ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5290/2005 la

Tribunalul București, prin declinare de competență de la Judecătoria Sectorului

1 București, reclamanta SC S.I.C. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G.M. SA, prin

administrator judiciar SC B.C.A. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se constate calitatea sa de proprietar asupra terenului în

suprafață de 522 mp situat în București, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a

arătat că terenul a fost cumpărat de la B.T.A., prin contractul de vânzare - cumpărare

autentificat din 11 martie 2005, cu intenția de a construi un imobil de

locuințe, însă cu ocazia demersurilor efectuate în vederea intabulării

dreptului de proprietate, a aflat că societatea de lichidări judiciare SC B.C.A.

SA, în calitate de administrator judiciar al pârâtei, a înregistrat la Oficiul

de cadastru și publicitate imobiliară al Sectorului 1 o cerere de notare a

interdicției de valorificare a imobilului menționat mai sus. S-a mai arătat că

autorul reclamantei a dobândit imobilul printr-un act sub semnătură privată de

la numitul Stoica Ion, iar prin sentința civilă nr. 12131 din 26 iunie 2000,

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 s-a constatat intervenită uzucapiunea în

favoarea acestuia.

Pârâta a formulat

întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea

dreptului său de proprietate asupra aceluiași imobil, cu cheltuieli de

judecată.

S-au formulat în cauză

cereri de chemare în garanție a lui B.T.A., de către reclamantă, precum și a

numiților P.G. și P.V., de către pârâtă.

Prin sentința comercială nr.

4626 din 4 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de

reclamanta - pârâtă; a fost admisă cererea reconvențională formulată de către

pârâta - reclamantă și s-a constatat că aceasta este proprietara imobilului – teren,

situat în București, s-a admis cererea de chemare în garanție împotriva lui B.T.A.

și s-a dispus obligarea acestuia la restituirea prețului plătit de către

reclamantă; a fost respinsă cererea de chemare în garanție a lui M.P.C.A., iar

reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă și

chemata în garanție mai sus menționată.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut, în esență, că, din probatoriul administrat în

cauză și având în vedere dispozițiile art. 480 și art. 644 C. civ., a rezultat că

dreptul autorilor pârâtei este preferabil dreptului autorului reclamantei,

întrucât s-a făcut dovada transmisiunilor succesive până la primul proprietar

(în anul 1899), precum și a stăpânirii în fapt a terenului până în prezent, cu

achitarea neîntreruptă a impozitelor.

Prin Decizia comercială nr. 535

din 9 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de apelantul B.T.A., în

contradictoriu cu intimații SC S.I.C. SA București, SC G.M. SA, prin

administrator judiciar SC B.C.I. SRL București și M. (P.) C.A., împotriva

sentinței mai sus menționate.

A respins ca nefondat apelul

declarat de apelanta SC S.I.C. SA împotriva aceleiași sentințe, în

contradictoriu cu intimații SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC B.C.I. SRL

și M.P.C.A.

A obligat-o pe

apelanta-reclamantă SC S.I. SA la plata sumei de 1.666 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimata M.A.C., reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

În privința apelului

declarat de apelantul B.T.A., l-a anulat ca insuficient timbrat în baza art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât acesta nu s-a conformat

dispozițiilor instanței, în sensul precizării cuantumului pretențiilor

contestate, în vederea timbrării la valoarea acestora.

În privința apelului

declarat de reclamanta SC S.I.C. SA, curtea de apel a apreciat că acesta este

nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În mod eronat apelanta a

susținut că instanța de fond a nesocotit autoritatea de lucru judecat, pentru

că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 1201 C. civ., astfel că acest

motiv de recurs este neîntemeiat; neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de

apel, întrucât împrejurarea că unul dintre autorii pârâtei a formulat o cerere

de restituire a imobilului în litigiu, în baza legii fondului funciar nu echivalează

cu situația în care terenul ar fi intrat în proprietatea statului, acesta

aflându-se în patrimoniul proprietarului său legitim; împrejurarea că cererea

reconvențională formulată de pârâtă a fost admisă, cu toate că fusese respinsă

ca inadmisibilă printr-o încheiere anterioară, deși este rezultatul unei erori,

nu este în măsură să schimbe fundamental soluția pronunțată, iar susținerea

apelantei în sensul că a fost obligată nelegal la plata cheltuielilor de

judecată nu este fondată, câtă vreme instanța nu a făcut decât să aplice în mod

corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Concluzionând, instanța de

apel a constatat că prima instanță, procedând la compararea drepturilor autorilor

celor două părți potrivnice și apreciind că dreptul autorilor pârâtei este

preferabil întrucât a făcut „probatio diabolica”, a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, pe care a menținut-o, respingând apelul reclamantei, ca nefondat.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs reclamanta SC S.I.C. SA București, întemeind-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului său și schimbarea

în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii principale,

astfel cum a fost precizată și respingerii cererii reconvenționale a pârâtei – reclamante

SC G.M. SA București, prin administrator judiciar.

În motivarea recursului său,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., susține

că hotărârea curții de apel a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art.

282 alin. (2), art. 258 alin. (3) C. proc. civ. și a garanțiilor statuate prin art.

