până la plata efectivă a sumei. 3. Motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței. Prin sentința nr. 97/2007 a Curții de Apel Cluj, Comisia Centrală a fost obligată să emită o decizie prin care s-a dispus acordarea către reclamanți a unui titlu de despăgubiri în cuantum de 616.183,30 RON cu dobânda legală aferentă perioadei 24 iunie 2005 și până la data la care vor fi admise la tranzacționarea titlurilor emise de Fondul Proprietatea pe piața operată la Bursa de Valori București. La data de 21 noiembrie 2008, Comisia Centrală a emis decizia nr. 3523 prin care s-a statuat asupra celor dispuse de instanță. După obținerea titlului de despăgubire la data de 19 decembrie 2008, reclamanta s-a adresat A.N.P.R. pentru acordarea despăgubirilor, depunând în acest sens cererea de opțiune prin care optat pentru despăgubirile integrale în numerar. Reclamanților li s-a emis și titlul de plată, respectiv decizia nr. 199 din 22 iunie 2009. Curtea a apreciat că susținerea pârâtei în sensul că nu poate face plata din lipsa disponibilităților financiare, nu poate fi primită. A statuat Curtea că autoritatea are abilitatea să concretizeze atât dreptul subiectiv dedus analizării de către reclamantă, dar și obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare în cadrul legii date de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Refuzul autorității pârâte, pe ideea lipsei de lichidități și a termenului încalcă dreptul reclamantei la respectarea bunului în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției și constituie un abuz ce nu poate fi acceptat din perspectiva termenului rezonabil. Curtea a invocat jurisprudența Curții Europene potrivit căreia, în privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, principiul este că se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența Curții privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorității competente precum și miza procesului pentru cei interesați (cauza Manole împotriva României). Totodată, a mai invocat și cauza Belasin contra României, în care s-a reținut că ordonanța adoptată (O.U.G. nr. 81/2007) vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de către stat, însă cu toate acestea, până în prezent Fondul Proprietatea nu funcționează într-o manieră susceptibilă de a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor, Cauza Daicovicescu contra României, precum și cauza Braniowschi contra Poloniei prin care Curtea s-a pronunțat în sensul că statele sunt obligate nu doar să respecte și să aplice într-o modalitate previzibilă și coerentă legile pe care le adoptă, ci și să garanteze condițiile legale și practice, să elimine incompatibilitățile și obstacolele pentru exercitarea efectivă a dreptului patrimonial precum și să îndeplinească în timp util într-o modalitate concretă și coerentă promisiunile legislative. Având în vedere și practica C.E.D.O., prima instanță a stabilit că, în speță, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul solicitării despăgubirilor în fața autorităților 2005, iar apoi al plății, din momentul opțiunii – 19 decembrie 2008, cât și timpul stabilit pentru soluționarea cererii de opțiune și nici de o eficacitate în sensul protejării dreptului, de o luare a măsurilor necesare și de reparație justă. 2.4. De asemenea, instanța de fond a apreciat că reclamanți au fost lipsiți în mod arbitrar de dreptul lor, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide și eficiente care să permită reparația echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea lipsei disponibilităților bănești, însă, aceasta nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispozițiilor de plată. În sprijinul acestor considerente instanța de fond a invocat cauza Ramadhi împotriva Albaniei, în care Curtea Europeană a statuat că lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului. 2.

A mai constatat prima instanță că cetățeanul are dreptul la o bună administrație, exigență ce rezultă din legile interne și din actele internaționale la care România este parte ori din alte recomandări transmise de organizații internaționale din care face parte și România și pe care aceasta a declarat că și le însușește. Or, în cauză, prin dispozițiile emise de autorități reclamanților li s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, astfel se consideră că au achiesat la modalitatea de soluționare a notificării prin acordarea de despăgubiri, astfel că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanții dețin un drept de creanță, drept pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior, motiv pentru care, reclamanții pot invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum este el configurat și dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, conform art. 11 și art. 20 din Constituția României Curtea a avut în vedere și hotărârile de condamnare a României în cauzele Togănel și Grădinaru și Jujescu din 29 iunie 2006, Bărcănescu din 12 octombrie 2006 ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele Străin, Porteanu, Păduraru și Brumărescu și a reținut că este necesar a da eficiență acțiunii reclamanților prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale, deoarece pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă sunt socotite că fac parte din proces or, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție impune rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim și previzibil. 2.

În ceea ce privește excepția invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea, având în vedere că prin adoptarea O.U.G. nr. 81/2007, atributele achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite a revenit Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități. Referitor la acordarea dobânzii legale până la data efectivă a plății, prima instanță a apreciat că autoritatea datorează această dobândă, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanți, prin nesoluționarea în termenul rezonabil a cererii de acordare a despăgubirilor. 3. Recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Recurenta, față de obligarea la plata sumei de 500.000 RON către intimați, arată că, deși nu contestă aplicarea cu prioritate de către judecătorul fondului a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, consideră că trebuie să se țină seama de dificultățile financiare întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, precum și de ordinea cronologică în care au fost înregistrate opțiunile, pentru a nu se crea discriminare între petenți. Se mai arată că a fost achitată reclamanților prima tranșă în cuantum de 250.000 RON prin ordinul de plată din 30 noiembrie 2010, iar cea de-a doua tranșă, prin ordinul de plată din 10 decembrie 2010. 3.2. În ceea ce privește cererea de reactualizare a sumei de 757.289,28 RON consemnată în decizia de despăgubire nr. 3523/2008, recurenta precizează că în cuprinsul dispozițiilor legale în materie – H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 1095/2005 – nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de Comisia Centrală. 4. Apărările formulate de intimații-reclamanți S.A.T., A.G., E.T. și M.C.M.M. cu privire la recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, în mod corect judecătorul fondului a aplicat atât prevederile legislației interne, cât și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994. II. Considerentele Înaltei Curți – instanță de recurs competentă. 1. Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. 1.1. Cu privire la motivele de recurs referitoare la plata sumei de 500.000 RON în numerar. Motivul de recurs este nefondat. Însăși recurenta-pârâtă recunoaște că judecătorul fondului a aplicat justificat prevederile art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. cu prioritate față de prevederile naționale. Autoritatea administrativă nu poate invoca în apărare fapte ce țin de proasta administrare a serviciului și a procedurii de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005. Mai mult, recurenta a și achitat suma de 500.000 RON în numerar până la data primului termen de judecată în recurs, astfel încât criticile aduse hotărârii instanței de fond nu mai pot fi menținute și apreciate în sensul solicitat de aceasta. 1.2. Cu privire la motivul de recurs ce privește obligarea recurentei la plata dobânzii legale aferente sumei stabilite prin titlul de plată, calculată până la plata efectivă a sumei. Motivul de recurs este fondat. Se remarcă, în primul rând, că admiterea acestui capăt de cerere de către prima instanță, nu este motivată în fapt și în drept. Titlul VII al Legii nr. 247/2005 conține dispoziții referitoare la actualizarea cuantumului despăgubirilor numai în cazul prevăzut de art. 16 alin. (9), când se aplică indicele de inflație. Dobânda legală nu poate fi acordată reclamanților, având în vedere că actualizarea sumei se face numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire și nu la data emiterii titlului de plată. 2. Față de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul, a se modifica sentința recurată în sensul că se va înlătura obligarea autorității la plata dobânzii legale. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.