ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5290/2005 la Tribunalul București, prin declinare de competență de la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta SC S.I.C. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC B.C.A. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea sa de proprietar asupra terenului în suprafață de 522 mp situat în București, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii s-a arătat că terenul a fost cumpărat de la B.T.A., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 11 martie 2005, cu intenția de a construi un imobil de locuințe, însă cu ocazia demersurilor efectuate în vederea intabulării dreptului de proprietate, a aflat că societatea de lichidări judiciare SC B.C.A.

SA, în calitate de administrator judiciar al pârâtei, a înregistrat la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară al Sectorului 1 o cerere de notare a interdicției de valorificare a imobilului menționat mai sus. S-a mai arătat că autorul reclamantei a dobândit imobilul printr-un act sub semnătură privată de la numitul Stoica Ion, iar prin sentința civilă nr. 12131 din 26 iunie 2000, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 s-a constatat intervenită uzucapiunea în favoarea acestuia. Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra aceluiași imobil, cu cheltuieli de judecată. S-au formulat în cauză cereri de chemare în garanție a lui B.T.A., de către reclamantă, precum și a numiților P.G.

și P.V., de către pârâtă. Prin sentința comercială nr. 4626 din 4 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta - pârâtă; a fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamantă și s-a constatat că aceasta este proprietara imobilului – teren, situat în București, s-a admis cererea de chemare în garanție împotriva lui B.T.A. și s-a dispus obligarea acestuia la restituirea prețului plătit de către reclamantă; a fost respinsă cererea de chemare în garanție a lui M.P.C.A., iar reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă și chemata în garanție mai sus menționată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că, din probatoriul administrat în cauză și având în vedere dispozițiile art. 480 și art. 644 C. civ., a rezultat că dreptul autorilor pârâtei este preferabil dreptului autorului reclamantei, întrucât s-a făcut dovada transmisiunilor succesive până la primul proprietar (în anul 1899), precum și a stăpânirii în fapt a terenului până în prezent, cu achitarea neîntreruptă a impozitelor. Prin Decizia comercială nr. 535 din 9 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de apelantul B.T.A., în contradictoriu cu intimații SC S.I.C. SA București, SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC B.C.I.

SRL București și M. (P.) C.A., împotriva sentinței mai sus menționate. A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC S.I.C. SA împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimații SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC B.C.I. SRL și M.P.C.A. A obligat-o pe apelanta-reclamantă SC S.I. SA la plata sumei de 1.666 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata M.A.C., reprezentând onorariu de avocat. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: În privința apelului declarat de apelantul B.T.A., l-a anulat ca insuficient timbrat în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul precizării cuantumului pretențiilor contestate, în vederea timbrării la valoarea acestora.

În privința apelului declarat de reclamanta SC S.I.C.

SA, curtea de apel a apreciat că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente: În mod eronat apelanta a susținut că instanța de fond a nesocotit autoritatea de lucru judecat, pentru că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 1201 C. civ., astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat; neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de apel, întrucât împrejurarea că unul dintre autorii pârâtei a formulat o cerere de restituire a imobilului în litigiu, în baza legii fondului funciar nu echivalează cu situația în care terenul ar fi intrat în proprietatea statului, acesta aflându-se în patrimoniul proprietarului său legitim; împrejurarea că cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost admisă, cu toate că fusese respinsă ca inadmisibilă printr-o încheiere anterioară, deși este rezultatul unei erori, nu este în măsură să schimbe fundamental soluția pronunțată, iar susținerea apelantei în sensul că a fost obligată nelegal la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată, câtă vreme instanța nu a făcut decât să aplice în mod corect dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Concluzionând, instanța de apel a constatat că prima instanță, procedând la compararea drepturilor autorilor celor două părți potrivnice și apreciind că dreptul autorilor pârâtei este preferabil întrucât a făcut „probatio diabolica”, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care a menținut-o, respingând apelul reclamantei, ca nefondat. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC S.I.C. SA București, întemeind-se pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului său și schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii principale, astfel cum a fost precizată și respingerii cererii reconvenționale a pârâtei – reclamante SC G.M.

SA București, prin administrator judiciar. În motivarea recursului său, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., susține că hotărârea curții de apel a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 282 alin. (2), art. 258 alin. (3) C. proc. civ. și a garanțiilor statuate prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., întrucât instanța de apel nu a reținut corect că deși prima instanță, pe cale de excepție, prin încheiere, a respins cererea reconvențională, ulterior, prin sentință, a revenit asupra soluției pronunțate, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 258 alin. (3) C. proc. civ., intervenise ope legis dezinvestirea instanței de judecată cu privire la cererea reconvențională.

