ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2677/2011

Asupra contestației

în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

6144/1 din 13 iulie 2010, Ș.C., Ș.I., Ș.V. și Ș.E. în contradictoriu cu intimații

Primăria comunei Săcelu, Primarul comunei Săcelu, Consiliul Local Săcelu, T.T.,

J.M., Comisia Locală Săcelu pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia Județeană

Gorj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, SC O.J.T.G. SA - SC C.H.G. SA, Direcția Apelor Jiu, Fundația „M.V.",

V.E., J.E. și C.I. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile

nr. 2923 din 11 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, solicitând instanței ca în baza prevederilor art. 318

C. proc. civ. să dispună anularea deciziei contestate și să admită recursul așa

cum a fost formulat.

În motivarea contestației,

contestatorii exprimă mai multe considerații teoretice și critici referitoare la

alte hotărâri judecătorești în care au figurat ca părți, pentru ca în final să critice

hotărârea pronunțată în recurs în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

în sensul că a fost pronunțată ca rezultat al unei greșeli materiale și că recursul

a fost respins, instanța omițând să cerceteze motivele invocate.

Se menționează

că, instanța de recurs nu a analizat aspecte legate de termenul în care trebuia

declarat apelul și nu a avut în vedere data promovării apelului, momentul în care

acesta expira, modalitatea în care s-a declarat această cale de atac și a omis să

observe ștampila de prelucrare poștală, aspect care dovedește că apelul a fost depus

la finele ultimei zile lucrătoare a săptămânii (vineri, 3 aprilie), deci, cu trei

zile înaintea termenului limită prevăzut de lege, fără a ține cont că zilele de

sâmbătă și duminică sunt lipsite de acces la instanțe pentru public.

În același sens,

arată că eroarea materială este susținută „de redarea falsificată a prevederilor

art. 102 C. proc. civ."

În contestație,

se arată că instanța de recurs nu a cercetat motivele de casare specificate în cerere,

fiind singura instanță competentă să facă o astfel de analiză, contestatorii fiind

lipsiți de dreptul lor de proprietate asupra unui teren intravilan prin soluția

pronunțată.

Se mai arată în

continuare diferite aspecte imputabile fiecărui membru al completului care a soluționat

cauza în recurs, aspecte străine cauzei de față.

Contestația în

anulare este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin decizia

nr. 2923 din 11 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții

Ș.C., Ș.I., Ș.V. și intervenientul, în nume propriu, Ș.E. împotriva deciziei

nr. 199 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin decizia

nr. 199 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardiv apelul declarat de

reclamanții Ș.C., Ș.I., Ș.V. și de intervenientul, în nume propriu, Ș.E. împotriva

sentinței nr. 58 din 03 martie 2009 a Tribunalului Gorj.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a arătat, în esență, că apelul a fost declarat la 5 aprilie

2009, după expirarea termenului legal, imperativ, prevăzut de art. 284 alin. (1)

C. proc. civ., iar apelanții nu au invocat existența vreunei împrejurări mai presus

de voința lor care să-i fi împiedicat să exercite apelul în termen.

Aceștia au susținut

doar un alt mod de calcul pe zile libere al termenului de apel. Prin recursul declarat

au criticat excepția tardivității avute în vedere la soluționarea apelului, arătând

că judecarea așa-zisei excepții de tardivitate, anunțate de grefierul de ședință,

la ședința din 2 iunie 2009 a fost amânată cu încă 28 de zile, când toți pârâții

citați din nou s-au prezentat pentru a susține anularea cerută din oficiu de către

membrii completului.

Cu privire la

modul de calcul al termenului pentru declararea acestei căi de atac s-au prezentat

diverse variante de calcul și s-au invocat erori gramaticale de citire a textelor,

care, în final, au dus la varianta expusă.

Examinând prima

critică întemeiată pe disp. art. 318 teza I C. proc. civ., referitoare la eroarea

materială care a dus la soluționarea greșită a recursului se constată că, în speță,

condițiile acestei prevederi legale nu sunt îndeplinite. Astfel potrivit art. 284

alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Referindu-se la

modul de calcul al termenelor procedurale fixate pe zile, art. 101 alin. (1) C.

proc. civ., prevede că termenele pe zile se înțeleg pe zile libere, neintrând în

calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

În speță, hotărârea

primei instanțe a fost comunicată reclamanților și intervenientului (respectiv contestatorilor

din cauză) la 17 martie 2009, iar reclamantului Ș.I. la 18 martie 2009.

Întrucât reclamanții

se află într-un raport de coparticipare procesuală, în aplicarea prevederilor

art. 48 alin. (2) teza

I

C. proc. civ., termenul de declararea

a apelului se impunea a fi socotit de la 18 martie 2009.

În această situație,

instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 101 alin. (1) C.

proc. civ., singura variantă posibilă de interpretarea a textului conducând la concluzia

că apelul, pentru a fi considerat în termen trebuia declarat până la 3 aprilie 2009.

în condițiile arătate, nu au fost luate în calcul ziua de începere și ziua de împlinire

a cursului termenului.

Întrucât apelul

a fost formulat la 5 aprilie 2010, instanța a pronunțat o soluție legală prin respingerea

căii de atac declarate tardiv.

Astfel, reținându-se

că toate criticile formulate cu privire la calculul termenului de declararea a apelului

nu întrunesc cerințele prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., corect instanța de

recurs a respins și această cale de atac.

Din examinarea

hotărârii contestate rezultă că acesta a fost unicul motiv de recurs, astfel că,

este nefondată critica din contestația în anulare întemeiată pe disp. art. 318 teza

II,

constând în faptul că instanța de recurs a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

De fapt, în recurs

a fost invocat un singur motiv de recurs asupra căruia instanța s-a pronunțat.

Astfel fiind,

față de considerentele arătate urmează a se constata că cererea de contestație în

anulare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de temeiurile de

drept invocate, motiv pentru care urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de Ș.C., Ș.I., Ș.V. și Ș.E. împotriva deciziei nr. 2923 din

11 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 martie 2011.