6 din C.A.D.O.L.F., întrucât instanța de apel nu a reținut corect că deși prima

instanță, pe cale de excepție, prin încheiere, a respins cererea

reconvențională, ulterior, prin sentință, a revenit asupra soluției pronunțate,

în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 258 alin. (3) C. proc. civ.,

intervenise ope legis dezinvestirea instanței de judecată cu privire la cererea

reconvențională.

Cu privire la acțiunea

principală, recurenta-reclamantă arată că potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății”, or, din considerentele hotărârii atacate rezultă neechivoc

că instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra căii de atac, cu

referire la cererea de chemare în judecată, pentru că, deși urmare

transformării acțiunii, instanța de judecată a fost investită cu o acțiune în

realizarea dreptului, examinarea cauzei privește în realitate o acțiune în

constatare, aflându-ne așadar într-un caz neechivoc de ultra petita, așa încât

hotărârea atacată este supusă cazului de modificare reglementat de art. 304 pct.

6 C. proc. civ.

Totodată, - susține

recurenta-reclamantă - arătând rațiunile care au determinat respingerea

acțiunii într-un alt cadru decât cel determinat de limitele sesizării, respectiv

prin menținerea hotărârii primei instanțe, ca o consecință a respingerii

apelului în acest alt cadru procesual, instanța de apel a pronunțat o hotărâre

supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 teza II C. proc. civ.

În fine, recurenta-reclamantă

mai susține și că, apreciind că actul jurisdicțional poate purta între ea și

pârâtă, cu privire la efectele uzucapiunii, în lipsa unui raport juridic care

să legitimeze calitatea sa procesuală, strict sub acest aspect, prima instanță

a pronunțat o hotărâre contrară legii și, respingând apelul și menținând

hotărârea primei instanțe, cu aceeași motivare, în contextul neobservării normelor

legale aplicabile, instanța de apel a pronunțat o hotărâre supusă cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

În ce privește motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că

nu este întemeiat, întrucât instanța de apel a apreciat judicios atunci când a

stabilit că respingerea cererii reconvenționale formulate de societatea pârâtă,

printr-o încheiere anterioară, - aceasta fiind evident rezultatul unei erori

materiale, față de faptul că, ulterior, cererea reconvențională a fost admisă

prin sentință pronunțată, urmare probatoriului administrat, nu justifică

desființarea sentinței primei instanțe, în împrejurarea în care, finalitatea

practică ar fi aceeași, respectiv respingerea acțiunii reclamantei ca

neîntemeiate, chiar dacă instanța ar fi menținut soluția luată prin încheierea

interlocutorie, de respingere a cererii reconvenționale.

Prin urmare, din cele mai

sus arătate, rezultă că situația juridică a reclamantei nu s-ar fi îmbunătățit

în nici un fel, deoarece cererea acesteia ar fi rămas oricum respinsă ca

nefondată, ca urmare a aprecierii probelor și comparării titlurilor celor două

părți și, totodată, că nu i-a fost pricinuită părții nici o vătămare în acest

mod, pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 105 alin. (2), în ce privește

sentința pronunțată de instanța de fond.

Referitor la motivul de

recurs fundamentat de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât nu ne aflăm

într-un caz neechivoc de ultra petita, așa cum eronat susține recurenta - reclamantă,

atât timp cât, din actele dosarului, se observă fără putință de tăgadă că

instanța a examinat cauza supusă judecății în același cadru procesual cu care

aceasta a fost investită de părți, pronunțându-se asupra unei acțiuni în

revendicare, așa cum părțile au înțeles să se judece și nu asupra unei acțiuni

în constatare.

Aceasta, deoarece,

recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ.,

astfel cum acțiunea a fost precizată prin întâmpinarea depusă la 17 iunie 2005,

în dosarul Judecătoriei sectorului 1, față de cererea reconvențională formulată

de pârâtă.

Privind motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 teza a II-a C. proc. civ. se constată

ca fiind neîntemeiat, pe de-o parte, pentru că instanțele au respectat

reglementările legale aplicabile și s-au pronunțat asupra acțiunii în

revendicare promovată de reclamantă, în cadrul stabilit de aceasta, iar pe de

altă parte, pentru că ambele instanțe s-au pronunțat în mod explicit asupra

comparării titlurilor de proprietate ale celor două părți și a preferabilității

titlului autorului pârâtului.

În fine, recurenta - reclamantă,

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă greșita

aplicare a legii în privința preferabilității titlului, susținând că se impunea

ca instanțele să ia ca atare titlul recurentei-reclamante, care constă într-o

hotărâre judecătorească prin care se constată dobândirea de către autorul

reclamantei, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra terenului în

litigiu, or, instanțele au apreciat corect că sentința invocată de reclamantă

nu poate crea drepturi și obligații în privința terților neatrași în acel

proces și, procedând la compararea drepturilor autorilor celor două părți, au

concluzionat judicios că, este preferabil dreptul autorilor pârâtei, întrucât

s-a făcut dovada transmisiunilor succesive până la primul proprietar, respectiv

probatio diabolica.

În consecință, reținându-se

că nu există nici un motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la

desființarea deciziei instanței de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind

legală și se va respinge recursul declarat în cauză de reclamantă, ca nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 2.499 lei, către intimata M.C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta

SC

S.I.C. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 535 din 9 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 2499 lei

cheltuieli de judecată intimatei M.C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2009.