Cu privire la acțiunea principală, recurenta-reclamantă arată că potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, or, din considerentele hotărârii atacate rezultă neechivoc că instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra căii de atac, cu referire la cererea de chemare în judecată, pentru că, deși urmare transformării acțiunii, instanța de judecată a fost investită cu o acțiune în realizarea dreptului, examinarea cauzei privește în realitate o acțiune în constatare, aflându-ne așadar într-un caz neechivoc de ultra petita, așa încât hotărârea atacată este supusă cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Totodată, - susține recurenta-reclamantă - arătând rațiunile care au determinat respingerea acțiunii într-un alt cadru decât cel determinat de limitele sesizării, respectiv prin menținerea hotărârii primei instanțe, ca o consecință a respingerii apelului în acest alt cadru procesual, instanța de apel a pronunțat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 teza II C. proc. civ. În fine, recurenta-reclamantă mai susține și că, apreciind că actul jurisdicțional poate purta între ea și pârâtă, cu privire la efectele uzucapiunii, în lipsa unui raport juridic care să legitimeze calitatea sa procesuală, strict sub acest aspect, prima instanță a pronunțat o hotărâre contrară legii și, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, cu aceeași motivare, în contextul neobservării normelor legale aplicabile, instanța de apel a pronunțat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul nu este fondat. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat, întrucât instanța de apel a apreciat judicios atunci când a stabilit că respingerea cererii reconvenționale formulate de societatea pârâtă, printr-o încheiere anterioară, - aceasta fiind evident rezultatul unei erori materiale, față de faptul că, ulterior, cererea reconvențională a fost admisă prin sentință pronunțată, urmare probatoriului administrat, nu justifică desființarea sentinței primei instanțe, în împrejurarea în care, finalitatea practică ar fi aceeași, respectiv respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiate, chiar dacă instanța ar fi menținut soluția luată prin încheierea interlocutorie, de respingere a cererii reconvenționale.

Prin urmare, din cele mai sus arătate, rezultă că situația juridică a reclamantei nu s-ar fi îmbunătățit în nici un fel, deoarece cererea acesteia ar fi rămas oricum respinsă ca nefondată, ca urmare a aprecierii probelor și comparării titlurilor celor două părți și, totodată, că nu i-a fost pricinuită părții nici o vătămare în acest mod, pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 105 alin. (2), în ce privește sentința pronunțată de instanța de fond. Referitor la motivul de recurs fundamentat de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât nu ne aflăm într-un caz neechivoc de ultra petita, așa cum eronat susține recurenta - reclamantă, atât timp cât, din actele dosarului, se observă fără putință de tăgadă că instanța a examinat cauza supusă judecății în același cadru procesual cu care aceasta a fost investită de părți, pronunțându-se asupra unei acțiuni în revendicare, așa cum părțile au înțeles să se judece și nu asupra unei acțiuni în constatare. Aceasta, deoarece, recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ., astfel cum acțiunea a fost precizată prin întâmpinarea depusă la 17 iunie 2005, în dosarul Judecătoriei sectorului 1, față de cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Privind motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 teza a II-a C. proc. civ. se constată ca fiind neîntemeiat, pe de-o parte, pentru că instanțele au respectat reglementările legale aplicabile și s-au pronunțat asupra acțiunii în revendicare promovată de reclamantă, în cadrul stabilit de aceasta, iar pe de altă parte, pentru că ambele instanțe s-au pronunțat în mod explicit asupra comparării titlurilor de proprietate ale celor două părți și a preferabilității titlului autorului pârâtului. În fine, recurenta - reclamantă, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocă greșita aplicare a legii în privința preferabilității titlului, susținând că se impunea ca instanțele să ia ca atare titlul recurentei-reclamante, care constă într-o hotărâre judecătorească prin care se constată dobândirea de către autorul reclamantei, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, or, instanțele au apreciat corect că sentința invocată de reclamantă nu poate crea drepturi și obligații în privința terților neatrași în acel proces și, procedând la compararea drepturilor autorilor celor două părți, au concluzionat judicios că, este preferabil dreptul autorilor pârâtei, întrucât s-a făcut dovada transmisiunilor succesive până la primul proprietar, respectiv probatio diabolica.

În consecință, reținându-se că nu există nici un motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la desființarea deciziei instanței de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul declarat în cauză de reclamantă, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.499 lei, către intimata M.C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I.C. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 535 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 2499 lei cheltuieli de judecată intimatei M.C.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009.